501 matches
-
nu-i deloc stelar, în pofida unor sclipiri din ce în ce mai rare, universul galactic pare închis, iar solilocviile poetului nu fac decât să dezvăluie un spațiu sufocant, în care sufletul se zbate și unde miturile au îmbătrânit și s-au osificat (Colchida, Înger damnat, Fiorduri, Vita parva, Centaur): ... De timp îndelungat, privind în boltă cerul / Visează generații s-atingă giuvaerul. / Dar visul intangibil se lasă așteptat, / Pe rând adorm cu toții pe-un mit crucificat (Colchida). Ultima șarjă a cavalerului rămâne, așadar, inutilă: totul e
VASILE BURLUI-SOLILOCVII de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1290 din 13 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374358_a_375687]
-
iubirii. „Și zidurile repetându-se cu ceremonie, și tu divizându-te la nesfârșit prin pustiul înaripat și cineva cuvântând înaripat despre dezvoltarea controlată a planetei.” (Flori veștede) Cei care mai iubesc, cei care simt frumosul înconjurându-i, devin proscriși, devin damnați, într-un spațiu pustiit de idei și comportamente nobile, sunt vetuști declarați piese muzeale. „Tăcută lumina stelară pogorând peste lipsiții de vlagă, refugiați într-o miriște din mileniul trecut declarată minunea naturii de mâine.”( Câmpul deșert) „nu e tocmai sigur
SERI LITERARE-BACĂU de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374992_a_376321]
-
și, precum bine știm, depresia se trata, putem spune acum, în mod tradițional. Vedre de țuică, de vin, votcă și alte băuturi, plus potoalele de rigoare. Comandoul era zi de zi pulbere iar necruțătorii oșteni cântau cu voci dogite cântecele damnaților: Hai nevastă să te bat cu scândura de la pat sau Magdaleno spune drept cine te-a mușcat de piept, melosuri cu un puternic impact emoțional și erotic, adoptând cu un entuziasm molipsitor plăcutele obiceiuri ale locului. *** Clopoțelul de aur sună
ÎN SFÂRŞIT, COMUNISM de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371982_a_373311]
-
formele concrete, încă în seve ... înfruntarea, dezgustul, de specioase suavități, bățoșenia existând dar, poeta le îmblânzește numai sub ironia buna: Celule ruginind prin memoria brumată/ Ochii, brațele, faptele tale odată/ Colțul alb al gurii zbate un fluture ... XIII. ANGELA NACHE. “DAMNATĂ” LA FERICIRE DE A.I.BRUMARU. REVISTA SĂPTĂMÂNA, de Aurel Avram Stănescu, publicat în Ediția nr. 350 din 16 decembrie 2011. Scrise cu dezinvoltura și inteligență, cele mai bune dintre poeziile Angelei Nache (Miraculum, Ed. Dacia - Cluj Napoca, 1982) construiesc în mod
AUREL AVRAM STĂNESCU [Corola-blog/BlogPost/372758_a_374087]
-
peretele din fund al capelei. Patru ani i-au trebuit lui Buonarroti să-și desăvârșească zisul, ducându-l dincolo de hotarele bănuite ale cutezanței artistice. Pretutindeni vedem antropomorfismul său exacerbat și energic: o supralume de atleți musculoși și goi, triumfători sau damnați. Nimeni până la el, și mult timp după aceea, nu a mai îndrăznit să izgonească din cer „moliciunea” cucernică și temătoare, izvorâtă din simțământul creștin al ființei, și să o înlocuiască cu „vigoarea” paranoidă și sfidătoare, născută din propria-i Biblie
FORMULA LUI DUMNEZEU de DAN CARAGEA în ediţia nr. 886 din 04 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346239_a_347568]
-
apărute anterior, ne referim aici la „Potecile destinului”, „Tărâmul umbrelor”, „Pământul îngerilor”, „Cerul infernului” și „Urmașul”, care împreună formează o „saga” a satului românesc aflat într-o disoluție cronică, romanul de față este de natură psihologică, prezentându-ne niște personaje damnate, urmărite mereu de niște vini autentice sau închipuite, care se zbat, năzuiesc și în final ajung la un liman, în lumina salvatoare. Dar până acolo, suișurile și răscrucile pe care sunt obligate să le străbată, le epuizează. Calea sinuoasă pe
IMPRESII DE CITITOR: „PĂPUŞA DE STICLĂ” DE ION CATRINA, SAU CALEA SPRE LUMINĂ de RAFAELA TRĂISTARU în ediţia nr. 459 din 03 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345300_a_346629]
-
pentru totdeauna în cer. Un comentariu aparte ar merita textele „clasice”, care aduc o atmosferă a delicateții, bucuriei sau suferinței și revoltei. Multe se vor meditații, riscând o anume uscăciune „reflexivă”, altele oferă sonuri de cantabilitate firească, expresivă. Imaginea poetului damnat reface răstignirea: „Neîmpăcat mă caut, trist/ Spre soare încă mai privesc/ Un singur frate am, pe Christ/ Și deci m-autorăstignesc” (Autorăstignirea). Eteroclite, din acest punct de vedere, Revelațiile lui Ion Iancu Vale aduc o notă distinctă în peisajul liricii contemporane
„REVELAŢII” ŞI FRONDĂ de THEODOR CODREANU în ediţia nr. 936 din 24 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345505_a_346834]
-
lume hialină cu visuri și cântări, Pe scara cea din Betel profetul așteptând. O lume-n altă lume, ecvestră, spiralată... Un vis latent teluric în cuget măcinat, O muzică sihastră e lumea de-altădată Iar îngerul romantic e un poet damnat. Coboară lin, dramatic, menadele în pantă, Se-aude-n depărtare tortura lui Orfeu. Eroul Quasimodo e al durerii zeu... Cocoașa de blestem și-n suflet el o poartă! Când se așterne noaptea în sufletu-mi pustiu, Poet damnat romantic în lume vreau
ARS ROMANTICA de DANIEL SAMUEL PETRILĂ în ediţia nr. 2141 din 10 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376915_a_378244]
-
romantic e un poet damnat. Coboară lin, dramatic, menadele în pantă, Se-aude-n depărtare tortura lui Orfeu. Eroul Quasimodo e al durerii zeu... Cocoașa de blestem și-n suflet el o poartă! Când se așterne noaptea în sufletu-mi pustiu, Poet damnat romantic în lume vreau să fiu. (sursa foto: www.cinemagia.ro) Referință Bibliografică: Ars romantica / Daniel Samuel Petrilă : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2141, Anul VI, 10 noiembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Daniel Samuel Petrilă : Toate Drepturile
ARS ROMANTICA de DANIEL SAMUEL PETRILĂ în ediţia nr. 2141 din 10 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376915_a_378244]
-
cu disperare să înfrângă sentimentele misterioase și ilogice, apelând la rațiune. Nu, nu putea să își șteargă din memorie chipul mirific pe care îl studiase cu egoism pe acea stradă blestemată. -Pe aripile mele, era doar un monstru orbil. Un damnat...un... Nu putea să își continue ideea, ceva o măcina pe interior, un fior teribil puse stăpânire pe trupul său firav, dar nemuritor. Tremurând din toate articulațiile, a zburat la singura persoana ce îi putea fi de ajutor în acele
UN ÎNGER ŞI UN DEMON de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1894 din 08 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369149_a_370478]
-
se îndoiesc dureros schelele schitului singuratic și cheamă a pustiu clopotele în zvârcoliri furioase rup lanțurile îmbrățișările noastre încătușate în uitări sigilate cu sărutări prăfuite zâmbetul fericit de iubire al soarelui s-a ascuns speriat în bezna temnițelor furtunii destinelor damnate vântul turbat ieșit la balul ielelor cu tunetul în pereche pe cărările furiilor dantești dansul lor dezmățat a rupt zăgazurile firii norii- turme înnebunite de trăznet și furia biciului păstorului ceresc au revărsat fluviul de lacrimi peste torțile cerului caii
IUBIRE ÎN FURTUNĂ de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378775_a_380104]
-
calea oedipiană a sfâșierii, "simbolurile supreme și obsesive ale arderii" (Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică, 1978, p. 77). Rămân în afara cercetării chipurile arderii: schimonosirea privirii, privirea tulbure și sură, gheața și focul scânteietor, autoarea sugerând pentru ei doar clasa damnaților, a demonilor: Foarte adesea acești demoni rebeli împotriva voinței de a fi, primesc înfățișare de călugări, reamintind idealul etic schopenhaeurian al ascetului...". Ascetul contrastează însă cu privirea înghețată eminesciană, cu acei ochi ce "scânteie-n afară". Imaginea are ceva derutant
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
pun în cârcă relele, luptele, răpirile, bolile și aviditatea pentru mireasma sacrificiilor. Mai depărtat de ei, și apropiat de Maxim din Tyr, Eminescu spune prin cuvintele lui Francesco: "demonii sunt îngeri de geniu". Ioana Em. Petrescu îi cuprinde în categoria damnaților, a străinilor, și le așează deasupra "imaginea celor-cu-stea-moartă": "străini timpului lor, ei caută în acțiune, în poezie sau în iubire, punți de comunicare cu o lume în care rămân neintegrabili" (Op. cit., p. 95). De ce ni se pare că orbul are
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
de reconfortantă satisfacție. Apropiatele "Zile ale Universității" pot sta, în sfîrșit, sub acest cer clarificator. 19 noiembrie Jurnal apăsător, cel al Norei Iuga, în România literară, nr. 40. Sînt zile consumate recent în Berlin, într-o lumină cvasimalefică, de lume damnată, fără pic de geană senină. Dacă în locul fotografiei autoarei, una decrepit-crepusculară, ar fi stat cealaltă imagine, a scriitoarei tinere, cu încîntătoarea ei față George Sand, atunci notațiile în silnic minor de-acum ar fi părut doar exerciții de orgolioasă bravadă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Producătorii înșiși, prezenți în gală, băieți drăguți, îmbrăcați oț, păreau destinați mai degrabă unor chermeze galante, decît peliculelor răscolind orduri ale unei societăți ce-i drept cam buimace în trena ei comunistă, dar, mă rog, nici chiar atît de programatic damnate. Or mai fi, cerule, și oameni realmente frumoși în țara asta (tristă, plină de umor), or mai fi existînd și încăperi ce să nu semene aidoma celei a domnului Lăzărescu. În fine. Și dincoace, în ieșenimea tulburată în care mă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care sentimentul singurătății, suferința vin din insatisfacția față de întâmplările comune ale vieții. Tristețea fără nume, rău atribuit mai degrabă condiției umane, generează și lirismul sumbru din prima lui carte de versuri, Cântecele tavernei (1922). Autorul își afirmă conștiința de poet damnat, care a scris într-o „carte blestemată” despre „adevărul vieții”. Împreună cu Al. Bibescu, semnează și o insignifiantă dramă în versuri, Ferdinand Catolicul (1929). Cea mai importantă fațetă a scrisului său - umorul - este ilustrată de proză, în mare parte apărută doar
ARGESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285436_a_286765]
-
pentru supremația artei În raport cu viața, pentru transformarea artei Într-o nouă religie Îl apropie de toți estetizanții epocii la care ne referim. Iar modul de a trăi „la extreme”, plasat de mulți contemporani la granițele patologicului, Îl Înrudește cu marii damnați satanici ai vremii. După cum publicului român Îi rămâne foarte puțin cunoscută opera lui Csáth Géza (1887-1919), autor pe care criticii, dar și editorii maghiari Îl redescoperă azi cu Încântare. Personalitate excentrică, prozatorul narcoman e acceptat rapid În mediile artistice din
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mărunți, oamenii de afaceri și profesorii de umanioare. XV Avarul este o negație. XVI Bancherul ajuns la patruzeci de ani fără să Își fi depus bilanțul sau cel care are mai mult de o sută de centimetri În jurul taliei este damnatul vieții elegante: se va putea uita În paradisul acesteia, Însă nu va putea niciodată să pună piciorul acolo. XVII Ființa care nu vine deseori la Paris nu va fi niciodată cu desăvârșire elegantă. XVIII Individul nepoliticos este leprosul lumii fashionable
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
rău Înțeleasă, rău interpretată și mai ales rău recuperată. Mană cerească pentru specialiștii „studiilor de gen”, Oscar Wilde strălucește mai mult În anticamera culturii decât În saloanele de onoare, ca „victimă a puritanismului victorian”, ca „personaj tragic”, ca „sodomit”, ca „damnat” și „vicios”. Mult mai rar și oarecum din Întâmplare e prezentat ca autor al unei splendide, grațioase, irezistibil de inteligente opere literare. Max Beerbohm, admirator de tinerețe al lui Wilde, iar mai târziu vehement contestatar, reprezintă diferența specifică relevantă față de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Duminica fără sfârșit (1998) și iar Documentele haosului (2003), care dispun poemele într-o ordine diferită de cea cronologică, reprezintă o sinteză a temelor și a motivelor lirice frecventate de autor. Refuzând contemplarea detașată și reflexivitatea temperată, poetul este un „damnat”, un crucificat pe altarul îndoielilor, care își asumă cu devoțiune emfatică martiriul incertitudinilor și scrie poemele sacrificial, cu religiozitatea unui „ales” de sorginte romantică. Descoperirea sinelui și a lumii nu se face candid, ci saturată de lecturi, biograficul și livrescul
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
Al. Mirodan vedea o formă de masochism iudaic. Cântărețul din Femios suferă, spre pildă, că a fost cruțat de Ulise, deși el ar fi preferat o moarte de viteaz. Altă baladă, din Far West, reclamă aceeași moarte pentru cavalcadele prietenilor damnați, care nu ajung să-și rostească testamentul. Așadar, poezia a precedat viața, căci C. a murit fulgerător și paradoxal. Ciclul israelian din antologia Pădurea de aer, de formulă expresionistă enunță concis și dur destrămarea universală. Poemul care dă titlul volumului
COSTIN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286446_a_287775]
-
câteva titluri noi au fost adăugate. Într-un lung poem, Zeița cu sprânceana albă, după ce selectează imagini din decembrie ’89, poeta adaugă un final emblematic, ca o lespede peste un trecut „obsedant”: „Vină iertarea”. O vină tragică în sensul poeților damnați, dar cu o conotație de milă creștinească. C. nu este o intimistă; ea cultivă uneori o poezie oraculară, cu dactili agresivi. Alteori preferă imaginile agreste, într-un grațios „joc secund”. Lirica sa este totuși de factură tradiționalistă, o viziune a
CORNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286427_a_287756]
-
într-un citadinism alienant și fermecător deopotrivă, apoi clișeele suprarealiste, apetitul pentru mecanisme, spiritul publicitar, strălucirile cibernetice, manifestările „psihedelice” ca în textele Beatles-ilor, rockul, poza erotică dezabuzată, euforiile alcoolice, deprecierea lumii-kitsch, robotizarea atitudinală, alintările eului narcisiac, autoipostaziindu-se efervescent ca înger damnat, exaltarea ereziei și sensibilitatea ultragiată - sunt notele dominante ale debutului: „Aceleași nopți cu pisicile deschizând cutiile de conserve/în întunericul tandru al lăzilor cu gunoi./ Clack, din palme,/clack, clack/la moara fericită a odihnei./ Încercăm să fim oameni - balanțe
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
zbor), spre a sublinia „agonia” lumii și risipirea vieții. Peisajul citadin este, ca la mai toți simboliștii, sumbru. Poetul trăiește în „orașul morții”, acoperit de giulgiul zăpezii; lumina moare în culori întunecate, răsfrântă în oglinzi care o irizează funebru; trenul damnat, izbucnit din „cripta gării”, se îndreaptă spre cețuri și ploi filigranate, către amurgurile apocaliptice ale munților. Muzicale, de o cursivitate prozodică aproape ireproșabilă, poeziile lui B. sunt înrudite cu versurile cantabile ale lui I. Minulescu. Se apelează adesea la oximoron
BASCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285666_a_286995]
-
aripe de zbor, Pe buza-mi zâmbet rece, regal cum aștrii -n Nord Surâd l-a mărei triste sălbatecul acord. Un zeu scăldat în cerul a mii de rugăciuni. Satan ce nu căzuse în timpii cei străbuni A vieței lui damnate. Pe fruntea mea senină al bucuriei mir Și sufletu-mi e rouă în aurit potir, Pe ceru-mi stele negre să văd și să ador, În geniu-mi speranțe - lungi aripe de zbor, Pe buza-mi zâmbet rece, regal, cum
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]