KorAP: Find »[drukola/base=culi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 >

240 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

ieși el afară, se vorbise de altceva. — Mergem, Culi, îi zise într-un târziu vânătorul, observându-l că nu mai avea astâmpăr. Până la poiana hochstandului aveau de străbătut cam opt kilometri, dar au pornit cu mult mai înainte decât trebuia. Culi ducea cățelușa; domnul Ionaș Popa îl urma cu felinarul cu petrol, care lumina slab. Le era destul, ca să nu apuce greșit o altă potecă. Umblau cu luare-aminte, ca să nu tulbure pacea aceea a întunericului. Din când în când, o adiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pătul, s-au oprit, așteptând ziua. Vântul dinaintea zorilor se strecura tot mai des în somnia pădurii, risipind visurile ei neguroase. Deasupra, în creștetul catapitesmei, rămâneau tot mai puține făclii. Apoi începu a se prevedea bruma, în poiana din față. Culi ofta, din vreme în vreme; totuși, văzând pe Vidra liniștită, avea nădejde că nu vor da peste năcaz. Acelei cățelușe îi veneau de departe, în nări, toate înștiințările. Iar curmătura fiind aproape, numai sub hochstand, orice ar fi fost acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Acelei cățelușe îi veneau de departe, în nări, toate înștiințările. Iar curmătura fiind aproape, numai sub hochstand, orice ar fi fost acolo ea trebuia să știe. Așa ar trebui să cunoască oamenii toate, cum le cunoaște acest animal, se gândea Culi - căci vorba de mai nainte, „năcaz“, exprima pentru el ceva cu totul nedeslușit. Vidra nu știa să cetească și să scrie, nici săvârșește atâtea măiestrii de mirare ca omul, dar cunoaște altele cu mult mai ager decât noi, simțind de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dușman ori având înștiințare despre o nenorocire. Așa a venit Vidra în celălalt an și l-a căutat, ca să-l ducă acasă. Acolo, Ana nu mai avea mult de stat între noi, după cum s-a și văzut. — Acum putem merge, Culi, a șoptit domnul Ionaș Popa. Culi a tresărit. Stăpânul său depusese felinarul stâns și-și pregătea carabina. Poiana își deschisese liniștea argintată. Orice adiere de vânt căzuse. S-au dus de-a dreptul la cei doi brăduți. Ursake începu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nenorocire. Așa a venit Vidra în celălalt an și l-a căutat, ca să-l ducă acasă. Acolo, Ana nu mai avea mult de stat între noi, după cum s-a și văzut. — Acum putem merge, Culi, a șoptit domnul Ionaș Popa. Culi a tresărit. Stăpânul său depusese felinarul stâns și-și pregătea carabina. Poiana își deschisese liniștea argintată. Orice adiere de vânt căzuse. S-au dus de-a dreptul la cei doi brăduți. Ursake începu să caute smuncit. Cățelușa avea mai multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gestul ca să ia arma la umăr; dar apoi amândoi oamenii își eliberară piepturile de răsufletul comprimat, băgând de samă că blana ursului era presărată de argint de brumă. Fiara pierise încă din ajun, ghemuită acolo. I s-a părut lui Culi - ori într-adevăr s-a simțit luminat? S-a grăbit să se ducă la urs, căutându-i pușcătura; a luat de la un brădui un clomburel, muindu-l în sângele închegat, și l-a prezintat stăpânului său, gratulându-l pentru succes. „L-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la orice urs și fruntea boltită. Ghiarele parc-ar fi de fildeș. Trebuie să fie un baci bătrân. Și-a adus aminte de locul cu bunătăți și s-a întors și în ist an. Aștepta, poate, să găsească și vin. Culi nu mai descoperea acuma nici o dușmănie și nici o drăcărie căci spaima lui de-atunci își avusese pricina în supărările lui proprii, clocite și înveninate; iar ursul se afla în pădurile și-n munții lui și nu avea cu el nimica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
el nimica. Încât, privindu-l acuma, Nicula simțea un fel de simpatie și puțină milă pentru acea ființă a lui Dumnezeu. Însă i-a venit și lui vremea, se scutură el din gânduri, înturnându-se spre stăpânul său vânător. —Ce ai, Culi? Prohodești ursul? — Mă gândeam și eu la unele lucruri, domnule doctor, zâmbi paznicul. Au fost niște spaime zadarnice, care s-au dus... —...cum se duc toate, Culi. Așa este... cum se duc toate, oftă paznicul. Apoi dădu la o parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vremea, se scutură el din gânduri, înturnându-se spre stăpânul său vânător. —Ce ai, Culi? Prohodești ursul? — Mă gândeam și eu la unele lucruri, domnule doctor, zâmbi paznicul. Au fost niște spaime zadarnice, care s-au dus... —...cum se duc toate, Culi. Așa este... cum se duc toate, oftă paznicul. Apoi dădu la o parte amăgirile acestea ale inimii și trase cuțitul, prubuluind unde să târâie jivina, unde s-o atârne și cum să lucreze, ca să-i scoată cât mai frumos blana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai frumos blana. Acea piele are să meargă la București, are să călătorească la Paris, ori la Berlin, prin expoziții; au să se mire domni și doamne în jurul ei; are să vie un domn președinte să-i dea o medalie de aur; așa încât Culi se simți, într-o privință, onorat de operația pe care o făcea ursului său, în acea zi însorită de octomvrie. Domnul Ionaș Popa se îndeletnici o vreme cu aparatul fotografic; făcu drumul spre Prelunci, ca să aducă pe Bezarbarză cu căruța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
urs - despre care șunci, unii domni ce nu sunt vânători spun că ar fi mai bune și mai gustoase decât orice șunci de pe lumea asta. —Ba eu n-am mâncat și nici n-am să mânc în viața mea, declara Culi. Mi s-ar părea că mânc și din calul cel răpănos de la stâna poienarilor. După ce s-a dus domnul de la Cluj cu trofeul, Culi a rămas cu ai săi și cu ale sale, ca să se pregătească de iarnă. Mai stăruiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
asta. —Ba eu n-am mâncat și nici n-am să mânc în viața mea, declara Culi. Mi s-ar părea că mânc și din calul cel răpănos de la stâna poienarilor. După ce s-a dus domnul de la Cluj cu trofeul, Culi a rămas cu ai săi și cu ale sale, ca să se pregătească de iarnă. Mai stăruiau în el oarecare neliniști - mai mult amintiri, cătră care zâmbea cu mâhnire. S-a coborât în două ori devale, până la Sebeș. Când se întorcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
timp. Însă Nicula ieșise din ticăloșia lui și își regăsise puterea. Știa că are ce face și mai ales se bucura că va putea să-și răscumpere paguba de jderi și lupi din vremea suferinții. —Ai fost numai până la Sebeș, Culi? l-a întrebat nana Floarea. Da, mamă, dar de ce mă întrebi? ai avut nevoie să mă mai duc și în altă parte? Nu. Te întrebam așa. Mă gândeam că poate te-ai oprit în Laz. Nu m-am oprit. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe domnul părinte Dămian? —Văzut. Mi-a spus că are de făcut slujbă de un an la acel mormânt. I-am plătit. Nana Floarea se uita pe gânduri într-o parte și asculta ornicul. Am făcut bine? —Ai făcut bine, Culi. Ar fi trebuit să-mi aduci răspuns despre Octavian, căci sunt cu grijă. Dar mă gândesc că nu va fi nimica. Dacă ar fi ceva, Răduța mi-ar da răspuns. Culi se miră: —Așa o chiamă pe femeie? —Care femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și asculta ornicul. Am făcut bine? —Ai făcut bine, Culi. Ar fi trebuit să-mi aduci răspuns despre Octavian, căci sunt cu grijă. Dar mă gândesc că nu va fi nimica. Dacă ar fi ceva, Răduța mi-ar da răspuns. Culi se miră: —Așa o chiamă pe femeie? —Care femeie? Aceea care dă țâță nepotului dumnitale, mamă, râse Culi. Nu. Dacă vrei să afli, atunci să știi că aceleia îi zice Nastasia și soțul ei e slujitor la notăraș. Are el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Octavian, căci sunt cu grijă. Dar mă gândesc că nu va fi nimica. Dacă ar fi ceva, Răduța mi-ar da răspuns. Culi se miră: —Așa o chiamă pe femeie? —Care femeie? Aceea care dă țâță nepotului dumnitale, mamă, râse Culi. Nu. Dacă vrei să afli, atunci să știi că aceleia îi zice Nastasia și soțul ei e slujitor la notăraș. Are el puțină simbrie; le pare bine de ce le mai dau eu, pentru copil. Dar, cum ți-am spus, lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ea acolo în Laz - și lucrează. Se pricepe la țesut și la ales scoarțe - care nu mai este nimene ca dânsa în țara asta. O rugasem, cum ți-am spus, să-mi aleagă anume bumbac, ce-mi trebuie. Mirarea lui Culi sporea: — Dar nu mi-ai spus niciodată nimica despre asta. Dacă aș fi știut, mă opream acolo, întrebam și nimeream. Vinovat, mamă, nu mă simt cu nimica. —Vai, Culi, dar eu nu te învinuiesc pe tine. Vinovată sunt eu că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spus, să-mi aleagă anume bumbac, ce-mi trebuie. Mirarea lui Culi sporea: — Dar nu mi-ai spus niciodată nimica despre asta. Dacă aș fi știut, mă opream acolo, întrebam și nimeream. Vinovat, mamă, nu mă simt cu nimica. —Vai, Culi, dar eu nu te învinuiesc pe tine. Vinovată sunt eu că nu ți-am vorbit înainte de a te coborî tu la Sebeș. Rămâne pe altă dată. Ori va trece prietinul nostru badea Toma și mi-a aduce el ceea ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu că nu ți-am vorbit înainte de a te coborî tu la Sebeș. Rămâne pe altă dată. Ori va trece prietinul nostru badea Toma și mi-a aduce el ceea ce-mi trebuie. De asta să nu te superi tu, Culi. Să fii numai sănătos și să izbândești tu, în iarna asta, s-aduni zece pielicele. Cum va fi oare prețul jderilor ist an? — Încă nu se știe anume, dar va fi preț bun. Te rog frumos, maică, să lași în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aflu că am fost păzită de astfel de năcaz. După ce nana Floarea tăcu, ornicul din părete răspunse: Tic-toc-tic! Câteodată paznicul lua cu el în pădure pe Onu Bezarbarză, mai ales când se ducea să cerceteze teascurile. Căpcăni de jder clădea Culi la locuri unde aceste jivine mici și agere aveau mult umblet. Așeza lemnele lungi între doi arbori vechi. Jderul trebuia numaidecât să se strecoare pe o punte îngustă de trunchișor de brad, ca să ajungă locul unde era bucata de cărniță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a făcut lui o veveriță? — Nu i-a făcut nici un rău, Onule; dar veverița de ce mâncă ouăle și puii de prin cuiburi? Asta este! își aduse aminte Onu. Era și în el, uneori, neliniștea asta care fusese și a lui Culi. Acuma, la observația lui Onu, Ursake își făcea socoteală că toate vietățile pădurii lui se alungă și se prigonesc din voia nepătrunsă a Ziditorului, ca să dobândească putere, agerime și iuțeală; ca să le fie tihna mai bună după niște spaime și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui, deodată, îi place mai tare viața după desnădejdea și căderea din toamna trecută. Fără amărăciune, nu s-ar cunoaște bucuria și dulceața. Așa ne pare de rău întăi! și pe urmă începem a uita... Caută tu teascul Onule, zise Culi; eu am să stau aici să trag o țigară. Mă mai gândesc la unele și la altele. Nicula Ursake era mâhnit în ființa lui cea mai dinlăuntru că cele iubite de el altădată acuma îl împresoară tot mai de departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mâhnit în ființa lui cea mai dinlăuntru că cele iubite de el altădată acuma îl împresoară tot mai de departe. Și îi displăceau întrucâtva unele vorbe ale bătrânei despre satul de devale care se chiamă Laz. Bezarbarză se întoarse: —Bade Culi, am așezat carnea. —Bine, Onule. Acuma ne întoarcem, ca să nu ne aștepte mult nana Floarea cu prânzul. Să-mi spui, Onule, dacă îți mai aduci tu aminte de oamenii din Laz. Îmi aduc aminte de unii, răspunse cu mirare sluga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Laz. De câte ori încăleca Ursake, ca să se ducă devale pentru afaceri și treburi, nana Floarea venea și amesteca vorbe multe lângă capul calului, așa că, în urechea lui Șargu, intrau de zeci și zeci de ori aceleași și aceleași nume, pe care Culi nu dorea să le mai audă. Însă numele pe care îl poftea el, așa fără pricină, numai ca să-l mai asculte o dată, acel nume nu se mai rostea. Ursake avea în el o bănuială că numele acelea - care se spuneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-l cu luare-aminte. N-avem nevoie să te duci nicăieri. Adevărat că, mâni, se deschide pentru mine o zi ca aceea; dar pentru ce-mi trebuie mie am pregătit pe Onu. Îl trimeți pe Onu? — Da? —Cu căruța? Întocmai așa, Culi. Fost-a ori nu vorbă mai de demult că, la vremea asta, vine Octavian la casa lui? Acuma se duce Onu, îl ia și mi-l aduce. A fost vorba de asta? și vine domnișorul la ale sale? se miră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]