348 matches
-
și la toate răspântiile. Origen reia la nivel cristologic distincția pe care Pavel o aplică la nivel antropologic, între „omul lăuntric” - adevărat, desăvârșit - și „omul din afară/exterior” - fals și superficial. Anticristul este numele lui Cristos golit de orice substanță cristică. Am văzut până aici că Anticristul se manifestă la nivelul moravurilor și doctrinei. La cel de‑al treilea nivel se situează raportarea la Scripturi, precum și demersul exegetic. În acest punct, Origen se dovedește extrem de original; însuși actul hermeneutic, ca proces
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradițional, actualizând, la nivelul conștiinței, vechile mituri, al căror conținut semantic rămâne intact. Odată cu Augustin, anticristologia devine practic o cufundare a individului în adâncul propriului său inconștient, o psihanaliză avant la lettre, o introspecție soteriologică, un exercițiu spiritual, o mistagogie cristică. Toți credincioșii pot să devină anticriști - formând marea armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist) este considerat orice creștin, catolic sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
slavofililor ruși, care propuneau un „Hristos rusesc”, doctrinarul român al ortodoxismului consideră, într-un eseu anterior articolului din 1929, Iisus în țara mea (1923), că viziunea specific românească a lumii implică valorificarea artistică și literară a acelor situații din biografia cristică în care Mântuitorul apare ca un Hristos rustic. Procedând astfel el însuși, Nichifor Crainic înfățișează în lirica sa România ca o „țară de peste veac”, „Țara lui Lerui-Ler”, străjuită de „săbiile duhului”, străbătută de o corabie îngerească. Una din poeziile lui
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
organizează „circul” existenței, pune în scenă lumea, dându-i un sens. Această nouă postură auctorială - a cărei ivire marchează trecerea de la onirism la textualism - se observă în mod deosebit în nuvela Înscenare, la prima vedere o parodie grotescă a mitului cristic. Așteptare cuprinde prozele cele mai reprezentative pentru onirismul estetic - printre ele nuvela titulară, capodopera autorului ca nuvelist. Pentru primul roman, Zadarnică e arta fugii (1991; Premiul Uniunii Scriitorilor), Ț. și-a însușit, mânuind-o cu mare virtuozitate, tehnica acreditată în
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Așteptare, făcută de un regizor identificat cu autorul. Punând în abis mai multe paliere de ficțiune, subminând convențiile narațiunii realiste tradiționale, scriitorul sondează puterea, marginile iluziei referențiale și explorează totodată motive și teme predilecte, precum năzuința soteriologică, nuntirea cosmică, mitul cristic și cel mioritic. În general, în prozele scurte și în majoritatea romanelor se pot remarca micromotive recurente, aparent obscure sau opace, cu rost esențial în articularea unui edificiu metaforic personal, conferind unitate operei în pofida frecventelor primeniri ale tehnicii narative. Aceste
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
-n carne, alte vremi s-aștepte, / Alba îngerețe închegată-n tine!” (Înger amânat). V. mai rescrie capitole din Evanghelie, precum acelea referitoare la umblarea pe ape și la Cina cea de Taină, ori fantazează în marginea unor momente din biografia cristică. În general vorbind, poezia lui afișat religioasă acuză cerebralitatea și meditația, „rugăciunile” zvâcnesc cu adevărat liric doar incidental. Când motivul religios devine prilej de retrăire a unor emoții din altă vârstă, lirismul este autentic, însă emană nu atât din religiozitate
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
parabolă a așteptării Zilei de Apoi. Dar tema escatologică și soteriologică e, în chipul cel mai vădit, invocată aici prin recursul mai mult decât aluziv - la fel ca în romanele lui Petru Cimpoeșu, Dan Stanca, Liviu Ioan Stoiciu - la mitul cristic. Există un personaj potențial mesianic, un pandant sau o nouă întrupare a Mântuitorului. El moare, dar învie în final (după o îndelungată letargie care amintește de crisalida din Orbitor, romanul lui Mircea Cărtărescu) și, după un periplu comparabil cu cel
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
istoric - așa-zisa revoluție română, așa cum a fost trăită de comunitatea românească de la New York -, a treia, fantastică, un mixaj de teme mai vechi (din nuvelele Alegerea și Tablourile), comunicând cu primele două prin motivul peștelui (motiv dublu, sacru și profan, cristic și demonic), este o savuroasă comedie de limbaj postmodern, un bâlci al deșertăciunilor, dincolo de care se ghicesc ironia și îndoiala autorului față de sensurile lumii (româno-americane) în care trăiește. SCRIERI: Antoine de Saint-Exupéry. Aventura conștiinței, București, 1980; Călătoria, București, 1982; Fisura
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
de lemn”, obosiți și burduhănoși, este Laios profet, Oedip, dar mai ales Hamlet. E pehlivan, „rege al destinelor intermediare”, călăuză în exod ca Moise, bolnav de aer, tremurător și exanguu, dar și barbar. Este Manole și Caiafa, iudă cu chip cristic și demon fără identitate. Jumătate este simultan toate acestea, iar „seara, când lumea s-a golit de regi, / ne mai jucăm puțin de-a curțile mâhnite/[...] Hai să izbim cu sceptrele în pământ./ Hai de-a bastarzii/ Hai de-a
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
remarcase pentru inspirația „năvalnică și uneori solemn exaltată”. Într-adevăr, acum ca și mai târziu, poetul își construiește versul imnic, ridicând în proiecții deseori grandilocvente banalul existenței. Se înșiruie cânturi, organizări ciclice, confesiuni, cuvinte febrile, asocieri livrești cu surse legendare, cristice, folcloristice, o imagistică impregnată de patetism și câteodată eterogenă („firul de iarbă crește, eu scriu”, „eternă arcă”, „izbucnește dintr-o statuie lumină”, „sumerianule, ridică-ți casa”, „muncă a timpului”). Pentru M. poezia este un fel de ceremonial plăsmuit inteligent, dar
MURGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288316_a_289645]
-
resuscitării promise, însoțite de numeroasele semnificații pe care acestea le implică. P. este sensibil la reflexele celeste cu puteri de regenerare asupra lumii, aflată în vreme de criză milenaristă și orientată chiasmatic spre orizontalitatea pământească. Se regăsesc la P. motive cristice fundamentale: iubirea pentru aproape și identificarea cu acesta, comunicarea ce tinde să devină comuniune, sacrificiul necesar producerii iluminării, inclusiv al aceleia poetice. El este pătruns de posibilitatea salvării ființei omenești prin puterea credinței izbăvitoare, promisa răsplată finală revenind doar celor
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
filme documentare. Dintre toate romanele sale, gen care l-a făcut cu deosebire popular, cel care îi definește formula este Răstignit în America sau Despre eroare (2001), un fel de ars poetica, o carte legată de motivul crucii, al golgotei cristice, idee preluată și amplificată în Teroriștii din turn (2002). Două elemente îi influențează formula de roman pe care o practică: pe de o parte, activitatea sa la emisiunea de televiziune „Lumea creștină”, romanele sale cultivând realismul mitic într-un amestec
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
Întrucât ea consună cu rolul jucat de Maria Magdalena de-a lungul Întregii activități publice a lui Isus: de ucenică fidelă până la capăt, martor al răstignirii și al punerii În mormânt, Însoțitoare nelipsită de la nici unul din momentele cheie ale theodramei cristice. Cum se explică atunci respingerea aproape brutală a Domnului când aceasta, bănuim noi, se repede să-L Îmbrățișeze: „Nu mă atinge!” De fapt, verbul grecesc, haptein, tradus Îndeobște, slab, prin „a atinge”, are sensul de „a prinde”, chiar „a Înșfăca
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
că Isus este Mesia. Afirmațiile nu sunt explicite și directe tocmai pentru că realitatea sare În ochi. Iuda și Pilat Îi pun două Întrebări inutile, fără sens, retorice. Răspunsul nu poate fi decât o mișcare de bumerang, ironică: „Tu zici!” Ermetismul cristic va reveni și În scena din Ghetsimani (Mt. 26,47-50). Iuda se apropie de Isus și-i spune: „Bucurie, Rabbi (Ca‹re, Rabb...)”, după care Îl sărută. De această dată Isus Îi răspunde: `Eta‹re, ™f' Ö p£rei. Și
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
descalifică moral de la bun Început. Iuda nu apare, așa cum e descris În evanghelii, ca un ucenic à part entière până la un punct, sincer devotat Domnului, ci ca un turnător de joasă speță, În solda Sinedriului, fără nici o legătură cu mesajul cristic. În fine, Evul Mediu va construi o adevărată biografie a lui Iuda, care merge de la naștere până la moarte, biografie calchiată În bună măsură pe mitul lui Oedip. PASAJ RETRAS Citim Într-o relatare (historia), deși apocrifă, că era un bărbat
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
al forțelor răului. Protagoniștii generoși ai mișcărilor caritative, galezul mustăcios care critică înverșunat "mâncarea proastă", altermondialistul ce se opune triumfului unui liberalism sălbatic sunt, din punct de vedere fenomenologic, de pus pe același plan cu un Ben Laden cu înfățișare cristică sau cu un Saddam Hussein, tiran decăzut, al cărui drum al crucii judiciare riscă să valorizeze cauza pierdută pe care o apăra. Să fim lucizi, de altfel. Teroristul, cel care pune bombe, atentatorul sinucigaș, protagonistul unei sinucideri sacre și devastatoare
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
afișa o față prietenoasă, calmă și netemătoare, dar prea meditativă, iar cea a lui McAlpin era calmă, puternică, dar avea pleoape disprețuitoare. Se hotărî să fure o față dintr-o capodoperă, dar în Galeria de Artă din Glasgow singurele figuri cristice erau de copii, în afară de tabloul lui Giorgione, IIisus și femeia adulteră, în care modestia pictorului sau lașitatea restauratorului menținuseră sfînta figură în umbră. Plecă într-o călătorie de-o zi la Galeria Națională din Edinburgh și, în final, găsi figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
adevăr, Elisabeta rostește aceste cuvinte fiind «umplută de Duhul Sfânt» (Lc 1,41). Maria merită să fie lăudată mai mult decât toate ființele omenești, pentru că prin credință a răspuns „da” colaborării la întruparea lui Dumnezeu. Bucură-te, Marie, o rugăciune cristică În centrul rugăciunii Bucură-te, Marie, Biserica pune numele Fiului pe care Maria îl poartă în sânul ei, Isus, care înseamnă: Dumnezeu mântuiește. Într-adevăr, însuși îngerul i-a spus: «Vei primi în sân și vei naște un fiu și
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
în sânul ei, Isus, care înseamnă: Dumnezeu mântuiește. Într-adevăr, însuși îngerul i-a spus: «Vei primi în sân și vei naște un fiu și-l vei numi Isus» (Lc 1,31). Bucură-te, Marie este în esență o rugăciune cristică. Invocația «Bucură-te, Marie, Maica lui Dumnezeu», sintetizează afirmațiile biblice și le conduce la cererea din final. Rugăciunea implică mărturisirea prin care noi, oamenii, datorită păcatului din timpul întregii noastre vieți, ajungem să ne despărțim adeseori de Dumnezeu, deci, și
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
Înțelegerea, să fie distrus, memoria medicilor fertilizatori ștearsă, donatorul ucis. Să nu rămînă nici o dovadă. O crimă perfectă, căreia chiar să i se găsească justificare, pentru că lăsa În urmă, curat și ferit de rele, un prunc. Și el perfect, pur, cristic, venit pe lume În urma unei imaculate concepții. Născut nu din iubire; nici măcar din plăceri vinovate, din păcat. Sănătos. Donatorul era supus analizelor medicale mai ceva decît un cosmonaut. Astronautul, de pildă, putea să aibă Înaintași cu tare psihice; nu conduceau
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
ele stricaseră mai toate rînduielile, momindu i pe proștii de bărbați, parcă nu-l vedea ea pe Thomas? Doamne, ce Îngeraș fusese acesta odată, pe la trei-patru anișori, bun de pictat pe tavanul tuturor bisericilor din lume, ce mai, era chiar cristic; Rusoaica era Sfînta Ana ținînd În poală pe fiul Mariei - văzuse Antonia o pictură - și, ah, ah, ce mai cornițe Îi crescuseră Însă pruncului, apoi, pe sub părul cel bălai! Ce-l mai cuprinseseră, Încă din adolescență, plăcerile! Poftele! - și bunica
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și sfințenia, ca și eroismul. Dizidentul, sfăntul, eroul, nu sunt oameni pe care să-i întălnești frecvent, la tot pasul. Atunci cănd îi întălnești însă recunoști la ei excelența. Ei sunt modele. Imediatul, concretul, siguranța au fost eludate după modelul cristic respins de Marele Inchizitor. Prin ei, specia umană își înfrănge frica. Nimic nu este mai tulburător decăt să citești mărturii ale celor care au rezistat în munți, în închisori, în casele lor păzite de miliție. Lor le-a lipsit păinea
Dialogul cu libertatea. De la Marele Inchizitor la fragilul dizident. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
amintesc de aceea a chitaristului din Oradea, Florian Chelu. La Noica se peregrinează. În séjour-ul păltinișean anterior, Noica m-a chemat într-o zi în camera lui și mi-a prezentat un tânăr de vreo douăzeci și cinci de ani, cu figură cristică, slab, înalt, cu orbitele adâncite și plete blonde. Avea în ochi un mic tremur de au-delà și luase drumul până la Păltiniș pentru a-l cunoaște pe Noica. Îi știa cărțile pe de rost, citea Platon și căuta poate gestul din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
puse în slujba adevărului (""să vorbim estetic"; înșelătoria constă în a vorbi astfel, tocmai pentru a putea ajunge la spiritual"). Toată opera estetică a lui K. devine astfel o metafizică a incognito-ului (Socrate este precedentul păgân al incognito-ului cristic, teoria măștii confirmată ulterior de practica deghizării umane a divinului). Andrei ne-a citit paginile scrise cu o vervă demonică (retorică baroc-păgînă) despre natura ideală. Geografia Arcadiei, în preajma căreia s-a produs idealizarea naturii, era - paradoxal - sumară până la austeritate. Însă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
668 Ibidem, p. 61. 183 perfecțiunea, femeia ideală nu mai este accesibilă în planul mundan. Moartea ei golește de sens universul intim masculin, sărăcește o lume. Cavalerul în negru devine un simbol al durerii și trimite cu gândul la prototipul cristic, imago pietatis 669 , atrăgând din partea cititorilor compasiunea. Femeia iubită, decedată, a lăsat în urma ei numai durere, viața devine în absența ei un chin asemănător celui din iad: „Singurele personaje cu care cavalerul în negru își compară durerea sunt Sisif și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]