2,118 matches
-
iubirea, memoria (nu cea plictisitoare ci aceea care îți salveză conștiința) și umorul.” Al. Paleologu Vine o vreme când gândul își cere cuvânt, căci memoria trebuie prinsă de 2006 amintiri dragi cu 29 de glasuri. Atunci, din dreptul încrederii sau deznădejdii de a fi, se desprinde un vaiet sau un hohot, o lacrimă sau un zâmbet care depune mărturie despre sufletul de licean, cu trufia adolescenței, când privirea își caută vulturul pentru a străpunge cerul de vise. Avântându-se în abstractul
C by DORU TURBATU () [Corola-journal/Journalistic/84100_a_85425]
-
și tremuram precum aerul: / îi tremurau coapsele încordate și cercul magic, / roșu îmi tremura bărbăția în cuptorul de cărămidă arsă" (Poem roșu de dragoste). Acest tablou înflăcărat la propriu are însă și o conotație cristică deoarece iubiții se caută cu deznădejde, doritori a prinde rădăcini "unul în altul răstigniți pe zidul de aer roșu". Complementar, e adus în scenă un vechi idilism eretic. Pus în dificultate prin uzanțele unui expresionism întins asupra întregului univers, Creatorul continuă a-și lăsa urma în
O poezie mizerabilistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7785_a_9110]
-
avocatul meu și-a exprimat nemulțumirea față de tratamentul aplicat, s-a izbit de aceeasi aroganță a procurorului. Tensiunea acumulată în orele de audiere, tonul și afirmațiile ironice ale procurorului și conștiința nevinovăției mele mi-au indus o stare acută de deznădejde, de neputința, care s-a manifestat, ulterior, si la nivel fizic. Întrucât eram singurul întreținător al familei, anunțarea arestării iminențe mi-a creat o stare acută de panică la gândul că familia mea rămâne “pe drumuri”, fără niciun sprijin. La
LuJu: Omul de la DNA al lui Morar a distrus o familie. România, condamnată pentru 2 ani și 3 luni de închisoare executați pe nedrept de un Inspector by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/77908_a_79233]
-
același timp, atâta responsabilitate pentru cuvânt, dar și atât firesc și atâta bucurie a autorului de a-și împărtăși trăirile, experiențele, revelațiile, într-o pendulare permanentă de la dramă la comedie, de la lacrimă la surâs, de la farsa sinistră la bocet, de la deznădejde la înviere, de la prăbușire la extaz, de la sublim la caricatural și grotesc, încât cititorul, oricare ar fi el, se va simți cucerit încă de la primele pagini de impresionanta forță epică a acestui scriitor care, modelând cu mână sigură magma întâmplărilor
O carte emoționantă by Nadia PANDREA () [Corola-journal/Journalistic/6933_a_8258]
-
sunt eu - caracterizează o sensibilitate lirică, prin aceasta cât mai exact precizată." " Între versurile din Celălalt și versurile din Odihnă (un alt poem ales de critic), care purced dintr-o idee și o sensibilitate comune, distincția este doar graduală, de la deznădejde la resemnare. Fundamentale în lirica lui Ilie Constantin, cele două poeme, ambele din 1972 (...), deschid prioritar căile spre înțelegerea cuvenită și adecvată a acestei opere lirice, în întregul ei." Ion Negoițescu alătură celor două texte un al treilea, Plante de
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
ore de somn, doar la comandă. Le crescuseră bărbile, iar într-o zi, preotul i-a spus: „Măi Tavi, tu semeni cu Hristos”. Se obișnuiseră și cu moartea. Unul dintre camarazii de suferință își pusese capăt zilelor. De foame și deznădejde, se aruncase în puțul din care ei, prizonierii își luau apa. Apoi a dispărut și el fără urmă. Acestea și refuzul de a se înrola în diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan” au fost ultimele secvențe trăite de
Agenda2006-17-06-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/284937_a_286266]
-
retorica (V. Ierunca vorbește, foarte expresiv, despre "economia oraculara" a acestui discurs). Subiectul liric pare a-și rosti poemul, precum Blaga ceva mai devreme, "cu cuvinte stinse în gură", cu o discreție elegiaca ce pune o pedala tensiunii lăuntrice, unei deznădejdi care refuză clamarea în ton "înalt" și spectaculos: "O! unora le plac volutele înalte/ noru-n război cu trandafirul și azurul vântului/ A umblă îmi ajunge Cuvântul meu e viata-mi/ Și totul e exact aici Eu Voi și Cartea-mi
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
sălașul? La geamul tău privirea minții cată Cu jind să-ți vadă mâna delicată Că-i dai un semn. Vai, unde mi-e curajul? În miezul verii inima se-aprinde, Dar pasul, șovăielnic, se oprește Cărarea negăsind. Se tânguiește Zadarnic, deznădejdea o cuprinde. E ceas târziu de noapte. Tot mai greu Și mai târziu e-n stearpa mea viață. Se-afundă și se-ntunecă mereu. Vremelnic, tu, domnița mea semeață, Odihnă afli în palat domnesc. Eu, rebegit, în beznă rătăcesc. José
Poezie spaniolă () [Corola-journal/Journalistic/4345_a_5670]
-
vrea să vă dau de știre în cîteva vorbe. Cred că nu am fost pregătită pentru seara aceea. Eram ca Simon cel bîntuit în vise de Milarepa, pînă la limita în care coșmarul și realitatea se amestecă halucinant. Întunericul și deznădejdea coboară, uneori, pe platforma vieții și plutesc, hotărîți să nu debarce prea curînd. Decizia lor este disperarea mea. Frica de moarte, de despărțire, de ireversibil. Amintirile își strigă, înfundat, durerea. Știu, însă, că nu mi le poate lua nimeni. Nimeni
Vă place Beethoven? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4477_a_5802]
-
prin somn o femeie cinstită și iubitoare? Clocitoare de iad e-n sufletul ei, dar respiră parc-ar da-o îngerii-n leagăn. Dacă-o îngăduia și-o îngăduia în felul ei nepăsător, când o răzbea prea mult singurătatea și deznădejdea -, dragostea ei era zgârcită și aspră, amenințată mereu de teamă, simțind cum, pe zi ce trece și nu mai vine Toma, nora-i scapă din mână, râzându-și de ea și de el, de ei toți, cum, poate, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
un zăvod scoțând urlete prelungi, tânguitoare, apoi altul, aplecându-se peste ea și-ncepând să schelăie. Se uit mai bine și pricepu că erau mai mulți adunați pe muchia dealului, cu urechile ciulite, ochii deschiși și boturile ridicate, cuprinși de-o deznădejde atât de mare, cum numai pe câini poate să-i apuce câteodată. Lătrau sau urlau cu rândul spre lună. Bătrâna, în sfârșit, se desprinse de lângă noră. Porni spre ușă, să-l învelească și pe Miluță. Abia făcu doi pași, aplecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu toată puterea sentimentului (durere, bucurie) ce-l animă în acel moment, cu cuvintele pe care le are la îndemână pentru acel moment. Rugăciunea se poate face oriunde, oricând, oricum. Important e să-ți aduci aminte și la ceas de deznădejde, ca și la ceas de bucurie, că „acolo, sus, cineva te iubește” și dorește să te ajute. Problema e să vrei tu să-I ceri ajutorul și să-I urmezi sfatul cel înțelept. și pentru atâta iubire și înțelegere este
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
Dimpotrivă, mie, un astfel de om mi se pare chiar puternic. Tristețea, disperarea, sentimentul de neputință fac parte tot din noi, în diferite momente ale vieții noastre. Am intuit mereu, de când ne cunoaștem, că te ascunzi. Ți-am simțit mâhnirea, deznădejdea, revolta, toate aceste simțiri care te răvășesc adesea, dar despre care nu vrei să-mi vorbești. Ai uitat esențialul: că te iubesc. Atât de mult, încât am ajuns să-ți anticipez fiecare gest, fiecare cuvânt pe care-l vei rosti
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
A ajuns un ilustru necunoscut!” De câte ori într-o zi sau o săptămână auzim sau citim asemenea fraze? De câte ori suntem „bombardați” de cunoscuți, vecini, prieteni sau colegi, mass media, cu asemenea informații „pozitive” ? Suntem noi, românii, mai predispuși decât alții spre deznădejde, având un pesimism morbid? Adevărat, România nu este, în momentul actual, nici pe departe țara „tuturor posibilităților”, în sensul cel mai bun cu putință. Dar oare în existența fiecăruia din noi, privită individual, ca și în existența noastră colectivă, ca
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
adaos lumii, Iar moartea n-o să-i scadă rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia absolută face să tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze! Hafiz, de asemenea, deplânge vanitatea lucrurilor omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
când vremea e hapsână, La cei nedemni să-ntindă a lor loială mână. Totul culminând cu un strigăt suprem: "Ah! În această lume un om există oare?/ Cine pe-Adam din nou să-l nască ?" Ceea ce ne face să depășim deznădejdea, deziluzia, întrebările fără răspuns este însă poezia: fina vibrație a simțirii, elevația gândului, fermecătorul discurs liric poartă la transmutarea feerică a vieții și a firii, a bucuriei și a durerii: Fiece fir de iarbă e-o carte ce așteaptă Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu-și poată controla pornirile ucigașe? Nu pentru asta se apropiase de turmă! Ratase din nou. Căprioarele dispăruseră fără urmă și putea să jure că acum erau deja departe. Înălță pieptul și scoase un urlet prelung, de ciudă și de deznădejde, care-l ajută să se calmeze. "Lupino, pleci iarăși de la zero. Mai ai de învățat, băiete, mai ai multe de învățat!" Singur în fața propriei conștiințe, puiandrul oftă dezamăgit. Un scîncet subțirel îl repuse în gardă. Venea de undeva, de-aproape
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
piept, lăsând lacrimile să curgă nestingherite pe cearceaful înflorat. Atât de multe curseseră de-a lungul timpului din ochii aceia că nu înțelegea cum de nu secase izvorul din care tot izvorau. Ce reprezentau acum aceste lacrimi? Durere, dor, singurătate, deznădejde, iubire...? Îi era frig, un val de aer rece care parcă venea din interior împrăștiindu-se cu viteză prin toate celulele corpului. Era frigul pe care îl simțea de fiecare dată când era tristă. Citise pe undeva că persoanele depresive
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
tăinuită în adâncul său... Grăbiți unii dintre noi să o ia înaintea timpului, uită că trecerea timpului este în defavoarea acestei vieți; despre viața de dincolo nu știm nimic!... Fericită, o inimă de femeie dăruiește viață; nemângâiată, presară în juru-i doar deznădejde. Ne bucurăm la fiecare sfârșit de săptămână, de timpul liber pentru odihnă și alte lucruri plăcute; puțin triști totuși că din caierul vieții s-a mai tors o pagină! Privește-l pe aproapele tău țintă în ochi, întrucât în lumina
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Euripide, după bucuria reîntâlnirii dintre frați, se trece la fapte. Egist este primul ucis, de data aceasta, iar eroina își descarcă întreaga ură acumulată în atâția ani proferând blesteme îngrozitoare. Când apare în scenă Clitemnestra, Oreste are un moment de deznădejde, zbătându-se între glasul propriei conștiințe și porunca lui Apolo: „Vai! - cum să omor pe cea care m-a hrănit și m-a născut?”1 - trăire pe care personajul lui Sofocle nu o cunoscuse. Între mamă și fiică are loc
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
La Sofocle, frumoase sunt scenele care pun în lumină și alte trăsături ale eroinei căci, alături de impetuozitatea pornirilor sale găsim sentimente de iubire, de tandrețe, de feminitate gingașă, exprimate cu mare finețe. Ea trece de la disperare la bucurie nemărginită, de la deznădejde la speranță, de la ură la gingașă iubire de frate. Nimic nu e trăit cu jumătate de măsură, totul se defășoară la cea mai înaltă tensiune 1. Prin psihologia bogată și suplă, prin analiza pe care o face Sofocle personajului, Electra
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
mântuirea prin puterile proprii, fără ajutorul lui Dumnezeu. Ne aflăm în prezența a ceea ce teologia numește pelagianism. Tipul acesta de nădejde peste măsură își are izvorul în mândrie. Există cazuri când nădejdea dispare cu totul din ființa omului. Aceasta este deznădejdea. Deznădejdea poate avea mai multe cauze: 1. Conștientizarea propriei stări de păcat combinată, în mod nefast, cu convingerea că nu mai există iertare (exemplul elocvent al lui Iuda Iscariot); 2. Prea multele încercări ale vieții; 3. O viață imorală pusă
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
prin puterile proprii, fără ajutorul lui Dumnezeu. Ne aflăm în prezența a ceea ce teologia numește pelagianism. Tipul acesta de nădejde peste măsură își are izvorul în mândrie. Există cazuri când nădejdea dispare cu totul din ființa omului. Aceasta este deznădejdea. Deznădejdea poate avea mai multe cauze: 1. Conștientizarea propriei stări de păcat combinată, în mod nefast, cu convingerea că nu mai există iertare (exemplul elocvent al lui Iuda Iscariot); 2. Prea multele încercări ale vieții; 3. O viață imorală pusă permanent
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
multe cauze: 1. Conștientizarea propriei stări de păcat combinată, în mod nefast, cu convingerea că nu mai există iertare (exemplul elocvent al lui Iuda Iscariot); 2. Prea multele încercări ale vieții; 3. O viață imorală pusă permanent în slujba păcatelor. Deznădejdea este foarte periculoasă, întrucât, odată intrat acest vierme în mintea unui om, în majoritatea cazurilor se ajunge la autosuprimarea vieții, adică la sinucidere, fapta care va fi dezbătută în cuprinsul poruncii a VI-a. PORUNCA A II-A “Să nu
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
Un om ajunge în stadiul de a-și suprima viața datorită lipsei totale de încredere în bunătatea, dragostea și puterea nemărginită a lui Dumnezeu și în dorința Lui de a schimba în bine viața oricui. Acel om a căzut în deznădejde, datorită faptului că sufletul lui a fost înăbușit de patimă, amploarea maximă a păcatului. În acest mod, iadul a câștigat definitiv un suflet care nu se mai poate întoarce niciodată la Cel care L-a dăruit. Este victoria finală a
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]