283 matches
-
face ca separația sacrului de profan, în viziunea lui Eliade, să nu fie în permanență una fermă, dihotomia stabilită devenind instabilă, iar intervalul dintre aceste entități spirituale să poată fi parcurs în dublu sens, atât prin hierofanie, cât și prin desacralizare 56. Pornind din perspectiva omului religios, Eliade exprimă dorința și necesitatea acestuia "de a trăi în sacru"57, omul religios nepercepând viața "decât într-o lume sacră, deoarece numai o asemenea lume participă la ființă, există cu adevărat"58. Se
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
culturi de consum, determină, cel puțin din privința temei abordate de noi, ca tot mai multe sisteme religioase să anunțe ceea ce unii exegeți au numit deja prin expresiile "californizarea culturii"185 sau "disoluția sacrului"186, desemnând ideile de secularizare și desacralizare a societății. Fără a comite eroarea unei generalizări nefondate, credem că acestea ar putea fi unele dintre motivele pentru care, în prezent, creația artistică nu mai este înțeleasă, așa cum am încercat noi să o prezentăm, asemenea unei experiențe religioase, care
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
exprimare vizuală împiedicau recunoașterea fățișă a identității și conotațiilor creștine ale imaginilor, și perioada actuală, când tendințele și modelele artistice determină deghizarea, stâlcirea, ascunderea și, uneori, chiar dispariția limbajului vizual religios tradițional, care din nefericire pare să se îndrepte spre desacralizare. Am prezentat în această parte a lucrării noastre doar unele dintre trăsăturile cele mai reprezentative ale marilor perioade ale evoluției artei creștine. Este însă imposibil să surprindem exhaustiv multitudinea numelor de artiști care s-au remarcat în aria reprezentării vizuale
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
iconoclasm; refuzul icoanei și al contemplării ei mistice, conducând spre o implacabilă concluzie: În lipsa artei sacre de odinioară, nu mai găsești decât opere de artă cu subiect religios"511. În prezent, din aceste rațiuni și datorită unui proces accentuat de desacralizare și resemnificare, arta sacră tinde să-și modifice conținutul spiritual consacrat, fapt ce conduce lumea artei spre o analiză a ceea ce diferențiază arta sacră autentică pe care am încercat să o definim în paginile anterioare de multitudinea de creații actuale
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Mai riguros decât acesta, Michel Quenot selectează ca moment de referință secolul al XII-lea ca punct terminus al artei sacre creștine -, secolul al XIII-lea aducând deja, prin artiști precum Cimabue sau Giotto, primele semne ale unui proces de "desacralizare" a acesteia 515. Așadar, imaginea retrospectivă a picturii bisericești postrenascentiste evocă diferențe stilistice majore, datorate unui cumul de factori, ce determină ca investigarea comparativă, de la o perioadă la alta, a realizărilor picturale să devină extrem de problematică și de anevoioasă. Deși
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
la rândul lor, în mod tot mai pronunțat, prezența sacrului în operele de artă contemporană 536, care fie pretind o certificare a statutului lor mistic, sacru sau religios, fie dimpotrivă, se încadrează pe o direcție al cărei principal scop este desacralizarea totală, până la dezgolirea finală a ultimei rămășite de transcendent din acestea. Afirmând că "până și existența cea mai desacralizată păstrează încă urmele unei valorizări religioase a Lumii"537, discursul lui Mircea Eliade are încă tăria de a propune atitudinea prudenței
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
lumea, religiile noi distrug templele celor vechi. Poate că Diavolul nu este decât o șansă dată nevoii de echilibru. Cultura poate fi o fereastră spre sacru. Dumnezeu legiferează și observă. Dar nu se implică în latura executivă a vieții noastre. Desacralizarea înseamnă o cantonare în banal și vulgaritate. La Sărbătorile de Crăciun simt cum Pământul devine Cer. În pustiu, Dumnezeu apare mai cristalin în ochii minții credincioșilor. Iov credea în sensul suferinței. Noi i-am descoperit absurditatea. Nu ne mai ocupăm
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și-a băgat puțin coada și opoziția. Important e ca în fiecare suflet să pâlpâie o candelă. Îngrijește-ți sufletul! Oricând poate deveni casă de oaspeți pentru Dumnezeu. Se pare că după merite vom trăi doar după Judecata de Apoi. Desacralizarea ne îndepărtează de misterul condiției umane. Hedoniștii îl acceptă pe Dumnezeu doar ca generator de plăceri. Dumnezeu s-a ascuns întotdeauna. Dar în epoca modernă o face din ce în ce mai bine. Indiferent în ce domeniu se consacră, marile minți derapează și spre
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din ce în ce mai bine. Indiferent în ce domeniu se consacră, marile minți derapează și spre filozofie ori religie. Nu mai vorbiți de frica de Dumnezeu! Nu vedeți ce prietenos e Diavolul? În religie, se decimează de milenii armatele aceluiași Comandant Suprem. Teoria desacralizării e în vogă. E mai ușor de manipulat un om fără Dumnezeu. Căința l-a salvat până și pe Iuda, cel sedus de arginți. Altfel rămânea un vânzător de duzină. . Biserica nu trebuie subordonată decât lui Dumnezeu. Omul contemporan nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de Muguraș Constantinescu, ediție îngrijită și postfață de Sorin Alexandrescu, Iași, Ed. Polirom, 2004. Aici autorul scrie că imaginile sacre ar putea duce cu gândul la "o limitare regretabilă sau intolerabilă a libertății, ceea ce conduce la corelarea libertății omului cu desacralizarea, în favoarea unei conștiințe pur raționale. Criza societăților desacralizate contemporane ne avertizează totuși că nu este suficient să ne lipsim de aceste imagini religioase pentru a fi realmente liberi și pentru a accede la o autonomie fericită" (p. 354). ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- SOCIOANTROPOLOGIA FENOMENELOR
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
o impresie fatidică de putere. Meseria nu este un sfârșit pentru a se afirma și accede la un anumit statut social, ci devine un mijloc prin posibilitățile financiare pe care el procură. Ea acționează, deci printr-un veritabil fenomen de desacralizare, în măsura în care mai puțin de 10 dintre tineri atacă împreună o oarecare valoare ideologică sau morală, a muncii și acesta este cel care a sosit în mijlocul socioculturalului. Motivația obținută prin alegerea unei viitoare meserii creatoare de un spirit carieristic, nu a
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
a marilor secrete ale vieții, niciodată dezvăluite clar. Beuys, Yves Klein, Warhol ca să nu mai vorbim de creatorii de imagini cu adevărat operaționali ai epocii noastre, Welles, Fellini și ceilalți: portchei străbătând până la pierderea din vedere culoare cu uși închise. Desacralizarea imaginii și sacralizarea fabricantului de imagini au mers mână în mână, de-a lungul secolului XX. Sacrul monstruos, în acest sens, este monstrul sacru. "Misterul Picasso" era mic copil pe lângă șamanii postmoderni, retrași și sibilini, care-și ritualizează aparițiile și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ea nu permite decât grădinile regulate și câmpiile familiare. Însă munții albi vor reapărea în Secolul Luminilor, cu zăpezile și crevasele lor, în cărți și în tablouri. De vreme ce sacrul este în mod logic legat de o anumită limitare a spațiului, desacralizarea lumii trece prin dezîngrădirea optică. Adică umanizarea prin ochi a spațiilor inumane, socotite până atunci invizibile. Renașterea inventase vederea de detaliu și de ansamblu, plus perspectiva. Luminile inventează vederea circulară și panoramică, plus Marea și Muntele. Înfricoșătorul poate acum să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
instrumentul unei răscumpărări colective, fiindcă prin ea omul își ia în posesie destinul. Arta triumfă asupra morții civilizațiilor, ca și asupra solitudinii indivizilor și anihilării voințelor prin mașinile moderne de vise și alte mașini de evadare. Iată deci momentul când desacralizarea lumii se transformă în sacralizarea artei; când, emancipată de religios, arta devine ea însăși religie, ca principiu al unei mântuiri seculare, dar universale. Întâlnirea imaginilor nemuritoare nu înseamnă deja apropierea de nemurire? Pentru autorul Muzeului imaginar, reproducerea permite chiar transsubstanțierea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de o conștiință estetică subordonată unui cert simț al valorilor autentice, nu doar simple exteriorizări ale unor invidii literare sau spații compensator-vindicative ale artistului nedreptățit în planul existenței concrete. 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" Ca model de poznașă desacralizare sau de temperare a pornirii disprețuitoare prin sublimare parodică, I. L. Caragiale deschide galeria scriitorilor pentru care parodia și pastișa sunt forme ale "satirei literare"94: George Topârceanu (Parodii originale, 1916), Marin Sorescu (Singur printre poeți,1964), Mircea Horia Simionescu (ciclul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de cadavru, infirmitățile, maladiile, copilăria și bătrânețea ca forme ale imposibilității de atac sau de apărare, în general ceea ce ține de om și ceea ce îl poate degrada de la statutul de individ la cel de obiect. Umorul negru decurge practic din desacralizarea acestor regiuni tabuizate ale biologicului. Umoristul le tratează cu o voită lipsă de prejudecăți, provocând o stare de stupefacție, de paralizare a gândirii receptorului asociată cu un sentiment de spaimă în fața fragilității omului sau de dezgust în fața oribililului metabolic. Etapa
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
momit pe drumuri înfundate, păcălit și părăsit într-un spațiu al ficțiunii în care totul e posibil, el este, paradoxal, condus cu deferență în atelierele creației, și introdus în tainele operei, printr-un gest care exhibă atât adorare cât și desacralizare: Realitatea e cel mai strâns ghem din câte există. Întâlnirea dintre nevralgiile scriitorului și cele ale cititorului său se numește comuniune și cuplarea acestor căței duce la cultură și satisfacții rare, nu e bucurie intensă fără chelălăituri"21. Este, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ungaria se referă la coroana Sfântului Ștefan, un anumit număr de francezi, frustrați de ceea ce precede 14 iulie și 26 august 1789, își pot revendica trecutul între Vercingetorix și războiul declarat Europei în 1792."335 În ce privește abundentele lamentații care deplâng desacralizarea cotidianului, îndeplinind cu sârg profesiunea de credință a intelectualului ca mefientul de serviciu al umanității, ele nu sunt o noutate în orizontul cultural, declinul inevitabil și aneantizarea lumii corupte și materialiste fiind propovăduit de cel puțin două milenii în lumea
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
umană poate exista și poate fi resimțită doar la nivelul imaginilor (nu subconștient, ci mai degrabă "transconștient").430 Imaginea, simbolul, mitul și omul sunt inconturnabil interconectați: "viața omului freamătă de mituri pe jumătate uitate, de hierofanii decăzute, de simboluri dezafectate. Desacralizarea neîntreruptă a omului modern a alterat conținutul vieții sale spirituale, nu i-a sfărâmat însă matricele imaginației: un întreg deșeu mitologic dăinuie în zonele slab supuse controlului. Omul modern este liber să disprețuiască mitologiile și teologiile, dar aceasta nu-l
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
409 James Hollis, op. cit., p. 9. Autorul deplânge și el pierderea "latitudinii și longitudinii sufletului" în cultura actuală, degradarea mitului la falsitate, ceea ce îl împinge pe om într-o "goană isterică după ideologii". Comunitățile moderne și-au pierdut comuniunea mitică, desacralizarea naturii și a culturii erodând conștiința mitică, aducând contemporaneitatea în "vremea între zei", între cei care au murit și cei care încă nu au apărut, după spusele lui Heidegger. Doar mitul, cu substanța sa de simbol, ritm și metaforă plasează
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
unul etic și estetic și chiar „literar-poetic”(de exemplu la Erasmus se regăsesc toate aceste sensuri). Expresia de „litere bune” o întâlnim la toți umaniștii de la Petrarca la Poliziano, constituind un adevărat program al epocii. Se poate vorbi de o desacralizare a literelor în această perioadă, o trecere a literelor profane pe primul plan al conștiinței literare. Este o recunoaștere evidentă a două structuri spirituale, a două tipuri de culturi, două forme de litere și de literatură. Procesul de laicizare spirituală
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
este suficientă sieși, fără "ipoteza" sprijinului în Dumnezeu. Postmodernismul se desparte aici definitiv de tradiționalism și de modernism, asumându-și nașterea unui nou antropocentrism. Ce-i drept, un Alexandru Mușina, adept al existenței unei unice paradigme, o constată pentru modernism: "Desacralizarea lumii antrenează și descentrarea ei: atât în dimensiune temporală (dispare timpul sacru), cât și în cea spațială (dispare, se ocultează, sau se deplasează spațiul sacru). Nu mai există puncte de referință absolute, ordonatoare. Sistemul de referință e deplasat, cum am
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cum evocă o expoziție bucureșteană deschisă în zilele Crăciunu-lui 2004: "o expoziție <<de artă>> de o rară impostură, plină de falusuri în formă de cruce, cu sodomizarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt și batjocorirea lui Hristos aceeași obsesie, a desacralizării simbolurilor românești prin pângărire (întâlnită oriunde în creația tinerilor, a noilor veniți, fie ei autori de piese de teatru sau scenarii de film; e deja un fenomen generalizat)! Pornografie curată și blasfemie la adresa Bisericii, <<în semn de protest>>! Șocarea și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
recuperatoare de sacru a lui Adrian Popescu sau în lirica recuperatoare de inocență din primele volume ale lui Mircea Dinescu. Poetul revoluției române de la 1989 era lăudat că nu a căzut în capcanele postmodernismului, opunându-se, cu un bun instinct, desacralizării universului și "reacționând cu o vehemență până la sarcasm în fața spectacolului terifiant care distruge inocența originară". Într-adevăr, asemenea atitudine contravenea canonului postmodernist dezabuzat. E tocmai și ceea ce îi va reproșa Ion Bogdan Lefter lui Mircea Dinescu, văzându-l un refugiat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
regret după puritatea pierdută. Uneori poemele adoptă maniera dialogului filosofic și euristic ( Un bătrân student cercetător de astre către magistrul său) ori a reportajului ironic (Dați ordin să înflorească magnolia). Odată cu Viața la treizeci și trei de ani (1981) se înstăpânește tematica desacralizării, care duce la o lirică născută nu din beatitudine, ci din sentimentul spaimei existențiale: „Scriu poezie dintr-o frică grozavă” (La mormântul lui Mihai Eminescu II). În volumul Balada vestitorului și alte poeme (1986) recursul la prozodia clasică și priza
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]