8,208 matches
-
veșnică, budoarele luxoase ale plăcerii și voluptăților, rama aurie, prețioasă care închide corporalitatea poleită a adorației, halatele ŕ la japonaise, opulente, purtate în intimitatea locuințelor. La fiecare palier al spectacolului se adaugă, nu se simplifică. Luate în sine, elementele de decor ale scenografului Andrei Both sau unele dintre costumele Doinei Levința sînt extraordinare, nasc imagini tari, ce se rețin. Vitraliul enorm, unul dintre pereții unui spațiu, fie el cameră, salon, teatru se luminează uneori emoționant, desenînd ipostaze ale iluziei florale a
De ce nu vorbeste Dorian Gray? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12433_a_13758]
-
iau personaje, povești, situații, care separă și definesc spații de joc, întărește ambiguitatea textului, estompează, uneori, ca un văl, pulsiunile unui erotism cu legături primejdioase: bărbat-bărbat, femeie-bărbat. Și se susține extraordinar în spectacol. Într-un fel însă, viziunea monumentală a decorului și a costumelor sufocă, înghesuie anvergura limbajului dansului, la care regizorul a apelat. Spectacolul este ca o frază lungă, emoționantă în cîteva momente, mai ales din prima parte, dar delirantă. Cu tot ce înseamnă asta, fără să aibă pe dedesubt
De ce nu vorbeste Dorian Gray? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12433_a_13758]
-
cu acuitatea și iminența prezentului. Eugen Ionescu și lumea lui interioară: nicăieri mai mult și mai direct ca aici. Cartea se adună în ritm de șuvoi din însemnările intermitente ale unei jumătăți de an - din august 1986, timp petrecut în decorul fantastic, de vară iluzoriu atemporală, al unui castel de țară din Franța, pînă în ianuarie 1987. Căutarea intermitentă e și nu e un jurnal. Eugen Ionescu notează - așa cum se întîmplă în orice carte de acest fel - frămîntări, gînduri și întîmplări
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
facem, ajungem la contrariul a ceea ce erau scopurile dorinței noastre, ale sărmanei noastre voințe. Nu sîntem stăpînii evenimentelor ce se întorc împotriva noastră." Poartă iraționalitatea un nume? Un Dumnezeu scenograf, inexistent și totuși cel mai adesea de la sine presupus în spatele decorului, al construcției de idei și fapte, acesta e personajul luptei lui Ionescu cu timpul, cu sine, cu totul. Un Dumnezeu care trăiește echivoc în propria-i interioritate. Scrisul are, în mod declarat și programatic, valoare terapeutică. E psihanaliză, e - mai
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
identificarea cu personajul, regizoarea preferă filmările cu soft focus, imaginea fiind aproape neclară, eliminând astfel diferența dintre ochiul "obiectiv", clarvăzător, al camerei și perspectiva protagonistei. Mișcările torpide ale camerei se justifică și prin atenția pe care Campion o dă detaliilor decorurilor: orașul New York respiră pericol și urâțenie (da, există estetica urâtului și în cinematografie), gunoaiele sunt omniprezente, iar asfaltul oprimant. Nimic mai firesc ca detectivul - cu numele - să se revendice din durii cinici á la Doyle (Gene Hackman) sau Harry Callahan
Filmul polițist la interogatoriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12499_a_13824]
-
un univers doar al lor, materializat într-un festin vizual. Secvențele suprarealiste punctează vârstele prin care trec personajele: pentru copilărie, cromatică stridentă, filtre de culoare, o fantezie ce reia alungarea Evei (Sophie) și a lui Adam (Julien) din rai în decoruri cartonate de teatru. În care Dumnezeu (directorul școlii primare la care merg cei doi copii) îi amenință în funcție de sex: pe Sophie cu statul la cratiță și cu tocurile cui, iar pe Julien, între altele, cu" Elizabeth Taylor. Adolescența e marcată
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
cu statul la cratiță și cu tocurile cui, iar pe Julien, între altele, cu" Elizabeth Taylor. Adolescența e marcată de o diminuare a efectelor grafice, preferându-se cele obținute prin editare. Interludiile animate revin la maturitate (căderea lui Juien prin decoruri ale vieții sale anterioare), iar pentru bătrânețe, se preferă imagini în sepia, colorate viu sunt doar bomboanele din cutia de tinichea. Nu e de mirare, regizorul debutant Yann Samuell a fost inițial ilustrator/ artist grafic; acum și francezii au un
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
-ar, tuturor. Nu la fel de ușor se deschid, oricui își ridică privirea, tainele pufarinelor călătoare. E, eseul (buna etichetă acoperitoare...) lui Petru Creția, un fel de lornietă, de privit o scenă, nu cînd e spectacol, lumină, ci tocmai cînd se schimbă decorul, sau cînd se face curat. Cînd se adună zdrențele, cînd se spală, cînd trec pe pasarele oboseala și singurătatea. O piesă cu puzderie de acte și cu actori de vatelină, pe care toți o știm și care aduce - vai... - așa
Ca apa pentru ceai by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11431_a_12756]
-
greș; iar după, imprimă costul blidului de supă. Amprentă În nisiposu-ți suflet, poezia-mi e numai urma unor pași, la ora la care, jucăușă, aurora îmi prelungește,-n alburi, reveria. Înoți în lapții zărilor opace, iar nudul tău dizolvă-ntreg decorul; trecutului i-asculți, o vreme, corul ce zumzăie tot mai confuz și tace. Reproșurile-mi strică pledoaria; speranța mea e floare de otravă, n-am vrut pământul tot servit pe tavă, ci doar un pic dintr-însul... Baliverne rostite-n
BÖSZÖRMÉNYI ZOLTÁN - O sumă de sonete by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/11444_a_12769]
-
se-aruncă la gunoi, mai fiecărui' dintre noi îi face-o față ca de iască? Înțepenim încă de mici în mucavaua ce dezvoltă pe-ascuns o pseudorevoltă de gang, - ce n-are, însă, nici un preț, pe străzi, în preistoric decor sau în Hotelul Warwick; pe care-aș da-o-n dar, căci nu e nici o nevoie de-o statuie pe care n-ai cum să pretinzi s-o schimbi cu alta, nici s-o vinzi. Al cui pat e trecutul
BÖSZÖRMÉNYI ZOLTÁN - O sumă de sonete by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/11444_a_12769]
-
și T. S. Eliot The Waste Land. În mai al aceluiași an avea loc faimoasa petrecere în cinstea primei reprezentări a baletului Renard, compus de Stravinsky și pus în scenă de Diaghilev. Pe lângă cei doi, erau prezenți Picasso, care proiectase decorurile, Proust (considerat ulterior un fel de ,Einstein al literaturii") și Joyce. ,Canonizarea" lui Einstein începuse încă din timpul vieții, popularitatea lui depășindu-i cu mult reputația științifică; chiar și astăzi, portrete și postere cu chipul său sunt folosite în scopuri
2005 - Anul Mondial al Fizicii - "St. Francis Einstein of the Daffodils" by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11441_a_12766]
-
el, nu știam ce, și mergeam cu ochii ațintiți în pămînt, pe stradă." Noaptea de Paști, noapte de furie neputincioasă a mamei pentru învierea așteptată de ea, care nu vine și n-o să vină, e atît de puțin sfîntă, în decorul de mahala al cozii la lumină, încît te poți întreba ce-o fi avut cu ea cenzura (dar ei, deja, vînau cuvinte...). Pentru roman, însă, e importantă. Atunci apare ideea ultimei datorii, un fel de reparație intelectuală: gestul de a
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
amplasamente, relații, în același timp, dar și pentru adulți, care pot observa schimbarea de macaz, de tip de limbaj, de dinamism și modernitate. Elemente ale spectaculosului sînt rezolvate cu tehnici noi, cu ecleraj elaborat, cu un soi de opulență a decorului și a costumelor, de regulă sărăcăcioase, chestiuni gustate din plin de spectatori. Chiar dacă simțim încă influențele scenografului Dragoș Buhagiar, căruia i-a fost asistent - foșnetul costumelor m-a dus cu gîndul la Orfanul Zhao, structurile de decor și cromatica lor
Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11545_a_12870]
-
de opulență a decorului și a costumelor, de regulă sărăcăcioase, chestiuni gustate din plin de spectatori. Chiar dacă simțim încă influențele scenografului Dragoș Buhagiar, căruia i-a fost asistent - foșnetul costumelor m-a dus cu gîndul la Orfanul Zhao, structurile de decor și cromatica lor, foițele aurii folosite la Alchimistul - lucrul acesta nu m-a deranjat pentru că în Viaceslav Vutcariov s-au topit împrumuturile și se conturează, ușor, un stil. Este esențial pentru el acest spectacol, dialogul lui cu Todea, mîna liberă
Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11545_a_12870]
-
fizică e mai intensă cu fiecare minut care trece și al cărui deces e inevitabil, te face să te gândești la genul de film românesc auto-condescendent în care totul evoluează spre rău, iar soarta personajelor e pecetluită din prima secvență, decorurile sordide dând tonul. Bun, dar asta știi încă din titlul filmului. Există suficient umor negru în scenariu pentru a compensa cruzimea tramei, iar personajele, oricât de episodice, sunt superb interpretate. Amuzant e că juriul de la Cannes și alți câțiva critici
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
temperat către minimalist, drama e întotdeauna mai acută când personajele par nereceptive și insensibile la ea. Tot la capitolul mizanscenă merită adăugat zvonul neverificat că regizorul a folosit doar lumină naturală (adică cea existentă în locație) și faptul observat că decorurile sunt natural-sordide, nu urâțite artificial cu toată fauna de kitschuri disponibile. Acum e rândul ,detaliilor tehnice"cu care nimeni nu considera necesar să își bată capul la ICR. Regizorul a afirmat că e influențat de cinema-ul direct, practică documentară
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
pe vechea formulă a dedublării, scoasă din desuetudine cu ajutorul unei atmosfere create cu grijă și cu cap, suficientă cât să îi câștige regizorului Brad Anderson porecla de virtuoz al dezagreabilității. De la cromatică (albastru, gri-oțel, lumină filtrată mai tot timpul) până la decoruri urbane dezolante și interioare depersonalizate, care sunt contrapunctale față de personajele care le locuiesc. Atenție, indiciu de vizionare! Dacă există un personaj reconfortant de normal în acest lungmetraj, atunci el nu există de fapt. La atmosfera de care vorbeam dau o
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
e mobilă, dar nu într-un mod ostentativ (și cumva agresiv față de spectator ca uneori la Florin Piersic jr.), ba chiar extrem de discret, te prinzi de asta uitându-te prin colțurile ecranului. Ceea ce are un efect binecuvântat de defamiliarizare - necesar, decorurile din film le știm cu toții din cotidian - și de destabilizare subversivă a percepției, chiar și atunci când unghiurile de filmare sunt clasice.
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
energie prea mare. Șerban a remarcat cât de bune sunt aceste exerciții într-o trupă de actori, pentru că, iată, rezolvă toate conflictele... Așteptam cu nerăbdare scenele din piese. Studenții debordau de fantezie. Se prezentau cu elemente de costum, recuzită, machiaj, decor; actorii, cu economie de mijloace exterioare. Fiecare scenă era comentată de: privitori-participanți, apoi interpreții erau întrebați care le-a fost intenția. Urma analiza scenei, o extraordinară hermeneutică a textului, o provocare intelectuală prin care regizorul te trimitea la esența scenei
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
până acum, s-o spun pe șleau: Orașul păcatului este un film noir, în toată splendoarea acestui gen. Adică îi încorporează toate convențiile, și mai pune și de la el. Să enumăr: atmosfera expresionistă, filmat în mare parte în alb/negru, decor impersonal urban (și nocturn, și ploios), compoziția geometrică a cadrelor, jocul de umbră și lumină,eroi exclusiv masculi, alienați și izolați, femmes fatales, personaje cu o moralitate ambiguă și subversivă, crima, corupția și pasiunea ca teme majore. Mai mult, e
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
de regulile de bază ale racordurilor. Ei bine, era de așteptat, nici montajul nu e lipsit de eliptism. Ceea ce e obligatoriu de spus și întru lauda actorilor: grosul peliculei s-a filmat cu ecran verde. Cam atât aveau actorii drept decor, restul fiind efecte digitale, pe care Rodriguez le manipulează expert. Ele explică și mizanscena superstilizată. Într-un cuvânt, merită văzut.
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
pe o insulă, dar nu în Marea Mediterană, ci în Oceanul Pacific. Pinguinul călător găsește din întîmplare o comoară și devine peste noapte milionar. Din momentul în care își poate permite orice, viața lui se schimbă radical. Apolodor se înconjoară de un decor mirific și își satisface în tihnă toate dorințele imaginabile: Acum vorbea la telefon/ Din camera cu jucării,/ Avea vreo cinci cofetării,/ Trăgea cu pușca de salon,/ Fuma numai țigări de foi,/ Stătea pe canapele moi,/ Mînca betel și ananas/ Și
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
cu Portretul lui Dorian Gray, pus pe scena Teatrului Odeon de Dragoș Galgoțiu. Și de unde. Din cîte locuri, din cîte unghiuri. Cîte seri doar pentru un actor sau altul, pentru un costum, o umbră, o prelungire a unui element de decor, pentru vibrațiile stranii ale oglinzilor, strecurată ici, colo, cu o imaginație debordantă, cu voluptatea intrusului-martor-însoțitor, trăitor cu iluzia unicității a ceea ce vede doar el, atunci, în acea secundă de grație. Cîte seri poziționată bizar pentru prinderea unei anume priviri, aceea
Povestea fotografului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11590_a_12915]
-
La nivelul sensibilității creatoare, Nicolae A. Alexi este însă un creator al timpului său, cu un discurs plastic foarte actual, unde raporturile culturale, atent selectate, se conjugă optim într-un limbaj personal. Privite în ansamblu, lucrările sale accentuează ideea de decor, de scenă, artistul imprimându-le deliberat o anume artificialitate. Realizează astfel construcții epice bine cizelate, într-un ansamblu scenic post-renascentist, unde atât povestea, cât și personajele au un rol riguros determinat, într-o regie prestabilită de autor (Ah! Cât de
"Niște artiști" by Catalin Davi () [Corola-journal/Journalistic/11614_a_12939]
-
pe care ni le-a adus cifra 13, așa încărcată de sensuri ascunse cum este mai întotdeauna în cărți. Scara rulantă din Pasajul de la Universitate a funcționat, după cel puțin 15 ani în care a constituit un simplu element de decor, ceea ce, pentru publicul feminin sosit cu metroul și cu sandale cu toc a fost un adevărat noroc (rima este sub control!). Fântâna de la Arhitectură, și ea în funcțiune, reflecta curcubee și ridica perdele de stropi răcoroși. Ghinion, tocmai la intrarea
Cifra 13 și cărțile by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11621_a_12946]