287 matches
-
cercuri: despicăm, curățăm tăietura, măsurăm cu ața, precis, la milimetru, tăiem, exact, la centimetru... Doar am spus că lucrăm Împreună, că sunt ucenicul lui Moș Iacob. ULTIMUL CRĂCIUN Stau În calidor. Și nu mai tremur. Doar glasul Îmi pâlpâie, Îmi dârdâie; Îmi tremură, așa am auzit, am citit că trebuie să se Întâmple: ’Colindători cu glasuri tremurate’, cum zice poezia... - De ce trebuie, mamă? De ce trebuie să le tremure glasul, mamă? Colindătorilor - mamă? - De emoție, zice mama. Și de frig, Crăciunul cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
e un oraș deosebit și e frumos în această perioadă a anului, când frunzele au căpătat o culoare galbenă, frumoasă și caldă. Deși nu e cald aici. Deloc. E al naibii de frig. Asta e partea proastă la Boston și New York. Ori dârdâi de frig, ori te topești de căldură. Aici au ierni și veri adevărate, nu ca acasă, unde vremea e mereu incertă. Snakely stă în față și se răstește la săracul căpitan, așa că mă asigur că mă duc în spate. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
scos din mine - dar mai mică cu câteva numere. Osram, m-am gândit amețit. Oare de ce să-i dai unui asemenea organism un nume? Viermele acesta zvârcolind a fost ultimul lucru pe care mi-l aminteam. Când m-am trezit, dârdâiam de frig. Lumina nu mai era la fel de intensă și cineva Încerca să mă lege de un scaun. Capul Îmi zvâcnea, fiecare bucățică a corpului mă durea. — Închide-l, Alf. Urmează și el. Vocea, străină și estompată, venea dintr-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Sampaio. Nu te fă că nu-l știi pă obezu, că mandea știu la fix că Sampaio nu-i cusurgiu și leagă repede pretenie cu orșicare gunoi. A zvârlit ancora chiar la masa de malmură care stăteam io la ea dârdâind, și a dezbătut vro juma de ceas cu ginitoru dă noapte că ce-i mai bine să servești, adică, o ciucalată cu vanilie versus un bol dă apă la moară, și abea s-a lăsat convins că prima, care ginitoru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ceafă și-o hăiniță bearcă, Își tăiase drum bănos, că avea mâncărici literar și zgâria cu litere Înflorate pomelnice dă crescătorii, peisaje de iernut și armăsari dă porci, pentru ediția lărgită a Ghidului Lourenzo. Așa că, pă când, ciuciți lângă telmometru, dârdâiam dân peruci, ne-am bunghit la cotețu părăginit, gol pustiu și beznit - dușamea dă dale, coloane pă bune, tejghea cu express - ș-am avutără amintiri dă suvenire din vremuri fără nasoale, când ieram obstinanți că să ne lefterim unu pă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și 19 spre Plaza; don Wenceslao, care călătorea mai la crăpatu zorilor, iera beton că perdea mărfarul de 5 și 14, iar mandea Îl și vedeam cum venea hăt dân zare, dând mandă la băltoacile congelate, la lumina care-o dârdâia felinaru dân Cumparativă. Iera, ca și mandezu, microbist nesătul dă plăceri ca alea de-i da halatu și poate că, după mulți ani, ne-a tras În poznă cu două de-un soi. Nașule, io m-am cramponat todeauna, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai nainte stelele și azuru. Da peste un moment, nici urmă n-a rămas din toată rotiseria. Vai de inema mea, nici adio nu mi-am luat dă la don Wenceslao. Am mers juma dă leghe dă izlazuri cu cracii dârdâind ș-am intrat ca-n șvaițer În hanu gării, unde am cinat c-o poftă c-ar fi tret să mai Închiriez niște fălci. Asta-i tot, domne. Ori aproape tot. Nicicând n-am mai fost dă față la vro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
luată, nu-i mai apăsa, nu-i mai obseda, nu-i mai făcea să se încurce în propriile gesturi ori gînduri. Era o descoperire colosală a lui Mihai Mihail, și el era omul care putea să o exploateze fără să dîrdîie de frică la rîndul său. Șerban Pangrătty își mută privirea, Mihail era în continuare întunecat, din ce în ce mai pămîntiu, cu sprîncenele încruntate, cu toate că se străduia să schițeze cu buzele vineții, crăpate de o febră apărută din senin, un zîmbet-rînjet. Sigur că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înghețăm? - Nu înghețăm, zice, fac eu cald... Dar cu ce? N-avea un lemn... - N-are rost, hai la mine, i-am spus. - Nu, de ce, stăm aici, e bine aici, ne băgăm sub plapumă. - Nu mă bag în nici o plapumă. Dârdâiam. Preocupat, vesel, încăpățînat, făcîndu-mi cu ochiul, a ieșit afară și s-a întors cu niște surcele. - Punem dulapul pe foc, zice. - Care dulap? Mă uit și văd la lumina chioară a lămpii într-adevăr un dulap cenușiu, destul de mare, așezat
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ceva, era mândră de tot ce făcuse întotdeauna. Își mijea ochii, încercând să distingă și luminițe mai îndepărtate, o lasă privirile, semn rău. Respiră adânc, ținându-și cu palmele amândouă umerii reci, treci înapoi în pat înainte să începi să dârdâi! Acoperită până sub nas cu plapuma, ghemuită să se încălzească, înțelegea că se afla în ore târzii de noapte într-un pat ca tot omul, într-o casă ca oricare alta, i s-o fi părând ei pustie, dar câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
piersică în gât sau în capul pieptului și nu putea înghiți decât puține lichide; ori când i se zvârcoleau niște ghiare sau colți de fier în stomac, dar nu întotdeauna în dreptul operației; sau când o cuprindeau amețeli neașteptate și îi dârdâiau picioarele și trebuia, în drumul spre pat, să se sprijine zdravăn, cu mâinile care tremurau și ele, ori să ceară ajutorul cuiva; sau, mai ales, când i se făcea rău, după orice fleac pe care îl înghițea și trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca niște coapse de elefant îmbrăcate în pluș cenușiu, sprijinindu-și ceafa și părul negru strâns într-un coc dezordonat de plușul tot cenușiu al spetezei și ghemuindu-se mai bine sub pledul tras până peste umeri, în dreptul gâtului. Încă dârdâia, dar nu se atinsese de ceaiul fierbinte pus pe o măsuță alăturată. Era trasă la față, cu cearcăne și ochii negri scufundați în orbite, slăbită. L-a privit pe Andrei Vlădescu un timp, apoi s-a zvârcolit sub pledul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zicându-i: „să te întorci acolo, asta trebuie să faci, te rog, te rog“. „Știi bine că detest iarna“, a spus din nou Ioana Sandi. „Ție îți place, dar eu n-o pot suferi. Așa cum nu pot suferi frigul. Așa cum dârdâi și acum, cu toate că am atâtea hanțe pe mine.“ „Vrei să ne întoarcem?“ A negat din cap. Un timp au privit câinele care în sfârșit apăruse pe malul celălalt, sărind în jurul unui bărbat cu cojoc și căciulă uriașă ce trăgea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Ce-au făptuit în taină mârșăvii Nepedepsite de judecători. V-ascundeți, mâini ce v-ați umplut de sânge. Și voi, sperjurilor, și tu, nemernic Ce faci pe virtuosul! Voi, tâlhari Înveșmântați în nevinovăție Dar ridicând atâtea vieți de oameni, Să dârdâiți acum! Nelegiuiri, Ieșiți din tainițe și cereți milă Acestor soli cumpliți ai judecății!1 Noapte amintind-o întru totul pe cea de la începutul lui Hamlet, când fantomele pot să-ți apară dinainte la tot pasul, chiar dacă aici nu se ivește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Și iată că dă bunu’ și milostivu’ Ăl dă sus dă intrăm pă ulița satului. Mergem... Mergem... Da’ nu vedeam fir dă fum pă nicăiri, pă la nici o casă. Bătăturile pustii, înghețate bocnă, fără un suflet acolo, măcar dă câne. Dârdâiam, burțile țipau, da’ să iasă careva, ți-ai găsit! Nu tu tătucă, nu tu mămucă! Doar undeva, hăt, tot urla o potaie. Vai și vai! Că te lua cu frig dă moarte pă spinare. Aude și Înălțimea Sa și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
focul. ― Călătorim de câteva zile bune. Am mers zi și noapte cu sania, pe un viscol cumplit. Nu mai are răbdare. Vrea să ajungă cât mai repede la Paris. Am dormit în sanie. Am mâncat în sanie. Cu mâinile înghețate. Dârdâind de frig. Ne opream doar ca să ne facem nevoile. Și asta foarte rar. Inimaginabil! Însoțitorul lui Napoleon arăta ca un om speriat de moarte. Când întorcea ochii spre Dante Negro, acesta nu reușea să-i prindă privirea. Marchizul privea dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe cineva, o făcea ca la carte. Ușa casei de la numărul unu fusese mâzgălită cu o vopsea verde ieftină. Era vopsea pe lemn, pe zidurile care Încadrau ușa, pe iarba de sub tălpile lor... Logan Îi făcu un semn agentului care dârdâia, dar Steve nu făcu altceva decât să Îl privească cu o groază mută. Mirosul de aici era chiar mai rău decât dincolo. Deschide ușa, agent, spuse Logan, hotărât să nu o deschidă el. Nu atâta timp cât avea un amărât care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
bătrâni fac tup-tup... Cred că ăsta-i unicul lucru prin care ne deosebim de ceasornice și de mârțoagele bătrâne. Ființele omenești nu pot face tup-tup-tup fără să Înnebunească. Briza s-a Înăsprit. Eleanor s-a Învelit mai strâns În pelerină, dârdâind. - Ți-e foarte frig? a Întrebat-o Amory. - Nu. Mă gândesc la mine - la eul meu negru interior, la cel adevărat, cu onestitatea fundamentală care mă Împiedică să fiu o dezmățată totală, făcându-mă să-mi conștientizez păcatele. Călăreau pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
locală : vântul care „prăpădea lumea” era „un om cu aripi, da’ o aripă i-a luat Dumnezeu, că era prea tare” (7, p. 397). După același model mitic e construită legenda românească a Sfântului Ilie, stăpânul furtunii : „pentru că atunci când trăsnea, dârdâia pământul prea tare..., de-a căzut Dumnezeu de pe scaun”, Dumnezeu i-a uscat o mână și/sau un picior. Dacă Sf. Ilie ar fi fost întreg, „de mult ar fi prăpădit lumea” (14, p. 296). „Tăierea picioarelor” furtunii din descântecul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
începuseră să taie copacii de pe dealurile din împrejurimile munților Ogatsu. Dimineață următoare părăsiră Mizuhama. De senin, era senin, dar bătea un vânt puternic, iar în largul de gheață al oceanului valurile se învolburau înspumate. Cei doi tineri mergeau în urma calului dârdâind de frig. Când în cele din urmă întinderea mării se arătă mărginită de insule, apăru în zare un golfuleț liniștit. Pe o coastă fuseseră deja construite câteva colibe pentru clăcași, iar din depărtare se auzea sunetul asurzitor al copacilor doborâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
eu, păcătosul, n-am păzit poruncile și poate de aceea am Îndrăznit să iau calea mănăstirii, dar am destule lucruri la care nu am renunțat, așa că am Încă de luptat cu propria conștiință. Deocamdată mă lupt cu frigul, astă noapte dârdâind zdravăn și dormind cu țârâita. Spre seară, după vecernie, am Început să desfac o parte din bagaje, Însă marea lor majoritate va rămâne pe mâine. 26 noiembrie 2012 Cum doamna Elena mi-a dat Încă o plapumă, somnul a fost
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
de răgaz, Întrucât a trebuit să facem curățenie generală În interiorul bisericii. Și cum meșterii au venit să monteze ușa care dă În trapeză chiar În timpul slujbei, a trebuit ca după Utrenie să ne mutăm În celălalt paraclis, construcția de piatră, dârdâind zdravăn pe tot parcursul Sfintei Liturghii. Am trăit iar emoția Sfintei Împărtășanii, nevrednicul de mine primind hrana dătătoare de viață. 23 decembrie 2012 Împodobit de sărbătoare, noul paraclis și-a Întâmpinat pelerinii cu un brad ornat cu beteală și globulețe
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
bicicleta pe șosea, fugind peste câmpurile care stau la dispoziția oricăror evadați. Numai că deodată obuze cu totul și cu totul normale încep să explodeze în jurul său, răscolind pământul, ca-n filmele normale despre războaie normale. Tipul își dă seama - dârdâind - că se află pe un poligon de tir, în plin exercițiu balistic. Se dă alarma, se suspendă tirul, pușcăriașul îngrozit e adus în celulă, la 5 ore după evadare. Cunosc nenumărați oameni cinstiți care evadează după toate legile evadării și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Era altul. Lăsase hățurile ca să se dezmorțească. . . Și era totuși același: un om mânând cai, la 20 grade subt zero pe străzile Cetăței vii....... ... Numai că atunci era dimineață. O dimineață vânătă de ger, pe la 5. Plecasem la 2 noaptea dârdâind de frig, un tremur în care intra totuși hotărârea de a-1 înfrunta cu orice preț. In așteptarea trenului întîrziat, tremurasem în camera șefului de gară neîncălzită și apoi tremurasem în vagon, unde țevile de încălzit erau înghețate și geamurile
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mai grozave laude. E de la sine înțeles că asemenea laude, spuse în gura mare de față cu Ilinca, nu plăcură deloc lui Vlad și nici lui Virgil. Dar nu se manifestară în nici un fel. În timp ce păstrăvii sfîrîiau pe lespede, Bărzăunul, dîrdîind de frig, dar fericit în cel mai deplin înțeles al cuvîntului, aruncă iar priviri lungi spre cele două porți de întuneric din inima Pietrei Domniței. Și, fără să se gîndească prea mult dacă-i bine sau nu să mai vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]