KorAP: Find »[drukola/base=deictic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...24 >

596 matches

Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433

cu funcționalități diferite, precizate în îmbinări libere, conjuncturale, din care au fost izolate fie în cursul împrumutării sau moștenirii lor, fie încă în limba de origine, în care ele puteau fi întrebuințate și singure, în vorbirea cotidiană și în împrejurări deictice, în care interlocutorul cunoaște detaliile, deci acestea pot fi neglijate. Multe cuvinte moștenite sau împrumutate cu sens specializat vor fi fost surprinse și preluate izolat în astfel de circumstanțe, și nu în urma unei condensări propriu-zise, de exemplu rom. corlată, crilă

Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
compusului tematic este posibilă, de cele mai multe ori, în cazuri care nu pot fi considerate condensări cu șanse de lexicalizare, ci elipse lexicale produse de omisiuni anaforice sau, eventual, stadii primare de condensare, în care scurtarea are loc conjunctural, în condiții deictice: centrală, de exemplu, poate înlocui compusul termocentrală sau hidrocentrală doar dacă interlocutorul are deja cunoștință, din secvențele anterioare ale mesajului sau din datele pe care le deține, despre natura exactă a centralei respective; fenomenul este identic cu substituirea ocazională a

Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

II, prin care se dezvoltă sensuri gramaticale categoriale, cu originea numai în opoziții interne, la nivel morfologic (numărul singular/plural) sau cu originea în opoziții interne determinate de intrarea unităților lexicale în relații sintactice sau de poziția lor în plan deictic (diateza activă/pasivă etc.; persoana I/a II-a etc.). c. coordonate funcțional-sintactice, prin care unitățile lingvistice primesc o identitate sintactică, prin poziția și rolul pe care îl au în desfășurarea relațiilor sintactice (subiect/complement/atribut etc.) sau a unor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-și și relevându-și propria identitate în dinamica sistem-structură, proprie funcționării limbii, se diferențiază între ele din cele patru perspective: • semantică, descrisă de poziția unităților lingvistice în sistemul lexical; • morfologică și sintactică, descrise de poziția unităților lingvistice în sistemul gramatical; • deictică, descrisă, concomitent, de poziția unităților lingvistice în sistemul gramatical și de înscrierea textului pe care unitățile îl structurează în desfășurarea actului lingvistic concret. Aceste perspective, în care se înscrie limba ca sistem și prin care limba funcționează în actul de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
gen și număr la substantiv și pronume (lună, soare, corabie, dimineață etc.; fată, băiat, căprioară, cerb; codru, codri, corabie, corăbii etc.; el, ea; eu, noi etc.). Perspectiva sintactică, desfășurată numai în planul expresiei, extinde opozițiile la adjectiv și verb. Perspectiva deictică - în complementaritate cu perspectivele sintactică și semantică - marcată în mod esențial de înscrierea ființei umane în lume și de caracterul egocentric al actului lingvistic, orientează opozițiile categoriale de diateză, timp, aspect, mod la verb, determinare, la substantiv etc. Perspectiva sintactică

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintactică și semantică - marcată în mod esențial de înscrierea ființei umane în lume și de caracterul egocentric al actului lingvistic, orientează opozițiile categoriale de diateză, timp, aspect, mod la verb, determinare, la substantiv etc. Perspectiva sintactică - în complementaritate cu perspectiva deictică - intră într-un raport special, de o complexitate deosebită, cu perspectiva semantică în desfășurarea funcției fundamentale a actului de comunicare - predicația. În câmpul de desfășurare a predicației, raportul special semantică-sintaxă guvernează dezvoltarea opozițiilor categoriale de caz și, concomitent, generarea categoriilor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și în opoziție cu dezinența Ø de la singular: elev + Ø. Orice activitate de comunicare lingvistică implică intersectarea a două axe1: emițător-receptor și cod-referent între anumite coordonate spațiale și temporale. Organizarea textului lingvistic reflectă și asigură înscrierea mesajului între aceste coordonate deictice prin desfășurarea unei dinamici specifice, variabilă de la o limbă la alta, a conținutului semantic al cuvintelor, concomitent cu modificări ale planului expresiei și prin intermediul specializării unor clase de cuvinte. * * * În structura cuvântului (în plan semantic și în planul expresiei deopotrivă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
apartenența la nivelul lexical al limbii-sistem, domeniu al generalului, cuvântul se caracterizează printr-o anumită identitate, relativ stabilă, dezvoltată pe axa cod-referent. Prin înglobarea nivelului morfematic și dezvoltarea nivelului sintactic, cuvântul se particularizează în funcție de situația de comunicare, prin coordonatele ei deictice exterioare, între care se înscrie textul lingvistic, sau interioare, pe care textul lingvistic le dezvoltă. Planul semantic al cuvântului-unitate de text este un ansamblu de sensuri, dintre care unele sunt constante (sau relativ constante) și fixează identitatea sa de unitate

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
semantice; termeni precum: frate, soră, cumnat, bunic etc. aparțin câmpului semantic al ‘ânrudirii’; soare, lună, cer, stele etc. aparțin câmpului semantic al ‘cosmicului’ ș.a.m.d. Clasele gramaticale ale vocabularului sau clasele lexico-gramaticale se diferențiază în funcție de mai mulți factori: semantic, deictic, morfematic, sintactic. Din punct de vedere morfematic, clasele lexico-gramaticale se diferențiază în funcție de trei factori: • structura cuvântului, din perspectiva raportului constantă-variabilă, condiționată de întrebuințarea lui în text; • specificul flectivului și al raportului temă lexicală-flectiv în planul expresiei; • categoriile gramaticale care concură

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
auxiliarelor sintactice în exprimarea unor categorii lingvistice mai largi (verbe semiauxiliare, adverbe de modalitate etc.), constituenți autonomi ai sistemului de semne gramaticale, coexistând alături de sistemul de semne lexicale în organizarea și funcționarea sistemului semiotic al limbii. Din punct de vedere deictic, clasele lexico-gramaticale își accentuează identitatea specifică, fie prin poziția lor în desfășurarea actului lingvistic, fie prin dezvoltarea unor categorii gramaticale al căror conținut rezultă din raportarea la situația de comunicare. Astfel, substantivul și adjectivul rămân exclusiv în sfera obiectului comunicării

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
din perspectiva protagoniștilor sau coordonatelor actului lingvistic și elemente care se situează în sfera obiectului comunicării. Verbului îi sunt specifice o serie de categorii gramaticale, timpul și persoana în primul rând, diateza, modul și aspectul, care se definesc din perspective deictice. Interjecția se definește din perspectiva locutorului. Prepoziția și conjuncția rămân exterioare cadrului deictic, fiind condiționate exclusiv de structura textului, pe care, de altfel, o și condiționează. Din punct de vedere semantic, clasele lexico-gramaticale își definesc individualitatea în interiorul raportului limbă-gândire în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sfera obiectului comunicării. Verbului îi sunt specifice o serie de categorii gramaticale, timpul și persoana în primul rând, diateza, modul și aspectul, care se definesc din perspective deictice. Interjecția se definește din perspectiva locutorului. Prepoziția și conjuncția rămân exterioare cadrului deictic, fiind condiționate exclusiv de structura textului, pe care, de altfel, o și condiționează. Din punct de vedere semantic, clasele lexico-gramaticale își definesc individualitatea în interiorul raportului limbă-gândire în interpretarea realității extralingvistice. Din această perspectivă se disting: A. - trei categorii de unități

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
gramaticală, concretizat în sensuri relaționale, mai mult sau mai puțin specifice și stabile, aceste cuvinte participă la planul semantic global înscris (și cu originea) în raportul lume-gândire-limbă. Specificul fiecărei clase lexico-gramaticale este dat de combinarea proprie a trăsăturilor semantice, sintactice, deictice și morfematice, dar marcarea identității distinctive se realizează mai ales prin trăsături morfologice și sintactice. CATEGORII GRAMATICALETC "CATEGORII GRAMATICALE" Prin constanta lor lexicală, cuvintele analizează, în interiorul raportului limbă-gândire, și denumesc „obiectele” care alcătuiesc lumea extralingvistică sau, mai exact, reflectarea lor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sunt modalități specifice de reflectare, în conștiința lingvistică a vorbitorilor unei limbi, a variatelor moduri de a fi ale componentelor lumii extralingvistice, în funcție de diferite raporturi în care sunt înscrise ele înseși sau numai cuvintele care le denumesc: semantic (genul, numărul), deictic (timpul, persoana etc.), sintactic (cazul, diateza), pragmatic (determinarea, modul etc.). Cu originea în aceste raporturi externe, categoriile gramaticale își dezvoltă conținutul lingvistic specific prin desfășurarea unor raporturi interne, de opoziție, între doi sau mai mulți termeni. Intervenind în desfășurarea flexiunii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a substantivului cartea, vocala e este morfem de singular, iar vocala a, morfem al determinării definite, pentru substantive feminine la singular. La pronume dezinențele intră în mod frecvent în flexiunea internă a acestora, fiind cel mai adesea urmate de particula deictică -a, dar și de alte elemente lingvistice: acel-ui-a/acel-ei-a/acel-or-a. Intră între morfemele conjuncte și articolul definit, morfem al sensului categorial de determinare maximă sau definită: studentu-l, student-a, studenți-i. studente-le și, prin aceasta, marcă distinctivă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
un raport intern de permanentă oscilare între static și dinamic: „Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul.” (M. Eminescu, I. p. 99) vs „Eu te fac s-auzi în taină/ Mersul cârdului de cerbi.” (M. Eminescu, I, p. 110) În plan deictic, substantivul se definește ca o clasă lexico-gramaticală circumscrisă în mod esențial obiectului comunicării. Prin aceasta, substantivul se impune ca o clasă de cuvinte cu identitate fixată în planul limbii și, în general, independentă (gramatical) de cadrul situațional al comunicării lingvistice

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
categoriile gen, număr și caz, singurele considerate ca atare în edițiile precedente și în gramaticile de autor, se introduce, în interpretarea flexiunii substantivului, și determinarea (vol.I, p.63, pp.73-76, p.535 ș.u.) Conținutul categoriei determinării are natură deictică și sintactică; este interpretarea lingvistică a raportului dintre subiectul vorbitor și „obiectul” denumit de substantiv, din perspectiva cunoașterii în interiorul relației clasă-constituenți. Opoziția internă a categoriei se dezvoltă între trei termeni: nedeterminare/determinare minimă (sau nedefinită)/determinare maximă (sau definită): Opoziția

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dativ explicativ: Datorită întunericului s-a strecurat cu ușurință., dativ al conformității: El a acționat potrivit legii. sau ca dativ al comparației: Aleargă asemeni unui cal de curse. Vocativultc "Vocativul" Conținutul semantic al cazului vocativ este determinat de natura sa deictică; este una din modalitățile de concretizare a funcției conative a limbii: prin vocativ, emițătorul atrage în comunicare un interlocutor: „ - Maicelor!/ - Blagoslovește, cinstite părinte!” (I.Creangă, p. 98) sau orientează spre el în mod explicit mesajul lingvistic: „ - Moșnege, zise ea, lasă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
un înțelept bătrân, un bătrân înțelept. Adesea, identitatea morfologică a termenilor din această serie de unități lexicale depinde de topică; în limba română, adjectivul urmează substantivul: un tânăr muncitor. În topica subiectivă, adjectivul precede substantivul: un tânăr muncitor. În plan deictic, adjectivul, complement semantic al substantivului, se circumscrie ca și acesta „obiectului” comunicării. Adjectivul iese din sfera „obiectului” comunicării dacă substantivul pe care îl însoțește, este la vocativ, caz al interlocutorului: „Cum oare din noianul de neguri să te rump,/Să

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de lucru la prea puțini tineri.” CATEGORIA GRAMATICALĂ A INTENSITĂȚIITC "CATEGORIA GRAMATICAL| A INTENSIT|}II" Intensitatea 4 este singura categorie gramaticală autentică din flexiunea adjectivului, cu conținut propriu și mijloace specifice de exprimare. Conținutul categoriei are natură dublă, semantică și deictică, ceea ce duce la dezvoltarea a două variante categoriale: A. intensitatea obiectivă (comparativă) B. intensitatea subiectivă (apreciativă) A. Conținutul categorial al intensității obiective rezultă din interpretarea lingvistică a raportului dintre două sau mai multe obiecte din punctul de vedere al manifestării

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
atât de inocent trecu peste fața lui.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 26), „O lasă-mi capul meu pe sân,/ Iubito, să se culce/Sub raza ochiului senin/Și negrăit de dulce.” (M.Eminescu, I, p. 179) Observații: Având natură deictică, gradele de intensitate subiectivă (mai ales superlativul absolut) cunosc în limbajul popular, în stilul beletristic și în limbajul poetic un registru foarte amplu de procedee: fonetic-prozodice, morfologice, sintactice sau metaforice de exprimare, dezvoltând expresivitatea textului: frumoasa-frumoaselor, l-a făcut bucăți

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
bună,/ți se pare-aceeași lună” (L. Blaga, p. 195) și complement predicativ: „Să te simți neliber, mic,/ Să vezi marile-aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu, I, p. 52) III. PRONUMELEtc "III. PRONUMELE" Pronumele este o clasă lexico-gramaticală preponderent deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea constituenților principali ai actului lingvistic (protagoniștii comunicării: locutorul și interlocutorul său) și modelează identitatea constituenților complementari (obiectul comunicării) în funcție de aceștia. Această poziție funcțională a pronumelui în actul lingvistic concret determină specificul său semantic, morfologic și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Sensul lexical al pronumelui eu, de exemplu, își are originea în raportarea la locutor, dar același raport generează și sensul gramatical de ‘persoana I’, sens gramatical care se impune în constanta definitorie a pronumelui. Sensul „lexical” concret variază în funcție de cadrul deictic concret, în timp ce sensul gramatical rămâne invariabil. Pronumele aceasta, pe lângă sensurile concrete, variabile în funcție de contextul sintactic, se caracterizează și printr-o componentă semantică abstractă, proprie, constantă - sensul lexico-gramatical ‘apropierea de locutor’:„Ceea ce am nemijlocit este simpatia... aceasta o ai întreagă.”( M.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
are în comun mai multe categorii gramaticale (gen, număr, caz) și pe care îl „reprezintă” în textul lingvistic. Caracterul de clasă închisă stă în legătură cu natura predominant gramaticală a pronumelui și este impus de specificitatea lui sub aspect semantic: a. câmpul deictic cuprinde un număr determinat și foarte redus de componenți (locutor, interlocutor, obiectul comunicării); b. gradul de abstractizare a sferei semantice a termenilor pronominali este maxim, dată fiind variabilitatea infinită a raportului semantic cu o referință „lexicală” mereu variabilă, dar cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
număr determinat și foarte redus de componenți (locutor, interlocutor, obiectul comunicării); b. gradul de abstractizare a sferei semantice a termenilor pronominali este maxim, dată fiind variabilitatea infinită a raportului semantic cu o referință „lexicală” mereu variabilă, dar cu o „referință deictică” în permanență aceeași. 2. Pronumele este o clasă de termeni variabili în funcție de anumite categorii gramaticale; prin aceasta, se deosebește de adverb (de unele categorii de adverbe), care prezintă aceleași caracteristici semantice; adverbe precum aici, acum etc. sunt tot substitute, au

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]