565 matches
-
o fac din teama pe care o au unul de celălalt și nu din teama de cel pe care îl instituie"53. Prin urmare, există un "circuit dublu între cele două forme de suveranitate"54: pe de o parte suveranitatea despotică se reduce la o convenție din care rezultă obligația, iar pe de altă parte suveranitatea instituită lasă suveranul în starea de natură și nu-l include ca parte în contract. Suveranitatea este identică cu puterea absolută, pentru că suveranul rămâne în
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
de ministeriat delegat de către poporul suveran nu este considerat o monarhie veritabilă. Deplasarea cea mai importantă operată de Leviathan constă în modalitatea de justificare a monarhiei. Inițial Hobbes considerase, în De cive, că monarhia și statul natural, fie patriarhal, fie despotic, erau unul și același lucru. Dar în Leviathan monarhia naturală este numai cea patriarhală, nu și cea despotică. Motivul ar fi că, din perspectivă legală, modelul contractual al monarhiei instituite poate fi extins și la dominația despotică (prin cucerire), dar
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Leviathan constă în modalitatea de justificare a monarhiei. Inițial Hobbes considerase, în De cive, că monarhia și statul natural, fie patriarhal, fie despotic, erau unul și același lucru. Dar în Leviathan monarhia naturală este numai cea patriarhală, nu și cea despotică. Motivul ar fi că, din perspectivă legală, modelul contractual al monarhiei instituite poate fi extins și la dominația despotică (prin cucerire), dar nu și la dominația patriarhală. Tipul de obligație pe care îl creează convenția (conform cu legea dreptății) este diferit
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
fie patriarhal, fie despotic, erau unul și același lucru. Dar în Leviathan monarhia naturală este numai cea patriarhală, nu și cea despotică. Motivul ar fi că, din perspectivă legală, modelul contractual al monarhiei instituite poate fi extins și la dominația despotică (prin cucerire), dar nu și la dominația patriarhală. Tipul de obligație pe care îl creează convenția (conform cu legea dreptății) este diferit de tipul de obligație pe care îl presupune relația filială (conform cu legea recunoștinței). În schimb, din perspectivă istorică, dominația
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
se exercită numai până în momentul în care copiii ating stadiul de ființe raționale. Este vorba mai degrabă de o datorie de educație pe care o are orice tată față de copiii săi. Puterea absolută care se exercită în chip arbitrar sau despotic și conferă celui care o deține dreptul de viață și de moarte asupra celorlalți nu este legitimată nici de natură, nici de contract, "natura, întrucât ea nu a făcut o asemenea distincție între un om și altul, [...] contractul, întrucât omul
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
de contract, "natura, întrucât ea nu a făcut o asemenea distincție între un om și altul, [...] contractul, întrucât omul, neavând o asemenea putere arbitrară asupra vieții sale, nu poate încredința altuia o asemenea putere"80. O astfel de putere, numită despotică, nu apare decât o dată cu uzurparea drepturilor naturale; ea presupune starea de război și instituirea unei relații de dominație bazată pe forță - cum este puterea stăpânului asupra sclavului sau a cuceritorului asupra celui cucerit. Dar această relație nu este echivalentă cu
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
și instituirea unei relații de dominație bazată pe forță - cum este puterea stăpânului asupra sclavului sau a cuceritorului asupra celui cucerit. Dar această relație nu este echivalentă cu o convenție, cum era cazul la Hobbes. "Prizonierii (...) sunt supuși unei puteri despotice care nu se naște dintr-un contract și nici nu este capabilă de așa ceva, nefiind decât starea de război continuată. [...] de îndată ce contractul are loc, sclavia încetează; astfel încât stăpânul părăsește puterea sa absolută și pune capăt stării de război atunci când stabilește
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
continuată. [...] de îndată ce contractul are loc, sclavia încetează; astfel încât stăpânul părăsește puterea sa absolută și pune capăt stării de război atunci când stabilește condiții cu prizonierul său"81. Prin urmare, puterea politică este diferită atât de puterea paternă, cât și de cea despotică. Puterea paternă se bazează pe autoritatea tatălui și este naturală, dar nu vizează țeluri politice, ea are în vedere subzistența, educația ființelor libere, dar încă slabe, care nu își pot exercita în mod deplin rațiunea. Prin contrast, puterea politică bazată
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
popor, puterea de a-l convoca aparține titularului puterii executive. Acesta îl poate convoca fie în anumite momente precise prevăzute de constituție, fie atunci când circumstanțele o cer, pentru a abroga sau a adopta legi. Pentru a împiedica legislativul să devină despotic, Locke acordă puterii executive dreptul de veto asupra hotărârilor luate de parlament. Dar nu trebuie să deducem de aici că executivul ar prevala asupra legislativului, pentru că "puterea de a întruni și suspenda legislativul, încredințată executivului, nu îi dă executivului o
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
moarte asupra supușilor, pentru că supușii ar avea atunci un drept de rezistență. Acesta a fost și motivul pentru care patriarhaliști ca Bramhall au văzut în Leviathan un "catehism al rebelului". Suveranul din teoria lui Hobbes nu este conceput după modelul despotic numit pater familias, pentru că există la Hobbes anumite strategii de limitare a puterii. Vezi mai mult în Gabriela Rățulea, From the Natural Man to the Political Machine: Sovereignty and Power in the Works of Thomas Hobbes, Peter Lang, Frankfurt, 2015
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
unui grup social asupra celorlalte și că ar fi contrară principiului dreptății. Polemica reizbucnește în cadrul Internaționalei I-a (AIT), între Marx și Mihail Bakunin, adevăratul creator al anarhismului; acesta denunță „pseudostatul popular (care) nu va însemna nimic altceva decât guvernarea despotică a maselor populare de către o nouă și foarte restrânsă aristocrație de adevărați sau de pretinși savanți [...] Astfel, pentru a elibera masele, s-ar începe prin a le aservi”. Dacă neîncrederea între cele două curente durează și la începutul secolului XX
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sferele de acțiune. Hârtiile devin marca funcționării publice, birocratul - heraldul ei iar controlul minuțios corolarul ei, provocând îndepărtarea de ea a majorității populației. Această utilizare a birocrației a găsit în Rusia și în China un teren favorabil, aceste două imperii despotice fiind guvernate timp de secole de puternicele birocrații țariste și mandarinală. în URSS, departe de a slăbi, așa cum credea inițial Lenin*, birocrația n-a încetat niciodată să prospere și să se întărească. începând din 1927, ea se sprijină pe un
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și în același timp s-o transforme în mod radical. Prolifica descendență intelectuală și doctrinele ulterioare care se reclamă de la numele lui aveau o anumită legătură cu această matrice simbolică dar, simultan, ele au inspirat și legitimat forme de organizare despotică a vieții sociale. Dacă marxismul se prezintă ca o „concepție globală asupra lumii”, rămâne de determinat dacă nu cumva, cu aceeași ocazie, el fundamentează o concepție totalitară asupra politicului. O concepție globală asupra lumii Broșura lui Lenin* Trei surse ale
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
altă parte, niciunul din statele care au ridicat marxism-leninismul* la rangul de adevăr oficial, sau chiar la acela de „religie de stat”, nu a menținut, și în niciun caz n-a fortificat valorile și instituțiile democratice. Toate au edificat regimuri despotice, au manifestat încă din primul moment o aceeași preocupare pentru intimidarea și supunerea societății civile”, pentru înăbușirea libertăților politice și intelectuale. Suntem așadar obligați să respingem două lecturi simetrice: pe aceea a inocenței absolute a gândirii marxiene în crimele comise
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
fiecare individ, legitimând astfel suveranitatea. Voința generală este apărătoarea interesului individual. Clauzele acestui contract scrie Rousseau în Contractul social se reduc toate la una singură: înstrăinarea totală a fiecărui asociat, cu toate drepturile sale, în favoarea întregii comunități". Rousseau înlocuiește statul despotic pe care-l promova Hobbes prin voința generală, fără să poată depăși individualismul căruia i se supune în continuare. * Rousseau oferă cu generozitate generațiilor ce l-au urmat un cadou cognitiv de neprețuit, bogat și totodată problematic. Deseori se apreciază
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
revitalizării contemporane a interesului pentru societatea civilă și stat a început în anii '70, în Europa Centrală și de Est. În timpul acestei a doua faze, regiunea amintită (ca și Japonia) a fost martora apariției criticilor publice la adresa puterii de stat despotice și a apărării radicale a societății civile ca un element indispensabil al unei ordini politice și sociale democratice. Dar, în contrast puternic cu evoluțiile din Japonia, susținătorii societății civile în Europa Centrală și de Est s-au îndepărtat de marxism
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
cinice 21. Tot acești islamiști se întorc împotriva definițiilor europene înguste ale societății civile. Ei insistă că secularizarea, considerată în mod convențional a fi o cerință de bază a societății civile, funcționează efectiv ca o ideologie orientală ce protejează statele despotice dornice să împiedice pe orice căi apariția societăților civile în lumea musulmană 22. Această tendință apare clar în recentele discursuri ale Dr. Mahathir bin Muhammad în Malaezia și ale Președintelui Khatami, în Iran, acolo unde presiunile pentru reforme politice și
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
fost analizate, în fine, și extrem de numeroasele asociații segmentate autoreglementate care au apărut la sfîrșitul perioadei imperiale în China. Astfel de cercetări se constituie într-o importantă contestare a obiceiului, specific occidental, de a descrie China ca pe o entitate despotică, imuabilă, deși a caracteriza aceste asociații ca pe o "societate civilă premodernă distinctă"8 înseamnă a comite o contradicție în termeni societățile civile fiind prin definiție moderne. Și totuși, pretențiile descriptive rămîn valabile: în urma Rebeliunii de la Taiping (1851-1864), grupuri segmentare
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
de utilizări strategice ale termenului modern "societate civilă", varianta originară datează din ultimul sfert al secolului al XVIII-lea prin recomandări, ca de exemplu, în pamfletul revoluționar al lui Thomas Paine, Common Sense, despre cum să contești mai bine puterea despotică prin formarea de tranșee ale societății civile 12. În deceniile recente și mai ales în prima fază a discuțiilor reînnoite despre societatea civilă, termenul a fost mobilizat pentru scopuri tactice mai mult de către scriitorii și activiștii din tradiția gramsciană. Metoda
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
asupra puterii nu au reușit în mod sistematic să analizeze sînt exemplele de retragere de la putere. Să ne gîndim la recenta abundență de lideri politici a căror funcție principală este aceea de a fi contribuit la destrămarea unui sistem politic despotic. Analiștii latino-americani au recunoscut de mult importanța "liberalizării de sus, conduse de către stat"16; dar în analizele politice europene, acest proces a fost rareori discutat, cu toate că a existat o succesiune de personalități politice pricepute la acțiunile de demontare a puterii
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
ar putea fi distruși pentru binele celorlalți. Problema legitimității lor provine, în parte, din faptul că, spre deosebire de reformatorii birocrați luminați de la începuturile perioadei moderne, care urmăreau să întărească societatea fără a iniția reforme politice, politicienii retragerii acționează pentru dezintegrarea regimului despotic existent, prin aceasta amenințînd persoane și grupuri a căror putere ține direct de sistem. Politicienii retragerii cad adesea victime ale lipsei de popularitate, deoarece ei țin să se lipsească de privilegii și de practicile de rutină. Ei contribuie la lărgirea
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
lor dau naștere la incertitudini și confuzii tipice unei "psihoze post-carcerale" (Havel). De asemenea, politicienii retragerii oferă rareori beneficii concrete imediate suporterilor lor. Ei folosesc mai degrabă limbajul cîștigurilor viitoare și știu cel mai bine un singur lucru: că regimurile despotice nu sînt nemuritoare, iar frica și demoralizarea nu pot domni veșnic. Politicienii retragerii au o existență ștearsă și nepopulară de obicei scurtă deoarece acțiunile lor au adesea consecințele neintenționate de a favoriza apariția unor grupuri sociale puternice, ce acționează la
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
iar frica și demoralizarea nu pot domni veșnic. Politicienii retragerii au o existență ștearsă și nepopulară de obicei scurtă deoarece acțiunile lor au adesea consecințele neintenționate de a favoriza apariția unor grupuri sociale puternice, ce acționează la distanță de statul despotic, dar la a cărui demontare contribuie. Ajutînd la dezarmarea Leviathan-ului, politicienii retragerii încurajează apariția societății civile, auto-organizate, ale cărei dispute, conflicte și rebeliuni îi descurajează. Aceștia află prea tîrziu că o guvernare eficientă necesită în primul rînd cîștigarea încrederii cetățenilor
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
public, abilitatea de (auto)critică și de a accepta critica din partea altora, precum și capacitatea de a se uni cu alții cu demnitate și solidaritate pentru a rezista fricii vlăguitoare. Ultima calitate menționată este deosebit de importantă pentru transformările democratice ale regimurilor despotice, cînd frica de putere îi corupe pe cei supuși, iar frica de a pierde puterea îi corupe pe cei care o exercită. Înlăturarea fricii este întotdeauna o condiție de bază a democrației și este ușurată de sentimentul comun al cetățenilor
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
apăruse. Lupta pentru identitate națională a devenit fundamentală, aducînd cu ea dorința arzătoare de putere și glorie a statului-națiune, care, pînă la urmă, a copleșit potențialul democratic al revoluției. Se născuse prima dictatură naționalistă a lumii moderne. *** Formarea unui regim despotic susținut de apeluri naționaliste adresate națiunii a constituit o apariție cu totul nouă darul otrăvit al Europei pentru ea însăși și pentru restul lumii 15. Din acel moment, cu tot extraordinarul său impact global, doctrina autodeterminării naționale din secolul al
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]