449 matches
-
adepți între preoții sătmăreni. După ce anul 1880 a fost anul luptei împotriva alfabetului propus de Titu Maiorescu, anul 1891 a fost anul "antiemi nescian" la Satu Mare! CUPRINS I. "VIAȚA UNUI FIR DE PRAF ..." 5 (GHILGAMEȘ ÎN FAȚA PRAFULUI • ZIDUL CA "RIVALITATE DEMIURGICĂ" • ZIDUL CARE N-A FOST "PE PLACUL ZEILOR" • UBI SUNT • "SUB SIGILIUL FORMEI") 5 II. UN "CER ÎNCĂRCAT DE MITE" 33 (MUNTELE MUȘCHIUL, STÂNCA • PERSONAJE: MAGUL, ZĂHASTRUL, CĂLUGĂRUL) 33 III. CRONICA FUNERARĂ A "ZIDIRILOR ANTICE" 59 (ZIDUL PIRAMIDA, CETATEA • RUINA
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
unul dintre acești „intelectuali ardeleni” și dragostea pe care o nutrești față de subiectul cercetării tale reprezintă chei privilegiate ale succesului, care Îi permit istoricului să se apropie cât mai mult de ținta sa fabuloasă, urmărită În secret, cu un orgoliu demiurgic: aceea de a nu lăsa pradă uitării amintirea unei lumi care nu mai poate supraviețui decât prin noi. Bibliografie orientativă Instrumente de lucru Bartoș, Gheorghe, Răscoala lui Horea. Bibliografie analitică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976. *** Bibliografia analitică a periodicelor
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
s-au născut după, deci nu sunt autorii creației lumii. În concluzie, „conștiința, ca și Universul sunt produsul dorinței procreatoare (kăma). Se recunoaște aici unul dintre germenii filosofiei Săṃkhya-Yoga și ai budismului”; d) creația prin despărțirea Cerului de Pământ. „actul demiurgic al lui indra care fulgeră și-l rupe în bucăți pe Dragonul primordial slujește drept model unor acțiuni atât de deosebite cum sunt zidirea unei case, ori un duel oratoric.” Plecând de la aceste scenarii cosmogonice vechi hinduse, putem înțelege mult
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
tradiționale, însă cu o fastuozitate descriptivă și muzicală distinsăși distinctă. Dacă la Arghezi, decizionalul dobândește sonorizări sarcastice: „Să-mi fie verbul limbă / de flăcări ce distrug...” sau „Cuvântul meu să fie plug”, la Tudor Calotescu, ascensiunea icarică impune, deopotrivă, tentații demiurgice (deloc arogantice), precum și revoltă creatoare: „îmi privesc revolta / ca o dorință / de înalt / apoi înțeleg / să fiu cărămidă...” (înțeleg) Inima poetului devine „simfonie de culori” (Inima ta), pentru Fă iubirea este totală, sfielnicăși sacră: „învelit de arderea aripilor / culeg iubirea
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
suferinței / 61 Ipostaza ontică a reculegerii în templu / 113 Fluxul mundaneității inserate temporalului ce mistuie întru apăsarea disoluțiilor ontice se poate dovedi incapabil de a controla și asimila anumite experiențe intensificate până la sublim ale spiritului uman? Străfulgerarea inspirației și truda demiurgică ce definesc creația artistică generează o breșă metafizică în continuumul banalității cotidiene? Se deschide această breșă înalt-perturbatoare spre și întru transcendență? Experiența Erosului ca survenire ce se relevă incompatibilă numirilor și definirilor raționalului proiectează oniric spre primordialitatea întemeietoare ce pulsează
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
dăruirii depline persoanei adorate. Cu acest idol împrumutat de extazele afrodisiace cel îndrăgostit își făurește la marginea inconștienței acel ev atemporal, acel tărâm în care își postulează autodepășirea. Apoi, lăsând uitarea să-l despartă de himera-creație și de propriul statut demiurgic, o redescoperă întru final sub imboldul unei prezențe feminine, prezență care este inclusă în basmul său fiind circumscrisă matricei idealului de feminitate. Îndrăgostitul se încrede, așadar, în propriul fantasm pe care nu-l mai recunoaște ca rod al neliniștilor sale
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
aici spre noi susține nu doar dialectica dintre chipul vieții și al morții celui drag ci și rezultanta acesteia, apăsarea necruțătoare a spiritului nostru, suferința sufletească ce ne apropie, poate, cel mai mult de înțelegerea destinului nostru terestru ca scenariu demiurgic pe care îl tranzităm fulgurant. Suferința prin mijlocirea corporalității, suferința adusă de terifiante deficiențe ale trupului ce induc experiențe zguduitoare cum ar fi orbirea și suferințe de ordin spiritual ce doar se repercurtează asupra complexului trupesc el nefiind, într-un
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Mă simt singur ne va spune el cu vocea unui martir tângutor și revoltat deopotrivă. Dar această mărturisire este împlinită cu deplina convingere a unei confesiuni în vid, a unei destăinuiri către conștiințe înghețate așezate în blocuri de piatră sculptate demiurgic ca trupuri umane. Suferindul evocat aici privește experiența sa radicală ca de neînțeles pentru mundaneitatea cotidiană, el însuși își apare drept o enigmă îndurerată și de ne-dezlegat pentru ceilalți. Aceștia sesizează suferința și o recunosc dar nu o pot
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
numai dobândirea unei profunzimi contemplative dar și demersul aderării la ceea ce această profunzime doar sesizează, descoperă fără a determina și defini propriu-zis. O astfel de aderare presupune reancorarea centrului atomar al ființei umane către solul spiritual nou relevat, preluarea tactului demiurgic al acestuia adică asumarea prezenței și acțiunii transcendente drept unicul spectru la care se raportează individualitatea umană. Întorcându-ne la inversarea, răsturnarea interogării inițiale cum percepe suferindul lumea învăluitoare și predispusă anonimatului uniformizant? se impune, în final, căutarea unui posibil
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ce o învăluie întemeietor. În acest sens, suferindul trebuie vindecat sau exilat. Îndurerarea sa, cât timp este activă, se manifestă ca o perforare, drept o pată ontică decupată în sfera imanentului, un crepuscul deschis dinspre care răzbate absolutul și potența demiurgică a transcendenței. Această irumpere-ecou împresoară banalitatea și optimismul naivității cotidiene cu agitația prefacerilor de zi cu zi, cu efervescența și sonoritate stridentă a pașilor ce-și proiectează alergarea întru temporalitate. Vindecarea sau exilarea suferindului este aici pentru cotidianitate un demers
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
un metafizic primordial sunt purtate de fascicolele frumuseții ce săgetează asimilator conștiința remodelantă a sensibilului admirator. În reculegerea sa, deopotrivă calmă și efervescentă, el este însoțit de prezența supra-temporală a nestinsei osteneli creatoare pe care artistul și-a asumat-o demiurgic precum un destin prelungit și împlinit abia peste și dincolo de certitudinea inevitabilă a morții. Această întovărășire determină ca admiratorul să-și întâlnească propria valență artistică, propria disponibilitate telurică spre frumusețile originare șoptite de muzele plutirii în abstractul revelator al artei
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Credinciosul ce pășeșete în templu nu este învăluit și pătruns sub trăirea unei reculegeri ce diferă radical de tipul reculegerilor evocate anterior. Reculegerea mistică implică și ea respingerea vârtejului hipnotic al uitării, asimilarea individualității ca receptacol și purtător de frumusețe demiurgică sau reîntoarcerea privirilor conștiinței către sine întru revelarea întemeierilor spirituale ce l-au inaugurat pe acesta. Astfel, experiența unei asemenea reculegeri nu respinge ci include majoritatea trăsăturilor ce caracterizează alte forme și tipuri de reculegeri dar această includere implică o
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ce constrânge existența umană la raportarea constantă către limita materiei și insuficiențele corporalității. Valoarea și sensul primordial ce definesc și poartă ființa omenească sunt privite aici ca fiind de natură transcendentă și situate în transcendent. Zeulș deține în mâna sa demiurgică potirul ultimei realități, nectarul veșniciei ce se între-zărește atunci când este picurată lacrimar peste templu tămâind rugăciunile și invocările din el. Astfel, pentru conștiința credinciosului templul reprezintă, ceea ce limbajul comun numește pământ sfânt, adică o breșă, o perforare supra-existențială a spațio-temporalului
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și amintirea morții curmă lanțul trofic al iluziei. Minciuna patimilor este demascată. Futilitatea vechilor preocupări se spulberă în fața recunoașterii radicale a apartenenței noastre la planul veșnic de mântuire al lui Dumnezeu. Păcatul personal se dovedește a fi un penibil proiect demiurgic, lansat pe contraatac, împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Practicile ascetice nu vor decât să sporească în noi aptitudinile muzicale care ne permit să fim în acord cu poemul simfonic al Providenței. Urcușul sufletului perfecționează acea acustică interioară în care sunetele lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
col. 232 A. s.v. footnote> „Toate printr-Însul s-au făcut” (Ioan 1, 3) , dar, în principiuși în chip absolut aceasta nu era necesar, ca și cum altfel era imposibil în sine. Căci personalitatea divină a Cuvântului nu se explicăprin rolul Lui demiurgic, ci prin deoființimea (omousia) și egalitateaLui cu Tatăl. Dacă Dumnezeu n-ar putea să creeze în mod nemijlocit,nici Cuvântul n-ar putea să o facă, întrucât Cuvântul este de aceeașiființă cu Tatăl; iar dacă Cuvântul este creat (concepția ariană
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
atrage discursul critic mai mult decât influența schopenhaueriană exercitată asupra operei eminesciene: "deși creația eminesciană cunoaște unele momente ce se înscriu sub semnul ironiei romantice (parțial Sărmanul Dionis), totuși în poetica eminesciană ironia nu e resimțită ca manifestare a libertății demiurgice a spiritului, ci ca nesubstanțialitate. Din acest punct de vedere, atitudinea eminesciană se apropie mai mult de cea a lui Hegel decât de cea a teoreticienilor romantici ai ironiei" (ibidem, pp. 71-72). Cercetătoarea clujeană susține prezența unor elemente hegeliene în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
își crează prin aceasta lumea ei și se comportă astfel față de ea ca față de ceva străin, pe care trebuie acum să-l însușească"90). O convenție a alterizării proiective face ca o conștiință reflexivă întemeietoare de experiență să joace jocul demiurgic în câmpul cunoașterii și să obiectiveze o personalitate în esența ei universalistă. Drumul progresiv al spiritului trece prin etapele valorificării reflexive și preia întreaga încărcătură a acestora pentru o investire mai înaltă care urmează să încununeze parcursul fenomenologic. În consecință
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
și asupra sa. Astfel tematizată, condiția umană ține de conceptul iradiant al "adaptării", de semnificațiile pe care le instituie concepția schimbului informațional și vital permanent în care individul se regăsește. Astfel, și în cunoașterea de sine omul se poate comporta demiurgic și poate organiza edificiul personal, în conformitate cu o caracteristică a investirii care îl face aproape permanent neindiferent în demersul orientării către sine însuși. Nucleul creator singularizează transferul teoretico-pragmatic specific condiției umane în fața alternativei neutrale cibernetice și exaltă menirea dezinteresată și legitim
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
Dilthey), caută să se emancipeze construind legi proprii, prin raportarea la un principiu unificator, ideal, cu amplitudine cosmică. Putem reformula și astfel: în vreme ce clasicul rămâne sub "legi" (divine, naturale, ale rațiunii ori ale cetății), romanticul, animat de o incontestabilă vocație demiurgică 44, își elaborează singur legile; tocmai de aceea nu este deloc întâmplător faptul că el apare ca un erou singular, sau cu o formulă consacrată, ca un personaj de excepție în situații de excepție.45 Observăm, așadar, că lumea ideală
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
experiența, ei descoperă granițe pe care refuză programatic să le forțeze pe cale constructivă, ipotetică. Nici măcar necunoscutul ultim, care ar îndreptăți poate mai mult decât orice "zborul închipuirii creatoare"75, nu-i stimulează să facă acest efort. Lor le lipsește vocația demiurgică a romanticilor, sau dacă vor fi avut-o, și-o reprimă în numele unei maxime fidelități față de realitatea dată. Dacă în raport cu ultimele taine perspectiva clasică era absolutistă, iar cea romantică relativizantă, punctul de vedere pozitivist este agnostic 76. Și în această
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
schimb, un alt mare teoretician al romantismului, Novalis, avansează un alt punct de vedere în legătură cu acest proces de "absolutizare" și "universalizare". Observația este pentru el un prilej de a supradimensiona particularul la proporții cosmice. Egocentrismul romantic își regăsește aici vocația demiurgică despre care am mai vorbit: Conferind faptului comun un sens înalt, celui obișnuit o înfățișare misterioasă, celui notoriu demnitatea necunoscutului, celui finit aparența infinitului, romantizez" (Novalis în ***, Arte poetice. Romantismul, București, Editura Univers, 1982, vol. coordonat de Angela Ion, traducerea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de "iluminismul istorist" (vezi II, 1Ba). Acum, individul, nu omul în general, apare integrat într-un "proces istoric". Am zice mai mult: nu numai că este integrat, dar chiar contribuie decisiv la făurirea istoriei. Redescoperim aici ceea ce am numit vocația demiurgică a romanticilor. Am anticipat care sunt consecințele acestor istoricizări. O dată cu "istoricizarea istoriei" sunt puse sub semnul întrebării "modelele supraistorice capabile să garanteze a priori raționalitatea sau măcar inteligibilitatea procesului istoric". Pe de cealaltă parte, "competența reflecției filozofice sistematice nu mai
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Dilthey rămâne în orice caz un relativist călăuzit de conceptul istorist al discontinuității. Numai că el caută să meargă mai departe, purtând lestul propriilor dezamăgiri. Constată limitele și înaintează către metafilozofie, cu ele cu tot. Exaltarea creativității ține de vocația demiurgică a romanticilor. Este în aceasta, poate, și un reflex al frustrării conceptuale resimțite de ei (vezi II, 2Ab). O asemenea atitudine ne amintește de Blaga. Deosebirea este aceea că la filozoful român accentele relativiste sunt întrucâtva mai apăsate decât în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
empirist, lumea este deja și definitiv întemeiată, în schimb, adevăratul filozof "se simte dator, față de propria sa conștiință, să-și ia singur în stăpânire imperiul, adică să-l reîntemeieze"28. Aici putem face o analogie între ceea ce am numit vocația demiurgică, specifică romanticilor (vezi I, 2B), și această vocație a "autoîntemeierii" (în esență, tot romantică), atribuită filozofiei ca viziune despre lume. Totodată, apreciem că ideea istoristă despre pluralitatea filozofiei și, implicit, despre discontinuitățile ce apar în sânul acesteia poate fi interpretată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
metafizică a individului ca experiență personală, altfel spus ca adevăr moral-religios este eternă"55. De aceea, Dilthey neagă posibilitatea unei "cunoașteri metafizice a naturii"56. Și în viziunea lui Blaga, metafizica, așezată sub semnul creativității (ca și la Dilthey), "e demiurgic întemeiată în ființa omului"57. Metafizica devine astfel o sursă a filozofiei, iar caracterul ei de merkwürdiges Doppelwesen, funciar duală, explică în definitiv relativismul indus de o Weltanschauungs-philosophie în raport cu exigențele universaliste ale metafizicii clasice. Blaga este pe deplin conștient de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]