454 matches
-
mijloacele modeste o împiedică să-l asume, dar pe care Manicatide i-l procură. Cărțile pe care le citește întrețin acest bovarism care înflorește prin frecventarea mai multor medii, cel al boemei bucureștene, cel al diferitelor cercuri burgheze de la salonul desfrânaților, al invertiților sexuali, cu propria lor menajerie, unde Pavel servește drept Cicerone, la cercurile frecventate de Manicatide însuși. În fond, bovarismul Evei este similar cu cel al Emei, le desparte o consoană și un secol: "Încurcătura Emmei nu ține atât
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Prin Socrate știm că ne descoperim doar pe noi Înșine. Și În ceea ce privește publicul constatăm diferențe. Educații lui Socrate erau aristocrați, exponenți ai păturilor suprapuse, pe când cei ai lui Isus erau cel mai adesea oameni simpli, „neînsemnați” (tâmplari, pescari, vameși, „păcătoși”, desfrânate etc.). În primul caz, discipolii veneau la maestru; În al doilea, El Își alegea discipolii. „Și ei erau uimiți de Învățătura Lui. Căci Îi Învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu În felul cărturarilor.” (Marcu, 1, 22
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
de fapt la regimul de viață de mănăstire. De altfel, în această categorie au intrat numai femeile, pentru care nu au existat, mult timp, case de recluziune. Aflăm astfel că Isprăvnicia Piatra Neamț care "trimetea femeii Zamfira (sic) pentru rele și desfrânate purtări la o mănăstire pentru canonisire"; aceeași instituție aduce la cunoștință Departamentului treburilor din lăuntru că "pe ulițele din Târgul Piatra nemernicind o femeie lipsită de minte și cu necuviincioase purtări, anume Safta au trimis-o la mănăstirea Agapia de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și cosmologică. Medic fiind, Eryximachos pune trupul înaintea sufletului. Medicul nu este însă brutal în felul maniheic: „ce ne-a spus adineauri Pausanias, că-i frumos să ne bucurăm de iubirea oamenilor superiori și rușinos să ne amestecăm între cei desfrânați, rămâne-n picioare și pentru corpuri”. Cred că medicul e chiar subtil aici, în ciuda lui Robin care-l consideră pe Eryximachos un spirit inferior inclusiv lui Pausanias. Și spun că e subtil pentru că, în realitate, el nu apără trupul, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o rugăciune augustiniană: Continentiam iubes; da quod iubes, et iube quod vis - cf. Confesiuni, X, XXIX, 40: „Tu poruncești stăpânirea de sine: Tu dă-ne nouă ceea ce poruncești și apoi poruncește ceea ce vrei”. Și apoi vorbește Augustin despre nimicirea pornirilor desfrânate ale somnului. În dialog, Socrate tratează despre cumințenie în legătură cu nechibzuința și nebunia). Și „dacă Socrate are dreptate, atunci toate ne sunt străine, în afară de viața noastră”. Dacă el are dreptate, noi nu trăim în adevăr și nu suntem, ca el, paradigmatici
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
condeie, ca să învețe bine. Un copil adus acasă de la botez se scaldă cu o oală nouă, punîndu-se în apă o coardă de vioară, ca în viața lui să cînte frumos. Copilul nou-născut se scaldă în apă călduță, ca să nu devie desfrînat. Apa în care se scaldă copilul se încălzește cu vreascuri culese de pe drumuri. Apa cu care faci scăldătoarea pruncului să fie luată din fîntînă, rîu, pîrîu înainte de-a asfinți soarele, căci de-i face scăldătoarea pruncului cu apă luată
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
mare”, „Babilonul‑cel‑mare”? Versetul 9 ne sugerează răspunsul: cele șapte capete ale fiarei sunt identificate, prin analogie, cu cei „șapte munți deasupra cărora șade Femeia”, mai exact cele șapte coline pe care se întinde cetatea Romei. Paharul din mâna „desfrânatei” este (Ξ:≅< ∃∗γ8Λ(:ςϑΤ<, termen aproape tehnicizat care constituie o aluzie, incriminantă desigur, la cultele idolatre. În Vechiul Testament, „desfrânarea” reprezintă o metaforă foarte puternică, extrem de aspră, a apostaziei unite cu idolatria. Profeții învinuiesc poporul lui Israel de desfrânare de fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
politic. Nu se insistă prea mult asupra faptului că „poemul” ioanic aparține, asemenea Oracolelor sibiline, valului literaturii de propagandă antiromană inițiată de Orient. Eliberarea creștinilor și victoria finală a lui Cristos sunt puse pe același plan cu condamnarea Romei („Marea Desfrânată”, „Noul Babilon”) și a imperiului occidental. Pe de altă parte, declanșând cea dintâi persecuție sângeroasă împotriva creștinilor, în anul 64, Nero se impune practic drept paradigmă a persecutorului. Chiar dacă ideea dezvoltării mitului anticristic pornind de la legenda neroniană nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Dumnezeu” (11, 4). Simbolurile Anticristului apar, în concepția lui Victorin, în mai multe capitole: balaurul din Apocalipsă, cap. 12; fiara care se ridică din mare și cea care se ridică din pământ (Apoc. 13); balaurul pe care stă marea desfrânată (Apoc. 17). Monografia tiranului eshatologic poate fi obținută prin juxtapunerea celor câteva „portrete schiță” simbolice, realizate de Duhul Sfânt, autorul divin al Apocalipsei. „Toate [fiarele] simbolizează forțele răului, dar fiecare dintre ele aduce o lumină aparte asupra forțelor care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
raze îi stârnise chiar senzația de voluptate, trăia chiar vinovăția libertinajului amoros până când în urma retractării organelor sexuale masculine a simțit în el miracolul zămislirii. Trecuse chiar prin momente contradictorii: groaza că evirația îi fusese provocată pentru ca trupu-i să slujească plăcerilor desfrânate unui bărbat fără de scrupule,căreia i se opunea, insidios, gândul că împreunarea trebuie să fie un lucru neasemuit de frumos pentru o femeie. Pentru a se ajunge acolo, își amintea Schreiber, trecuse prin privarea de hrană, fusese obligat să-nghită
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
nesimțite la o înșelătoare mistică a tradiției. Idolatrizarea trecutului și tratarea comorilor tradiției ca piese de muzeu ascund o tristă aplecare spre comoditatea spirituală. Chiar dacă numeroase parabole evanghelice sunt construite prin pilduitoarea forță a excepției (samariteanul cel milostiv, sutașul, femeia desfrânată), mulți creștini răsăriteni preferă încă să aibă o imagine statică, monocromă și mai ales simplistă despre infinit de subtila lucrare a Proniei în lume. Tradiționaliștii trăiesc plăcerea irezistibilă de a reduce istoria la o imaginară condiție atemporală, într-o formulă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poate deveni un pelerinaj care ne oferă șansa ascuțirii minții și a lărgirii inimii. Istoria umanității este un tezaur imens de fabule din care ucenicii lui Hristos ar trebui să fie gata să învețe orice. Dacă tâlharul de pe cruce, femeia desfrânată, Zaheu vameșul sau bunul samaritean s-au făcut pilde ale virtuții, de ce n-am crede că „tot omul care vine în lume” ar putea întrupa fapte vrednice de urmat? Ne-am putea gândi, desigur, la realizările extraordinare din istoria medicinei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din Toscana, devenit unul dintre capii mișcării reformiste și inspirator al politicii pontificale sub Alexandru II. Ales Papă în 1073, Grigore se apucă neîntîrziat să reformeze Biserica Romană în profunzime. După ce condamnă, și el, traficul de beneficii ecleziastice și moravurile desfrînate ale anumitor prelați și după ce-i depune pe mulți dintre ei prin emisari speciali legații -, el interzice în mod absolut practica învestiturii episcopilor de către laici, refu-zînd suveranilor dreptul de a interveni în numirea lor. Într-o serie de propoziții formulate
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
că ei nu fac altceva decît să mănînce și să doarmă. Dacă un lucru oarecare nu le este interzis în obiceiurile lor, ei se lasă conduși numai de instincte; cînd se amestecă în treburile publice, se dovedesc acaparatori, înșelători și desfrînați; se poartă cu umilință față de aceia de care se tem, tocmai de aceea răzbunîndu-se însă pe inferiori. Nu cunosc nici un om cinstit printre brahmani, afirma un englez. Copiii nu au nici un respect față de părinți, iar fiul își maltratează mama. Iată
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Eu sunt, acolo va fi și sluga Mea” (Ioan 12,26). Neurmarea Sa ar însemna rămânerea „afară” (Ioan 12, 31) și arduce la pierderea acestei asemănări: „De cel ce se va rușina de Mineși de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și FiulOmului se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri” (Marcu 8, 38). Aceste cuvinte pătrunzătoare nu i aumișcat pe cei ce erau ca Iuda, ca o dovadă că „nimeni nu
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
spirit, aceea a unei juisări la timpul prezent. Este de asemenea indiciul unui raport cu lumea și cu ceilalți mai puțin monovalent, mai complex. Este important, de aceea, să amintim că termenul însuși trimite desigur la luxură, cu caracterul său desfrânat și imoral, dar și, ceea ce se uită prea des, la luxație, adică ceea ce nu este sau nu mai este funcțional. "Ca adjectiv, luxus exprimă faptul că ceva este dislocat, deranjat, luxat, desemnează ceea ce se distanțează sau se îndepărtează de obișnuință
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Delavrancea. SCRIERI: Grinda de aur sau Previderea unui părinte bun, Iași, 1851; Mozaic de novele, cugetări, piese și poezii, Iași, 1854; Omul muntelui (în colaborare cu Marie Boucher), București, 1858; Schițări de literatură română, Iași, 1859; O vorbă despre literatura desfrânată ce se încearcă a se introduce în societatea română, Iași, 1863; Les Sept montagnes (histoire moldave) (în colaborare cu Marie Boucher), Paris, 1863; Balul mortului sau Mortul și danțul, București, 1865; Cronicele noastre, București, [1865]; De clasicism, romantism și realism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
faraonul Egiptului, Moise lovind cu toiagul stânca din care țâșnește apă, etc. Adesea se întâlnește scena din Vechiul Testament a celor trei tineri aruncați în cuptorul cu foc și a lui Daniel eliberând‑o pe Suzana acuzată de desfrâu de bătrânii desfrânați. Artiștii creștini utilizează de asemenea din belșug sursele portretisticii păgâne a timpului lor. Filosofii se bucură de o înaltă considerație; numeroase lucrări îi arată pe înțelepți așezați în semicerc (scenă regăsită în icoana Cincizecimii unde apostolii sunt așezați astfel) sau
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
București, 1985, 151; Alex. Ștefănescu, Fragmente de realitate, FLC, 1987, 9; Ulici, Literatura, I, 276; Simona Filip, „Îngeri și banjouri”, „Antares”, 2000, 22-24; Dumitru Anghel, Spațiul dunărean spiritual, „Ancheta”, 2001, 585, 586; Popa, Ist. lit., II, 470; Marin Mincu, „Poeme desfrânate”, LCF, 2002, 39; Tudor Mușat, Purgatoriul acvatic, „Porto-Franco”, 2002, 10-12. T.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288001_a_289330]
-
p. 138. Religia lui Israel în epoca regilor și a profeților câtorva din aluziile care se găsesc în textul discursurilor sale este foarte controversată, în prima sa expunere (I: 2-9), Iahve i-a poruncit să se însoare cu "o femeie desfrânată", ce îi va naște copii, cărora le va da nume simbolice - "Ne-Iubita" și "Nu Este Poporul Meu" - pentru a proclama în mod public că Iahve nu mai iubește poporul lui Israel și că acesta nu mai e poporul său
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pentru a proclama în mod public că Iahve nu mai iubește poporul lui Israel și că acesta nu mai e poporul său. În a doua povestire (3: 1-5), Iahve îi spune să se căsătorească, a doua oară, cu "o femeie desfrânată, iubită de un ibovnic așa precum Iahve, Dumnezeu Savaot, iubește pe Israel deși ei se întorc spre dumnezei străini". Probabil că prima soție era o femeie care participase la riturile canaaneene ale fertilității. Cât despre a doua, aleasă în pofida trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
atitudinea binevoitoare a lui Iahve, gata să-1 ierte pe Israel. Oricum ar fi, proclamația lui Osea este dominată de amărăciunea lui Dumnezeu în fața trădării poporului său. Israel a fost soția lui Iahve, dar ea i-a fost necredincioasă, a devenit "desfrânată", altfel spus, s-a abandonat zeilor canaaneeni ai fertilității. Israel ignoră că fertilitatea este un dar al lui Iahve. "Ea a zis: Duce-mă-voi după iubiții mei, cei care îmi dau pâine, apă, lână și in, untdelemn și băuturi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Colindătorii n-au cântat nimic. În ciuda rănilor, eram frumos Și către cer mi-am îndreptat o mână. Luceafărul mă străpungea, sticlos. * Răsfoind ziarele, mi-am amintit că, undeva, Camus spunea că istoricii vor putea defini pe omul zilelor noastre ca "desfrânat și cititor de ziare". * Dar personajele care apar neinvitate și îmi strică "Jurnalul", transformându-l într-o altă poveste, nu fac parte din această categorie. Ele nu au simțul realului, specific unui simplu "desfrânat și cititor de ziare". Viața lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
defini pe omul zilelor noastre ca "desfrânat și cititor de ziare". * Dar personajele care apar neinvitate și îmi strică "Jurnalul", transformându-l într-o altă poveste, nu fac parte din această categorie. Ele nu au simțul realului, specific unui simplu "desfrânat și cititor de ziare". Viața lor se organizează în altfel de spații. Confruntarea cu realitatea pare a-i încurca; lumea lor este suprarealismul. Încercarea de a explica un fenomen care nu se încadrează în real este ademenitoare, dar iluzorie. Debutant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
se aruncă cu ochii închiși dintr-o extremitate într-alta; un leneș fără pereche, lipsit de orice fel de ordine în idei, de orice simțire cinstită, un neputincios la 24 de ani, nici om în toată firea, nici copil; un desfrânat dezgustat de desfrâu și un sfânt ipocrit și plictisit de virtute... Nimic nu Vă mai este pe plac! Toate lucrurile ce Vă cad în mână încep să duhnească a putregai și să poarte pecetea incapacității Voastre fundamentale. Nu știți ce
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]