KorAP: Find »[drukola/base=descăleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...23 >

573 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

de paie din crângul de bananieri fuseseră arse. Un fum ca o ceață subțire veni din crângul de bananieri. Se simțea, de asemenea, miros de ars. Nu puteau să vadă prin fum dacă dincolo se ascundeau cumva indieni, așa că Tanaka descălecă, luă o pușcă de la unul dintre însoțitori și merse țanțoș de unul singur ca pentru a le arăta celorlalți vitejia sa. Ceilalți îl auziră tușind. Apoi vocea sa răzbătu gros: N-avem de ce să ne îngrijorăm. E doar un hambar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
noi uimiți. Nishi se ghemuise la pământ, iar Hasekura stătea drept și neclintit cu ochii închiși. Într-un târziu sosi călare comandantul fortăreței San Juan de Ulúa însoțit de ajutorul său. — Și ei sunt la fel ca indienii, zise el descălecând și ștergându-și sudoareade pe frunte. Cu cât sunt mai primitivi, cu atât sunt îmboldiți mai tare de dorința de a-și lua viața.. — Japonezii socotesc că e o virtute să alegi moartea în loc înduri rușinea, i-am răspuns eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
raze trandafirii sfâșiau cerul. Păsărelele ciripeau gălăgioase. Caii trecură printr-un pârâu limpede împroșcând cu apă. Printre ramurile copacilor, razele dimineții cădeau pe pământ ca o ploaie de săgeți. Lacul din Tecali era la fel de liniștit, iar trestiile foșneau ușor. Nishi descălecă, își duse mâinile făcute pâlnie la gură și îl strigă pe fostul călugăr. Din colibe, doi-trei indieni cu părul împletit în cozi și goi până la brâu scoaseră capul în prag. Își aduseră aminte de samurai și de Nishi și începură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

poate că lucrurile ar fi mers mai bine dacă am fi rămas În Milano și am fi alergat doar acolo și la Torino, căci dacă există curse ușoare, păi astea două sunt. — O pianola, Joe, atâta tot, spunea bătrânu’ când descăleca În boxa câștigătorilor, după o cursă cu obstacole pe care macaronarii o găseau drăcească. L-am Întrebat o dată de ce zice așa. — Păi e o cursă pe care-o fac și-n somn. Salturile sunt periculoase doar dacă ai viteză. Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

repezise, lătrând și mârâind, lângă stăpânul său, care, fără să-și dezlipească privirea de la hun, căuta acum în zadar să-l potolească. Audbert înghiți în sec. — Pentru mine? Și cum aș putea să-ți fiu de folos? într-o clipă, descălecând cu agilitate peste gâtul calului, Balamber fu pe pământ, în fața lui. — înainte de toate, dându-ne de mâncare! îi răspunse poruncitor, în vreme ce tovarășii săi descălecau și ei. Erau toți înarmați cu săbii sau securi și fiecare își luase cu sine arcul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în sec. — Pentru mine? Și cum aș putea să-ți fiu de folos? într-o clipă, descălecând cu agilitate peste gâtul calului, Balamber fu pe pământ, în fața lui. — înainte de toate, dându-ne de mâncare! îi răspunse poruncitor, în vreme ce tovarășii săi descălecau și ei. Erau toți înarmați cu săbii sau securi și fiecare își luase cu sine arcul și tolba. Câinele, alarmat, se trase și mai mult înapoi, dezvelindu-și colții; fetița înaintă ca să-l țină, dar tatăl o împinse îndărăt. Străduindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
unei escorte? Ceva nu se potrivea. Locul din pădure, sălbatic și greu de găsit, îi dădea fiori, hrănindu-i, după prezicerile funeste făcute de Malaberga, presimțirile întunecate, temeri pe care Balamber nu făcea nimic ca să le risipească. Văzându-l că descalecă lângă pârâiașul ce șerpuia de-a curmezișul întinderii de iarbă, nu se putu abține și îl întrebă dacă într-adevăr voia să poposească acolo. — Sigur, unde altundeva? fu răspunsul bărbatului. Aici e apă, pășune pentru cai și mai ales liniște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ce șerpuia de-a curmezișul întinderii de iarbă, nu se putu abține și îl întrebă dacă într-adevăr voia să poposească acolo. — Sigur, unde altundeva? fu răspunsul bărbatului. Aici e apă, pășune pentru cai și mai ales liniște. Tovarășii săi descălecaseră și ei de pe cai și acum îi ușurau cu totul de încărcătură. Resemnat, Audbert descălecă, la rândul său, și, după ce legă bine frâele calului de un rug de mure, îi ceru lui Balamber să-i împrumute securea, cu intenția să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dacă într-adevăr voia să poposească acolo. — Sigur, unde altundeva? fu răspunsul bărbatului. Aici e apă, pășune pentru cai și mai ales liniște. Tovarășii săi descălecaseră și ei de pe cai și acum îi ușurau cu totul de încărcătură. Resemnat, Audbert descălecă, la rândul său, și, după ce legă bine frâele calului de un rug de mure, îi ceru lui Balamber să-i împrumute securea, cu intenția să o pornească printre copaci în căutare de crengi pentru foc. Balamber însă dădu din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui se așezaseră în jurul focului și discutau deja. își închipui că bărbatul ce stătea lângă Gualfard - înalt și masiv ca și el, însă mult mai tânăr, cu păr lung, ce-i cobora pe spate - era fratele său vitreg, Geremar. Ceilalți descălecaseră, dar rămăseseră lângă animalele lor, aruncând împrejur priviri oarecum temătoare. Cu toții erau înarmați ca pentru o bătălie. De unde se găsea, Audbert nu putea prinde aproape nimic din ce își spuneau cei cinci; instinctiv, cerând ajutor, privi spre Kayuk. Băiatul era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu-i fu, însă, cu putință să înțeleagă ce spunea. Totuși, ceea ce îl aștepta la capătul urcușului nu era tocmai ce se așteptase să vadă. într-un luminiș, o copilă îl înfrunta pe burgund strângând în mână un pumnal; Rutger descălecase și acum stătea cu picioarele desfăcute înaintea fetei, aplecat puțin în față, cu brațele deschise, gata să o prindă; părea pe punctul de a sări asupra ei, dar nu se atingea de sabie - era limpede că se distra. Fata avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în halul ăsta. — Și caii cum de n-au pățit nimic? Tonul burgundului devenise în mod vizibil inchizitoriu, mult dincolo de ceea Balamber ar fi tolerat în mod obișnuit; cu toate acestea, știu să se controleze. — Erau la câțiva pași distanță: descălecaserăm ca s-o terminăm cu cei doi, însă... Gualfard tresări. — I-ați prins? întrebă stupefiat. Vizibil nemulțumit Balamber încuviință. — Da, îi aveam în mână, dar ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
rămânând ultimul. Tovarășii săi îl urmară. 19 Coborând către Lemanus, oamenilor lui Geremar nu le trebui mult până să regăsească urmele celor doi frați. Pe o pantă acoperită cu iarbă, un războinic găsi iarba călcată și descoperi balegă de cal; descălecă imediat și îngenunche să vadă mai bine, apoi se grăbi să-i cheme pe ceilalți și le spuse că, după părerea lui, urmele erau foarte recente. Geremar îi aruncă atunci lui Balamber o privire triumfătoare. — Cum vezi, aveam dreptate! Coboară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
afla aproape de scara cea mare de piatră, unde o mulțime de gărzi, ștafete, delegați rămași aici din ziua precedentă și servitori se foiau într-un continuu du-te-vino. El îi veni imediat în întâmpinare, într-o stare de evidentă agitație. Sebastianus descălecă și îl salută, în vreme ce Vitalius încredința caii amândurora unui grăjdar. Apucându-l de un braț îl făcu să-l însoțească, urcând pe scara palatului. — Ce e, Audbert? Te văd îngrijorat. — Da, Eminentisime, sunt îngrijorat de soarta familiei mele. Imediat ce vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la orizont spunea totul: Vesontio ardea. Dușmanul, însă, plecase de acolo, iar incendiile ce înghițeau satele cele mai apropiate de vechiul drum militar lăsau să se înțeleagă că era clipă de clipă tot mai aproape. Mai jos, pe coastă, soldații descălecaseră și profitau de acea scurtă oprire ca să mănânce ceva și să-și potolească setea. Erau puțin peste patru sute de cavaleri, între care trebuiau numărați cel puțin o sută de galo-romani și helveți, cu tot felul de arme la ei, unele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nemișcat, pe jumătate în apă; încetase și plânsul copilului ce se auzise cu puțin timp înainte; poate că asta însemna - speră Sebastianus - că-l găsise cineva și că acum avea grijă de el. între timp, în centrul formației hunilor, războinicii descălecaseră și se adunau într-o masă compactă și țepoasă de sulițe; era limpede că se pregăteau să înfrunte infanteria burgundă aflată în abia râului. Conducătorul lor le strigă câteva cuvinte de îndemn, apoi, după ce se sfătui scurt cu alți războinici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu mai era vizibilă din acel punct. Balamber observă multe capete mișunând după buza zidului și prin ambrazurile turnului - bărbați și femei care cu siguranță se îngrămădeau să scruteze cu teamă capătul drumului dinspre bariera de altfel nesupravegheată. Câțiva războinici descălecaseră și începuseră deja să îndepărteze trunchiurile puse unul peste altul de-a valma, cu o grabă vădită. Inisius, ajuns și el acolo, sări de pe catârul său și alergă să se cațere prin încrengătură, privind atent spre sihăstrie. întinzând arătătorul, Khaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înainte de a ajunge la Frediana, de prezența incomodă a Lidaniei. Avu ocazia atunci când un cavaler burgund, grav rănit, se aplecă pe gâtul calului și alunecă apoi din șa chiar în fața lor, căzând greoi în buruienile de la marginea cărării. Rapid, Sebastianus descălecă și se aplecă asupra războinicului. Constatând că se afla pe moarte, îi luă centura și sabia și puse stăpânire pe calul lui, lăsându-l Lidaniei pe al său. Apucând frâele, femeia îl privi cum urca în șa. Simți graba sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu diferit de celelalte, și sări agil di șa. îndată, un tânăr servitor alergă să se îngrijească de calul ei. Vino cu mine, îi spuse lui Sebastianus și, mai mult decât ca o invitație, acele cuvinte răsunară ca un ordin. Descălecă și o urmă în cort, unde, pe o piele mare de urs, nu văzu altceva decât un pat de campanie, un cufăr și două scăunele. Observând-o pe Frediana, nu putu să nu aprecieze picioarele lungi și armonioase: înfășurate în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe aici. Mi-e teamă, însă, că pentru satul de pe deal nu mai e nimic de făcut. — Da. De acolo venim; e un spectacol oribil. Frediana încuviință, fără să mai ceară alte detalii. îl chemă la sine pe Hariman, care, descălecând, ajunsese din câțiva pași lângă prizonier și-acum îi lega mâinile la spate. Prompt, burgundul făcu semn unui tovarăș să termine treaba și veni lângă ea. Frediana îi vorbi sprijinindu-se cu ambele mâini pe mânerul șeii. — Știi ce trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Ai încredere în el? întrebă, sprijinindu-se în oblâncul șeii. — Vreau să am încredere. La urma urmei, omul ăsta s-a predat lui Flavius Etius, deși putea să nu o facă, și și-a asumat o sarcină grea și riscantă. Descălecând, Sebastianus adăugă: — Să ne oprim și să lăsăm animalele să se odihnească. Iar în așteptare, am putea să mâncăm ceva. Se aranjară la umbra unui pâlc de carpeni, lăsând caii să pască. în așteptarea întoarcerii lui Divicone, ronțăiră niște galete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Din păcate, e limpede că cineva nu voia să venim aici să vorbim cu voi. întunecându-se, căpetenia bagauzilor încuviință cu gravitate: — Bine; acum ai ocazia să o faci. De îndată ce Divicone făcu prezentările, Ambarrus îi invită pe ceilalți nou-veniți să descalece și să-l urmeze împreună cu Sebastianus, precizând: — Să n-aveți nici o teamă: câtă vreme sunteți aici, sunteți oaspeți ai Bagaudiei și nimeni nu va atenta la viețile voastre. Iar voi, se întoarse brusc spre câțiva dintre ai săi, dați-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ocupară, fără să stea prea mult pe gânduri, pe cea mai comodă dintre cocioabele acelea; aranjară cât se putu de bine adăpostul, apoi începură să dea jos din bagaje, să hrănească și să lege animalele. Cât despre el, înainte de a descăleca, se hotărî să verifice la ce distanță se găseau oamenii lui Ardarich și făcu iute cale întoarsă până la marginea satului. Deși privea cu cât se poate de atent, nu văzu, în lumina strălucitoare a apusului, nici urmă din armata gepidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mai norocos, izbuti, în schimb, să se facă nevăzut în întuneric, printre mărăcinii ce înconjurau satul. Balamber nu reușise să se răsucească la timp spre copilă, care deja pornise să se strecoare iute printre războinici, cu aceeași intenție. Odolgan, care descălecase și el, o urmări și o prinse din spate de tunică, pe care ar fi putut-o apuca de oriunde cu ușurință, dat fiind că flutura larg în jurul trupușorului ei slab. Smulgându-i apoi creanga cu care încerca să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aveau să primească unda de șoc a barbarilor lansați în urmărire. Dacă nu voia ca oamenii săi să fie măturați ori chiar să dea bir cu fugiții, contaminați de panica soldaților, trebuia deci să-i împingă imediat înainte la contraatac. Descălecă și, luându-și de la oblânc scutul rotund, lăsă liber calul, care în acel tip de înfruntare s-ar fi dovedit inutil, apoi, trăgând sabia din teacă, privi neliniștit spre Ambarrus; nu fu însă nevoie să-l îndemne în vreun fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]