1,049 matches
-
aveam încă mult de tras. Îngerul ne-a dezvăluit că remediul global la Apocalipsă era mai nașparliu, incluzând și niște arme eroice, de cruciat, precum și un cuvânt miraculos, despre care nu cunoaștem decât că trebuie să-l aflăm singuri, prin deducție și cât mai repede. Altfel, mapamondul întreg dă de belea! Pentru arme, am cam pătruns în muzeu, așa cum se vede și pe casetă. Ceea ce nu se vede, este confruntarea, secvența luptei noastre cu dom' profesor-custode, Georgescu-Reptilă, enciclopedistul, cumătrul lui Dracula
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
simplu și clar, în alb și negru, el reduce complexitatea și diversitatea la două unități opuse identificabile în mod precis, suprimă detaliul, finețea și subtilitatea în favoarea artileriei grele: nu concepte, idei, demonstrații ample sau profunde, nu înlănțuiri metodice, logice, nu deducții, ci o opoziție între două teze ușor de configurat. Viața de abandon în fața facilității plăcerilor contra unei vieți închinate făuririi unui destin. Prodicos nu-și exprimă preferința, nu se arată partizanul unei teze sau al celeilalte. El expune, opune, povestește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
generație și să preferăm efortul filosofic, să refuzăm părerile și să optăm pentru investigație. Să ne folosim de simțuri, desigur, să nu uităm că orice cunoaștere le implică, evident, dar să nu ne mulțumim cu asta și să adăugăm capacitățile deducției, rațiunii și reflecției. Să plecăm de la ceea ce ne învață văzul, auzul, mirosul, pipăitul, gustul, da, dar pentru a ajunge la certitudini prin intermediul unei operații intelectuale deductive. Plecând de la firele de praf care dansează într-o rază de lumină, abderitanii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fostul său agresor, dar femeia se cutremură văzându-l pe Gosseyn. O clipă se luptă vizibil cu călușul. Renunță apoi în silă și-i făcu lui Gosseyn un semn de neputință clătinând capul. O privi cu compătimire. Acesta era rezultatul deducțiilor sale că Prescott ar înclina mai mult către non-A decât către bandă. Prescott o trădase. Dacă și ea ar fi făcut parte din grupul conspiratorilor, n-ar mai fi fost nevoie să-i astupe gura cu plasturele. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
se așeza la masa de scris. Trebuia să informeze despre un anumit medic ofițer al armatei americane, care intrase În legătură cu membrii unei organizații ostile SUA. Pe scurt, se punea ceva la cale. Aici nu mai era vorba de presupuneri sau deducții abstracte, exista dovada concretă, Înregistrarea convorbirii dintre doctorul Thomas și cei doi presupuși agenți ai MSAMDR. Aparent, discuția lor avea un caracter științific care nu punea În pericol securitatea Statelor Unite. În realitate, lucrurile stăteau exact invers, iar maiorul Smith urma
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
aceea fusese victima unei pisici manipulate genetic, lucru ce le era cunoscut și celor care Îl urmăreau pe Pablo, și tocmai de aceea nu-l prinseseră pînă atunci. — Extraordinar! exclamă bucuros Pablo. Dar cum de ți-ai dat seama? — Prin deducție, răspunse modest maiorul. Dacă mi dai voie, am să-ți spun un secret: sunt un geniu. — Și dacă se dovedește că nu e așa cum spui? — Atunci, Înseamnă că nu sunt, ceea ce, la drept vorbind, nu m-ar deranja prea mult
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Performanțele psihiatriei actuale au ajuns la un asemenea nivel, Încît te pot face să crezi că ești simultan tren de marfă, Iuri Gagarin și Polul Nord. Dar mai departe? Pablo nu mă putea ajuta. El Însuși Își reconstituia trecutul Îndepărtat prin deducție, cu ajutorul unor dovezi indirecte. Descoperise că fusese una din gărzile personale ale lui Ceaușescu abia după ce văzuse Într-un ziar fotografia pe care mi-o arătase și mie. Cum ajunsese Însă la concluzia că ar fi fost, nu mutat, ci
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
se părea normal ca un individ refuzat pretutindeni, mereu în trecere, să nu se simtă obligat față de comunitatea care îl îngăduia vremelnic. Prejudecățile care garantau confortul mental al societății burgheze recomandau evreul ca suspect învederat, ca subversiv înrăit. În virtutea unor deducții circulare, era perceput drept antisocial pentru că era un rătăcitor și drept imoral pentru că rămânea un marginal. Deci, nimic de făcut. Cuvântul „evreu“ nu indica neapărat o particularitate rasială sau religioasă ci, mai mult, un fel de a fi special, abscons
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
până la identificare de literatură, folosind - în manieră proprie - aceeași recuzită stilistică: metafore, metonimii, personificări, epitete ornante etc. Dacă acceptăm teoria formalistă conform căreia expresivitatea literară este abatere de la norma limbii, vom observa că această normă este un construct imaginat, o deducție logică. Stabilind existența unui „grad zero” al scriiturii, putem analiza orice tip de emisie textuală. Avem la ce ne raporta. Imaginând un punct de pornire și de referință (gradul zero), distincțiile între poezie și proză, între scriitură și oralitate, între
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
comunicarea jurnalistică și una școlară. (de Broucker, 1995, p. 80) Unii autori (spre exemplu, C.F. Popescu, 2003) acordă o atenție aparte planului, operând o primă distincție între narațiune și opinie, pentru ca apoi să avanseze câteva planuri inspirate din procedeele retorice: deducția (de la general la specific sau particular), inducția (de la specific la general), ordonarea spațială, ordonarea cronologică, ordonarea combinată sau mixtă. La acestea, se adaugă piramida inversată, cerută de genurile de informație, sau piramida comună - o situație aparte a „piramidei inversate”, în
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
făcut? - Evenimente - Circumstanțe - Rezolvare - Comentariu - Concluzie. b) Organizarea spațială Specifică narațiunii. Cititorul vrea să știe: ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, cine a făcut întâmplarea, cine îi suportă consecințele, care sunt aceste consecințe. c) Deducția Forma cea mai întâlnită de deducție este silogismul (două premise - una majoră, alta minoră - atrag după ele concluzia). Sofismul este deducția greșită, cea care pleacă de la o premisă falsă: „Oamenii sunt muritori/Românii sunt oameni - Deci, românii sunt pe moarte
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
b) Organizarea spațială Specifică narațiunii. Cititorul vrea să știe: ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, cine a făcut întâmplarea, cine îi suportă consecințele, care sunt aceste consecințe. c) Deducția Forma cea mai întâlnită de deducție este silogismul (două premise - una majoră, alta minoră - atrag după ele concluzia). Sofismul este deducția greșită, cea care pleacă de la o premisă falsă: „Oamenii sunt muritori/Românii sunt oameni - Deci, românii sunt pe moarte”. Folosită punctual, deducția se folosește mai
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
a întâmplat, cum s-a întâmplat, cine a făcut întâmplarea, cine îi suportă consecințele, care sunt aceste consecințe. c) Deducția Forma cea mai întâlnită de deducție este silogismul (două premise - una majoră, alta minoră - atrag după ele concluzia). Sofismul este deducția greșită, cea care pleacă de la o premisă falsă: „Oamenii sunt muritori/Românii sunt oameni - Deci, românii sunt pe moarte”. Folosită punctual, deducția se folosește mai ales în analiză și anchetă. d) Inducția Este un proces de generalizare. Se trece de la
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
mai întâlnită de deducție este silogismul (două premise - una majoră, alta minoră - atrag după ele concluzia). Sofismul este deducția greșită, cea care pleacă de la o premisă falsă: „Oamenii sunt muritori/Românii sunt oameni - Deci, românii sunt pe moarte”. Folosită punctual, deducția se folosește mai ales în analiză și anchetă. d) Inducția Este un proces de generalizare. Se trece de la particular la general, lucru sesizabil în aproape toate genurile de opinie: editorial, însemnare, comentariu. (3) Ruperea din context și orientarea lecturii reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
acestei metode sunt precizate cu multă simplitate și claritate În partea a doua a Discursului și ele exprimă, mai Întâi, necesitatea de a respinge ca fals ceea ce nu poate fi verificat de către rațiune, și apoi necesitatea de a efectua analize, deducții și enumerări cât mai complete. „Prima era de a nu accepta niciodată un lucru ca adevărat dacă nu-mi apărea astfel În mod evident; adică de a evita cu grijă precipitarea și prejudecata și de a nu introduce nimic În
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
impune filosoful reflectă și principalele dificultăți pe care le avea de depășit știința Într-o vreme În care cunoașterea se lărgea tot mai mult și când metodele specifice fiecărei discipline științifice erau departe de a se fi constituit. Cum analize, deducții și enumerări se vor mai fi făcut până la Descartes, e de presupus că Întâia regulă privește noutatea pe care spera să o aducă filosoful prin intermediul noii metode ce o propunea. Confruntat cu un număr tot mai mare de opinii, de
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și Erik Zerrnik, care, În lucrarea Le corps des philosophes (pp. 87-91), arată că metoda de cercetare a adevărului Își trage resursele nu din natura obiectelor asupra cărora poartă cunoașterea, ci din operațiile gândirii. Iar aceste operații sunt intuiția și deducția, așa cum le putem găsi definite În Reguli: „Prin intuiție Înțeleg nu Încrederea schimbătoare pe care ne-o dau simțurile, sau judecata Înșelătoare a unei imaginații, despre construcții greșite, ci conceptul pe care inteligența pură și atentă Îl formează cu atâta
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
cărora trebuie condusă puterea de pătrundere a inteligenței pentru descoperirea oricărui adevăr. ș...ț Pentru intuiție se cer două lucruri: anume ca propoziția să fie Înțeleasă clar și distinct, apoi ca ea să fie Înțeleasă toată odată, iar nu treptat. Deducția Însă, ș...ț, nu pare a se Împlini toată deodată, ci desfășoară o anumită mișcare a minții noastre ce face inferența unui lucru din altul. ș...ț Dacă ne gândim la o deducție gata săvârșită ș...ț atunci ea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
fie Înțeleasă toată odată, iar nu treptat. Deducția Însă, ș...ț, nu pare a se Împlini toată deodată, ci desfășoară o anumită mișcare a minții noastre ce face inferența unui lucru din altul. ș...ț Dacă ne gândim la o deducție gata săvârșită ș...ț atunci ea nu mai definește vreo mișcare oarecare, ci e capătul unei mișcări; și astfel presupunem că e prinsă prin intuiție, atunci când e simplă și lămurită, nu Însă când e complexă și Încâlcită. Acestui fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
gata săvârșită ș...ț atunci ea nu mai definește vreo mișcare oarecare, ci e capătul unei mișcări; și astfel presupunem că e prinsă prin intuiție, atunci când e simplă și lămurită, nu Însă când e complexă și Încâlcită. Acestui fel de deducție din urmă i-am dat numele de enumerație sau inducție”. După cum rezultă din citatul de mai sus, conduita metodică propusă de Descartes presupune trei modalități de investigație, care se completează reciproc: b) - a produce o serie ordonată a cunoștințelor care
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
la Îndoiala metodică ci la migăloasele practici de cunoaștere care trebuie parcurse de cel pornit pe calea aflării adevărului și a desăvârșirii științei. Iar acestea sunt ordonarea și aranjarea materialului supus cunoașterii, folosirea unui limbaj adecvat și precis, efectuarea de deducții și inducții. Așadar, chiar dacă Îndoiala carteziană este metodică, ea nu este metoda cunoașterii științifice carteziene. Îndoiala specifică filosofiei carteziene este una de sorginte metafizică. Ea este o condiție preliminară a oricărui proces de cunoaștere, pentru că acțiunea și rezultatul ei vizează
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
nu e decât un corp; or, știm că noi nu existăm tot timpul și că avem un Început, e nevoie așadar de un prim autor al ființei noastre, care este Dumnezeu”. E de reținut ideea lui Hugues de Saint-Victor, pentru că deducția existenței necesare a lui Dumnezeu din premisa indubitabilă a propriei existențe, ca un mod de existență dependent, anticipează demersul omolog pe care Îl va parcurge Descartes În Meditațiile metafizice, nu numai În ceea ce privește deducția din cogito, dar și aceea a ideii
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
reținut ideea lui Hugues de Saint-Victor, pentru că deducția existenței necesare a lui Dumnezeu din premisa indubitabilă a propriei existențe, ca un mod de existență dependent, anticipează demersul omolog pe care Îl va parcurge Descartes În Meditațiile metafizice, nu numai În ceea ce privește deducția din cogito, dar și aceea a ideii ce o avem despre Dumnezeu. Se poate observa așadar, că originalitatea absolută În enunțarea acestui principiu metafizic nu Îi poate aparține cu totul lui Descartes. Cu toate acestea, deși a fost prezent În
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
prin a analiza arhicunoscutul enunț „Socrate este muritor”. Știm despre acesta că este concluzia silogismului care are ca premisă majoră propoziția generală: „Toți oamenii sunt muritori” iar ca premisă minoră propoziția particulară „Socrate este om”. Iar dacă despre adevărul acestei deducții silogistice ne este permis să ne Îndoim - atâta vreme cât nu am verificat dacă Într-adevăr „toți” oamenii sunt muritori -, nu ne putem Îndoi totuși de adevărul propoziției din concluzie, pentru că el este rezultatul aplicării unei reguli silogistice deductive valide: suprimarea termenului
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
prin definiția majorei, tot ceea ce gândește există, prin urmare eu gândesc (chiar dacă mă Îndoiesc, căci a te Îndoi e un fel de a gândi), așadar sunt. În viziunea lui Reymond, și a tuturor celor care susțin interpretarea silogistică a enunțului, deducția cogito-ului comportă două momente ce se succed instantaneu. Primul e acela În care spiritul concepe ipoteza majoră În virtutea legilor gândirii și a ideilor acumulate anterior, legi și idei fără de care ar fi imposibilă gândirea. Apoi le opune ipoteza minoră, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]