234 matches
-
doar de rara combinare a unor loțiuni finisime, inventate de cei mai cunoscuți parruchieri de la Paris sau din Londra; la fel mă extaziază și mirosurile fetide, ignare, trădând degradarea, descompunerea fiziologică sau lipsa de Îngrijire, exalațiea animalescă; e o formă dezabuzată a unui rafinament În exces, o perversiune. E. avea plete lungi, bogat răsfirate pe umeri, de culoare neagră-lucioasă, bătând În albastru-violet, ca la fiicele șefilor de trib indieni văzute În filmele western; Își ținea capul sus, Într-o poziție mândră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
consecvența punerii lor în lucrare obligă la respect. Acest împătimit al muncii, pe cale și din această pricină să intre în legendă la Iași, este prea puțin, dacă se poate spune așa, tipic pentru generația sa, o generație multă vreme debusolată, dezabuzată și risipită prin impulsuri către crezuri nedefinite sau false. La 60 de ani, Alexandru Zub este în deplina maturitate a puterii sale de creație. Un bilanț e prematur, un panegeric ar fi o inabilă ofensă, încât am optat în paginile
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
celebru personaj: Nuni Anestin Deceniul opt. L-am cunoscut pe Nuni Anestin, destul de bine. Încă din Institut. Era un actor bun și un caricaturist de excepție. Ne întîlneam des și prin cîrciumi. Avea o figură greu de uitat: o față dezabuzată, plină de cicatrice, care-l recomanda pentru roluri negative. Era un răzvrătit. Cu toate acestea, era și un om deștept, dintr-o familie celebră de artiști. Iar cu prima lui soție îl cununase Beligan! Se pare că cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
și eliberare, motivul Clovnului, figurile Actorului (saltimbancul, cascadorul aflat mereu în opoziție cu un regizor dictatorial și un scenariu prestabilit, invariabil procustian), ale versificatorului sarcastic, văzut ca un „mim plictisit”, compun un „autoportret cu măști”, cum s-a spus, uneori dezabuzat, alteori revoltat de drama dedublării programate. Universul iluziei într-o realitate labirintică însetată de iubire, dar subminată de capcanele prezentului cotidian dă substanța povestirilor din volumele Marele premiu (1983) și Pluta răsturnată (1990). Iluzia libertății (Circuitul tristeții în natură), iluzia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
viziunea autorului despre Întreg secolul literar francez. Deși nu are veleități de teoretician, vrînd-nevrînd, el propune o sinteză, subîntinsă de o prea puțin explicit mărturisită viziune istorică. Dominique Viart crede În recesivitate. El nu este, adică, hegelian sau posthegelian, ci, dezabuzat, propune, cantemirian, “măriri” și ”decăderi”. Depresiunile ar fi trei, plasate cronologic la Început de secol (1), post-existențialismul (2) și sfîrșitul de secol (3), adică prezentul. Rămîn două culmi, atinse În preajma celui de-al doilea război mondial și În anii ’60
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
paradiegetice personalitatea unuia dintre cele două personaje principale. Dacă un capitol se ocupă de pildă de Bruno, atunci toate reflecțiile ideologic atribuibile În mod normal naratorului poartă amprenta personalității personajului. Romanul glisează practic neîncetat de la un limbaj asimilabil lui Bruno (dezabuzat + obsesiv, melodramatic - “eul este o nevroză intermitentă” p. 292) la cel propriu lui Michel (dezabuzat + tehnic, cartezian). Platforma Acest penultim roman houellebecquian este, fără Îndoială, foarte provocator. Dar găsim și aici, subliniată o dată În plus, miza importanței persoanei publice Michel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de Bruno, atunci toate reflecțiile ideologic atribuibile În mod normal naratorului poartă amprenta personalității personajului. Romanul glisează practic neîncetat de la un limbaj asimilabil lui Bruno (dezabuzat + obsesiv, melodramatic - “eul este o nevroză intermitentă” p. 292) la cel propriu lui Michel (dezabuzat + tehnic, cartezian). Platforma Acest penultim roman houellebecquian este, fără Îndoială, foarte provocator. Dar găsim și aici, subliniată o dată În plus, miza importanței persoanei publice Michel Houellebecq. Provocarea este de natură estetică În ultimul rînd. Prima grijă a romancierului este aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Michel Houellebecq are curajul, nesăbuința sau vanitatea de a se Împotrivi situației istorice care a alungat literatura și literatorul tot mai departe de scena conștiinței publice. În plin triumf al individualismului (tradus În literatură printr-un autobiografism ubicuu, hedonist sau dezabuzat, clasic sau “postmodern”), Houellebecq Își precizează la maximum contextul și-și ridică protagonistul la coeficientul general. În plin postavangardism și postexperimentalism, el scrie inspirîndu-se din limpezimea și sentențiozitatea scriiturii realiste de secol XIX - pentru care-și manifestă explicit predilecția, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care vorbesc se poate traduce prin "afirmarea inutilă a inutilului", asemănătoare cu actele eroilor emisiunii de pe MTV, Jackass: nihilism la pătrat, un "nu" amuzant spus "nu"-ului răspicat și serios sau "da"-ului prescriptiv ori admirativ. Paradoxal, astfel de teribilisme dezabuzate au ca substrat Întocmai ideea "artei pentru artă", Întoarsă pe dos: Beigbeder scrie de amorul artei așa cum jackașii urinează În zăpadă sau vomită pe stradă Într-o neîntreruptă și tîmpă stare de beatitudine, de chichi. Lucrurile pot fi așezate și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
occidentală, domnia simulacrului, a indiferenței și a ludicului. Pe măsură ce cauzele angajante mor, ce spațiul public se golește - observație a lui Lipovetsky adevărată doar În parte -, literatura devine o expresie aroape exclusivă a lui eu, fie că vorbim despre un eu dezabuzat, suspendat În vid (În variantă lipovetskyană), fie că avem de-a face cu un eu tot mai senzorial, material, dens (În varianta baudrillardiană, conform teoriei societății obeze, adică excesive). Temperatura urcă pînă la gradele confortului, În primul caz, dar e
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
l-a adoptat n-avea înfățișarea vioaie și nici siguranța unui stăpînitor de pămînturi. Dimpotrivă, semăna (fapt care se va accentua odată cu trecerea anilor) cu un ins ieșit dintr-o țară ploioasă, rece, chircit de o durere ascunsă, fără vlagă, dezabuzat. Prin urmare, una sugera numele și altcumva arăta purtătorul lui. La început, probabil, această diferență a surprins, dar mai tîrziu ea a dispărut, locul contrastului luîndu-l asemănarea dintre autor și opera sa. Iar asta a dus la modificarea celorlalte impresii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e poezia falsei sensibilități, exaltată, delirantă sau, în anumite împrejurări, agitatorică. Poezie de impostori și oportuniști, pe care Bacovia, evident, nu-i agreează. în epocă, el aparține, ca să folosesc o expresie de-a lui S. Mehedinți, „genului rece”, al celor dezabuzați, care se sustrag curentului majoritar, iritați de notele declamatorii din retorica unor contemporani, de „cuvîntomania” lor5). „Și cînte poeții poema lor vană...” e cel mai categoric „Nu!” spus de Bacovia acestora, mai puternic decît zeci de articole critice. Un refuz
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
singură dată cuvîntul „vid”: „în curînd, încet va cădea în vid/ Tot”. („Monosilab de toamnă”) „Căderea în vid” (o formulă reținută de la lecțiile de fizică) e contrariul „excelsior”-ului, o senzație pe care o au doar cei foarte obosiți și dezabuzați. în poemul lui Bacovia ea e precedată de afirmarea sentimentului inutilității și al eșecului: „în van peste foi, singur, un condei/ Frec./ Lampa plînge... anii tăi, anii mei/ Trec”. Vidul existenței, care îndeamnă la somn, uitare, abandonul conștiinței, e unul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
special textele poetice grefate pe obsesia cuvântului, și nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei, ca memorie și înscriere în temporalitate. Dintre ele, aș cita un poem sugestiv în care actantul este chiar Cuvântul, entitate antropomorfizată, dezabuzată și totodată nostalgică după un fel de eden infantil, acum aproape pierdut prin trădare (recte uitare), în care erosul, prin extensie lumea sentimentelor, își avea o aură imperială: "Cuvântul și-a făcut casă unde să locuiască/ el și trompeta de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cântecul eminescian de tânguire are acea mistică pe care numai un creștinism profund, asumat, i-o conferă. Și dl. Răzvan Codrescu citește acest sonnet, și iată cum îl înțele ge: „Răsai asupra mea... este tot un soi de rugăciune amară, dezabuzată, adresată Fecioarei.Judecata strict estetică ne-ar obliga să concluzionăm pe varianta ultimă. Judecata religioasă ce-și propune să iscodească sufletul poetului poate însă concluziona și pe variante de lucru. Studiind deci atît varianta finală, cît și procesul de elaborare
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
tragă din ea, s-ar zice cu voluptate și ușurare. Un cuplu se agită într-un decor ca de mucava, eclerajul scenei accentuînd această impresie. Intrăm în lumea lor pentru a descoperi că bărbatul, soțul fumătoarei, e director de școală, dezabuzat și alcoolic. Viața ei, a fumătoarei, care, fără îndoială, și-a iubit cîndva soțul, e un șir de mici frustrări și mari umilințe. Surprizele se înmulțesc. Chiar de la prima imagine ne simțim debusolați, pe altă lume. E cinema sau e
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
s-a ferecat într-o singurătate toropitoare. Apoi apare un panou pe care scrie "Sau..." În aceeași zi, în aceeași grădină, istoria e cu totul alta. Directorul de școală trăiește singur și, pentru că soția l-a părăsit, e și mai dezabuzat, și mai alcoolic. Ea e o cu totul altă persoană, o altă femeie: liberă, dinamică, a reușit în afaceri, iar grădinarul e șoferul ei. Viața unui cuplu o pornește pe un drum; ar fi putut s-o apuce pe altul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
sau două, pentru a primi o amărâtă de viză ca să mergem la universități din Europa, cu sentimentul revoltei că suntem, pe nedrept, tratați drept cetățeni de mâna a doua. De aceea, de regulă, nu mă sfiesc să le amintesc criticilor dezabuzați de curajul lor în timpul dictaturii sau de etichetele nedrepte de care nu am scăpat nici azi. Revolta adolescenților de la Chișinău este un semnal că paharul s-a umplut și că, spre deosebire de noi, care am ieșit în stradă în 1989 numai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
liberi, neînregimentați, văzând cum în societatea noastră se aleg apele: pe de o parte discursul isteric antimonarhic al celor care-și simțeau, pe bună dreptate, legitimitatea politică pusă în discuție și care și-au găsit o nesperată susținere în intelectualii dezabuzați, nostalgici după privilegiile de mai an, deveniți înfocați susținători ai "republicii de la Ploiești", iar, pe de altă parte, o categorie stranie de activiști ai monarhiei, bătrânei paseiști sau tineri anarhiști reciclați (de masa de manevră a poporului îndobitocit de televiziunea
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
acum 15 ani, în care Trei Ierarhi, Palatul Culturii, Mitropolia, Teatrul Național sau Filarmonica erau întregi, în toată splendoarea lor!). Impresia generală a fost entuziastă și i-am convins pe europarlamentari că, spre deosebire de justiție, vămi, dezvoltare regională sau clasă politică dezabuzată, cultura ieșeană nu are nimic de învățat de la suratele ei din UE. Evenimentul, amplu mediatizat, a fost inițiat și finanțat de singurul europarlamentar de Iași, domnul Cătălin Ivan, cel care, la deschidere, a subliniat inspirat că miza acestei prezentări nu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Tipic pentru Cioran. Ar exista deci două prime cărți și două (sau mai multe !) ultime opere, pentru cele două limbi în care i-a locuit spiritul. Mai întîi, cinci volume în limba română, în șase ani, cu titluri provocatoare, chemări dezabuzate ale unui tînăr care deja nu-și mai găsea locul într-o lume ce o luase la vale: Pe culmile disperării este urmat de Cartea amăgirilor (1936), Schimbarea la față a României (1936) cartea în așa măsură incendiară și incorectă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
țambale, cîntînd urcați în copacii de pe traseu), rotofeiul și crăcănatul pitic te întîmpina de după biroul lui pe care trona, ca bibil, chivotul unei locomotive neaoșe, lucrat în cetatea eternă a Nicolinei revoluționare, te întîmpina cu scîrba unui Mussolini decrepit, balansîndu-se dezabuzat doar pe picioarele din spate ale fotoliului: dispreț (de clasă) adresat celui ce intrase tremurînd. Văzuse, probabil, în film (sau citise, mira-m-aș) că așa făcea Il Duce, cînd voia să-și timoreze victima în audiență. Sigur însă nu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
meu. Cum te mai fură fața cîte unuia! Cum te mai păcălește destăinuirea altuia! Cam pe-același post t.v. (sau pe altul, așijderea), invitatul unui viclean ronțăitor de ziare e, în seara asta, un ipochimen care, cu aerul lui dezabuzat, se și vede trecut în cartea de istorie, carte ce, n-are cum, trebuie să includă, ca moment astral, înălțarea la ceruri de pe coperișul C.C.-ului a providențialului helicopter, moment la care a pus umărul (sau piciorul) și invitatul de-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Jdanov, și plantați adînc în pămîntul patriei, ne taie și acum calea și respirația în marile intersecții băsești, negăsindu-se minte și voință să le pună la pămînt. În ce mă privește, mi-am confecționat în ultimii zece ani un dezabuzat hobby mediatic din revenirea, iar și iar, fără zăbavă și fără speranță, la dinozaurii cu picamere, seceri și ciocane, urcați cîndva, în epoci de aur, pe nobila arhitravă neoclasică a Universității ieșene, și rămași țepeni acolo, neclintiți nici de voința
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
formidabil! plec la Veneția. Chiar la Veneția. Aaa, la Veneția, îmi zice unu', am fost. Mai dau un colț și altu-mi silabisește sotto voce o, am fost de trei ori. Trec pe cel'lalt trotuar și alt rictus, și mai dezabuzat, ăhă, am fost de cinci ori. Măi, să fie! Oi fi singurul din "Florența" asta care n-a fost încă la Veneția... Nil novi sub sole, mă consolez și-mi văd mai temperat, oricum de treabă. Și cîtă treabă! Una
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]