450 matches
-
transferul aceluiași complex resentimentar, antimonarhic, antinobiliar, către o zonă ignobilă, contîndu-se pe un calcul pe cît de compromițător, pe atît de ineficace? Se înșală maeștrii diversiunii dacă își închipuie că românul de bun simț va crede în această forțare a deriziunii atît de stîngaci înscenate. Prin anii șaptezeci, peste curtea Socolei domnea împăratul Stelică. Se credea Napoleon și i se acordau, de alienați și alieniști, deopotrivă, onorurile de rigoare. Stelică deținea, într-adevăr, grandoarea discursului napoleonian, dar se îmbrăca în stilul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
regilor onești ai României, ci castelul în care s-au lăfăit țoapele impostoare și invitații lor, alde Gadafi și compania. O circumstanță atenuantă: oare imperialul Versailles nu-i bîntuit și el, zi-noapte, de papugiii globului? Totuși, un bemol la cheia deriziunii regizate: n-am mai auzit, anul ăsta, ca-n ceilalți, cu atîta ignară obstinație, întrebîndu-se de traiul celor doi dictatori aici, în castelul regal. În schimb, multă lume străină. Venind, probabil, și din regatele veșnice ale lumii. Să vadă, oare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fost (și sînt) practicate de marea formațiune democrată din țară, necedînd, deși cu riscuri electorale, din capitalul preluat de la cei ce s-au confruntat direct cu sistemul terorii de inspirație bolșevică. În fond, ce reprezintă cei doi protagoniști ai recentei deriziuni propuse de glumeața Academie (care, de altfel, stă ca un junghi în coasta reumatică a regimului), mai exact ce forțe stau în spatele discursului lor politic? Ca să înțelegem stilul ce-i desparte atît de tranșant pe "premiați". Dacă Iliescu ar fi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aceeași reacție, timpul începînd să lucreze, să liniștească, să clarifice, să claseze. Iată de ce, cu încă o trimitere la maleficul personaj, psihicul nostru nu mai cunoaște repulsia de-acum cîțiva ani, privind-o mai degrabă cu un fel de îngăduitoare deriziune, o deriziune totuși placată pe tragicul nostru destin istoric. Cea mai nouă istorioară: scorniceșteanul ar fi vrut să împartă Muzeul Satului în două: juma' Zoe, juma' Nicu. Nicu să locuiască în Palatul Elisabeta, pentru Zoe urma să se amenajeze actualul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
timpul începînd să lucreze, să liniștească, să clarifice, să claseze. Iată de ce, cu încă o trimitere la maleficul personaj, psihicul nostru nu mai cunoaște repulsia de-acum cîțiva ani, privind-o mai degrabă cu un fel de îngăduitoare deriziune, o deriziune totuși placată pe tragicul nostru destin istoric. Cea mai nouă istorioară: scorniceșteanul ar fi vrut să împartă Muzeul Satului în două: juma' Zoe, juma' Nicu. Nicu să locuiască în Palatul Elisabeta, pentru Zoe urma să se amenajeze actualul restaurant Miorița
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Nicu. Nicu să locuiască în Palatul Elisabeta, pentru Zoe urma să se amenajeze actualul restaurant Miorița. Insula Trandafirilor urma să fie transformată în helioport. Lacul Morilor în pistă pentru hidroavioane. Proiectul mai prevedea herghelie, terenuri de tenis, piscine. Grotesc și deriziune. Ca și cum ipochimenul nu s-ar fi născut la sat. Ca și cum cartea lui de căpătîi (marxistă) n-ar fi fost alianța frățească, vezi bine, dintre muncitor și țăran. Memoria milenară a acestuia din urmă, materializată de oameni luminați în perimetrul bucureștean
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de intenții obscure la un creator, moral prin excelență, Pintilie, dar peliculele ne pun, vrînd-nevrînd, în fața unui ecran înșelător, în ultimă instanță fals. N-o fi fost regatul României cel mai perfect dintre regate, dar nici stînd, generalizator-simbolic, sub stigmatul deriziunii și abjecției. Da, performanța stilistică a celor două filme e colosală, dar sub horbota ei stă pitit, de data asta sigur involuntar, dar nu mai puțin dăunător, blestematul reflex național-comunist. Dacă aș citi acum, întîrziat, romanul lui Petru Dumitriu, dacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ca și-altdat', paharul plin e cel cu vodcă, cel pe jumătate, cu apă: pentru păcălirea curioșilor. Soarbe și trage din țigara fără filtru, soarbe, soarbe... Trăim într-o lume a văicărelilor. Ziarele și televiziunile întrețin permanentă frăsuială agresă, mizeria și deriziunea fac deliciul condeierilor de toată mîna. Dacă reușești să te sustragi măcar și pentru o clipă acestei infestări programate, lumea, chiar și lumea noastră ți se pare întrucîtva respirabilă. În Gara de Nord, totul e pus la punct, în locul tarabelor sordide, localurile
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
recent expoziția Palatele cu turle. Un documentar fotografic despre arhitectura nouă a unor comunități de rromi. Proiect finanțat prin Ministerul Culturii de Euroart, Fondul Cultural European pentru România al Uniunii Europene. Subiectul sîntem avertizați e tratat cu ironie, descris în deriziune și taxat drept subcultural ca arhitectură. Organizatorii își destăinuie un prim impact cu situația ce tinde să se extindă, evaluînd-o ca "vitală, gălăgioasă, penetrantă și prolifică". Fotografiile cu "palate" sînt acompaniate de cele în care apar promotorii, proprietarii și meșterii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ofensive ale modernismelor europene. Treptat însă, după război, se stinsese. Lumea se schimbase, dispăruseră clasele suprapuse, dar și emblematicul "mic burghez", țintă predilectă a nebuniilor avangardiste. Calul lor de bătaie. Cel care trebuia, o dată pentru totdeauna, anulat prin agresivitate și deriziune. Altele deveniseră armele orgoliului. Se produsese, în fond, o nivelare a societății postbelice, artiștii nu mai percepeau propria marginalizare ca efect al coalizării micilor burghezi, prosperi și suficienți, împotriva originalității lor oricum stridente. "Democratizarea" după care tînjiseră aproape un secol
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de anecdotă după care se topește monstrul academic Ravelstein, apelînd pentru asta la nesecata mină a prietenului său, naratorul din recentul roman omonim, alias Saul Bellow (Nobel, 1976). Asta, așa, ca să mai schimbe un pic ștaiful de campus cu relaxata deriziune. Istoria picturii românești e o perpetuă schimbare. Schimbare de canon, schimbare de optică personală. Dacă nu avem în vedere canonul pre-Aman, oricum nestructurat, apoi cel postmodern, la fel de precar aglutinat, atunci putem numi două mari orientări: 1. cea inaugurată de însuși
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
disoluției care la sculptorul francez îmbracă forma unei cumva firești evoluții afectează trist demențial sunetul principal al artei mondiale de azi. Cel care dă tonul, care decide, finalmente, ce trebuie să ne placă/ să ne displacă. Artizanul acestei mărșăluiri spre deriziune prins într-o colosală rețea internațională de programe de artă, substanțial subvenționate are aerul antipatic al nebunului șiret. Cel care-i păcălește deopotrivă și pe autenticii alienați, dar și pe magiștrii alieniști. N-avem încotro însă: trebuie să dăm Cezarului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în clin, nici în mînecă cu analiza de acest gen, spectacolul oferit spre digerare unui public (la fel de diletant și el) fiind unul, dacă nu penibil și comic, oricum infecțios. Apariția unei convulsii politice sau sociale pune imediat în mișcare comandoul deriziunii analitice, antipaticii băgăreți bîntuind cam pe la toate posturile, dacă se poate în aceeași seară, cam pe la aceleași televiziuni de doi bani. Invitați de cam aceiași moderatori (cuvînt distins) la fel de diletanți și ei ca ignorant dezabuzații lor invitați. De la asimetricul sîsîit
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
din nou cea a Judecății de apoi, acum plasată în planul strict istoric. Procedeul artistic rămâne cel parabolic, totul concentrându-se într-o utopie, care acționează cu personaje conceptuale, fără identitate particulară, fără trăire psihologică. E aici o cădere în deriziune a înseși istoriei, și - cu toate că titlul trimite spre anumite fenomene contemporane dilatate sub comunism -, naratorul lărgește considerabil perspectiva dezbaterii ideilor, atemporalizându-și mesajul. O revoltă a boemei (studenții) se ridică împotriva terorii modificatoare de perspective, exercitată de un regim al modernizării
ARCADE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
de fapt o reluare a Revoluției culturale. Spiritul parodic se manifestă și în prima dintre piesele de teatru ale lui A., Ultima cauză a marelui Just (titlul versiunii românești realizată după textul redactat în franceză, La Crypte et la chèvre). Deriziunea are, și acum, trimiteri evidente la totalitarism și la spectrul tragico-ridicol al comunismului; ceea ce a și provocat comentarii nefavorabile în cronicile pariziene de spectacol ale piesei. O abordare a absurdului încercase scriitorul încă din Timbrele de altădată, unul din microromanele
ARCADE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
București, 2000; Holocaust în România?, București, 2002; Vin americanii!, Cluj-Napoca, 2002. Repere bibliografice: Damian Necula, „Jucătorul de table”, VR, 1972, 4; Iorgulescu, Scriitori, 271-272; Marian Popa, „Carnaval la Constanța”, SPM, 1979, 424; Laurențiu Ulici, Romancierii, RL, 1979, 10; Nicolae Manolescu, Deriziunea romanescului, RL, 1979, 15; Tia Șerbănescu, Tineri prozatori, RMB, 1979, 10 750; Gheorghe Perian, Un roman parodic, VTRA, 1979, 4; Virgil Ardeleanu, „Carnaval la Constanța”, ST, 1979, 6; Artur Silvestri, „Carnaval” fără carnavalesc, LCF, 1979, 31; Iulian Popescu, Literatura speculativă
COJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286323_a_287652]
-
înrâurit, între alții, pe I.A. Bassarabescu, Gh. Brăescu, Al. O. Teodoreanu, Tudor Mușatescu, C. fiind asumat ca patron și de generația optzecistă. În ultimii ani ai vieții, cu sarcasticul indomptabil și dizolvant, posedat de un demon al cârtelii, al deriziunii, se petrece o schimbare. E mai calm și înțelegător, dispus să accepte, cu un amuzament superior, firea omenească și metehnele ei. Nu și priveliștile din natură, care în opera lui sunt aproape absente. Râsul batjocoritor se preschimbă într-o expresie
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
arte. C. va analiza aici în principal tipurile de personaje care apar în comediile lui Caragiale (de la servus și miles gloriosus, pe care le preia din comedia latină, până la Pulcinella, soțul păcălit sau cuplurile de clovni), dar și metamorfoza limbajului, deriziunea absurdului, carnavalescul, motivul „lumii pe dos”. De asemenea, structura teatrului lui Caragiale este văzută din perspectiva prezentului dramatic, a imixtiunii epicului, a diminuării acțiunii în favoarea concentrării asupra structurii circulare, a spațiului închis, a „personajului lichefiat”. Studiul lui C. se impune
CONSTANTINESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286371_a_287700]
-
copacilor s-a auzit un fluierat urmat de o conversație. Doi bărbați, doi paznici urcau pe alee. M-am ridicat încet și, prin oboseala și toropeala de început de boală, am simțit reflectarea unui surâs pe buzele mele: „Probabil că deriziunea intră în natura lucrurilor din această lume. La fel ca și legea gravitației...” Toate porțile cimitirului erau acum închise. Am ocolit cripta în spatele căreia mă lăsasem jos. Ușa ei cu geam a cedat ușor. Interiorul mi s-a părut aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
încă să se ridice la o mișcare puternică a valurilor. Tonul fundamental din Ricard al III-lea și Franz Moor s-aseamănă, el ne dă în amândouă o imagine concavă, pustiită prin răutatea lor demonică, imaginea unor [naturi] suite până la deriziunea întregei lumi etice. Totuși însă pe Ri[c]ard al treilea împregiurările cele mari îl ridică la ondolațiuni cu totul altele și-i dau tonului său fundamental o ținută mult mai intensivă decât la Franz Moor. Energia cea diabolică a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
comică. Raza luminei rămâne aceeași, dar efectul luminei atârnă de la obiectele pe care se reflectă și de la ochiul care le vede. O singură privire, o mișcare cu mâna, o întoarcere a capului dă aceleași simțiri a amorului, a durerei, a deriziunei și a răutății un alt caracter, fără însă de a prinde prin asta caracterul general. 2. ACCENTUL ETIC Jocul mut ne mijlocește sensibil tranzițiile dispozițiunei sufletești; accentul etic ni discopere în elementul tonului dispozițiunea sufletească, care rezultă din suma tuturor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
perceput ca o frânare a duratei, deci suspendă cursul natural al vieții. Dar această suspensie nu poate fi decât momentană, cât ține percepția; viața își reia cursul natural, iar spectacolul ei capătă atunci o tristețe care derivă tocmai din injuria deriziunii. De aceea, în artă, pentru a crea un comic perfect, el trebuie menținut într-o suspensie a fluxului vieții, trebuie izolat de tot ce e trecere, devenire, durată. Arta comică înseamnă negarea tranzitorietății momentului și ridicarea acestuia la un nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
demnitatea vieții publice. Alain, care a rămas toată viața, ca și E. Lovinescu, profesor de liceu și a ținut, ca și acesta, la independență mai mult decât la orice, a avut oroare de cei pe care-i indica odiului și deriziunii prin termenul batjocoritor de „les Importants”. În spiritul lui Descartes și al lui Alain, libertatea înseamnă decizie, iar decizia e deopotrivă un act al judecății și unul al voinței. Din punctul acesta de vedere, nu este adevărată antinomia (în fond
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
patriotic. A compus și scenarii de teatru radiofonic, unele fiind montate și difuzate. După 1980 a publicat și proză (romane, povestiri istorico-patriotice pentru adolescenți). În activitatea de dramaturg a lui G. se pot distinge două maniere: una este cea a deriziunii crude, a construcțiilor metaforice și alegorice, îndatorate „teatrului absurdului” (dar mai mult ca procedee și „trucuri”, fără profunzimea și tragismul creațiilor marilor reprezentanți ai curentului), cu ambiții filosofice și morale, însă cu redusă consistență ideatică și relativ modestă ținută artistică
GEORGESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
după cum știm, fiindcă textul trebuie „blindat” cu bibliografie de ultimă oră. Blindat până la sațietate, ostentativ chiar, cu texte din postmodernism, foarte serioase. Altfel riscăm ca În momentul În care Corin ar publica textul, el să se lovească de o nemeritată deriziune. Sindromul obedienței academice internaționale Îl cunoaștem foarte bine: acum cinci ani, dacă venea cineva cu un proiect, evaluatorul Îl răsfoia să vadă dacă apare sau nu În el Fukuyama. Nu apare? Textul se aruncă, autorul e un retardat. Azi, de
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]