312 matches
-
meu și lumina dinăuntru se aprinse ca un reflector, dezvăluindu-mi un pește negru, lung de doi metri, care rânjea aplecat spre mine, ținând în mână o bâtă de baseball din mahon. Toată viața mea nu m-am simțit mai despuiat ca în clipa aia. Nu - niciodată. Era ceva în bâta aia, în strălucirea ei dată parcă de rășină sau de vreun săpun fin, care o făcea atât de amenințătoare, amintindu-mi de ce mă ținusem departe de Scheldt și de negresele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
delegația cu un salut absent. Șapte luni mai tîrziu, În iulie 1900, Jausá, nevastă-sa și servitoarea Marisela se instalau În casă. În luna august a aceluiași an, cele două femei mureau, iar poliția Îl descoperea pe Salvador Jausá agonizînd, despuiat și legat fedeleș de fotoliul din biroul său. Informarea sergentului care a efectuat cercetările preliminare menționa că pereții Întregii case erau mînjiți cu sînge, că statuile Îngerilor ce Înconjurau grădina fuseseră mutilate - chipurile lor fiind pictate ca niște măști tribale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fost decît un minut. Nu știu. Dar, pînă la urmă, am dat nume, prenume, ba chiar și numărul de la cămașă al tuturor superiorilor mei și chiar al altora, care nu erau. M-au abandonat pe-o străduță din Pueblo Seco, despuiat și cu pielea arsă. O femeie cumsecade m-a băgat În casă și m-a Îngrijit timp de două luni. Comuniștii Îi uciseseră soțul și cei doi copii, Împușcîndu-i la intrarea În casă. Nu știa de ce. CÎnd am fost În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ni se așternea la picioare, fără alte urme decît ale noastre. Pereții, goi, se aprindeau la chihlimbarul flăcării. Nu existau mobile, nici oglinzi sau lămpi. Ușile rămăseseră În balamale, Însă clanțele din bronz fuseseră smulse. Vila Își arăta doar scheletul despuiat. Ne-am oprit la baza scărilor. Privirea lui Julián s-a pierdut În sus. S-a Întors o clipă să mă privească și am vrut să-i zîmbesc, Însă În semiîntuneric abia ne ghiceam privirea. L-am urmat pe scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-mi picioarele, am parcurs orbește distanța care mă despărțea de bibliotecă. Marele salon oval era cufundat Într-o penurie de lumină vaporoasă, presărată cu puncte de umbră proiectate de zăpada ce cădea gelatinos dincolo de ferestre. Am măturat cu privirea zidurile despuiate, În căutarea lui Fumero, care poate că era postat lîngă intrare. Din zid se desprindea un obiect, la nici doi metri În dreapta mea. O clipă, mi s-a părut că se deplasa, Însă era doar reflexul lunii pe lamă. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care duse la luptă și Roland și-a învins adversarul, ceeace nu a putut împiedica însă ca între cei doi să se lege o prietenie care a dăinuit toată viața lor . Roland era atât de sărac încât umbla uneori aproape despuiat . Băieții îl iubeau foarte mult și patru dintre ei i-au adus într-o zi niște pânză pentru a i se face haine . Doi aduseră pânză albă, iar ceilalți doi, roșie . Această împrejurare l-a inspirat pe Roland în alegera
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
lupta sa cu Rodomont. Pornind în căutarea adversarului său, el a intrat în pădurea Ardenilor unde bănuia că Rodomont s-ar fi putut refugia. Pe când umbla astfel, el s-a oprit deodată uimit la vederea unui copil frumos care dansa despuiat, cu trei tinere fete tot atât de frumoase ca și el. Pe când stătea el pierdut în contemplarea acestei arătări, copilul s-a apropiat și a aruncat cu un mănunchi de trandafiri și crini în el și l-a răsturnat de pe cal. De cum
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Într-un năpraznic fulger să despice Pângăritoarea lor nimicnicie!” (Radu Gyr Mormântul Căpitanului) Cea mai dureroasă rană e cea primită de la proprii guvernanți care au condus și conduc destinele neamului, câinească vărsătură și josnici vânzători, băutori de sânge care neau despuiat țara de cele mai frumoase valori morale, intelectuale și spirituale, au dărâmat altare, au tâlhărit și tâlhăresc poporul, sărăcindu l până la pieire. Nepăsători și cinici, speranța ne-o îmbracă în veșnic „vom avea”, asemenea cincinalelor. O viață de om în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
este greu voinicului... Al lui Cocostârc s-a făcut ghem, urlând ca un leu... Todiriță a ridicat ciomagul, să lovească încă o dată, dar și-a dat seama că individul nu va mai mișca în urma unei alte lovituri... Femeia, îngrozită și despuiată, nu găsea foanțele cu care să și acopere goliciunea... ― Unde sunt copii, nenorocit-o? - a reușit să articuleze Todiriță. ― Laaa... - a prins să scâncească femeia. ― Unde? ― Petruță îi la mamaia, iar Tudora îi la vară-mea Ileana... ― Care va-să-zică, copchiii
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
zăpadă prăbușindu-se cu o amploare elefantină, fără sens. Mai multe gărzi și o teatrală ușă gigantică, multă fâțâială cu cheile, zăngănit de lanțuri, și Pran se trezește în zenana, locul unde se află femeile palatului. Nici un pogon de carne despuiată nu se ivește cu urgență în dreptul ochilor lui. Simte totuși o adiere promițătoare de trandafiri și pătrunde într-o anticameră cu faianță roz, în nuanțe variate, cu un aer ciudat, viclean. La un capăt, este o intrare, mai mult o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se stinseseră Între degete. „Fire-ai al dracu’ să fii tu, Lică, cu toate prostiile tale. Minți, nu?” „Nu vă mint. Ce vi se pare minciună aicea? Am auzit că la mare câte unii, bărbați și femei, stau la soare despuiați, fără rușine, cu toate alea la vedere, În bătaia vântului. Și dacă vreți să știți, În ziua aia m-am scârbit de domnișoara Lori. Ea și cu Socol au plecat Înot și s-au lăsat duși de apă hăt, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
draci negri și păroși. Picioarele li se terminau cu copite, cozile lungi aveau vârfuri de săgeți, În mâinile cu gheare fioroase și ascuțite țineau furci cu trei dinți și mânau cu ele spre niște focuri mari o ceată de păcătoși despuiați și cu fețele Îngrozite. Dracii rânjeau cu răutate, Își arătau colții de sub râtul de porc; aveau bărbi negre și coarne de țap. Unuia pictorul Îi făcuse și o puțulică nerușinată de care noi, băieții, făceam haz și cu care necăjeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zi, pe vremea grădiniței, Îi luase pe cei trei prieteni la ea acasă și, În fundul curții orătăniilor, după o glugă de coceni, Îi convinsese să-și dea cu toții chiloții jos, ca să vadă ce are fiecare acolo. Băieții, când o văzuseră despuiată, se cutremuraseră, căci ea nu le semăna Întru totul: În loc de ce aveau ei, la Floare se zărea o crăpătură, așa, umflată. Rușinați, se acoperiseră repede și câtăva vreme o ocoliseră. Apoi, Însă, uitaseră mărunta Întâmplare și o chemaseră din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să atrag atenția asupra mea, mișcându-mă. Brusc, m-a lovit un val de jenă cumplită, cauzată de faptul că eram prezentă În vreme ce patru persoane Îmi examinau Îngândurate sculptura. Mă simțeam de parcă aș fi fost eu Însămi atârnată acolo sus, despuiată și suspendată de un lanț, iar ei s-ar fi holbat la mine cu ochi cercetători. Oare cum puteau să suporte asta participantele la concursurile de frumusețe? Duggie inspiră adânc și expiră Încet, printre dinți, scoțând un fel de șuierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
dorite de toți. Tata era tânăr, cu pântecele abia în formare, stilul lui de împins ne asigura totdeauna o poziție printre cei dintâi. Roțile din față se împotmoleau regulat în nisip. Adulții goleau mașinile și le lăsau să stea acolo, despuiate și părăsite, ca scheletele unor balene. Măruntaiele mașinilor noastre erau niște coșuri umplute până la refuz, umbrele de soare, pături, aparate de radio și genți cu conținutul necunoscut, pe care femeile și le agățau de umăr. Aceste genți făceau adevărate minuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
că de fapt nu Daisy e în cameră, ci Finn. Imediat îmi îndrept spinarea, scot degetul din gură și iau mâna de pe fund, apoi bâlbâi un „Scuze... Am crezut că e Daise...“ Finn se zgâiește la mine. Mă simt complet despuiată. În cele din urmă, îmi vin în fire la gândul că port bikini, nu chiloți. Dar tot mă simt roșind. Dacă mă reped în camera mea, scena va părea și mai penibilă. Cred că cel mai bine ar fi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
spălară putina și ei. Știau o scurtătură. Cerul se plumbuise de tot. Mai lumina doar stejarul în care își frânsese gâtul Bizonul Alb. Nu se auzea nimic, nu era o țipenie. Ciorile fâlfâiseră către îngropăciunea bulibașei. Rămăseseră doar castanii negri, despuiați. Cristina strivi țigara lângă mormânt. Spuse cu o voce hârâită: - Am de ridicat niște CD-uri cu Whitehorse. Vii și tu? Bem o cafea...ceva ca un fel de pomană. - Bine, și-așa nu mai am nici o înmormântare în program
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ieșiți de-acolo. ― Să ne plângem la Companie, murmură Parker către Brett care ieșea din cufărul lui deșelat. Mai bine ne-am plânge direct lui Dumnezeu! ― E tot aia, grăi Brett supraveghind semnalizatorul slab de pe panoul congelatorului său. Abia dezmeticit, despuiat, cu corpul încă ud, se pusese pe treabă. Putea merge zile întregi cu un picior rupt, dar nu putea să suporte o funcționare proastă a aparatului său de reanimare. Dallas făcu un pas către compartimentul central al ordinatorului. Peste umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
prizonierul propriilor mele simțiri, am căutat să văd ce spun și alții. Și iată ce am găsit, de pildă : Blasfemie de la Informmedia pe Doliu.ro 25.02.2009 by Emil Trifa Oare nu se întorc morții în groapă cînd apare despuiata aia lîngă pozele în chenare negre ? Oare capetele luminate cu lanterna de la vînzări sau „maiștrii” de la IT (aiti) nu s-au gîndit că nu are ce căuta fătuca (ca să nu spun altfel) aia despuiată pe un site funebru, macabru și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
că-i destul de gras și așa, și tot își ia el singur, când iese la Cișmigiu, plăcintă cu brânză... Merge încovoiată, a trecut de grădinița unde vara joacă șah pensionarii, câteva ciori croncăne așezate pe statuia verzuie a femeii ăleia despuiate, fra-su Ilie, Dumnezeu să-l ierte, știa cum o cheamă, de câte ori trecea pe aici îi zicea pe nume... Cum dracu-i zicea ? Nifa... ori parcă Ninfa. Și legată la ochi ar putea merge d-acasă pân-la tramvai, așa le ține
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Deștept, din clasă prindea tot, că pe maidan cin’ să bată țurca ? Deștept, da nebun, că-n fiecare zi încasa o scatoalcă de la tăticu, ba că pierduse la arșice - parcă-l vede și acu ce-și păzea arșicele - și venise despuiat acasă, ba că-i luase vizitiu de la tramvai chipiul. Mai era și alte tramvaie care trecea pe la biserica Ienei, pe Regală, pe Câmpineanu, oprea și-n stații, da oprea și dacă le făceai semn cu mâna, cu bastonu sau cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe lângă gardul viu, înalt, care mărginea grădina Camerelor din Ennistone, apoi coti pe lângă celălalt gard viu, de lângă bazin, și pe lângă peretele galben, smălțuit, în direcția „oalelor cu aburi“. Văzu în fața lui, stând chiar pe marginea „oalei“, silueta masivă, aproape complet despuiată, a lui William Eastcote. Își dădea părul pe spate, pieptănându-și cu degetele șuvițele ude, ușor rărite. Discuta cu un bărbat gras ai cărui chiloți de baie erau aproape invizibili sub pântecele proeminent. Bărbatul gras avea o față mare, cărnoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu ceea ce iubești. El și cea care-i era soție de atâția ani semănau atât de bine unul cu altul, încât între ei nu încăpea nici o bizarerie a dorinței. În afară de bizareria impenetrabilă căreia i se abandonase. Țara mirării perpetue. Creierul despuiat. Enigma fundamentală, pe punctul de a fi rezolvată. Stătea în bubuieli de muzică tehno, așteptând-o pe Karin Schluter. Deasupra capului său, cineva gemea de tehno-durere, implorând eutanasierea. Un restaurant de zi, un șir lung de puști cu jeanși retro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
va mai cere băiatul. Nu-i de-ajuns. Spune-i, zice el. Știi că trebuie. Ea întoarce capul, făcând risipă de explicații. Am încercat, susține ea. I-aș fi spus. Dar n-a recunoscut... —Când? Între ei, orice prefăcătorie dispare. Despuiați, se cunosc unul pe altul. Ea scuipă venin. —De ce faci asta? Eu sunt tot un caz? Ce vrei de la mine? Amărât încrezut, moralist și laș... El dă din cap, în semn că recunoaște. Dar se simte ușor, gol, o comisie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
la poliție și să trimită o delegație la noi atunci cînd tînărul nepot al proprietăresei mele le-a lezat pudoarea stînd Întins o oră pe peticul de iarbă din curtea din spate Îmbrăcat numai În costum de baie. — E unul despuiat acolo! au spus ei În șoaptă, pe un ton acuzator și Înspăimîntat. Da, noi - stimate domn, mare amator de ironii - noi, bătrînul Whittaker, inventatorul, și Maud nebuna, fiica sa cea mare care bombăne cînd se sparge o farfurie și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]