285 matches
-
În același timp aceeași zeiță, denumită Asteriaxe "Asteria", se regăsește ca efigie pe monedele din Amman. Un alt sigiliu Îi aparține unui personaj care se definește ca „slujitor al lui Baalxe "Baal"” , denumire ce face clar aluzie la o funcție cultuală precisă și nu la un simplu act devoțional. Nu avem informații despre identitatea acestui Baal, dar este posibil să fie vorba despre un epitet care să se refere tot la Milkom. Numele personale conțin diferite teofore: pe lângă Milkom și Baalxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acest loc. Absența aproape totală a izvoarelor scrise poate fi suplinită Într-un mod profitabil de ultimele descoperiri arheologice care pot fi legate de cult. Astfel, s-a subliniat În mod deosebit că diverse unelte și obiecte filistene pentru uzul cultual Își găsesc corespondent În aria Mării Egee. Să ne amintim, printre altele, de kernoi pentru libații, cu forme tipice și decorațiuni vegetale și animale care țin de motivul fertilității, de rhyata cu cap de leu și figurinele care par să reprezinte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumea miceniană. Tell Qasile (În care era probabil venerat zeul Horonxe "Horon") este unicul sit care a scos la lumină, prin intermediul unor descoperiri de edificii sacre, o planimetrie de templu caracteristică acestei culturi, pe lângă o așa numită „Înălțime”; alte așezăminte cultuale au fost descoperite și la Akko și Tell Qiri. AbrevieriTC "Abrevieri" AAASH Acta Antiqua Academiae Scientiarum Hungaricae. AAAS Les Annales archéologiques arabes-syriennes. ARET Archivi reali di Ebla. Testi, Roma 1981 sgg. BA Biblical Archaeologist. IEJ Israel Exploration Journal. M.A
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și daruri votive a permis individualizarea și identificarea principalelor locuri de cult și conturarea, Într-o anumită măsură, a practicilor rituale. Reproducerile În miniatură, cel mai adesea În material de lut, sau inciziile pe sigilii arată, la rândul lor, edificii cultuale sau altare. Un altar apare pe unul dintre fragmentele de frescă descoperite la Phaistos, În timp ce pe părțile laterale ale unui sarcofag provenind de la Hagia Triada sunt reproduse fazele sacrificării unui taur (vezi subcapitolul 2.3b). Din documentația iconografică reiese fără
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau cu un fel de grotă artificială În care erau prezente structuri de piatră. Legătura lui dapurito cu o potinija, gr. pòtnia, „stăpână”, destinatara unei ofrande de miere i-a făcut apoi pe cercetători să se gândească la un edificiu cultual, fără ca, de altfel, să fie Încă posibil ca acestuia să i se precizeze funcția rituală efectivă. În timp ce formele cultului destinat defuncților rămân pur ipotetice, sunt cunoscute, În schimb, caracteristicile mormintelor, constituite din nișe săpate În stâncă sau din morminte circulare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
albastru și era unit cu o criptă cu pilaștri, sub o sală cu coloane. Lângă necropole se Întindeau largi spații pietruite, numite „piețe pentru dans”, fiindcă se consideră că defuncții erau comemorați prin dansuri publice colective. Dar dacă aceste manifestări cultuale destinate morților sunt numai probabile, este sigur că dansul ocupa un loc Însemnat În viața religioasă a insulei. Într-adevăr, dansatoare sunt reprezentate pe frescele palatelor din Cnossos și Thera, pe sigilii, pe o farfurie de ceramică de Kamares 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unui cult menit să favorizeze fertilitatea feminină. Oricum, este improbabil ca peșterile să fi fost rezervate cultului unei unice figuri divine sau al unei singure ființe supraumane. Dacă identificarea destinatarilor unor sanctuare ridicate pe Înălțimile munților este problematică, funcția lor cultuală a apărut ca indiscutabilă. Este vorba despre temena, un fel de incinte cu terasă clădite pe Înălțimile muntelui deja din prima fază a minoicului de mijloc. Forma lor era cu precădere circulară sau ovală ori de potcoavă, În timp ce era variabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caracteristică „fustă evazată” și cu sânul descoperit, aceste reprezentări au fost interpretate ca traduceri plastice ale unei „zeițe a fecundității”. Și este posibil ca pe insulă să se fi practicat un cult al fertilității, devenit probabil În urma confruntării cu practicile cultuale din bazinul Mediteranei de răsărit. Astfel, așa-numitele „zeițe ale șerpilor” găsite În depozitul palatului din Cnossos, având obișnuita costumație, dar și doi șerpi În mâini, pot reprezenta cu siguranță o zeitate de acest tip. Încercările de descifrare a scrierii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Circe" și Calipsoxe "Calipso". Ipoteza sugestivă a unei „Mari Zeițe” a fecundității a justificat incidența scăzută a figurilor masculine, dar nimic nu ne face să credem că nu existau divinități de sex masculin, chiar dacă identificarea lor rămâne problematică. O funcție cultuală trebuie să fi avut coloanele și copacii, frecvent reprezentați pe sigilii, În timp ce rămân fără răspuns așa-numitele „geniixe "genii"” sau „demoni” cretani, figuri antropomorfe cu cap de animal gravate pe sigilii. 3. DE LA MINOICI LA MICENIENITC "3. DE LA MINOICI LA
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și teonime grecești, confirmate Întocmai. Contabilitate economică a unui regim feudal, tăblițele Înregistrau și administrarea cultelor, transcriau numele destinatarilor lor și pe cel al personalului responsabil, În cele mai multe dintre cazuri indicat cu aceiași termeni folosiți În greacă. c) Problema continuității cultuale Deși este legitim să considerăm că ceea ce este scris pe tăblițele În Liniar B ar relua Într-un anumit fel textele În Liniar A, termenii Întâlnirii Între cele două civilizații rămân Încă deschiși și problematici. Rhyta miceniene pentru libații reproduc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de consacrare” și clasica vestimentație a femeilor cretane reproduse pe un grup În fildeș de la Micene, cu două femei Îmbrățișate și un copil Între ele. Toate acestea nu oferă o mărturie nici În favoarea unei continuități absolute și a unei unități cultuale „minoico-miceniene”, nici În sprijinul unei diferențe profunde. În trecut s-a postulat cu prea multă ușurință o religie „olimpică”, introdusă de micenieni, mai Întâi opusă și apoi amestecată cu o religiozitate „htoniană” practicată la Creta și Întemeiată pe cultul fecundității
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și cel al lui Zeusxe "Zeus" pe muntele Dicte nu pot fi extinse și la alte locuri; chiar și statuetele miceniene găsite sub templele grecești, ca la Delfi și Delos, sunt mai degrabă „depuneri de Întemeiere” decât semnul unei continuități cultuale. Însuși templul grecesc Înlocuiește palatul micenian, și nu un templu anterior. În același timp, nu pot fi excluse nici fenomenele de reinterpretare. În sfârșit, dacă limba vorbită de micenieni era indubitabil o greacă arhaică și constituie, Într-o oarecare măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
perioada de formare a cetăților, poleis, și cu dezvoltarea marii arhitecturi a templelor, Între secolele al VIII-lea și al VII-lea Î.Hr., organizarea universului divin suferă o sistematizare ulterioară, care limitează numărul zeităților la douăsprezece. Circumscrisă la sfera cultuală, această limitare nu se reflectă semnificativ În tradițxe "Hades"ia mitologică și nu reprezintă complexul tuturor zeilor Greciei. Practic, lista canonică a „celor doisprezece zei” Îi exclude pe Hadesxe "Hades" și Persefonaxe "Persefona", stăpânii infernului, sau pe Ilitiaxe "Ilitia", zeița
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
polisuri peste noțiunea identității comune a grecilor. 3. Cultultc "3. Cultul" În perspectiva politică inaugurată de cetăți, magistrații sunt cei care se Îngrijesc și prezidează organizarea sărbătorilor periodice și celebrarea cultelor În cinstea zeilor și eroilor. Complexul și articulatul sistem cultual exprimă unitatea ideologică a cetățenilor, afirmă identitatea civică, ratifică ierarhia politică provizorie și oferă un răspuns exigențelor, așteptărilor, aspirațiilor și intereselor Întregii cetăți. În această ambianță, cultele nu pot fi celebrate decât În formă publică, iar riturile tind să Își
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deoarece polisul, care se Înfățișează ca o reproducere mărită a familiei, s-a substituit acum acelor gene aristocratice. a) Cultul public Dacă celebrarea cultelor implica Întreaga pătură socială, distribuirea lor În cicluri festive contribuia la organizarea timpului, așa cum dislocarea edificiilor cultuale exprima o ordonare a spațiului fizic (subcapitolul 2.2). Aceasta era o modalitate de a reprezenta și orândui spațiul și timpul asupra cărora cetatea pretindea să exercite un control absolut. În acest sens, cultul adus celor doisprezece zei pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
epoca polisului pare aproape să aibă scopul de a Îndepărta acțiunea și de a ratifica periodic distanța ireductibilă care Îi separă pe zei de oameni. Nu Întâmplător, orice formă de contaminare putea să expună cetatea intervenției divine, zădărnicind orice acțiune cultuală și făcând absolut necesare ritualurile de purificare, care puteau fi chiar prevăzute de calendar, ca plinteriile, sărbătoarea ateniană a spălărilor. Dar În situații de o gravitate excepțională se recurgea la instituția numită pharmakòi, Înrudită morfologic cu țapul ispășitor și inserată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
căruia xe "Atena"era suspendat orice conflict local. Chiar În epoca lui Platon participarea la aceste competiții devenise un fel de profesie deja Întinată de dorința de promovare socială a claselor mai puțin Înstărite. Cu toate acestea, vechimea acestor Întreceri cultuale, Întemeiate de eroi a căror moarte era celebrată În acest fel, importanța pe care o căpătau ele pentru familiile nobiliare și articularea În clase a vârstelor participanților par să trimită la un trecut Îndepărtat În care ele fuseseră un fel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pin la nemeene sau ulei din măsline sacre, la Atenaxe "Atena", era de obicei consacrat divinității care patrona jocurile. Modelul olimpic prevedea trei tipuri fundamentale de Întreceri: competiții muzicale, de gimnastică și hipice. La această schemă se adăugaseră celelalte complexe cultuale panelenice, deoarece, În realitate programul și ordinea variau de la un loc la altul, după cum nu era omoloagă repartizarea În clase de vârstă. În unele cazuri, alături de jocurile deschise tuturor grecilor, cu condiția să fie cetățeni liberi, existau Întreceri rezervate exclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putea să nu fie dionisiac, până Într-atât Încât, Între operele transmise până la noi, zeul nu apare decât În Bacantele lui Euripide și În Broaștele lui Aristofan, mai multe elemente formale par să conducă la Dionysos. Masca, prosopon, era imaginea cultuală a zeului, după cum tot o mască purtau actorii și după cum „măști”, prosopa, erau personajele. Mai mult, protagoniști ai Întâmplărilor tragice erau niște eroi, după cum Dionysos era zeul-erou (subcapitolul 1.3.b). În sfârșit, Dionysos era un zeu metamorfic, iar tragediile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
arsă În Întregime: era enàgisma, care ducea cu sine ideea de contaminare. Thysìa era, În schimb, jertfa pentru zeii olimpieni. Și victimele contribuiau la deosebirea destinatarilor, fiindcă erau de culoare Închisă pentru zeii infernali, deschisă pentru zeii olimpieni. Apoi, dimensiunile cultuale ale zeilor și eroilor erau definite și de locurile destinate operațiunii și de formele altarelor care se găseau În aceste locuri: pentru zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața templelor; pentru eroi o eshàra joasă, sau un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fără să reprezinte o instanță revoluționară pentru cetate; nu se opuneau și nici nu intrau În competiție cu cultul olimpian, dar prevedeau aceleași operații rituale, fiind inclusă aici și agonistica. Olimpian și misteric, la urma urmelor, nu reprezentau două sisteme cultuale alternative și opuse, ci erau mai curând două orientări ale acțiunii rituale, amândouă funcționale În cetate. Cultul olimpian avea totuși ca obiect pe zeii Olimpului și organizarea imutabilă a cosmosului; cultul misteric dovedea, În schimb, o atenție deosebită pentru destinul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
principii abstracte, ca nèikos și philìa, la Empedocle, sau ca monadele pitagoreicilor. Sau se construia o mitologie alternativă, așa cum au făcut orficii, unde pentru prima dată o cosmogonie nouă era unită cu o antropogonie. Nu au fost cruțate nici codurile cultuale ale cetății, Împotriva cărora, de altfel, se exprimase și Heraclit, care condamnase sacrificiile sângeroase ca și cultul adus statuilor, atingând În polemică și modalitatea În care contemporanii lui se apropiau de mystèria. Nu mai puțin explicit În condamnarea uciderilor sacrificiale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
elenistică faptul de a fi posedat de zeu era deja un mijloc de a intra În contact cu Dionysos și de a evada pentru moment din prezent. Dar În epoca clasică, acolo unde este practicat, dionisismul apare integrat În sistemul cultual al cetății și, În orice caz, tolerat. La Delfi, ca și la Lesbos, sărbătorile trieteriche celebrate de femei În cinstea zeului erau Într-adevăr așezate sub controlul statului. La Milet, o serie de norme publice precise reglementau viața unui confrerii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
altă practică divinatorie greacă, și oracolul, din latinescul oracolum, avea misiunea nu atât de a rezolva o eventuală „criză”, cât de a arăta căile și mijloacele prin care unele episoade critice bine definite să fie aduse Între limitele „normei”. Instituție cultuală cu caracter de cele mai multe ori local, delimitat de un „loc sacralizat” (mantèion, hrestèrion), din punct de vedere formal oracolul era un spațiu În care erau cerute și apoi rostite răspunsurile, care aveau ca obiect evenimente extraordinare sau neobișnuite, vise, boli
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al acestei acțiuni este elenizarea unei părți Însemnate a panteonului local, Însușirea unui număr foarte mare de mituri grecești, orientarea clară a practicilor concrete de cult către obiceiurile grecești, Într-un cuvânt o orientare a formelor rituale și ale imaginarului cultual către cele elene, orientare ce pare să Îi imprime suprafeței religiei etrusce un caracter aproape de variantă provincială a religiei grecești. Mijloacele acestei elenizări a religiei sunt multiple: dacă transferarea patrimoniului mitic și procesul de interpretatio graeca a zeităților etrusce a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]