450 matches
-
poem se impune prin tensiunea generată de revelația tragismului unei civilizații alienate, lipsite de repere. Discursul liric, dens, concentrat, vorbește despre condiția omului contemporan, relevând dramatismul impactului cu o realitate degradată, pentru care toposul semnificativ este metropola generică. Sentimentului de dezolare („neantul se aude în lucruri”), omniprezent, poetul nu îi poate opune decât forța logosului(„numai cuvântul poate învia lucrurile”). Revin nostalgiile campestre, amplificate și prin contrastul dintre limbajul științific prezent în versuri și melancolia celui care vede „dincolo de marile ziduri
SEVERIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289653_a_290982]
-
din viața cotidiană, reducând suavele ființe aripate la rostul de element decorativ. Există însă și situații în care îngerii, departe de materialitatea carnală din Cântec pentru dezbrăcare, sunt dematerializați până la abstractizare. Dând în vis „ocol grădinii sfinte”, poetul vede cu dezolare că „focosul heruvim flăcărător” nu îi „arată poarta, ca-nainte”. Exasperat de prea multe gânduri nepioase, ce alcătuiesc „un codru de stafii”, el cere Domnului să trimită „un pâlc de îngeri, în spate cu securi”, iar altcândva îngerul lovește în
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
de setea de a sfârteca / Văzduhul rezemat pe fund de zări, [...] Și-a semăna, cu brațul lor gigantic, / Pe sânu-i alb, negritele orașe!”. Poetul cântă impulsurile titanice, într-un univers lipsit de orizont metafizic, în care omul se autoglorifică în „dezolare”. Cu toate influențele ortodoxiste, devenite poncifuri, și dincolo de ideologia subiacentă, aici subzistă câteva imagini viabile. SCRIERI: Sărmanul pescar, Arad, 1926; Fulgi, Arad, 1927; Parodii adevărate, Arad, 1930; Răutăți mici pentru oameni mari, București, 1932; Ardealul, Arad, 1941; Ecoul tăcerii, București
POPESCU-NEGURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288951_a_290280]
-
cu amintirile - „mătănii lunecând între degete” și poate fi citită ca document liric al trezirii din iluzii a unei generații: „Corabie, se depărtă tinerețea/ de mine / [...] și toate/ amintirile mele fluturând în înfrângeri albastre.” Domină confesarea dezamăgirii, a însingurării și dezolării după mari himere risipite: „Odată, spre Cythera vântu-i purtase./ Morții curenți submarini/ singuri i-aduc înapoi./ Nude catarge. Scheletul văzduhului mort i-nsoțește. Singuri și-alături se-ntorc./ Țărmii de aur dispar...”. În Histriana poeta, mult abundentă odinioară, adoptă formula epitafului
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
speranța reinstalării în „prototip”, a perceperii „cuvântului originar” („Redă-ne prototipul, dă-ne prima sămânță / și ca pe un păcat ce vrea să fie iar / șoptește, Limpezimea Ta, pronunță / acel cuvânt originar!” - Întâi a fost cuvântul), noul psalmist încearcă o dezolare atât de mare, în clipele când are sentimentul că „nu se poate”, încât nu ezită să reproclame (după Nietzsche) moartea lui Dumnezeu: „El a murit cu totul, / ștergeți-vă cu albe ștergare mâna, botul, / adio, Dumnezu a fost ucis” (Alt
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
în viitorul morții și, asemeni Isoldei, agonizează învolburat, celebrând iubirea că moarte extatica. Lirismul târziu al poetei reorchestrează marile ei teme - la care se adaugă carnagiul războiului -, oficiind solemn, cu zvâcniri revoltate, „onoarea de a suferi”, într-o splendoare a dezolării spiritualizate amar, cu resemnare de astru crepuscular, absorbit în „forțele eterne”. Blamat că un sacrilegiu moral, dar entuziasmându-i pe Proust și pe Barrès, românul Le Visage émerveillé adopta formulă notației de jurnal, expunând, într-o proza cu tușa diafana
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
fără să-ți tremure. Și pe urmă sună soneria de la intrare și deschizi ușa de la sala de așteptare și te trezești cu o mutră nouă, cu o problemă nouă, o doză nouă de amărăciuni și câțiva gologani. Sentimentul inutilității, al dezolării, al eșecului, al durerii înăbușite nu dispare pe tot parcursul romanului. În capitolul 31, Marlowe află, în discuția cu Linda Loring, că personajele pe care le întâlnise până atunci, de la Terry Lennox la Roger Wade, aparțin aceleiași lumi în apărarea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
viziune și atmosferă cu o arhaitate absolută. Poetul își asumă existențial consecințele ipotezei speculative a filosofului. Dacă viața nu poate ieși niciodată din niște „izvoade” inițiale și participă necontenit la un „joc al întoarcerii”, toate zbaterile individuale rămân fără rost. Dezolarea invadează astfel vitalismul oniric, imprimându-i oboseala nesfârșitelor întrupări. Descurajarea și chiar refuzul de a relua revenirile dinainte prevăzute ale ființei nimeni nu le-a cântat mai zguduitor ca B. (Cetire în palmă, Tăgăduiri). „Tristețea metafizică” traversează un stadiu anxios
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
care precedă stabilirea ordinii. Din acest motiv, la nivel psihologic, ceața îmbracă adesea un caracter neliniștitor, ce evocă pierderea reperelor, lipsa de claritate interioară și obscurantismul. Ger, gheață, grindină Gheața are o semnificație negativă, de răceală, de duritate și de dezolare. Ea revelează ambianțele tensionate, dar care rămân latente și intră în categoria lucrurilor nespuse. Înfruntarea nu este directă. Nu sunt conflicte deschise, ci un război rece și subversiv, care e, din această cauză, mult mai provocator și mai periculos. În
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
agonie, în care „cadavre neîngropate la timp”, infestate de viermi hidoși, stau alături de șerpi, „cameleoni anxioși” și hiene, alcătuind laolaltă un bestiar al spaimei și coșmarului. O lume a „golului metafizic” și a „eroilor apocrifi”, nouă Sodomă în care domnesc dezolarea și zădărnicia: „Aici e la fel de trist, de stupid, de zadarnic,/ nu mai ai nici pe cine ucide/ și nici de cine să fii ucis” (Hamlet apocriful). Este locul în care viii nu se mai deosebesc de cei morți, iar cadavrele
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
imaterială a iubirii frânte demult: „Apa ochilor tăi s-a revărsat, albastră, în casă;/ tot ce-am simțit după aceea a fost numai lumină și mătasă”. Ceea ce s-ar fi vrut însă expresia unor trăiri profunde, hrănite de suferință și dezolare, alunecă adesea în pastișă sau afectare, într-un retorism minat de numeroase stângăcii. Placheta de versuri Flaute de mătase, apărută tot în 1923, se înscrie în alt registru tematic, acela al iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
și reușite, sau ca inacceptabile, negative și nereușite. Ca sentiment sau ca experiență sufletească și morală, regretul are două aspecte: aă Un aspect exterior, comunicabil și, prin urmare, transmisibil, putând a fi Înțeles de ceilalți, manifestat printr-o stare de dezolare, tristețe, inactivitate, mimică ștearsă, privire abătută, voce stinsă, verbalism tematic legat de acțiunea care a declanșat regretul. bă Un aspect interior, incomunicabil și, implicit, netransmisibil, care rămâne de neînțeles pentru ceilalți, Întrucât este o experiență sufletească strict personală și interioară
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
devine membru corespondent al Academiei Române, călătorește în țară și peste hotare, ajungând o personalitate literară oficială, prezentă și în manuale. În versurile volumului de debut, Chemarea cumpenelor (1937), sunt vizibile două atitudini lirice: fascinația în fața naturii și a muncii agreste; dezolarea profundă, revolta celor umili și săraci. O expresie necizelată, dar viguroasă, rod al exaltării și furiei, definește mai degrabă un temperament decât un artist. La polul opus, desprinse de condiționarea socială, sunt versurile din ultima parte a vieții, adunate în
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
când alții îl ironizau prea pe față, sesiza și se mânia mai mult de rușine. Chiar dacă ajung la aces-te constatări așa de mulțumitoare pentru mine, totuși unul din reproșurile pe care i le îndrept mai ales, producând în mine imensă dezolare: "Să te fi despărțit de el cu un timp înainte de întîlnirea noastră, dacă este exact că-i cunoșteai toate cusururile! Dar ai trecut de la unul la celălalt". Ioana, iubita mea, m-a refăcut singură și, la urmă, imaginea mea a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
interpretare ironică să devină o faptă rea. Părea o flacără, așa de fierbinte, de tremurătoare, de miraculoasă și în același timp purtând misterul stingerii apropiate. Dar se poate explica resortul declarației ei. Voia cu orice preț să salveze ceva din dezolarea în care trăise și pe care o înfăptuise singură, din atâtea iluzii în care pusese tot entuziasmul. Aceasta, ca să-și ascundă remușcările. Și acum utiliza, mai ales ca să se potolească (întotdeauna, în nenumăratele noastre discuții, a vorbit mai mult pentru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lucru": "subiectul nu mai are nici o valoare, ci obiectul, lucrul pur și simplu care permite varierea temei". ... Efectul staticului, al modelării aproape muzicale a temei nu este în Ioana o semnificație, ci, bineînțeles, o sonoritate: "Voiam să redau sunetul unei dezolări care plana pe întreaga carte ca într-o tragedie greacă. Marea, gelozia, singurătatea, o moarte posibilă formau cadrul cel mai vast posibil, cred". Și Flaubert își dorise prin Madame Bovary un roman cafeniu, iar prin Salammbô unul purpuriu. Atracția "lucrului
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
toată ziua cu ferestrele deschise și cu lucrurile întinse la soare în cerdac, pe frânghii. Iar acum noaptea, acolo unde altădată era lumină și viață, e tăcere și nemișcare. În odaia unde râdea și cânta Adela, acum e întunecime și dezolare, și geamul ei, care strălucea în noapte, acum e o lespede de marmură neagră. " Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?" Cuvintele astea simple, puțin cam ridicole, scrise cu litere chirilice într-o carte veche de stihuri, mă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ci dinspre cealaltă parte a zidului despărțitor. O voce tulburătoare. Probabil musafirul despre care auzisem mai Înainte. Pe măsură ce Înaintam, În cîmpul meu vizual mi se Înfățișară: rafturi din oțel, perdele albe la ferestre, care scoteau și mai mult În evidență dezolarea din jur, flori artificiale de o varietate nedefinită, un televizor, o masă rotundă acoperită cu vinilin argintiu și pe ea binecunoscuta scrumieră cu cele patru pisici atașate și apoi, pe fundalul acesta, un individ cu bărbia rezemată În mîini, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
șmecheri (în tranziție). Că oameni care îmi sunt mai aproape și îi respect (cetățeni competitivi care progresează și joacă după reguli) sunt tare inadecvați. Și că nu îmi rămâne decât să mă resemnez. Cred că încep să îi înțeleg și dezolarea lui Andrei când spune că nimic nu îl atrage și n-are după ce cai verzi pe pereți se duce. E teribil de greu să trăiești cu un astfel de nihilism și eu cred că va trebui să încep să trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
monumentale străjuite de armate de statui din piatră putrezită ce se scufundau În tină. Am respirat adînc și am pătruns În labirint. Mama zăcea Îngropată la vreo sută de metri de acea potecă flancată de galerii nesfîrșite ale morții și dezolării. La fiecare pas puteam simți frigul, golul și furia acelui loc, groaza tăcerii sale, a chipurilor prinse În vechi portrete abandonate În compania unor lumînări și a unor flori veștejite. Îndată am izbutit să văd, În depărtare, felinarele de gaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cațăr pe gard și să ajung iară În curtea școlii. Cele două porți de fotbal, cu barele făcute din câteva cărămizi ori pietre Încălecate, erau de-acuma inutile și stinghere, căci echipele se strângeau la centrul terenului și priveau cu dezolare jumătățile mingii de cauciuc, despărțite de cuțitoiul bătăușului moșneag. Băieții Încercau să caute vinovatul, iar acela nu era niciodată cel care, șutând ca un tâmpit, trimisese mingea În via nebunului. Cu viclenie, vorbea câte unul către ceilalți: „De ce l-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se îndoise de el, era una. Dar să ordone decapitarea lui Shojumaru, era un lucru pe care nu și-l putea imagina nici măcar pe departe. Așa a fost? gemu Kanbei. Dintr-o dată, îl privea pe Nobunaga numai cu răceală și dezolare. Riscase atât de mult: intrase singur în Castelul Itami, fusese întemnițat, scăpase de moarte ca prin urechile acului - și, în cele din urmă, pentru cine lucra? În același timp, nu se putea abține să nu verse lacrimi pentru nemăsurata afecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi. Acesta ceru o pensulă și semnă. Apoi, își crestă vârful degetului mic și aplică o pecete de sânge lângă iscălitură. Tratatul de pace era semnat. Peste câteva ore, tabăra clanului Mori fu cuprinsă de șoc și căzu pradă dezolării, ca un vârtej de vânt, la vestea morții lui Nobunaga. În cartierul general de campanie al lui Terumoto, facțiunea care se opusese păcii tot timpul vorbea acum gălăgios, cerând atacul imediat asupra lui Hideyoshi. — Am fost mințiți! — Ticălosul ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se preschimba rapid Într-o stare amară de regret. M-am scufundat În apă, În scopul unei deșteptări Întârziate. Niciun efect. Înnebuneam deja, simțeam că am febră, apa mă opărea și nici măcar nu-mi mai păsa. Era un fel de dezolare totală, căreia nu-i puteam face față. Am găsit cumva puterea să mă ridic, să mă Îmbrac, să-mi trec o mână prin părul umed, deși eram vag conștientă de ceea ce făceam. Mă pierdusem Într-o nebunie dăunătoare. Capul Îmi
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
în chip enigmatic suficientă sieși și, în același timp, neașteptat de revelatorie pentru ceea ce unul dintre personaje numește „psihologia recluziunii“, a singurătății și a exilului. Plicul negru este în ultima analiză o meditație asupra inescapabilității exilului, a alienării și a dezolării într-o sufocantă societate totalitară, într-o atmosferă de teamă și suspiciune, în care discreția și intimitatea sunt în mod brutal refuzate. (Text publicat în Boston Sunday Globe din 11 iunie 1995; versiunea în limba română aparține lui Liviu Petrescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]