449 matches
-
este dus, astfel, mai departe: Ceea ce e acum și va rămâne de-a pururi câtă vreme va dăinui turnul și va dura meșteșugul său". Nu zidul prin pietrele sale, ci meșteșugul: în care e idee, scânteie divină e adevărata "rivalitate demiurgică" la M. Eminescu: Viața-omenirei lungă luptă e cu tine, / Obeliscii în risipă, piramidele-n ruine / Pedici sunt ce le-au pus omul l-al tău pas înfricoșat" (Moarte, tu îmi pari ...). "... Corpul nostru este un răvaș de drum al pulberei
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Poetul) III Cronica funerară a "zidirilor antice" (Zidul piramida, cetatea • Ruina nisipul, mușuroiul cenușa praful • Personaje: regi, "populi" • Galbenul asfințitului • Sarmisegetuza "un vis de piatră...") 1. Piramida (mausuleum, domă) Semn ascensional, piramida condensează pentru Eminescu însăși noțiunea zidului ca rivalitate demiurgică, "gândiri arhitectonici" ale omenirii: Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantezia unui Scald" " Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele, din creștet, aiurind și jalnic sună; Și sălbatic
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
finitului către infinit" (ms. 2267). 2. Cetatea (palat, arc, turn, portaluri, clopotniță) Zidul este pentru Eminescu imaginea securizantă a omului care a ridicat o barieră între el și moarte: "împotriva cărora oamenii se îndiguiesc cu obeliscuri și piramide". Neascunsă, "rivalitatea demiurgică" este reluată, generație după generație, de popoarele cu "țeasta de furnică". O predilecție pentru "satanic", pentru "rebel", "demonic" ca forme ale revoltei este altoită pe principiul schopenhauerian al răului în lume, ca lege supremă a schimbării: "contra lui Ormuz", "contra
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
întorc". Teza lui M. Eminescu astfel trebuie citată: la temelia zidului este fapta umană (Ghilgameș, cezarii, sclavul care poartă piatra în "murii" cetății), dar timpul preface mărețele ziduri în pulbere. Omul nu poate rivaliza cu timpul. Există însă o "rivalitate demiurgică", prin creație: cântecul despre zid. Mânat de dorința de a-și sfărma "arfa" el se luptă (într-o "cameră îngustă lângă lampa cea cu oliu") cu tristețea "lumii de aievea", dar "sfânta rază" a "închipuirii" îl face să vadă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
aude plânsu-și" (Ca o făclie) Plânsul, ca motiv al "clepsidrei" vărsân du-se în sine, nu e altceva la Eminescu decât acea "obsesie a primordialului, a elementarului"13, ceea ce înseamnă, în bună parte, "dorul de haos, de originar, de plânsul demiurgic": De plânge Demiurgos doar el aude plânsu-și" (11,85, variantă din Rugăciunea unui dac) "Plânsul" nu pare a fi omenesc, este o stare a creației care nu poate ieși din sine, nu se poate elibera de materia inertă a eternității
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
nimicniciei mele? De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol Mă fac să simt în minte și-n inimă un gol?... Și să nu pot de somnul pământului s-adorm?" (O, stingă-se a vieții...) În călătoria "rivalității demiurgice" scopul nu mai e inițierea, dezlegarea tainelor (Ca în Povestea magului călător în stele), ci strigarea adevărului: "Atunci negrește soare... Atunci să tremuri cer... Atuncea saluta-voi eternul adevăr... Și liber, mare, mândru prin condamnarea lui, A cerurilor scară în
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
adepți între preoții sătmăreni. După ce anul 1880 a fost anul luptei împotriva alfabetului propus de Titu Maiorescu, anul 1891 a fost anul "antiemi nescian" la Satu Mare! CUPRINS I. "VIAȚA UNUI FIR DE PRAF ..." 5 (GHILGAMEȘ ÎN FAȚA PRAFULUI • ZIDUL CA "RIVALITATE DEMIURGICĂ" • ZIDUL CARE N-A FOST "PE PLACUL ZEILOR" • UBI SUNT • "SUB SIGILIUL FORMEI") 5 II. UN "CER ÎNCĂRCAT DE MITE" 33 (MUNTELE MUȘCHIUL, STÂNCA • PERSONAJE: MAGUL, ZĂHASTRUL, CĂLUGĂRUL) 33 III. CRONICA FUNERARĂ A "ZIDIRILOR ANTICE" 59 (ZIDUL PIRAMIDA, CETATEA • RUINA
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
pocnesc, foșnesc, bucură urechea". Dar și sofisticata formulă de învechire a elixirului: "... spumarea, punerea pe pupitre, pritocirea, desfundarea, egalizarea, dozarea pentru a produce vinul extra-sec, sec, demi-dulce sau dulce". "Mică teorie a bășicuțelor" sună titlul capitolului. Iar ființa ce tutelează demiurgic domeniul: homo bulla. Da' ce, homo Bulă n-a avut, și el, răstimpul (ducă-se pe pustii!) în care s-a lăfăit aerian-demiurgic? 14 iunie Bătaie fină în ușa atelierului, deschid și, cum mai zilnic se întîmplă, un june delicat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în cinică notă picassiană. Și numai Picasso ar fi putut emite atare perlă genuină: "La opt ani, eram Rafael. Mi-a trebuit o viață întreagă ca să ajung să pictez ca un copil". Și tot numai el, diavolul absolutului plastic, jucîndu-se demiurgic: Cînd nu am albastru, pun niște roșu". Sublimități și cruzimi. Avînd imensa șansă a consemnării lor de către o providențială nepoată. (Sînt în căutarea unei astfel de nepoate.) 23 decembrie E minunat că seria de cocktail-uri mai mult sau mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a haosului ("atractorul haotic"), cît și prin propria voința a creației (libertatea ei îi permite alegerea distrugerii, a haoticului, în detrimentul creativității și ordinii). 132 (V, 76) El GOLGONOOZA o zidi: Moment decisiv în istoria mitică descrisă de Blake: începe activitatea demiurgica a Imaginației romantice, care va reclădi cosmosul mental de la punctul zero (i.e. de la/pe Udan Adan, un fel de reprezentare pentru vidul de materie/spirit, pentru "gaură neagră" că producător exemplar al gravitației, care atrage spre sine tot spațiul și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Încerci să dai ce e mai bun din tine și realizezi că nu ești, totuși, decât un suflet de om, cu limite inerente? Vor Înțelege această „dramă” cei din afară, care nu au de-a face cu acest exercițiu oarecum „demiurgic”? Reverența acordată maestrului nu este una personală, asumată, concretă, ce este inspirată de tradiție, de conveniențe, de un model de respect Încetățenit. Ne raportăm la dascăli cu respect, că așa se cade. Respectul e firav și evanescent, ca de altfel
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
gnostice) Lumina purtată de Divinitate adună În spectrul ei toate „razele” valorilor, devenind Valoarea prin excelență. Iluminarea noastră derivă dintr-o bună situare față de Lumina dumnezeiască, față de Ființa dătătoare de Viață. Devenim „luminați” În măsura În care ne deschidem acestei lumini line, diafane, demiurgice. Dumnezeu poate să lumineze, iar noi avem nevoie să fim luminați. E o deosebire de esență Între cele două entități, ca de la emițător la receptor, de la plinătate la secvențialitate. Persoana divină e În Întregime Lumină. Persoana umană are o oarecare
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
duratei trăite, active, creative, ceea ce face ca pentru a cunoaște sau a utiliza cum trebuie timpul, trebuie să fim În stare să activăm ritmul creației și al destrucției, al trudei și al repaosului. Pentru fiecare dintre noi, timpul poate fi demiurgic, edificator, Înălțător. Timpul presupune intrare, dar și ieșire din durată, contopire, dar și despărțire de aceasta, consum rodnic, dar și risipire fără rost. Poate că esența petrecerii noastre pe pământ constă În stabilirea unei bune relații cu timpul și cu
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
o nouă rânduială. Instituirea unei rânduieli imprimă sens, direcție și siguranță existenței comunitare. Rânduielile validate și repetate se tezaurizează cu timpul În tradiție, În tipare ce definesc fizionomia unei societăți. Omul Îndură monotonia vieții cu speranța unui timp auroral și demiurgic, fiind convins că, mai presus de un aici și un acum, există un dincolo și un aievea. Mai presus de interesul de a ne amenaja existența cu lucruri, resimțim nevoia unui sens, a unui rost pentru toate câte sunt. După ce
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
să genetic. Societatea umană se conduce, ca și lumea fizică, după legi implacabile. Omul este parte a cosmosului și se manifestă ca parte a cosmosului. De aceea trăim, în bună măsură, o iluzie. Aceea că avem forța și inteligența creatoare, demiurgică și că ne putem măsura cu Dumnezeu. Toată organizarea socială este un rezultat al creației umane și este rodul unor căutări de mii și sute de mii de ani, în cadre pe care le moștenim natural și genetic 50. Așa cum
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
devorat de complexe dostoievskiene, Arhip e un suflet care nesuportând existența reală, simțindu-se neînstare a se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită puteri demiurgice. Dar în sens invers, demonic. Își creează stări de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic, această opțiune se exprimă în cruzimea relatării. Sunt descrise minuțios
COJOCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
singur și nemernic” (Psalm). Alături, disperarea muritorului de a nu afla așezare și odihnă: „Unde ne ducem? Cine ne primește? În poarta cui să cerem crezământ?/ Hai, calule, hai, câine, pământește,/ Să batem, frânți, cu pumnii în pământ” (Două stepe). Demiurgic, A. poate afirma accesul la Spirit prin artă: „Port în mine semnul, ca o chezășie,/ Că am leacul mare-al morții tuturor.” Odată cu astfel de acorduri titaniene, el are, însă, o dragoste și o tandrețe franciscană pentru ceea ce, cu simplitate
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
în vigoarea afirmării unor credințe care ar fi comune tuturor - sau care trec ca atare. Cum spunea B. însuși: „Mă inventau, de cumva n-aș fi fost.” Versul profetic al lui Goga se încarcă aici de ideologie. Tonul oracular, tentativele demiurgice din Cântece de pierzanie sunt convertite în jubilație revoluționară. Chivără Roșie reprezintă alegoria-cheie a primei epoci de entuziasm, când duhul revoluției „Umbla fără hodină / Prin zloată, prin ploaie, prin tină, / prin munții sâlhui / În casa orișicui / Văzut-nevăzut...” Istoria transilvană își
BENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
mitici - prestigiul și funcția Demiurgului. Povestea facerii lumii spusă de Väinämöinen sau sunetele toacei lui Noe ordonează Haosul - în cazul nostru, grămada dezordonată de lemne (massa confusa) a celor două corăbii arhetipale. De aici funcția apotropaică a celor două manifestări demiurgice. Povestea lui Väinämöinen „domo- lește stihiile”, iar toaca de paltin a lui Noe alungă sau răpune diavolul („Ucigă-l toaca”) ; f) Alte legende românești. Am văzut că, în Moldova, specialiștii au constatat, pe de o parte, frecvența redusă a motivului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de paltin), gest solidar cu cel al Demiurgului (care bate în „toaca din cer”), este în măsură să (re)stabilească supremația Ordinii asupra Haosului. Echilibrarea relației Om-Demiurg - realizată, pe de o parte, prin conștiința deținerii de către primul a unor potențe demiurgice și, pe de altă parte, prin „umanizarea” lui Dumnezeu (văzut ca un „om mare” care obosește, greșește, cere ajutor) -, precum și permanenta concordanță a acțiunilor celor doi sunt coordonate caracteristice unei mentalități care s-a perpetuat de-a lungul mileniilor la
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Pentru mentalitatea populară, urzirea lumii de către Demiurg nu este o simplă figură de stil. El „țese” lumea cu „două ghemuri, unul de urzeală și altul de bătătură” (12, p. 112). Asocierea cosmogenezei cu actul țesutului își are explicația în calitatea demiurgică a țeserii (99). Ghemul de ață (massa confusa) este o prima materia în mâna Demiurgului, care o transformă - printr-o acțiune ritmată și repetitivă (rând după rând) - într-o materie perfect orânduită, cartezian ordonată (lat. ordo = rând, șir). Mânuirea inabilă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și repetitivă (rând după rând) - într-o materie perfect orânduită, cartezian ordonată (lat. ordo = rând, șir). Mânuirea inabilă a ghemului, ca în legendele românești, este o abatere de la normă, având ca rezultat o Lume accidentată, deci „imperfectă”. Cele două acțiuni demiurgice - ordonarea și „urzirea” Lumii - nu se înrudesc doar din perspectivă simbolică, ci și din perspectivă etimologică : lat. ordior = „a urzi o țesătură”, lat. ordino = „a ordona, a orândui, a organiza”. Dacă Labirintul poate fi privit - așa cum am făcut-o deja
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a fi o insulă cosmizată într-un noian de ape haotice, un teritoriu smuls naturii sălbatice și supus normelor socio-cultural-economice. Privit mai nuanțat, satul apare ca fiind un spațiu superior cosmizat față de cel natural din jurul său, care - nebeneficiind de acțiunea demiurgică a omului - rămâne un spațiu inferior cosmizat și, ca atare, mai haotic. De aceea, spre deosebire de sat, spațiul din afara hotarelor lui este, pentru mentalitatea mitică, o „lume de dincolo”, unde sălășluiesc nu numai fiarele sălbatice, dar și balaurii și ielele, demonii
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de microprocesoare vine să întrețină așteptarea escatologică a Salvării prin Mașină. De la Toffler la Servan-Schreiber, de la Al treilea val la Sfidarea mondială, putem califica această versiune euforizantă a patosului milenarist drept tehnocrată. În evoluția societății, ea acordă tehnicii o influență demiurgică. Religia industrială uită că istoria umană se construiește pe mai multe nivele, simultane dar discordante, zoologic, social și tehnic, și că primele două nu se pot reduce unilateral la ultimul. Omul este un animal care gîndește, care trăiește în societate
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
bine gîndită, dar cel mai adesea în cadrele gîndirii preindustriale ceea ce explică ușurința cu care am putut absorbi aceste promisiuni de salvare. Mediologul trebuie să fie de două ori modest. În fața instrumentelor mai întîi, pentru a revizui din fașă aptitudinile demiurgice ale subiectului uman, și apoi în fața colegilor. În fața filosofilor dreptului, libertății și "spațiului public", moștenitori ai artelor liberale, el va avea întotdeauna aerul unui comerciant prizărit de bibelouri de comandă. Și în fața profeților Naturii și ai Ființei, paznici ai autenticului
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]