668 matches
-
ȘIO = L. Șăineanu, Influența orientală asupra limbei și culturei române, I-II, București, Socec, 1900. Ștefănescu, Corpus = A. Ștefănescu, 2002, "Caracteristici ale limbajului vag în jargonul informaticii", în Pană Dindelegan (coord.), p. 288−296. TDM II = B. Cazacu (red.), Texte dialectale Muntenia, II, București, 1975. TDO = B. Cazacu (red.), Texte dialectale Oltenia, București, 1967. TDRG = H. Tiktin, Rumänisch-deutsches Wörterbuch, I (1903), II (1911), III (1924), Bukarest. Verba = L. Pop (éditeur), Verba volant. Recherches sur l'oral, Cluj-Napoca, Echinox, 2004. ZF = " Ziarul
[Corola-publishinghouse/Science/85033_a_85819]
-
I-II, București, Socec, 1900. Ștefănescu, Corpus = A. Ștefănescu, 2002, "Caracteristici ale limbajului vag în jargonul informaticii", în Pană Dindelegan (coord.), p. 288−296. TDM II = B. Cazacu (red.), Texte dialectale Muntenia, II, București, 1975. TDO = B. Cazacu (red.), Texte dialectale Oltenia, București, 1967. TDRG = H. Tiktin, Rumänisch-deutsches Wörterbuch, I (1903), II (1911), III (1924), Bukarest. Verba = L. Pop (éditeur), Verba volant. Recherches sur l'oral, Cluj-Napoca, Echinox, 2004. ZF = " Ziarul Financiar".
[Corola-publishinghouse/Science/85033_a_85819]
-
figurilor dragi (mama, tatăl, iubita) ori a câtorva episoade ale copilăriei. S. încearcă o apropiere mai mare de simbolism, dar nu izbutește, în poezii precum Cărăruie sau Râul, decât simple alegorii. Paradoxal, în încercările lui lirice lipsesc cu totul vocabulele dialectale, dar abundă neologismele, unele inoportun utilizate. Dacă fragmentele publicate din piesa Costa Vlahia nu pot da seama nici de dramatismul acțiunii, nici de veridicitatea personajelor, ele arată dexteritate în versificare și o bună mânuire a dialogului, calitate vizibilă și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
A. nu uită nici o clipă că „armânescu sândzi strigî”. Biruindu-și deprimarea, el își asprește glasul, vrând să se exprime cât mai energic, mai răspicat. Numai că, temperamental, gesticulația combativă nu i se prea potrivește. Samarineanul rămâne un poet strict dialectal. SCRIERI: [Poezii], în Antologie aromânească, îngr. Tache Papahagi, București, 1922, 155-166, 170-172, în Tache Papahagi, Poeții Z. A. Araia și T. Caciona, București, 1932, 2-97, în Antologie lirică aromână, îngr. și pref. Hristu Cândroveanu, București, 1975, 174-183, în UVPA, 178-188
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285412_a_286741]
-
Jocul didactic, mijloc de consolidare și apreciere a deprinderilor ortografice, RPed, 26, nr.1, 1977, 29-34. [71] MUSTER, DUMITRU, PUȘCAȘU, SOFIA, Examinarea în ciclul primar cu teste docimologice, RPed, 26, nr.7, 1977, 44-47. [72] NEIESCU, PETRU, Despre necesitatea cercetărilor dialectale, LL, 1, 1977, 136-138. [73] NEȘTIAN, VALERIU, C., Contribuția lecțiilor de limbă si literatură la cultivarea exprimării elevilor, învLicTehn,26, nr.3, 1977, 16-17. [74] NEȘTIAN, VALERIU, C., Rolul limbii și literaturii române in cultivarea limbajului profesional al elevilor, învLicTehn
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
1921-1922). Alcătuiește și publică mai multe manuale pentru uzul elevilor de gimnaziu, dicționare școlare bilingve (Dicționar portativ latin-român și român-latin, I-II, 1892-1908), studii lingvistice (Încercări în vocalismul limbei române, 1893, Limba română poporană și dialectul sicillian, 1904) și glosare dialectale (Glosariu de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român, 1899). Colaborează la „Analele Academiei Române”, „Anuarul Liceului Unit «Sf. Vasile cel Mare»” (Blaj), „Calendarul Asociațiunii pe anul 1927”, „Comoara satelor”, „Convorbiri literare”, „Cultura creștină”, „Foaia bisericească și scolastecă”, „Foaia scolastecă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290545_a_291874]
-
mai multe manuale pentru uzul elevilor de gimnaziu, dicționare școlare bilingve (Dicționar portativ latin-român și român-latin, I-II, 1892-1908), studii lingvistice (Încercări în vocalismul limbei române, 1893, Limba română poporană și dialectul sicillian, 1904) și glosare dialectale (Glosariu de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român, 1899). Colaborează la „Analele Academiei Române”, „Anuarul Liceului Unit «Sf. Vasile cel Mare»” (Blaj), „Calendarul Asociațiunii pe anul 1927”, „Comoara satelor”, „Convorbiri literare”, „Cultura creștină”, „Foaia bisericească și scolastecă”, „Foaia scolastecă”, „Generația nouă”, „România liberă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290545_a_291874]
-
și expresii populare. Evoluția lui M.-L. are loc în direcția unui text marcat, pe de o parte, de formația sa de matematician, atras de tipologia poeților artifex, pe de alta, de motivele, sonurile și, mai ales, vocabularul popular, chiar dialectal. Se regăsesc la el peisajul locurilor natale, dar și neliniștea, întrebările omului modern, după cum versul liber alternează cu cel clasic. Critica l-a alăturat unor autori ca Ovid Densusianu, Elena Farago și, mai ales, lui Aron Cotruș. SCRIERI: Biblice, Timișoara
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288192_a_289521]
-
a pasajului 2 Rg. 22, Ringrenn a identificat patru tipuri de variante: 1. variante ortografice, care apar în cursul procesului de copiere; 2. diferite vocalizări ale acelorași consoane; 3. variante gramaticale și stilistice, expresie a revizuirilor textului sau a diferențelor dialectale ale limbii ebraice; 4. variante cauzate de simpla uitare a unor cuvinte, în procesul transmiterii prin tradiția orală 2. 1.2. Principalele teorii referitoare la originile textului biblictc "1.2. Principalele teorii referitoare la originile textului biblic" În secolul trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
plasate într-o genizah. De obicei, o copie care prezenta mai mult de trei greșeli era scoasă din uz2. Textul transmis de către scribi era consonantic, prezentând uneori anumite diferențe frazeologice; de cele mai multe ori însă diferențele gramaticale reprezentau, foarte posibil, forme dialectale regionale: alături de transmiterile scrise ale textului circulau tradițiile orale care conțineau indicații mai mult sau mai puțin clare privind formele textuale și pronunțarea cuvintelor. Dacă această raportare istorică la procesul transmiterii textului biblic poate părea îndoielnică, ea joacă totuși un
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pământului provoacă o viziune terifiantă a efectelor secetei, plasticizate într-un tablou apocaliptic (Foamete), așa cum lipsa mijloacelor de subzistență în mediul urban îl face să arunce diatribe și blesteme grele asupra orașului (Fapte diverse). Rostirea țărănească sau suburbană, cu inserții dialectale, aspră, dură, uneori trivială, dar în căutare de figuri și imagini de efect, șocante chiar, este principalul suport al tensiunii lirice revendicative. În insolența sa orgolioasă, poetul dă glas trupului, instinctelor, impulsurilor fiziologice, atacând zonele joase ale sensibilității. Stelele sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
a literaturii. Ele fixează în scris forme arhaice de limbă, specifice tranziției de la latina vulgară la limba română actuală, oferind cercetătorilor un bogat material lexical, ce constă în cuvinte moștenite din latină și dispărute azi sau retrase pe o arie dialectală extrem de restrânsă, cum aprecia N. Cartojan. De asemenea, după fericita expresie a aceluiași istoric literar, textele rotacizante reprezintă „primele zări de lumină în pâcla slavonismului”. Apariția tiparului este strâns legată de prezența Scripturii în cultura noastră medievală. Cea de-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
îi determină caracterul totodată ludic și pasional. Idișul este, într-adevăr, spre deosebire de europenii din Vest la care totul își urmează liniștit cursul, cu ordine și disciplină, o limbă sălbatică, confuză, liberă, boemă, tânără, o limbă orală, schimbătoare, concisă, rapidă, nepăsătoare, dialectală, transversală, cosmopolită. Este o limbă a cărei inteligibilitate este constituită de către germană, dar care, paradoxal, este intraductibilă în germană (dar este traductibilă în alte limbi) pentru că sub cuvinte aparent asemănătoare semnificanții sunt radical diferiți. Faptul cel mai remarcabil în acest
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în colecția sa de Poezii populare. Se mai găsesc indicii la C. Rădulescu-Codin, Elena Niculiță-Voronca, S. Fl. Marian. Datele nu concordă între ele, fiind deteriorate de loc și de vreme. Dacă textul a fost, totuși, conservat și consemnat în zone dialectale diverse și la mari distanțe, este de presupus că avem de a face cu o realitate culturală demnă de atenție, răspîndită, pe vremuri, pe toată întinderea spațiului limbii române. Calendarul agricol fixează „obiceiul”, de regulă, în ajunul Floriilor, simplă coincidență
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
era îngropat în lanul de grîu verde și ținut acolo pînă la Sîngiorz, cînd era scos și aruncat în lac sau în Fîntînă”. Exemplele se pot înmulți. Ele au fost selectate de autor din Arhiva Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectale - București și confirmă sau dezvoltă informațiile moștenite de la Gheorghe Săulescu, Teodor T. Burada și alții. Ce aspecte sunt comune sau măcar apropie cele două obiceiuri în secvențele lor ritualice constitutive? În primul rînd, data calendaristică. În multe locuri, Paparuda și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
o frumoasă caracterizare, „pelerin pe toate plaiurile rătăcirilor românești”. Aceste călătorii au avut ca rezultat interesante studii cu caracter etnografic și folcloric. Concepute monografic, studiile conțin numeroase considerații de ordin geografic, istoric, etnografic, folcloric, precum și poezii, melodii populare și texte dialectale (Datinile la nunți ale poporului român din Macedonia, Poezii populare adunate în Macedonia ș.a.). Singulare erau preocupările sale pentru identificarea urmelor dacice în crestăturile plutașilor pe cherestele sau ale șalgăilor pe droburile de sare. Din 1905 apare în „Arhiva” ciclul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285952_a_287281]
-
lungă sau mai scurtă și ca apelative, numele de locuri cunosc mai rar modificări fonetice distincte față de cele care afectează, în timp, apelativele corespun zătoare. De aceea, variantele lor fonetice nu sunt numeroase și apar ca urmare a unor reflexe dialectale ori a evoluției istorice. În cazul numelor de persoană, care nu sunt asociate, ca regulă generală, cu apelativele, variantele fonetice au o libertate de apariție nestingherită, fiind de aceea numeroase, mai ales în sistemul popular și familiar de denominație. A
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
exemplu, toponimul Bocșa din județul Caraș-Severin a fost identificat, după cercetări minuțioase, în „persoana toponimică“ a unui fost Boccea (format de la un radical antroponimic Boc) rostit bănățenește Bocśa (și transmis în documente ca Bokcha, Bokchya, Bokcza, Bogsan etc.); Reșița, rostit dialectal Răśița (magh. Resicza, germ. Reschitza) e varianta populară a unei foste forme literare Recița (< sl. Rečica, sau < rom. Recița); Hauzești este un fost Hăugești (rostit Hauźeść); Jurești (< Giurești); Dăjești (popular Dăźeșć) provine din Dăgești; Gruni (Gruń în grai bănățean) a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
trasă din puținele exemple enumerate și din multe situații similare existente este că nu trebuie să „îngropăm“ prea ușor unele toponime, invizibile o perioadă, pentru că s-ar putea să descoperim, la un moment dat, că ele „supraviețuiesc“ sub diferite „travestiri“ dialectale, populare sau documentare. Evantaiul divers de „modele“ de viață înregistrate la diverse nume de locuri configurează totuși un specific evident al „viețui rii“ numelor de locuri în raport cu apelativele comune. Este vorba de faptul că toponimele îmbătrînesc și dispar mai repede
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
vechi. Acestea trebuie de cele mai multe ori reconstituite, presupuse, reconstruite cu migală fonetică, morfologică și semantică din rămășițele fragmentare și deformate grafic de documentele scrise, de cele mai multe ori, în alte limbi, de filtrul heteroglot prin care au trecut și de „adaptările“ dialectale sau oficial-administrative care le fac greu, iar uneori imposibil, de recunoscut, chiar cu ajutorul ochelarilor cu multe dioptrii de istoric al limbii. La fel cum arheologul caută urme la suprafață ale unor posibile construcții îngropate adînc în pămînt, tot așa toponomastul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
perioadă lungă de timp (între două reforme lingvistice normative). Norma lingvistică este variabilă regional, social și istoric, iar norma literară este supradialectală, unică, unitară și are un grad ridicat de stabilitate în timp. Practic, norma literară selectează dintre normele lingvistice dialectale una pe care o impune ca bază unică. Selecția aceasta a fost operată și în cazul multora dintre numele de locuri cu variante regionale, istorice și populare. Iată cîteva exemple (variantele neliterare, deci neoficiale, sunt puse în paranteze): Bîrca (Bărca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
rîu“; Almășel este un derivat toponimic, în limba romînă, de la Almaș, cu sufixul diminutival -el (la fel Almăjel < Almaj, Hălmăgel < Hălmagiu); Almășeni e toponimizarea unui nume de grup cu sufixul -eni („cei veniți din Almaș“); Almăj este o variantă fonetică dialectală a lui Almaș (formele cu j se găsesc în Banat și în Oltenia, iar cele cu ș în zona Ardealului). Almasău poate fi un compus format din almás, „livadă de meri“ și ovó, „paznic“, așadar Almásovó, în care finalul devine
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
2008, nu-l consemnează, considerîndu-l probabil neînsemnat geografic și de uz restrîns. Informatorul care l-a indicat (pentru Dicționarul toponimic al Banatului) a precizat că în zonă crește o floare „de gîrlă“ de culoare galbenă numită călcadză (cu o formă dialectală). V. Frățilă identifică această floare cu planta numită popular calce, calcea calului, bulbuc, bulbucel, capră nemțească, scalce. Sursele lexicografice indică sinonimiile calce-mare = rostopască, calce-mică = untișor și, de asemenea, o floare cu frunze mari și flori galbene, calciu (plural călci, diminutiv
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
orientală) apelativul *chalcada, preluat (printr-o filieră fonetică justificată în mod amă nunțit) din gr. xalcada (acuzativul lui xalkas), atestat ca nume de plantă (cu sensul „floare de aur“, „floare aurie“). Aceeași temă, cu sufix diferit, se regăsește în apelativele dialectale italiene kaltsaider, kaltseder, kaltsedar, kalčida, calcirel, calcidrel etc. Apelativul existent și în albaneză ar putea fi împrumutat de la aromînii conlocuitori cu albanezii. Călcadză, ca și Ascura, așadar, pot fi două dintre apelativele moștenite de romînă și de alte idiomuri est-europene
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
trebuie să fim de acord cu G. Giuglea că ne aflăm în fața unei „numiri topice capitale“. Soluția etimologică care a întrunit cea mai largă susținere științifică pornește de la rom. vechi buăr (< lat. bubalus), auzit de slavi *buhăr (dovadă o variantă dialectală actuală bohor) și transformat în bihor (ca în bubalus > buvalo > bivol); încă o dovadă o reprezintă bulg. buher, „melc“, care, cum se spune în folclorul nostru, „scoate coarne bourești“. Toponimul Bihor, fonetizat de slavi, a fost „retrecut“ la romîni. De la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]