806 matches
-
din secolul IV, de la Iernut, Lechința de Mureș și Sărățeni (jud. Mureș), Sf. Gheorghe (jud. Covasna), Soporu de Câmpie (jud. Cluj), cimitirul 1 Brateiu (jud. Sibiu), unde se practica, până la anul 400, același rit funerar, indică fără echivoc conservatorismul locuitorilor daco-romani din sate, întărit și de influențe venite din substrat, practici și obiceiuri funerare ce coboară în vremurile vechi dacice și daco-romane, care au lăsat urme în spiritualitatea creștină. Ca exemplu menționăm monede aflate în morminte ca obol, la Iernut și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cimitirul 1 Brateiu (jud. Sibiu), unde se practica, până la anul 400, același rit funerar, indică fără echivoc conservatorismul locuitorilor daco-romani din sate, întărit și de influențe venite din substrat, practici și obiceiuri funerare ce coboară în vremurile vechi dacice și daco-romane, care au lăsat urme în spiritualitatea creștină. Ca exemplu menționăm monede aflate în morminte ca obol, la Iernut și Brateiu, vase de băut pentru morți, însoțite de banchetul funebru, la Brateiu.22 Marea mutație, în plan religios, pe teritoriul fostei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Imperiu a părții de sud a teritoriului transdanubian: sudul Banatului și Dacia Ripensis (zona dintre vărsarea Cernei și a Oltului până la "Brazda lui Novac"). Structurile bisericești din sudul Dunării s-au extins și asupra ținuturilor din nordul ei, astfel încât bisericile daco-romane din așezările situate în sudul Daciei s-au aflat în directă și continuă legătură cu creștinătatea sud-dunăreană. Consecințele acestei situații au fost stimulative pentru comunitățile din nordul Dunării, ale Daciei postaureliene, înlesnite de similitudinea culturii și limbii. În plus, trecerea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dacia, a variat: locașe de cult la Slăveni (jud. Olt) și Porolissum (Moigrad-jud. Sălaj)-aici, prin transformarea unui sanctuar păgân într-un locaș creștin, semn al victoriei religiei creștine. La sfârșitul secolului al IV-lea, credința creștină cucerise pe cei mai mulți daco-romani. Basilica de la Morisena (Cenad, jud. Timiș) este controversată, iar alte biserici aflate la Apulum (Alba Iulia), Densuș (jud. Hunedoara), Prejmer (jud. Brașov), Drobeta (Turnu Severin) sunt considerate o speculație a teologilor (N. Zugravu). Bisericile aflate sunt puține din cauza insecurității din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o tăbliță votivă cu inscripția "Ego Zenovius votum posui"-o ofrandă (donariu), apoi fibula-inel de la Micia (Vețel-jud. Hunedoara) cu inscripția "Quartine vivas". Ca o concluzie generală, creștinarea monumentelor funerare este o dovadă clară a penetrației adânci a noii religii printre daco-romani și, în același timp, ea este o probă a legăturii dintre cele două ramuri ale creștinătății dunărene. Fenomenul acesta a început sub Constantin (după 306) și atinge apogeul sub Teodosie II (408-450)prin edictul din 435, el decidea ca templele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcop nord-dunărean n-a participat la conciliile (sinoadele) de la Niceea, Constantinopol și la cele locale, dar trebuie să fi fost. Limba română a moștenit două vocabule referitoare la ierarhia ecleziastică: "piscup" (episcopus) și "preut" (presbyter) o dovadă că în așezările daco-romane funcționau elementele fundamentale ale ierarhiei bisericești. Pe de altă parte, secolul al IV-lea a fost epoca de aur a chorepiscopilor, episcopi itineranți de țară (sate) și periodeuți (misionari). Statutul politic și canonic al teritoriilor din nordul Dunării, nucleele creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
funcționau elementele fundamentale ale ierarhiei bisericești. Pe de altă parte, secolul al IV-lea a fost epoca de aur a chorepiscopilor, episcopi itineranți de țară (sate) și periodeuți (misionari). Statutul politic și canonic al teritoriilor din nordul Dunării, nucleele creștine daco-romane, de pildă, cele de la Sucidava, Slăveni, Romula, depindeau de scaunele episcopale de pe malul drept dunărean, Oescus, Ratiaria, Aquae, Viminacium. Deși lipsesc obiectele creștine, adepți ai religiei noi se aflau și în alte teritorii controlate de Imperiu. În sursele istorice, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
depindeau de scaunele episcopale de pe malul drept dunărean, Oescus, Ratiaria, Aquae, Viminacium. Deși lipsesc obiectele creștine, adepți ai religiei noi se aflau și în alte teritorii controlate de Imperiu. În sursele istorice, nu este menționat nici un slujitor din comunitățile creștine daco-romane dependente de Moesia Prima și Dacia Ripensis. În partea centrală și de nord a ex-provinciei Dacia, rămasă permanent în afara Imperiului, menționăm bisericile de la Ulpia Traiana, Apulum, Potaissa, Porolissum, care, prin vechimea lor, au conservat structura organizatorică și ierarhică anterioară anului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dacia) de o viață creștină autonomă, fără ierarhie completă și complicată, cu sacerdoți aleși de credincioși ce săvârșeau unele taine. Creștinarea altor locuitori și apariția unor noi comunități a fost opera unui misionarism de contact, direct, "celular" de la un nucleu daco-roman la altul în care erau implicați credincioși și slujitori locali. Acest mod de convertire a păgânilor explică conservarea unor elemente antice (precreștine) în creștinismul românesc. Bisericile daco-romane din nordul Dunării nu erau izolate, ele se aflau în contact cu comunitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comunități a fost opera unui misionarism de contact, direct, "celular" de la un nucleu daco-roman la altul în care erau implicați credincioși și slujitori locali. Acest mod de convertire a păgânilor explică conservarea unor elemente antice (precreștine) în creștinismul românesc. Bisericile daco-romane din nordul Dunării nu erau izolate, ele se aflau în contact cu comunitățile din Imperiu, mai ales din eparhiile Moesia Prima și Dacia Ripensis, a căror jurisdicție se extindea și în nordul Dunării-ceea ce susținea și Pârvan. Bisericile creștine latine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din eparhiile Moesia Prima și Dacia Ripensis, a căror jurisdicție se extindea și în nordul Dunării-ceea ce susținea și Pârvan. Bisericile creștine latine din Dacia depindeau de biserica-mamă din sud-vestul Dunării, Moesia Prima.. Organizarea ierarhică și dependența canonică a bisericilor daco-romane punea problema relațiilor cu papalitatea ale creștinilor nord-danubieni. În 1900, istoricul Dim. Onciul, în studiul "Papa Formosus în tradiția noastră istorică" (în Scrieri istorice, 1968) a pus problema jurisdicției scaunului roman în spațiul românesc, care se exercita prin vicariatul de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ecumenic de la Constantinopol (381) stabilise ca bisericile din afara statului roman (neamurile barbare) să se conducă după normele instituite de Părinți, lucru posibil în sudul Daciei, aflate în contact nemijlocit cu centrele episcopale de pe linia Dunării. Dar în celelalte (majoritatea) biserici daco-romane, situate în afara structurilor civile și ecleziastice imperiale, adică în centrul, nordul și estul Daciei, aflate departe de dezbaterile teologice și dominate de o cultură orală, circulația ideilor a fost mai limitată, tradiția mai puternică, disciplina mai relaxată. Astfel, în aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute au atins prea puțin pe credincioșii simpli daco-romani. Însă o influență a venit de la instalarea, după 275, a dacilor liberi, infiltrați din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute au atins prea puțin pe credincioșii simpli daco-romani. Însă o influență a venit de la instalarea, după 275, a dacilor liberi, infiltrați din teritoriile de nord-vest și din cele est-carpatice, care prin credința lor tradițională (zalmoxiană) au contribuit la întărirea rezistenței mediului rural autohton în fața penetrației religiei creștine. Au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reflectă o diversitate de credințe și obiceiuri religioase ale exponenților acestei culturi (civilizații). Nu știm cum se desfășura liturghia, dar rezultă că liturghia euharistică și alte elemente ale cultului creștin se efectuau, în ex-provincia Dacia, în limba latină. În teritoriile daco-romane, latinizarea a început încă sub Principat (ante 275), dar răspândirea rapidă a evangheliei după aceea a accelerat creștinarea și latinizarea limbajului religios, astfel încât religia creștină a fost un "factor de latinizare". Dovada cea mai eclatantă a caracterului latin al liturghiei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
început încă sub Principat (ante 275), dar răspândirea rapidă a evangheliei după aceea a accelerat creștinarea și latinizarea limbajului religios, astfel încât religia creștină a fost un "factor de latinizare". Dovada cea mai eclatantă a caracterului latin al liturghiei din Biserica daco-romană este atestarea, în vechile scrieri bisericești, a expresiei "Doamne, miluiește", care provine din "miserere Domine", folosit în Biserica latină, după cum a arătat Petre Ș. Năsturel, ceea ce demonstrează elaborarea unei "forma mentis".25 Cultul martirilor în spațiul daco-roman a fost impulsionat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
liturghiei din Biserica daco-romană este atestarea, în vechile scrieri bisericești, a expresiei "Doamne, miluiește", care provine din "miserere Domine", folosit în Biserica latină, după cum a arătat Petre Ș. Năsturel, ceea ce demonstrează elaborarea unei "forma mentis".25 Cultul martirilor în spațiul daco-roman a fost impulsionat de practicarea acestuia în bisericile de pe malul drept (sudic) al Dunării. Anul liturgic, marile sărbători, în nordul Dunării, erau: Nașterea, Boboteaza, Paștele, Înălțarea, Cincizecimea. Ritul funerar în Dacia nord-dunăreană, universul funerar al credincioșilor locali erau dominate de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la oraș și la sat, deci pagani nu putea desemna numai pe rusticii atașați de vechile credințe necreștine. Concluzie: acest termen "păgân" (necreștin) s-a impus în a doua jumătate a secolului al IV-lea, prin echivalența făcută de credincioșii daco-romani între ethnikoi gentes, nationes ("neamuri"), "adoratori ai vechilor divinități", și barbarii păgâni (necreștini) pătrunși pe teritoriul nord-danubian, după mijlocul secolului IV (goți, huni). Prin urmare, în spațiul autohton s-a ajuns la identitatea între romanus și christianus, astfel încât se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre, în primul secol de după retragerea romană din Dacia și din sudul moesiac al Moldovei, este închegarea treptată a unei societăți multietnice, datorată conviețuirii geților (autohtonilor), cei mai numeroși, cu semințiile germanice (vizigoți, thervingi, taifali, vandali), iraniene (sarmați, roxolani, alani), daco-romani și alte elemente alogene. Această realitate istorică este documentată arheologic de cultura Sântana de MureșCerneahov, care a avut urmări în plan spiritual: coexistența unor credințe, practici și rituri de tradiții diferite, păgânismul getic, germanic, iranian (scitic), dar și creștinismul. Realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atragerea creștinilor din nordul Dunării. Un rol decisiv în ascensiunea creștinismului la nord de Dunăre l-a avut implicarea directă a autorităților imperiale în propagarea religiei noi printre triburile germanice, fapt cu urmări importante și pentru populația autohtonă getică și daco-romană. Istoricii au subliniat motivația politică a convertirii și prioritatea puterii laice în fața celei ecleziastice în misiunile creștine printre barbari. În nordul Dunării, acțiunea de convertire la creștinism a fost deschisă de Constantin (306-337), care, după ce îi învinge pe goți și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a Sf. Niceta. D. M. Pippidi a emis ipoteza-în general acceptată-că Sf. Niceta a predicat numai în ținuturile din sudul Dunării, aflate în apropierea scaunului său episcopal. Dar oricum, acțiunea sa evanghelizatoare s-a desfășurat într-o zonă populată cu daco-romani, pentru ei predica și scria în latinește. Paulin de Nola scrie în poemele sale: "aleargă la tine geții și amândouă felurile de daci"-referire la locuitorii din cele două Dacii sud-dunărene. În ceea ce privește originea sa, Sf. Niceta poate fi considerat daco-roman
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
daco-romani, pentru ei predica și scria în latinește. Paulin de Nola scrie în poemele sale: "aleargă la tine geții și amândouă felurile de daci"-referire la locuitorii din cele două Dacii sud-dunărene. În ceea ce privește originea sa, Sf. Niceta poate fi considerat daco-roman, episcopul Paulin numește Remesiana drept "patria" sa. Pe lângă predicile orale, de la el au rămas și lucrări scrise, îndeosebi catahetice, precum Libelli instructionis (Cărticele de învățătură) și Catehismul, ca și lucrări dogmatice, De ratione fidei, De Spiritus Sancti potentia ș. a. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți, autohtoni, geți în curs de romanizare și daco-romani. Ulfila predica în greacă, latină și gothică. Prezența unor creștini de origini etnice diverse este o realitate, în secolul al IV-lea, alături de o biserică ortodoxă și una ariană, la nord de Dunăre, a existat și o biserică audiană, înființată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
blocuri de piatră cu cruci creștine. Cea mai însemnată descoperire este bazilica creștină din Sucidava (Celei) cu o amforă ce poartă inscripția (greacă): "A lui Luconohu, fiul lui Licatiu, prezbiter", cel mai vechi nume de preot din nordul Dunării. Creștinismul daco-roman s-a născut ca o continuare firească a celui latin din sudul Dunării. Au existat misionari trimiși în părțile barbarilor din nordul Dunării (Sciția), V. Pârvan îl considera pe episcopul Niceta de Remesiana (336-414), apostol al românilor. Este adevărat că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștină și mănăstiri pentru goții din nordul Dunării, Eutyches, grec, predicator la goții din aceste părți, iar Ioan Gură de Aur a trimis și el misionari aici. Însă toți acești misionari erau greci, trimiși la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat la temelia creștinismului nostru.35 Creștinismul românesc poartă pecete latină, nu greacă, nu altă origine, și aceasta a influențat credința populațiilor alogene din zona Dunării. Știm că după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]