665 matches
-
a dialectului împreună cu cultura regională pe care îl exprima - golire datorată aculturației noii puteri a societății consumiste, puterea cea mai centralizatoare și deci cea mai potențial fascistă pe care istoria o amintește - sunt explicit tema unui poem al unui poet dialectal, intitulat chiar Limbă și dialect 2 (poetul este Ignazio Buttitta 3, iar dialectul - siciliana). Poporul e întotdeauna, în esență, liber și bogat: poate fi pus în lanțuri, despuiat, i se poate pune căluș 1, dar este în linii mari liber
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
cine are o cultură proprie și se exprimă prin intermediul ei este liber și bogat, chiar dacă ceea ce exprimă el este (față de clasa care îl domină) lipsă de libertate și mizerie. Cultura și condiția economică coincid perfect. O cultură săracă (agricolă, feudală, dialectală) „cunoaște” realist doar propria condiție economică și prin ea se structurează sărac, dar potrivit complexității infinite a existenței. Doar când ceva străin se insinuează într-o asemenea condiție economică (ceea ce se întâmplă astăzi aproape întotdeauna din cauza posibilității unei confruntări continue
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în ochi” care este corpul, „suntem tot săraci și orfani”. Această poezie atât de tragică are un echivalent într-un alt poem, cu titlul Ranchiuna 2. Și aici, concluzia (perfectă din punct de vedere expresiv) nu lasă nici o speranță. Poetul dialectal și popular (în sensul dat de Gramsci) adună sentimentele săracilor, „ranchiuna” lor, mânia, explozia lor de ură: se face, pe scurt, interpretul și mediatorul lor; dar el, poetul, este un burghez. Un burghez care se bucură de starea sa privilegiată
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
italianului din centru a acelui sărman dialect rămas cu totul marginal: o epavă și o rușine. Trebuie spus îndată că, deși schimbă radical motivele acestuia - proiectându-le de la stânga, și nu de la dreapta -, Camon este primul care consideră această lume dialectală a sărmanilor săi părinți drept „o epavă și o rușine”. A cincea stare este, în orice caz, una dintre reușitele cele mai originale ale prozei din ultimii ani. Camon (după cum își va fi imaginat cititorul parcurgând acest preambul) este și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
volumele Posada Gurenilor. Povestiri din alte vremi (1929), în parte memorialistic, și Povestiri oltenești. Locuri și oameni din alte vremi (1946). Bogăția datelor etnofolclorice, istorice și toponimice, conținute de povestirile scrise în savurosul grai gorjean (autorul adăuga și un „vocabular” dialectal explicativ), oferă în subsidiar o posibilă monografie a zonei dintre Jiu și Cerna. Onomastica bogată, cu accent individualizator, persiflant, colorează narațiunea. Mama este, ca și la Ion Creangă, adepta tradițiilor, a „rânduielilor” rurale. Pe alocuri, istoria familiei pare a se
AL LUPULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285208_a_286537]
-
operată a treia schimbare: „Făclie și organ de propagandă naționalistă”. Publicația este în primul rând un organ de informație și propagandă pentru problemele aromânilor. Cultura și literatura vor fi, așadar, prezente în măsura în care sunt relevante pentru această comunitate. Favorizate sunt studiile dialectale (structura dialectului, influențe, lexic, onomastică etc.), de obicei reproduse din volume sau din presă. M. publică, de asemenea, portrete, culegeri de folclor dialectal, corespondență inedită (a unor personalități politice îndeosebi), note, știri, informații. Literatura este aproape în exclusivitate în aromână
MACEDONIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287941_a_289270]
-
aromânilor. Cultura și literatura vor fi, așadar, prezente în măsura în care sunt relevante pentru această comunitate. Favorizate sunt studiile dialectale (structura dialectului, influențe, lexic, onomastică etc.), de obicei reproduse din volume sau din presă. M. publică, de asemenea, portrete, culegeri de folclor dialectal, corespondență inedită (a unor personalități politice îndeosebi), note, știri, informații. Literatura este aproape în exclusivitate în aromână. Colaborează cu versuri Victor Eftimiu, Vasile Muși, George Murnu, R.M. Nicolau, Petre Florescu, Gabriel Drăgan, Nicolae Dobre. Lui Tudor Arghezi i se tipărește
MACEDONIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287941_a_289270]
-
Ion Goskin (Despre literatura macedoromână), Gr. L. Trancu-Iași și sunt reproduse două fragmente din volumul Românii nomazi de Theodor Capidan, apărut la Cluj (1926). În 1932 este inserată replica (favorabilă) a lui E. Lovinescu la poziția revistei în problema literaturii dialectale. Alți colaboratori: Toma N. Riconti, Ion Exarhu, Mihail Negru, N. Mihuțiu-Bănățanu. C.Tt.
MACEDONIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287941_a_289270]
-
la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1979). Din 1974 este lector de limba română la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, unde parcurge treptele universitare până la cea de profesor. Debutează la „Lumina” (Pancevo), în 1973, cu articolul Elemente dialectale și populare în proza lui Ion Popovici-Bănățeanul. Colaborează la publicațiile românești din Voivodina - „Lumina”, „Analele Societății de Limba Română”, „Libertatea”, „Cuvântul românesc”, „Tribuna tineretului” ș.a. Interes literar prezintă volumul Cugetări (1996), care însumează reflecții asupra celor mai diverse teme, dar
MAGDU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287954_a_289283]
-
fi aplicat și în Analogii. Constante ale istoriei literare românești (1995) și Perspective critice (1998), în care sunt reunite studii despre Varlaam, C. Negruzzi, Ion Creangă, Eugen Barbu, Marin Preda, Petru Dumitriu, Titus Popovici, Marin Sorescu, dar și despre literatura dialectală sau literatura din Basarabia, în tentativa de a afla „constante” întemeiate pe procese analogice. Spirit mai degrabă germanic, exact și limpede în judecăți, aplicat cu persuasiune și metodă la operă (și autor), în care e înclinat să determine „scheme”, „roluri
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
balade și doine, în care pe alocuri se mai simte intervenția culegătorului, cuprind piese folclorice de o incontestabilă ținută artistică. Notele explicative ce însoțesc unele texte, indicarea localităților de unde au fost culese și notarea, câteodată, a numelui informatorilor, precum și glosarul dialectal conferă caracter științific acestei colecții, care ocupă un loc însemnat în istoria folcloristicii românești. O contribuție notabilă o aduce și culegerea Tradiții poporane române din Bucovina (1895). Legendele, publicate într-o broșură apărută la Sibiu (Tradițiuni poporale române, 1878), reluate
MARIAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288024_a_289353]
-
Sextil Pușcariu, inițiatorul și directorul instituției, în buletinul „Dacoromania”, noul așezământ urma să continue elaborarea Dicționarului limbii române (adesea denumit și Dicționarul Academiei), sarcină pe care Academia Română i-o încredințase lui Sextil Pușcariu încă din 1906, și să elaboreze „studii dialectale și lexicografice prin adunarea de material la fața locului, prin chestionare trimise în toate ținuturile românești și prin îndemnarea specialiștilor la conlucrare”. Una din preocupările de căpetenie era elaborarea unui Atlas lingvistic român, activitate care a presupus, alături de dăruirea lui
INSTITUTUL DE LINGVISTICA SI ISTORIE LITERARA „SEXTIL PUSCARIU”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287562_a_288891]
-
și de Theodor Capidan. Eforturile s-au concretizat, între 1938 și 1943, în editarea a șapte volume din Atlas... (patru din ancheta întreprinsă de Sever Pop și trei din cea înfăptuită de Emil Petrovici) și a unui tom de Texte dialectale. Cât privește Dicționarul limbii române, la a cărui redactare au participat, în principal, Constantin Lacea și Theodor Capidan, secondați de N. Drăganu, C. Diculescu, D. Evolceanu, Teodor Naum, Șt. Pașca, Yves Auger, A.I. Rădulescu-Pogoneanu, sub îndrumarea aceluiași Sextil Pușcariu, munca
INSTITUTUL DE LINGVISTICA SI ISTORIE LITERARA „SEXTIL PUSCARIU”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287562_a_288891]
-
anvergură: Dicționarul limbii române, Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina, Tezaurul toponimic al României. Moldova, Dicționarul literaturii române, Arhiva de Folclor a Moldovei și Bucovinei. Pentru realizarea unei baze de date corespunzătoare, s-a întocmit un chestionar dialectal (de I.A. Florea, Zamfira Mihail, Dragoș Moldovanu și Ion Nuță, în 1968), un chestionar folcloric și etnografic general (de I.H. Ciubotaru, în 1970), un chestionar toponimic și entopic general (de Dragoș Moldovanu, în 1976). Ca urmare a răspunsurilor primite
INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMANA „ALEXANDRU PHILIPPIDE”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287559_a_288888]
-
literele E și L. În 1987 s-au tipărit primele părți din Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina, continuate, în 1997, de volumul al doilea. În 1993, 1995 și 2002 s-au publicat trei volume de texte dialectale, întregite în 1997 de un studiu asupra specificului anchetei dialectale. În 1991 și în 1992 au apărut două volume din Tezaurul toponimic al României. Moldova, cel de-al treilea (Toponimia Moldovei în documente scrise în limbi străine) fiind, de asemenea
INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMANA „ALEXANDRU PHILIPPIDE”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287559_a_288888]
-
părți din Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina, continuate, în 1997, de volumul al doilea. În 1993, 1995 și 2002 s-au publicat trei volume de texte dialectale, întregite în 1997 de un studiu asupra specificului anchetei dialectale. În 1991 și în 1992 au apărut două volume din Tezaurul toponimic al României. Moldova, cel de-al treilea (Toponimia Moldovei în documente scrise în limbi străine) fiind, de asemenea, tipărit. În seria „Caietele Arhivei de folclor a Moldovei și
INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMANA „ALEXANDRU PHILIPPIDE”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287559_a_288888]
-
din Salonta, apoi ca student la drept, a participat la anchetele dialectologice și la culegerile de folclor literar, organizate la Salonta de secția maghiară a alianței internaționale a folcloriștilor, Folklore Fellows. Debutează în revista „Magyar Nyelvőr” cu articole de lexicologie dialectală (1916). După primul război mondial se stabilește la Oradea, unde participă la activitatea societății „Cele trei Crișuri”. Român după mamă, își semnează scrierile, începând cu anul 1934, și Al. Olteanu sau Oltyán Sándor. De la sfârșitul deceniului al patrulea, locuiește la
KERESZTURY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287709_a_289038]
-
Deși concepută încă din tinerețe, G. publică abia după stabilirea în Anglia Chrestomație română (I-II, 1891), opera sa de căpetenie, care cuprinde „extracte din 100 de manuscripte și aproape tot atâtea cărți tipărite”, precum și - veritabilă premieră la noi - texte dialectale și folclorice inedite, însoțite de un meticulos aparat științific în română și franceză, pentru a o face cât mai accesibilă învățaților străini. Aceștia o salută prin vocile lui Th. Gartner, Wilhelm Meyer-Lübke, Richard Otto, Émile Picot, Jan Urban Jarník, Gustav
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
Liceului „Gheorghe Lazăr” (1953-1956), vă absolvi Facultatea de Filologie a Universității din București (1961), devenind bibliotecara și documentarista la Institutul de Folclor (1962-1963), apoi documentarista (1963), cercetător științific (din 1969), cercetător științific principal (1971) la Institutul de Cercetări Fonetice și Dialectale al Academiei Române, lector asociat la Facultatea de Limbă și Literatura Română (1967-1972). Este doctor în filologie la Universitatea din București, cu teza Semantica transformatională a limbii române (1968). În 1980 emigrează împreună cu soțul său, scriitorul Constantin Eretescu, în SUA și
GOLOPENŢIA-ERETESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287311_a_288640]
-
îi dedică prietenului său Franckenstein un Carmen, inspirat de o Cantio de amore, retălmăcit în Codicele Petrovay (1672). De la 1 iunie 1674 datează Oda lui H., moment de referință pentru istoria prozodiei românești. Este scrisă în românește, într-un limbaj dialectal, contorsionat fonetic, sintactic și mai ales ortografic de influențe maghiare și săsești. Versificația savantă, în metru cantitativ, preia hexametrul și pentametrul antic, voind a demonstra, comparativ, virtuțile prozodice ale limbii române. Oda, împreună cu alte poezii gratulatorii în limbi străine, este
HALICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
B.P. Hasdeu la Budapesta, în 1871. Lucrarea se asemăna cu un glosar latin-maghiar al lui Francisc Páriz Pápai. Fără a respecta riguros principii lexicografice - în ce privește ordinea strict alfabetică a vocabulelor, selectate nu din texte, ci din viu grai, păstrând coloritul dialectal bănățean -, dicționarul este important prin numărul relativ mare al termenilor (5000), care includ, pe lângă nume comune, denumiri topografice și o incipientă nomenclatură botanică și medicală. SCRIERI: Oda, CHRM, I, 216, LRM, 671-672. Repere bibliografice: N. Drăganu, Mihail Halici. Contribuție la
HALICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
Filosofie din București, ulterior fiind și decan (1945-1946), apoi rector (1946-1948). Funcționează și ca director al Editurii Cultura Națională (1930-1935) și al Editurii Fundației Regale pentru Literatură și Artă (1934-1940, 1945-1947), precum și ca director al Centrului de Cercetări Fonetice și Dialectale din București (1963-1969). A fondat și condus publicații de specialitate: „Bulletin linguistique” (1933-1948), „Studii și cercetări lingvistice” (din 1950), „Fonetică și dialectologie” (1958-1969), „Revue roumaine de linguistique” (din 1956), „Cahiers de linguistique théorique et appliquée” (din 1962). Studii și articole
ROSETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
țărani. Face studii secundare la Sibiu și universitare la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1928-1931), unde îi are profesori pe Ovid Densusianu, I.-A. Candrea, Tache Papahagi și N. Cartojan. Își susține doctoratul în filologie cu teza Cercetări dialectale în Țara Oltului (1941). Funcționează ca asistent la Catedra de limba română a aceleiași facultăți (1933-1947), profesor secundar (1933-1940, 1950-1960) la București, profesor la Facultatea de Filologie a Universității din Craiova (1968-1972). Colaborează la „Grai și suflet”, „Cercetări folclorice”, „Bulletin
SANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289460_a_290789]
-
L. urmărește înfățișarea tabloului cultural al comunității aromane din Turcia. Se publică literatura originală - proza de N. Batzaria, N.T. Belimace, I. Foți, Ioan Vuloagă, poezie de Marcu Beza, Elenă Pocletaru, P. Baravache, Ț. Constantin, Dumitru Cosmulei -, material folcloric și studii dialectale (Theodor Capidan, Conservatorismul dialectului nostru față de acela al limbii grecești). Alți colaboratori: S. Beberi, G. Zuca, E. Porfirescu, George Murnu, Zicu Araia. V.T.
LUMINA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287906_a_289235]
-
Timpul” ș.a. O perioadă e redactor la ziarul „Partener”. Volumul de proză scurtă Povestiri cu înjurături (2000) și romanul Dincolo de frontiere (2002) recomandă un autor care recompune cu rafinament tocmai lipsa de rafinament a mediilor descrise. Naratorul utilizează limbajul colocvial, dialectal, argotic și reușește să creeze pentru fiecare personaj câte un cadru care îi permite acestuia să se autodefinească drept participant la un dialog. Pe prima filă a cărții sale de debut stă scris: „orice înjurătură condensează o poveste”, formulă percutantă
STOICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289953_a_291282]