737 matches
-
facă fărâme pe turci, tătari, leși și unguri, știa nițică slavonească, avuse[se] mai multe rânduri de neveste, bea bine la vin vechi de Cotnar și din când în când tăia capul vreunui boier sau nasul vrunui prinț tătăresc. Apoi descăleca târguri de-a lungul râurilor, dăruia panțirilor și dărăbanilor locuri bune pentru pășunarea hergheliilor de cai moldovenești, a turmelor de oi și de vite albe, făcea mănăstiri și biserici, și apoi iar bătea turcii, si iar descăleca târguri și iar
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
prinț tătăresc. Apoi descăleca târguri de-a lungul râurilor, dăruia panțirilor și dărăbanilor locuri bune pentru pășunarea hergheliilor de cai moldovenești, a turmelor de oi și de vite albe, făcea mănăstiri și biserici, și apoi iar bătea turcii, si iar descăleca târguri și iar se-nsura, până ce și-au închis ochii în cetate la Suceava și l-au îngropat cu cinste la mănăstirea Putnei. Ce-și bătea el capul cu idei cum le au d-alde gazetari de-ai noștri, ce
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
au luat osteneala de a învăța ungurește. Comparația șchiopătează, ca oricare comparație, dar pentru a arăta că deosebirea de rasă e o piedecă de contopire adesea neînvinsă, pe când unitatea de rasă o favorizează, vom aminti numai de cumani, cari au descălecat în țările dunărene sute de ani după maghiari, cari încă în suta a treisprezecea, în vremea lui Bela IV și a lui Ladislaus IV Chunus, erau păgâni și sălbatici, pe când rasa maghiară era relativ într-un stadiu înalt de civilizație
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
treizeci și cinci de ani. Peste câțiva ani, ovarele mele or să ajungă cât niște nuci. Vrei să fii de cincizeci de ani și să n-ai nici un copil? a spus ea ridicându-se puțin, ca și cum s-ar fi pregătit să-l descalece. S-o ia dracu’, s-a gândit Hugo perpelindu-se frustrat. Amanda își rafinase trucul cu oprirea chiar înaintea momentului crucial până când îl transformase într-o formă de artă. Prin tehnica asta, nevastă-sa îl deposedase, literalmente, de o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
marile catastrofe ale umanității. Prindeam canalul Discovery (chiar mai bine decât pe televizor) și mă așezam confortabil în scaun, cu sticla de „Bragadiru“ alături. Nu, berea asta nu se mai făcea după ’89 (eticheta arăta mortal, cu Ștefan cel Mare descălecând lângă un butoi), dar Andrei îmi aducea la două săptămâni o ladă, în amintirea vremurilor de-altădată: „Serie limitată, pentru export. O bagă niște amici la club, pe șestache, șefu’ habar n-are.“ Îi știam pe-amicii lui Andrei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Onofrei strecurase la loc sabia pe care o trăsese dintre hamurile cailor și privise cu Îngrijorare În jur. Nu se putea face nimic. Aproape douăzeci de dușmani Împotriva a trei ostași fără căpetenie. După clipa de cumpănă, cei trei moldoveni descălecaseră și se așezaseră Între contesă și atacatori. Gestul fusese luat ca o sfidare, căci necunoscuții porniră, la galop, o șarjă scurtă. Scrâșnetul săbiilor acoperi totul. Cei trei se dovedeau buni luptători. Nici unul nu sângera după primul atac, dar doi dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nedumeriți doar câteva clipe, atât cât să străbată din neguri un tropot de cai bine struniți și strigătul de luptă al Celor o mie. Moldovenii se prăvăliseră ca un val, spărgând totul, tăind totul, călcând În copitele cailor orice Împotrivire. Descălecară la lumina făcliilor, iar căpetenia lor alergă la trăsură. Un chip obosit și senin se ivi În cadrul ușii, și o voce cunoscută murmură: - Contessina! Alexandru Îl recunoscu imediat. Pietro. Bunul prieten al tatălui său, unul dintre căpitanii de steag ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ieșiră În Întâmpinarea trăsurii cu Însemnele Moldovei, iar contesa Farssetti coborî În rochie de brocart roșu, cu guler alb, dantelat. - Signora contessa! salută primul dintre cavaleri, În armură de argint, cu eșarfa mov cu dungi albe a casei de Montassini, descălecând și, Îngenuncheat pe un picior, sărutând mâna contesei. - Condotiere Montassini, murmură contesa cu glas stins. Părură amândoi stânjeniți, ca și cum această Întâlnire n-ar fi trebuit să aibă loc sau nu acolo, În mijlocul câmpiei, În foșnetul liniștit al adierii care aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
unui singur om și despre uciderea familiei sale. O slujbă ușoară. Numai că familia nu fusese de găsit, iar căpitanul Celor o mie plecase, cu puțină vreme Înaintea sosirii lor, spre Cetatea de Scaun. * Căpitanul Cosmin Oană abia apucase să descalece și să-și toarne o găleată cu apă rece după ceafă, În curtea casei sale de la Albești, strigând către moș Onofrei să deshame caii și să-i ajute contesei să Împacheteze bagajele de drum. Nu mai era nimic de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
strângere de inimă, totuși, cu mândrie, că se află tatăl său. Grupul comandat de Oană trecuse parcă În zbor pe lângă trunchiurile deja sparte, Îndreptându-se către căruțele aflate În flăcări, goana devenise cu totul nebună, primii călăreți trăseseră frâiele și descălecaseră În fața căruțelor, ca și cum ar fi avut de apărat ceva neprețuit, iar căpitanul, urmat de restul luptătorilor, sărise pe deasupra flăcărilor, prăvălindu-se asupra celui de-al doilea rând de trunchiuri În armuri. Lipiți de șeile cailor, călăreții luaseră arborii de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
albe ale Apărătorilor, gonind spre trecătorile Carpaților. Trăsura pe care trebuiau s-o ajungă se afla deja departe, În ținuturile transilvane. * Căpitanul Oană ridică brațul drept În semn de oprire. Cei cinci sute de călăreți Încetiniră goana, se opriră și descălecară. - Popas, spuse acesta. Două ceasuri de popas. - Acum, când suntem aproape, le vedem urmele proaspete și putem să-i ajungem În trei ceasuri? Întrebă unul dintre oșteni. - Acum, spuse căpitanul. Au mers și ei fără oprire noapte și zi. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ar fi avut sub comandă corpul de oaste cel mai bine antrenat al Moldovei și dacă... - Arcași, la margini! strigă deodată Oană, parcă dezmeticit. Săgetați fugarii, fără să-i urmăriți! - Să dăm foc, căpitane? Întrebă Modruz. - Nu Încă... spuse căpitanul, descălecând. Ostașii Îl priviră cum aleargă de la un cort la altul, cum răscolește mormanele de cadavre, cum ridică poloagele căruțelor. O tăcere grea se lăsă pe câmpul de luptă. Nu se mai auzeau decât rar și stins gemetele răniților. Și vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
capul copilului, care atârna tot mai moale pe crupa calului. Apoi se opri și ascultă. Nu se mai auzea nici o urmă de tropot. Doar vântul aspru, secetos, sosit poate dinspre Marea Caspică. Sau din deșerturile de la miazăzi de gurile Volgăi. Descălecă, Întinse copilul pe jos, Îi ascultă răsuflarea și bătăile inimii, Îi deschise pleoapele. Da, se Întâmplase ceva. Copilul părea bolnav. Îi scutură obrajii Încet, apoi mai cu putere, până când Îl văzu clipind din ochi. - Nu omori la tine..., Îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
dintre meseni, privind pe ușa deschisă prin care se vedea apropiindu-se un călăreț singuratic. - La munte cam sună vântul a ninsoare... mormăi alt mesean, cu o blană de oaie pe umeri, ducând la gură o carafă de vin. Călărețul descălecă, legă frâul calului de stinghia anume pusă Într-o lature și intră În han. Neculai Angheluță, hangiul acestui loc de peste douăzeci de ani, se lumină la față. - Greu te mai aduc pașii pe la noi, căpi... - Ziua bună și ție, jupân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a propus. „Dacă această Întâlnire nu se realizează acum, gândi voievodul, proiectul concret al alianței Întârzie poate cu ani de zile.” De aceea, fără să ezite, Încredință solului un răspuns scurt: „Da”. 19 mai 1459, Munții Carpați - Cosmin! strigă Francisco, descălecând și Îmbrățișându-și vechiul prieten. Îți aduc salutul tuturor. Angelo Îți transmite că lucrurile merg așa cum ați discutat la Bran. Și mi-a tras o săpuneală pe cinste, fiindcă țineam morțiș să am această, cum zice el, „călătorie de plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de lemn al Cetății Sucevei când clopotele băteau pentru slujba de dimineață, iar căpitanul Îl chemă pe șeful pazei la creneluri și la porți. Ieși la poruncă hotnogul Calotă, comandant peste pedestrime și sulițași În oastea mare. - Măria Sa? Întrebă Oană, descălecând. - Plecat pentru judecăți În Țara de Jos, răspunse hotnogul. - Mișcări de oști? Unde e spătarul Albu? - Mișcări de oști nu-s, dar spătarul a plecat Înaintea zorilor, cu o mie de călăreți. Se-nvârtejiră spre malul Siretului. - Spre malul Siretului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
construcției nu se săpase Încă șanțul de apărare. Nu se montaseră Încă nici porțile, deși arcadele intrării existau deja. Cu toate acestea, carele cu tunuri sosiseră și se aflau În apropiere și cele cu falconete și cu archebuze. Grupul Apărătorilor descălecă În fața cetății, lăsând caii să pască. Pe drum, cei două sute de luptători care Însoțeau carele artileriei se alăturaseră detașamentului condus de Oană, care crescuse, astfel, la opt sute de Apărători și o sută cincizeci de ucenici. - Cu voia ta, Cosmin, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
arate dacă ea fusese cu adevărat importantă sau fusese un capriciu al domnitorului. Dincolo de Nistru, sub zidurile Cetății Soroca, pe care vegheau tunurile și falconetele instalate În grabă de Francisco, Apărătorii și oștenii spătarului Albu se adunară la poruncă. Ștefan descălecă. Oană rămase călare, trecu În revistă oștenii, se Întoarse la voievod și spuse doar atât: - Patru sute optzeci și trei de morți. Din care o sută douăzeci de Apărători. Optzeci și doi tineri, abia deprinși cu sabia. Călăreții aliniați, majoritatea plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și de roșu, deasupra stepelor mongole. Orizontul plutea ușor În aburii dimineții, iar femeile tribului Bordjighin fierbeau laptele de iapă. Călăreții erau prăfuiți, caii lor erau obosiți. Se vedea că veneau de departe. Priviră În jur cu mult interes, apoi descălecară În fața iurtei cu cele nouă cozi de iac, semnul șefului de trib. Amir le ieși În Întâmpinare. - Poftiți, orice musafir e bine-venit la ora când se fierbe primul lapte de dimineață. Oaspeții primiră câte un bol cu lapte cald. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
devenea din ce În ce mai strâmtă, asemenea văilor din Caucaz, care prevesteau urcușul spre marile Înălțimi. I se păru că aude tropote departe, În urmă. Dar puteau fi doar urletele viscolului. Continuă urcușul din ce În ce mai abrupt, până când acesta deveni imposibil de străbătut călare. Atunci descălecă, luă calul de frâu și porni pe firul văii, tot mai sus. Când zorii se iviră, ninsoarea se potoli. Copilul văzu, În lumina tulbure și cenușie, o Întindere zimțată de vârfuri albe și de păduri de pin. Era În munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
că În urma lui se aud voci. I se păru că În fața lui se mișcă ceva. Apoi, toate se amestecară Într-un alb cotropitor și adânc. - Aici! strigă unul dintre războinici, arătând urmele din zăpadă. Nu poate fi departe, iată, a descălecat. - E prea mult, spuse altul, ne-am Îndepărtat prea mult de Daizafu. Și suntem prea aproape de munți. - Și ce dacă? Întrebă primul. - Munții ascund primejdii mari. În cei de aici s-ar putea afla chiar Yamabushi. Cei zece războinici care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Începeau să cadă ca o ninsoare galbenă, a pământ reavăn, care soarbe freamătul zilei În liniștea sevelor. Era același miros ca acela din codrii Moldovei și, adeseori, În depărtări se auzeau aceleași dangăte de clopot ale mănăstirilor la vecernie. Oană descălecă și privi cu atenție În vale. La cinci sute de pași mai jos se afla drumul de care. De undeva dinspre nord se auzea un zgomot surd, ritmic. Două regimente de ieniceri, Înaintând În ritm de marș. Iscoadele se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
călăreților, așezarea se trezi la viață. O ceată de copii se repeziră, gălăgioși, spre nou-veniți, iar În urma lor, femeile ieșiră din micile case de lemn, unde Începuseră deja să ardă focurile sub cuptoare. Pe munte, seara era destul de rece. Bărbații descălecară, iar unul dintre ei dădu o poruncă scurtă. Patru luptători se așezară de-o parte și de alta a căpitanului Oană, care descălecase și el, așteptând. Dintr-una din case ieși un bărbat voinic, cu un braț bandajat, iar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de lemn, unde Începuseră deja să ardă focurile sub cuptoare. Pe munte, seara era destul de rece. Bărbații descălecară, iar unul dintre ei dădu o poruncă scurtă. Patru luptători se așezară de-o parte și de alta a căpitanului Oană, care descălecase și el, așteptând. Dintr-una din case ieși un bărbat voinic, cu un braț bandajat, iar cel ce păruse până atunci a fi căpetenia se Înclină În fața rănitului și Îi spuse ceva repede, arătând spre prizonierul necunoscut. Fără să aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
celor căzuți. După nici un sfert de ceas, totul se liniști. Tropotele haiducilor se pierdură din nou În liniștea muntelui. - Arcașii să fie pregătiți pentru o lansare de acoperire când ne Întoarcem. - Am Înțeles, murmură Jovanka. - Vino, Îi spuse Oană arcașului. Descălecăm și ne apropiem. Ostașul făcu semn că a Înțeles. Porniră amândoi, neauziți, printre stejarii bătrâni ai pădurii. La cincizeci de pași, se opriră. Ienicerii se opriseră și ei, Înțelegând că sunt supuși unei lupte de hărțuială. Aveau opțiunea retragerii, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]