469 matches
-
un raport cu starea... corporală nu sunt altceva, după cum afirmi citându-l pe divinul Hesiod, decât daimonii «paznici preasfinți ai muritorilor de pe acest pământ»...”1. Mai mult, am văzut cât de mult ține Plutarh la ideea de ființă mixtă a daimonilor, de amestec al divinului cu ceea ce e muritor, corespondența daimoni - lună - suflete, extrem de clară În De facie..., bazându-se tocmai pe această idee de mixitate. Lectura mitului din De facie... nu ne Îndeamnă la o identificare Între nous și daimon
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
citându-l pe divinul Hesiod, decât daimonii «paznici preasfinți ai muritorilor de pe acest pământ»...”1. Mai mult, am văzut cât de mult ține Plutarh la ideea de ființă mixtă a daimonilor, de amestec al divinului cu ceea ce e muritor, corespondența daimoni - lună - suflete, extrem de clară În De facie..., bazându-se tocmai pe această idee de mixitate. Lectura mitului din De facie... nu ne Îndeamnă la o identificare Între nous și daimon. Daimonul aparține lunii, nous-ul aparține soarelui. Reflecțiile lui Plutarh
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
daimonilor, de amestec al divinului cu ceea ce e muritor, corespondența daimoni - lună - suflete, extrem de clară În De facie..., bazându-se tocmai pe această idee de mixitate. Lectura mitului din De facie... nu ne Îndeamnă la o identificare Între nous și daimon. Daimonul aparține lunii, nous-ul aparține soarelui. Reflecțiile lui Plutarh din De Pythiae... asupra naturii mixte a Pythiei - pe care o compara cu luna -, asupra modalitaților de transmitere a mesajului oracular prin intermediul său, nu sunt străine de concepțiile sale demonologice
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de amestec al divinului cu ceea ce e muritor, corespondența daimoni - lună - suflete, extrem de clară În De facie..., bazându-se tocmai pe această idee de mixitate. Lectura mitului din De facie... nu ne Îndeamnă la o identificare Între nous și daimon. Daimonul aparține lunii, nous-ul aparține soarelui. Reflecțiile lui Plutarh din De Pythiae... asupra naturii mixte a Pythiei - pe care o compara cu luna -, asupra modalitaților de transmitere a mesajului oracular prin intermediul său, nu sunt străine de concepțiile sale demonologice. Discursul
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
În urma acestui contact se produce o alterare (heteroiosis) care diferă de la un caz la altul, nu doar din pricina diversității acestor eidola, ci și În funcție de starea (diatheke) corpului subiectului atins de ele3. Conform principiului fizicii atomiste, Democrit a Închipuit zeii și daimonii ca pe niște Eidola prin excelență sau, după fericita expresie a lui Cicero, ca pe niște imagines animantes: există unele imagines animantes Întotdeauna favorabile (zeii), altele - când binefăcătoare, când răufăcătoare (daimonii) și, toate, potrivit fragmentului 166, le dau oamenilor semne
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Conform principiului fizicii atomiste, Democrit a Închipuit zeii și daimonii ca pe niște Eidola prin excelență sau, după fericita expresie a lui Cicero, ca pe niște imagines animantes: există unele imagines animantes Întotdeauna favorabile (zeii), altele - când binefăcătoare, când răufăcătoare (daimonii) și, toate, potrivit fragmentului 166, le dau oamenilor semne despre cele ce se vor Întâmpla În viitor. 2. „Porii” (poroi), În schimb, i se datorează lui Empedocle 4: sunt acele canale prin care pătrund, la oameni, emanațiile lucrurilor (aporroiai) către
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Însăși subtilă, superioară celor patru elemente”4. Acest al cincilea element (pempton soma) este tocmai etherul. Se stabilește astfel o legătură Între bilă și elementul „cel mai nobil”5. Un alt aspect important este că Aristotel, deși are rezerve față de daimonii individuali ai lui Platon, Învestește Însăși natura, și pe cea melancolică În special, cu atribute ale daimonilor, cu rolul acestora de intermediari Între Zeu și oameni. În De divinatione per somnum, 463 b, 12-15 spune: „visele au un caracter daimonic
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
stabilește astfel o legătură Între bilă și elementul „cel mai nobil”5. Un alt aspect important este că Aristotel, deși are rezerve față de daimonii individuali ai lui Platon, Învestește Însăși natura, și pe cea melancolică În special, cu atribute ale daimonilor, cu rolul acestora de intermediari Între Zeu și oameni. În De divinatione per somnum, 463 b, 12-15 spune: „visele au un caracter daimonic, căci natura este daimonică, nu divină”. Această calitate „daimonică” a naturii melancolice se află Într-un perfect
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
la teoria lui Lamprias" Cea de a doua parte a intervenției lui Lamprias e provocată de gravele obiecții ale lui Ammonios, care Își exprimă Într-o imagine foarte concretă, foarte „delfică” Îngrijorarea de a-i vedea pe zei și pe daimoni „izgoniți de pe trepied”, iar „principiul sau mai curând substanța și Însăși esența divinației” reduse la „sufluri, la vapori” și la „emanații” (anathymiaseis)3. Ne amintim avertismentul adresat aceluiași Lamprias În paragraful 413 d: „Ia seama, Lamprias, la ceea ce facem - zise
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
le fie adresat mai degrabă epicureilor decât lui Lamprias: „mi se pare ceva absurd - spune Ammonios - a nega unui zeu sau unei providențe originea și statornicirea acestor Întâmplări benefice, pentru a le atribui În schimb hazardului și norocului”2. Introducerea daimonilor În teoria lui Lamprias: necesitate sau „concesie” făcută lui Cleombrotos? tc "Introducerea daimonilor În teoria lui Lamprias \: necesitate sau „concesie” făcută lui Cleombrotos ? " Lamprias, care se declară nu doar „tulburat”, ci chiar „bulversat” de ideea că afirmațiile sale ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
absurd - spune Ammonios - a nega unui zeu sau unei providențe originea și statornicirea acestor Întâmplări benefice, pentru a le atribui În schimb hazardului și norocului”2. Introducerea daimonilor În teoria lui Lamprias: necesitate sau „concesie” făcută lui Cleombrotos? tc "Introducerea daimonilor În teoria lui Lamprias \: necesitate sau „concesie” făcută lui Cleombrotos ? " Lamprias, care se declară nu doar „tulburat”, ci chiar „bulversat” de ideea că afirmațiile sale ar fi putut să pară lipsite de pietate (435 e), face apel la teoria celor
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o soluție la problemele ridicate (este cazul lui R. Flacelière)sau, chiar dacă au acordat o oarecare valoare discursului În ansamblul său, au privit totuși ca pe o concesie politicoasă față de Cleombrotos faptul că, În paragraful 436 f, Lamprias face loc daimonilor În procesul oracular 1. Dar să vedem textul (436 f-437 a): „Dacă suntem Însă de acord că daimonii, În calitatea lor de supraveghetori, de intendenți sau de păzitori ai corectei proporționări (harmonia), a acestui amestec (krasis) Îl fac să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
În ansamblul său, au privit totuși ca pe o concesie politicoasă față de Cleombrotos faptul că, În paragraful 436 f, Lamprias face loc daimonilor În procesul oracular 1. Dar să vedem textul (436 f-437 a): „Dacă suntem Însă de acord că daimonii, În calitatea lor de supraveghetori, de intendenți sau de păzitori ai corectei proporționări (harmonia), a acestui amestec (krasis) Îl fac să fie, după caz, când mai slab, când mai puternic, sau Înlătură din el ceea ce e prea tulburător și extatic
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de sanctuarul Geei, căreia, pe cât se pretinde, Îi aparținea oracolul, acest lucru s-a Întâmplat astfel deoarece prezicerea viitorului era cântată În versuri”1. Analogia dintre aceste texte și cel din De Defectu... este evidentă:pe de o parte, avem daimonii „...supraveghetori, intendenți sau păzitori ai corectei proporționări (harmonia), a acestui amestec (krasis)” și, pe de altă parte, Muzele „asistente și supraveghetoare ale divinației”, ceea ce-i Îngăduie lui P. Boyancé să identifice cele două entități bazându-se pe integrarea nimfelor În
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
intendenți sau păzitori ai corectei proporționări (harmonia), a acestui amestec (krasis)” și, pe de altă parte, Muzele „asistente și supraveghetoare ale divinației”, ceea ce-i Îngăduie lui P. Boyancé să identifice cele două entități bazându-se pe integrarea nimfelor În categoria daimonilor 2. Revenim astfel la aceleași elemente pe care ni le furnizase analiza pasajelor lui Aristotel: necesitatea absolută a unui echilibru, a unei krasis bine stăpânite, echivalentă cu o armonie muzicală; În De animae procreatione in Timaeo 1026 b, Plutarh scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
cuvintelor ininteligibile prin ele Însele, iar armonia unirea sunetelor și a intervalelor, tot așa și pathetikon-ul sufletului a primit, În dezordinea și diversitatea sa, o ordine și o limită”3. În lumina acestor analogii, rolul pe care Lamprias Îl atribuie daimonilor devine esențial. Cu greu poate fi vorba numai de o „concesie” făcută partenerului său de discuție, Cleombrotos. Exemplele delficetc "Exemplele delfice" Preluate de Lamprias din realitatea delfică, aceste exemple evidențiază mai Întâi de toate necesitatea de a cunoaște kairos-ul, momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
orice forță produce mai mult sau mai puțin bine efectul său natural În funcție de conjunctura (kairos) În care se află. Cum Însă nu cunoaștem care este conjunctura, e firesc ca Zeul să ne dea semne”. Ne aducem Însă aminte că tocmai daimonii aveau funcția de a se ocupa de krasis, reglând-o În funcție de kairos, de conjunctură, de oportunitate. 2. Cel de-al doilea exemplu Îl constituie un eveniment recent din viața sanctuarului: moartea unei Pythii. Calificată de E. Will1 drept „istorioară pioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
definiții prezentate În De Defectu... (432 d, 438 a). Lăsând deoparte pneuma, e vorba despre același principiu: amestecul (mixis, krasis) armonios (harmostos) care trebuie să se realizeze Între influența divină exterioară și mișcarea (kinesis) propriului suflet al profetesei. 2. Chiar dacă daimonii nu mai sunt prezenți ca atare În procesul oracular, comparația stabilită Între Pythia și lună, În calitatea sa de intermediar Între soare și pământ, ne face să credem că Plutarh a fost nevoit totuși sau chiar a voit să se
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
strălucirea și razele acestuia, ci alterate prin contactul cu ea Însăși (404 d). Analogia cu acțiunea lui Apollo asupra Pythiei este perfectă. Dar această poziție specifică lunii, Între soare - divin - și pământ - omenesc -, slujise și pentru explicarea naturii „mixte” a daimonilor (416 e). Și tot Plutarh descrisese luna ca pe un sălaș al daimonilor. Reluarea chestiuniitc "Reluarea chestiunii" Cu tot riscul acuzației de a „vedea daimoni peste tot”1, putem conchide că Plutarh a folosit mult atributele daimonice 2, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Analogia cu acțiunea lui Apollo asupra Pythiei este perfectă. Dar această poziție specifică lunii, Între soare - divin - și pământ - omenesc -, slujise și pentru explicarea naturii „mixte” a daimonilor (416 e). Și tot Plutarh descrisese luna ca pe un sălaș al daimonilor. Reluarea chestiuniitc "Reluarea chestiunii" Cu tot riscul acuzației de a „vedea daimoni peste tot”1, putem conchide că Plutarh a folosit mult atributele daimonice 2, dacă nu chiar pe daimonii Înșiși, pentru a explica aceste fenomene de contact Între lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
specifică lunii, Între soare - divin - și pământ - omenesc -, slujise și pentru explicarea naturii „mixte” a daimonilor (416 e). Și tot Plutarh descrisese luna ca pe un sălaș al daimonilor. Reluarea chestiuniitc "Reluarea chestiunii" Cu tot riscul acuzației de a „vedea daimoni peste tot”1, putem conchide că Plutarh a folosit mult atributele daimonice 2, dacă nu chiar pe daimonii Înșiși, pentru a explica aceste fenomene de contact Între lumea divină, căreia voia să-i păstreze intactă transcendența, și muritori. L-am
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Și tot Plutarh descrisese luna ca pe un sălaș al daimonilor. Reluarea chestiuniitc "Reluarea chestiunii" Cu tot riscul acuzației de a „vedea daimoni peste tot”1, putem conchide că Plutarh a folosit mult atributele daimonice 2, dacă nu chiar pe daimonii Înșiși, pentru a explica aceste fenomene de contact Între lumea divină, căreia voia să-i păstreze intactă transcendența, și muritori. L-am văzut atribuind, ca și Aristotel, pneumei - „preasfinte”, dar În același timp coruptibile și pieritoare, un caracter daimonic (438
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Pythiae Oraculis, lectura celor două dialoguri ne-a dovedit că există o unitate și o continuitate În reflecția lui Plutarh asupra fenomenului oracular. Am văzut cum În ultima parte a intervenției lui Lamprias cele două tipuri de agenți ai divinației - daimonii și pneuma - ajung să „conlucreze”, neexcluzându-se unul pe celălalt. Mai mult chiar, pneuma se vede ea Însăși Învestită cu atributele daimonilor. Aceleași atribute vor constitui puntea de legătură Între teoriile inspirației oraculare din De Defectu... și din De Pythiae
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
oracular. Am văzut cum În ultima parte a intervenției lui Lamprias cele două tipuri de agenți ai divinației - daimonii și pneuma - ajung să „conlucreze”, neexcluzându-se unul pe celălalt. Mai mult chiar, pneuma se vede ea Însăși Învestită cu atributele daimonilor. Aceleași atribute vor constitui puntea de legătură Între teoriile inspirației oraculare din De Defectu... și din De Pythiae... Aspectele esențiale ce definesc, la Plutarh, categoria „daimonicului” - natura mixtă, intermedierea Între două lumi, asocierea cu luna, ea Însăși corp ceresc mixt
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
la Plutarh, categoria „daimonicului” - natura mixtă, intermedierea Între două lumi, asocierea cu luna, ea Însăși corp ceresc mixt - se regăsesc În descrierea Pythiei și a stării ei de entuziasm, făcută de Theon În De Pythiae... „Le moyen terme” reprezentat de daimoni sau de „substitutele” acestora devine indispensabil În relația om - divinitate. Spiritualitatea secolului al II-lea o va dovedi din plin. Cât privește Însă concepția despre rolul mesajului oracular, trebuie spus că, după Plutarh, nu mulți vor fi aceia care vor
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]