245 matches
-
Mauriciu-Cohen-Lânaru, Ștefan Velescu, Hortansa Cheminger-Davilla, Cornelia Kernbach, Gheorghe din Moldova, Paul Scorțeanu, B. Vermont, Al. Brăescu, Lazăr Bădescu, Matei Eminescu (fratele poetului) etc., etc. De asemenea, elevii școalei normale de institutori, ai șlcoalei de belle-arte, ai conbservatorului de muzică și declamație, studenți universitari, elevi ai școalei de infantrerie. înmormântarea, deși simplă, fără pompă și nicio podoabă, a fost pătrunsă de o solemnitate duioasă și sinceră, tocmai prin simplitatea ei. Flori, în profuziune, coroane, buchete și jerbe. Un dric mic, tras de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
declara mulțumit. Nottara adaugă că totul se petrecea într-o atmosferă de prietenie. Dramaturgul își juca personajele într-un fel unic, schimbându-și vocea, intonațiile, mimica, gesturile, cu o demonie de inegalabil actor, care trecuse prin clasa de mimică și declamație a unchiului său, Costache Caragiali. Caragiale nu făcea teorie, nu enunța principii generale, nu intra în amănunte de ordin psihologic, ci traducea totul în acțiune dramatică, în mod direct. Școala lui Caragiale inaugurează un realism sobru, psihologic și expresiv. Ea
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
solemn al activismului patriotic. V. alege să instrumenteze cu predilecție cauze importante (eliberarea iobagilor de sub exploatarea grofilor unguri și a Curții de la Viena, frățietatea provinciilor românești, repusă în discuție la revoluția de la 1848 ș.a.), pe care însă le afundă în declamații, imprecații, asimilări sanctificatoare, fără a face diferență între manifestarea mândriei și naivitățile găunoase (Franklin și Beaumarchais stau de vorbă la un pahar de Bordeaux și admiră insurgența lui Horea). Lipsite de adâncime, personaje-etalon precum Horea și Avram Iancu transportă un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290636_a_291965]
-
măști” (a descântecului, de joc, de dublu, de îndrăgostit, de tânăr, de jale, de împrumut, de amânare) îi păreau lui Mircea Iorgulescu create „dintr-o perspectivă convențională și livrescă”, criticul făcând responsabilă receptarea elogioasă pentru îndreptarea lui I. „către o declamație solemn găunoasă, abundentă în «mare», în «uriaș» și în «imens»”. Referire clară (dar nedreaptă) la versurile cuprinse în Pseudopatriarchalia (1974), unde dramatismul viziunii și puritatea imaginii câtorva dintre poezii (Ritual, bunăoară) contrazic drasticul verdict. Cântec la izvoarele lumii (1975) este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
acceptat, a lipsei de eroism și de spirit de sacrificiu. La extrema opusă se plasează Carte cu eroi și Spre zăpezi. Autorul e și aici sincer, pe alocuri surprinde tragismul războiului, însă multe pasaje sunt copleșite de versificări encomiastice și declamații bombastice. Experiența dublă, de poet și dascăl, se relevă în versurile din placheta Din Țara lui April. În schimb, culegerea Scrisori de primăvară e mai curând un eșec, deoarece autorul nu își poate selecta multe dintre poeziile mai reușite, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288811_a_290140]
-
Motivația lor a fost mai întotdeauna conștientă, atât în ceea ce privește caracterul efortului pentru studiu, cât și procesul de autocunoaștere și autoeducare. Trebuie să precizăm că majoritatea aveau o situație școlară bună, mulțumitoare și foarte bună. Sensibilitatea pentru frumos (muzică, armonie, lectură, declamații, desen, activități tehnice și sportive) este foarte diversă și originală. Ei au o înflăcărare sinceră și adâncă manifestată puternic pe plan intern și greu exteriorizată. În general au o constanță a sentimentelor și reacționează furtunos la orice nedreptate, reacție ce
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
la gimnaziul ploieștean „Sfinții Petru și Pavel”. Ar fi făcut și clasa a cincea de liceu, la București. Cum teatrul începe acum a-l ispiti, C. se înscrie, în 1868, la Conservator, ucenicind până în 1870 la clasa de mimică și declamație a lui Costache Caragiali. În iunie 1870, se angajează, pentru câteva luni, copist la Tribunalul din Prahova. În august, ia și el parte la mișcarea „revoluționară” ploieșteană inițiată de Al. Candiano-Popescu, mișcare pe care o va ironiza în scrisul său
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
în fond nu au nimic de zis: ignoranța proclamându-se infailibilă și reclamând despotismul în numele acestei infailibilități. Să ne scuze cititorul pentru această digresiune. Ea nu este probabil inutilă în momentul în care, scăpate din cărțile saint-simoniene, falansteriene și icariene, declamațiile împotriva Intermediarilor invadează jurnalismul și tribuna și amenință în mod serios libertatea muncii și a tranzacțiilor. Restricția Domnul Prohibant (nu eu sunt cel care i-a dat numele, ci domnul Charles Dupin, care de atunci... dar în fine...), domnul Prohibant
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
atâta că "dăscăleții, avocații și ciocoii rapaci", "craii" s-au ridicat să răstoarne pe boieri. Magheru e "ciocoi de peste Olt", Tell e "de o familie cu totul obscură" (poziția socială îl obsedează pe Lăcusteanu), Aristia e "un smintit, profesor de declamații teatrale", ideile revoluționarilor ca suferința poporului și tiraniile boierilor sunt "fleacuri", Iancu Brătianu este "un ciocoi din cei răsculați", și el cu toți ai lui sunt "vagabonzi", "ștrengari", "mitocani". La 1848 Lăcusteanu era de părere că rebeliștii trebuiau puși "sub
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
d-a fi chel! Genul e destul de trist. Dar madrigalurile, epitalamurile, liedurile sale nu sunt lipsite de grație și chiar de o undă de poezie simpatic infatuată. Gestul teatral (era atunci la modă Edmond Rostand) e sprijinit pe o bună declamație și pe imagini: Îți mai aduci aminte, Doamnă? Era târziu și era toamnă Și frunzele se-nfiorau Și tremurau în vântul serei Ca niște fluturi chinuiți, Din țările durerei. Ca elev al lui Macedonski, Cincinat Pavelescu păstrează tonul de festival
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
era o publicație eclectică ce da considerație bătrânilor, dar nu disprețuia nici poezia nouă. Însă pe aceasta o adopta în formele ei cele mai îmblînzite, evitând ținutele pure. Astfel, din simbolism, Flacăra preferă feericul. VICTOR EFTIMIU Sub înrîurirea teatrului de declamație și fantezie fabuloasă al lui Ed. Rostand și al lui Maeterlinck, Victor Eftimiu se aplică în Înșir'te, mărgărite basmului românesc, străduindu-se a-i accentua simbolurile incluse. Alb-împărat își mărită fetele, Sorina alege la întîmplare pe Buzdugan și fuge
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a lumii. Valoarea piesei, care rămâne o încîntătoare și fericită producție a teatrului nostru, stă în explozia juvenilă de poezie mitică, în maturitatea versificației. Versurile au destulă somptuozitate ca să placă în sine, dar și necesara fluiditate spre a nu îngreuia declamația. Călin-Nebunul al lui Eminescu, puțin scurs de miere, dar încă păstrând miresmele, a trecut pe aici. Și peste tot plutește o jovialitate sănătoasă, un umor gras de poveste. În stilul popular al lui Creangă și Eminescu, Alb-împărat are o oratorie
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
platitudinea lui Voie-Bună și odioasă anxietatea lui Nenoroc. Dealtfel meditația e umflată de vorbe și de colori, pierdută în fantastic, goală pe dinăuntru. Piesa se pierde în episoade de fantezie, cum e mascarada cu pretenții adânci din grădina lui Epicur. Declamația e facilă, tremolată, pompoasă, multicoloră, poleită cu felurite calități minore, nu fără obișnuitele însușiri, basmul în total formând un excelent spectacol, zgomotos și feeric. În Prometeu, V. Eftimiu a voit să înfăptuiască sobrietatea și echilibrul teatrului clasic,rămînînd totuși în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
-se amiral în mare ținută în mijlocul mării, Mircea Pavelescu scria o poezie fantezistă, adevărat jurnal de bord ștrengăresc și melancolic, Virgil Gheorghiu, instrumentist, imita fraza muzicală cu cesuri la distanțe inegale și reveniri de teme, făcîndu-se interesant în strofe de declamație shakespeariene: Deșertul solitudinei atente Din oaza unor visuri vegetale Îmi urcă-n ceruri negre, colosale Ferigi de mari tristeți arborescente. Hamletismul sistematic îl profeseză, cu efecte grațioase dar cu primejdia facticelui, Emil Botta: Iată ora metamorfozelor: voi îmbrăca minunatele straie
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
constantă a scrisului jurnalistic eminescian. Analizând ținuta dramatică a publicisticii eminesciene, Monica Spiridon observă că "În teatrul publicistic eminescian, o scenografie fastuoasă proiectată la scara Timpului și a spațiilor vaste este servită de un patos verbal pe măsură"358. Monologul, declamația la rampă, travestiurile verbale contribuie la tensiunea dramatică a textelor, iar oscilația interogație-replică dinamizează spectacolul publicistic. Deseori, gazetarul relatează ședințele din parlament prin prisma unor acte dramatice performate în fața unor spectatori. Intervențiile regizorale presară ritmic textele, orientând atenția cititorului-spectator în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
posibilă, dar aceasta nu înseamnă că opoziția în sine a dispărut cu totul, chiar dacă mulți dintre cei mai influenți și periculoși, așadar aristocrați dispăruseră în diferitele bătălii și răzbunări partizane. De pe câmpul de luptă, opoziția trece la rezistența pasivă, la declamații, la literatură aluzivă. Această opoziție la regimul augustan se manifesta sub forme diferite, dar, așa cum remarca D'ELIA135 cu care suntem întrutotul de acord din acest punct de vedere -, opoziția care l-a chinuit cel mai mult pe Augustus a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
titlu. Faptul că Nicolae Tăutu a dedicat o plachetă de versuri istoriei unui sat se Înserează În aceeași orientare spre concret a poeziei noastre tinere. Poemul său este locuit de oameni și Întâmplări. Nici aici poetul nu se oprește la declamații vide despre suferința trecută a țărănimii noastre ci ilustrează această suferință prin cei care au suportat-o. Și cititorul nu-l va uita nici «pe Moș Pincu, ce-l Însemnase racu», nici pe Leana, care cu ajutorul babei vrăjitoare din sat
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
exterior este realizat din blocuri mari de piatră mai mult sau mai puțin regulate. Odeon. Un fel de teatru, dar de dimensiuni mult mai mici și cu o mare suprafață descoperită. Odeonul era, în Antichitate, rezervat concertelor, lecturilor publice și declamațiilor. Oficiu. În Evul Mediu și sub Vechiul Regim, orice funcție (officium) în serviciul regelui sau seniorului. Omagiu. Act prin care un vasal își recunoaște poziția de dependent de senior. Ordalie. Dovadă judiciară (prin apă, foc...) care trebuie să dovedească vinovăția
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
al VI-lea). La început, imnul Gloria era intonat numai de papa și era continuat de grupul clericilor care înconjurau altarul. „Acesta este motivul pentru care melodiile cele mai vechi din Gloria sunt simple recitative, mai degrabă asemănătoare cu o declamație decât cu un cântec”. În secolele VI-VII, va fi executat de schola cantorum, în alternanță cu adunarea de credincioși. Odată cu formarea ciclului de misă, Gloria va constitui a doua parte din cele cinci. Din perioada muzicii polifonice până în zilele
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Revista literară” (recunoscută pentru afilierea la „Literatorul”) și „Adevărul ilustrat”. Din lirica sfârșitului de veac, poetul împrumută șabloane și convenții: minore lamentații și arpegii triste, tângă erotizantă ori, „sub clare nopți de Pampelună”, mirajul unor „țări cu cerul violet”, emfază, declamații teatrale în notă epicureană, expansivă, contrariate de frisonul morții, „poze” nostalgice sau, la rigoare, bagatelizând idila, cu un vioi accent, făcând mai tot discursul suspectabil. Sonorități exotice, livrești, afirmă pe alocuri relația cu o retorică impusă odată cu pleiada următoare, simbolistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286772_a_288101]
-
lansat el însuși cărți de ritual catolic și pastorale pentru preoți. În același timp are merite incontestabile în restructurarea învățământului de toate gradele, până la cel universitar, la Tyrnavia (Trnava) (1566), inițiativele sale abordând și studiile clasice, și educația estetică (muzica, declamația). Reformele profunde pe care le face se vor extinde în centrul Europei, ajungând până în Transilvania. După el au rămas și edificii culturale în stil renascentist baroc la Viena și Tyrnavia, unde a și fost înmormântat. Opera lui O. pare să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
patriei socialiste”, fie declarații de atașament partinic. Cu trecerea timpului, poetul își definește mai precis menirea și își limpezește orizontul liric. În Ctitorie în albastru (1972) și Voievod de stea (1973) nu va mai rămâne decât o impetuozitate exterioară a declamației, echilibrată însă de o sfiiciune a dezrădăcinatului. Pentru cel ce era scoborâtor din pădurile Țării de Sus, peisajul natal devine obsedant: „Căutați-mă prin păduri, printre ape, / Fiindcă acolo mă limpezesc, acolo curg” (Căutați-mă). Se face simțită aici glisarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
în care își publică cele dintâi versuri în „Familia” (1888), apoi în „Drepturile omului”, „Contemporanul”, „Ilustrațiunea română”. O vreme urmează cursuri liceale și la Iași, unde, cuprins de o afecțiune subită pentru arta scenei, se înscrie și în clasa de declamație a Conservatorului. Dar, covârșit de neajunsuri materiale, nu-și poate termina studiile. Într-o călătorie prin Italia, din 1892, își alege pseudonimul Pincio după numele unei celebre grădini din Roma. La începutul aceluiași an, s-a angajat telegrafist în București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
Pannychis, Drosis, Chelidonion, Myrtale, Kochlis, Krokale, Thespias, Parthenis, Krobyle, Korinna Lucian din Samosata, Dialogurile curtezanelor O imagine cuprinzătoare a lumii hetairelor creează scriitorul grec de origine siriană Lucian din Samosata (sec. II d.H.) în lucrarea Dialogurile curtezanelor. Autor al unor declamații sofistice, al dialogurilor ce au drept protagoniste curtezane de rând, Lucian din Samosata realizează mici scenete animate ce pun în evidență psihologia curtezanelor și neliniștile lor: afirmarea în lumea comercializării sexului, cucerirea clienților, pragmatismul alegerii clienților pe considerentul câștigului, lupta
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
De aceea, opoziției platoniciene ternare, dramatic/mixt/ narativ, Aristotel îi substituie opoziția binară dramatic/narativ. Ceea ce Platon considera drept formă mixtă, impură, devine la el formă narativă 5. Modul de enunț diferențiind, după cum am văzut, genul narativ și genul dramatic, declamația caracterizează teatrul din momentul în care literatura este fixată prin scris, iar romanul este destinat să fie citit, și nu recitat precum epopeea la origini. De aceea, arta actorului a fost mult timp comparată cu cea a oratorului, căci amândouă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]