753 matches
-
capătul holului; n-arăta deloc a biserică; doar o cameră goală în care era un cerc de zece-unsprezece scaune așezate pe podeaua plină de praf și rumeguș. Șovăind, mă întrebam dacă ar trebui să plec. Vreau să spun, cât de dementă era chestia asta? Dar m-a oprit speranța. Speranța și deznădejdea. Ce-i drept, ajunsesem devreme. Foarte devreme. Și bătusem atâta drum până aici, puteam cel puțin să văd dacă mai apare și altcineva. M-am așezat pe o banchetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pierdută în tavan. Nu mi-am dorit niciodată să am copii. Acum îmi doresc. Cu tine. Mi-aș dori o versiune a ta în miniatură. —Și eu o versiune a ta. Dar, Aidan, nu cumva să uităm, am o familie dementă, o genă șturlubatică de nebunie ar putea să iasă la iveală oricând. Bun, bun, ar trebui să fie nostim. Să ne gândim totuși și la Dogly. Are nevoie de un copil să-i țină companie. S-a ridicat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
grădină zoo suprapopulată cu ființe dintr-o altă epocă. Era prea mult. Mă răzbunam punând mâna pe cartea de telefon și urmărind pagină cu pagină povestea mizeriei umane. Acolo se-aflau micile specimene ale comunismului, imprimate de mintea unui autor dement. Toate chipurile care mă chinuiau pe stradă primeau un nume, corpurilor slute li se atașa o identitate, un act oficial, cu adresă și număr de telefon, așa cum i-ai face o carte de vizită unui urangutan într-un tufiș. Consultam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urme, nici oameni, nici locuri. Puteai să-l muți la Crevedia, nu și-ar fi dat nimeni seama. Calupuri de străzi și clădiri dispăreau peste noapte, evacuate din cartier și din conținutul memoriei; le înlocuiau altele, cu precizia unui arhitect dement, dar nevăzut. Geometria sectoarelor se modifica după geometria gândurilor, ca un bloc în construcție de la o zi la alta. Era suficient să apeși o tușă sensibilă a minții, catifelată, imperceptibilă, pentru ca întâmplările, cu tot cu oameni și decoruri, să capete o înfățișare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
degete, ba două, ba unul singur, trimestru după trimestru, o bănuiai că ține un set de lame în poșetă. Despre cele mai în vârstă, „mamaiele“ - cum le spuneau băieții, nici nu putea fi vorba: părul vâslea prin peroxid, rujul curgea dement (puteai să juri că s-a deschis o expoziție Munch), iar pe picioare atârna obosit varicele, în globuri albastre-vișinii. Ajungeau la clase triste, cu degetele arse de nicotină. Nu le vedeai deloc așezate la catedră; dacă ai fi adus zmeură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frizerie, presărat cu zgomote stranii și-atingeri neașteptate. Când rolurile păreau gata să se epuizeze, căutam inspirația prin serialele TV de joi, vineri și sâmbătă dimineața. Acolo se întâmplau fel de fel de minunății, lumile se combinau după o logică dementă și somptuoasă, ca un fotoliu-stil desfundat. O regie aproape pornografică realiza permutări imposibile și îmbinări de neimaginat, peste care presăra aerul cast al logodnei sau al meselor de familie (îl admiram pe JR, care dădea bună-dimineața, se-așeza să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
plece. Atunci, una, două, trei Adine se zbăteau în conglomeratul de gesturi, priviri și cuvinte ce ocupa spațiul tensionat dintre noi, nici una nereușind să se smulgă de-acolo. Plecam acasă târziu, sleiți, ca personajele lui Holban, sfâșâiați până la os, veseli, demenți, disperați. Ce ne ținea împreună? Orgoliul? Obișnuința? Frica de a nu pierde o investiție sufletească în care plasasem emoții și sentimente, ca economiile la bancă? Iubirea, pur și simplu? Dar „sufletul“ e un dispozitiv protetic imersat într-un colaj cărnos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la pietoni, participau și pasagerii din dreapta la acțiune. Scenele începeau și se terminau în același fel: „Du-te-n pula mea!“ Fiecare pleca apoi la mașina lui și coloana se punea în mișcare. Orașul mai fusese împânzit de niște bicicliști demenți, care pedalau frenetic, făcând slalom printre mașini. Purtau șepci și gecuțe de fâș, colorate cu numele firmei care îi arunca la bătaie. Agitații ăștia pe două roți cărau pizze și sandwichuri, ziare și cărți, mape de corespondență și colete cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trecea prin porii de plastic ai carcasei și se rematerializa la doi centimetri în spatele aparatului, pe-un suport de aer, pixeli și neon. Era ca și cum ai fi scris o poezie din care cuvintele dispăreau, transformate în imagini palpabile, curate și demente. Atâta doar că mie nu-mi plăcuse niciodată poezia. Dintr-unul din calculatoare, primul din față, tremura biblioteca Facultății de Litere, prelungită în arhitectura orașului. Fațadele blocurilor fuseseră tencuite cu printuri și pagini tipografice, coșurile caselor se ridicau din cotoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Omul meu nu figura pe ea, dar aveam totuși de unde începe. Mi-am deplasat detectivistica în cartierele sordide ale Bucureștilor. Am început reconstituirea, pe baza adreselor proprietarilor, copiate sau deduse de pe coperți din ce în ce mai vechi, chiar de Vaillant. Părea o muncă dementă, fără speranță. Mă întorceam în timp, răsucind anii, foile și scările de bloc. Uneori, paginile veneau pătate, urmele portocalii de suc la plic se întindeau pe câte trei-patru litere, făcând aproape imposibilă identificarea numelui. Alteori, găseam ștersături ca de greșeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cabina cu propria lui cheie, și-a așezat paltonul în cuier, chipiul pe cap și-a închis ușile. După care a răsucit maneta și 38-ul a pornit din stație, imperturbabil, la minut. Am simțit că iau foc. Precizia asta dementă, de ceasornic reglat acum 300 de ani la Geneva, mă exaspera. Cu puțin noroc, aș fi deturnat tramvaiul, l-aș fi putut scoate de pe șine, ca o poveste care se-apropie de sfârșit. I-aș fi modificat orarul, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
știe, poate și decât credeam eu. Tramvaiul și-a urmat traseul cimentat între linii, urcând și coborând câteva coline micuțe, pe care casele se odihneau ca niște machete de polistiren. Treceam prin cartiere nobile, ferite de furia turcilor și grandoarea dementă a Imperiului: vilele păreau bogate, dar decente, cu un singur etaj și acoperiș de țiglă, ca-n Dorobanți. Fațadele străluceau proaspăt, cu tencuiala sobră, bej sau gri deschis, și brâurile de cărămidă aparentă modificând discret monotonia culorii. În grădini sclipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
supraviețui stilistic și, deci, de a deveni convingătoare! Biruința ne trimite și aici la "oglinda întoarsă", care lasă în urmă un mister al personajelor și al epocii. Cheia înțelegerii noii "oglinzi întoarse" o găsim, de astă dată, în parabola păsării demente: "Ornitologii români au descoperit în Delta Dunării o pasăre cu penaj roșu și cu comportament bizar: vulpea îi mânca în fiecare an ouăle și îi punea în lipsa ei pietre în cuib, pe care ea, apoi, le clocea toată vara fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nici pe conservatori, deși conducea ziarul de această orientare, "Timpul". Singurul "partid" slujit de Eminescu era România. Pentru asta a trebuit să plătească prea mult. Anghel Demetriescu, să luăm un singur exemplu, disociază tranșant "schizofrenia" între poezia genială și jurnalistica dementă, a unui nebun "nevindecabil". Maiorescu începe să distingă semne de "nebunie", bunăoară, în poezia Melancolie, fapt care a stârnit riposta lui Mite Kremnitz: "Nebunie? Poate că concepția noastră, a tuturor, este nebunie și Eminescu a prins adevăratul sens al lumii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bezmetici, printr-o plagă, Îndurerați, bolnavi, lipsiți de vlagă, Trăind confuz, stupid, în contratimp. Ne sinucidem prin cuvinte mari, Și așteptăm minuni contradictorii, Ne înfrățim, zâmbind, cu detractorii, Din plopii fără soț ne facem pari. Suntem asediați de-un trai dement, Reduta noastră a ajuns ruină, Noi punem la revere câte-o vină Și smulgem, din iluzii, agrement. Lovim în toți, lovim în noi, intens, Ce pătimaș rostim înjurătura, Ne doare viața. Nu ne doare gura Atunci când facem glume fără sens
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
am întors la mine în birou mă aștepta o ceată de oameni care așteptau să-i servesc. Eu, agentul sau impresarul obosit, privit de ei cu mânie și aviditate, cu ticuri, cu demnitate de către unii și cu priviri piezișe și demente de către alții. Și oare ce urma să reușesc să fac pentru ei ca să îi ajut să se redreseze și să le deschid poarta regatului fermecat prin simpla completare a unei legitimații de membru? Doamne sfinte și atotputernic! Știu că munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
spuneam asta, și de câte ori mă dojenea pentru afecțiunea pe care le-o arătam acestor copii auriți ai lui Hyperion, îmi venea și să râd și să mă fâstâcesc. Pentru că era clar că se gândise și ea la asta. Îmi spunea: Dementule! Confunzi orice cu afecțiunea umană, ca un sălbatic. Ține-ți pentru tine sentimentele astea prostești. Șopârlele astea n-au nevoie de ele, și dacă ar simți pentru tine ce simți tu pentru ele nici n-ar mai fi șopârle - ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mâinile, după care s-a întors cu spatele. Cu toate astea, în țipetele ei erau și hohote de râs. Cât de tare îl mai iubea pe Simon! Și el o știa. Ascunde-te, ascunde-te! a spus el, râzând. Neghiob dement, a strigat Charlotte. A luat-o la goană pe tocuri să îi aducă maică-sii o haină și s-a întors și ea râzând. Erau cu toții foarte mândri, îmi închipui. Simon a scris un cec și i l-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mă arunc singur. Eu o să dau testele de aptitudine, iar tu o să faci interviurile. Cu noua tehnică nondirectivă Rogers îi lași oricum pe ei să vorbească. Nu e deloc greu. Ascultă-mă, n-o să continui să treci de la o slujbă dementă la altă slujbă dementă. Știu, însă, Clem, astăzi mi s-a întâmplat ceva important. Iar te încăpățânezi, mi-a spus el. Putem să facem bani frumoși. Nu, Clem. Ce sunt eu în stare să fac pentru bărbații și femeile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o să dau testele de aptitudine, iar tu o să faci interviurile. Cu noua tehnică nondirectivă Rogers îi lași oricum pe ei să vorbească. Nu e deloc greu. Ascultă-mă, n-o să continui să treci de la o slujbă dementă la altă slujbă dementă. Știu, însă, Clem, astăzi mi s-a întâmplat ceva important. Iar te încăpățânezi, mi-a spus el. Putem să facem bani frumoși. Nu, Clem. Ce sunt eu în stare să fac pentru bărbații și femeile astea? Mi-ar fi rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de la soțul ei, vă întreb, vi se pare că e o persoană normală, că e vorba de un bărbat normal? Sau socotiți că-i vorba de un om imatur, căruia nu i s-a dezvoltat mintea, ori de un maniac dement? — Doamne sfinte, nici nu știu ce să spun, zău așa. Eu găsesc că e o binecuvântare mascată faptul căă Doamna de onoare s-a înclinat brusc în față, arzătoare, scoțând fum de țigară pe nări: — Bine, n-are importanță, lăsați asta acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mă încerca nici o umbră de șovăială, nu aveam nici sentimentul lipsei de loialitate, nici frământări legate de lipsă de loialitate. Eu fusesem ales fără pic de milă și fără posibilitatea de a alege. Totuși această imagine îmi arăta cât de dementă era situația în care mă aflam. Fusesem ales, dar de cine? Sau ce? Cu siguranță nu de Honor, ale cărei ultime cuvinte, ce-mi răsunau încă în urechi, erau departe de a fi măgulitoare. Niciodată nu fusesem atât de sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care, după cum a recunoscut medicul - a participat și el, atât la „organizare”, cât și la „Împărțirea” sticlelor. Starea de excitare senzoriomotoare s-a schimbat cu o stare de emoție psihomotoare, manifestată printr-un potop de cuvinte și exprimarea unor idei demente. În timp ce unii s-au agățat de zăbrelele de pe ferestre implorând apă În numele umanității și al creștinismului, alții au ținut discursuri Înfocate prin care Își exprimau, de exemplu, „recunoștința pentru Hitler XE "Hitler, Adolf" , salvatorul omenirii”. Alții au vorbit de ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
văzut la Silver acum ceva vreme? am Întrebat eu, Încercând să vorbesc cât mai cordial și mai degajat, În genul acelor oameni care Încheagă o conversație cu persoane pe care nu le cunosc. I-am zâmbit În cel mai puțin dement fel de care eram În stare. Ea mi-a Întors zâmbetul și mi-a răspuns pe un ton relaxat și amical: — Vă referiți la clubul acela de sub Underworld? Da, am fost acolo, acum vreo două sâmbete. — Așa e! am exclamat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
era de temut. Totuși, totuși, trebuia ferită de abominabila vulgaritate a maturizării. Imaginea lui Hattie rătăcind într-o lume secreta, de aventuri sexuale, pur și simplu îl teroriza pe filozof. S-ar fi zis că-și spunea cu o pasiune dementă: „Ea nu trebuie să păcătuiască“. Acest chin, care se manifestase și înainte prin premoniții torturante, se materializase, printr-o fatalitate, exact acum, când John Robert începuse să simtă sau să-și imagineze că îi slăbesc puterile intelectuale. Încerca senzația cucernicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]