1,091 matches
-
cele ale rațiunii și științei. Birocratizarea instituțiilor sociale. Schimbări la nivelul problemelor sociale Emergența unei noi patologii sociale intensificarea delincvenței, acutizarea problemelor legate de foamete, aglomerare urbană, poluare, deteriorarea mediului, anomie. Critic față de conceptul de modernitate reflexivă, Ulrich Beck propune dihotomia prima epocă a modernității și a doua epocă a modernității, vrând prin aceasta să arate că între cele două există schimbări majore, de esență și nu de suprafață: Există o ruptură structurală, o schimbare de paradigmă, și nu doar o
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
un context potrivit pentru interiorizarea cunoștințelor și contribuie la catalizarea reflecției ce se transformă În acțiune. Informația ca acțiune Puternic influențată de China, unde nu există „formă de inteligență superioară celei ce se străduiește să interpreteze schimbarea”, În cultura japoneză, dihotomia dintre teorie și practică nu este enunțată după aceiași termeni ca În Occident. Aici, ordinea lumii nu decurge dintr-un model; ea este conținută În schimbarea Însăși, până la a fi chiar schimbarea. Adaptându-te la cursul mutațiilor, dinamizându-l și
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
informației și comunicării. Fluxurile evită actele de imobilitate, care privează de energia schimbărilor și conduc astfel la pierderea inventivității, a capacității de a răspunde inovând, nu numai În privința produselor și serviciilor, dar mai ales a modurilor de organizare și relaționare. Dihotomiei noi/ei tinde să i se substituie conceptul de noi cuprinzător și dinamic, format din interacțiuni constante, din predări și Învățări reciproce. Soluțiile generale și uniforme cedează locul unor formule personalizate, coproduse Într-un joc relațional creativ și adaptativ. Nu
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
filosofic adăugând un kaì: ho theòs tÄÎn pneumátÄn kaì pásQs sarkós - totalitatea este astfel exprimată de cele două forme de existență: spirituală și materială. De aici și traducerile românești: „Dumnezeul duhurilor și a tot trupul” (SC, Blaj, BVA, G-R, BS). Dihotomia aceasta e însă străină Bibliei, fiind tributara mentalității eleniste. 3.1.8.4. MQmit ó mehayye: „omoară și învie” (SC); „omoară și face viu” (Blaj); „ucide și ștot Elț învie” (BVA); „aduce moartea și dă viață” (G-R); „omoară și învie
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Pactul de Creștere și Stabilitate. Marea luptă se duce acum pe salvarea Țărilor cu deficite accentuate, măsurile luate generând o serie de dispute la nivelul UE. Deocamdată, la nivel teoretic și strategic, nu s-a găsit formula de aplanare a dihotomiei dintre disciplina fiscală impusă prin austeritate și materializată În stagnare economică, pe de-o parte, și relaxarea fiscală, Încurajarea investițiilor și a consumului pentru a stimula creșterea, pe de altă parte. Obținerea a ceea ce se numește trade off Încă se
Managementul Cunoașterii. In: Managementul Cunoașterii by Octavian ȘERBAN () [Corola-publishinghouse/Science/233_a_168]
-
inconsistența mesajului transmis de organizație Specialistului În Cunoaștere. Astfel, Încurajarea specialistului printr-un pachet de compensare avantajos, iar apoi, creșterea nivelului de frustrare prin politici și strategii defectuoase adoptate de companie poate anula atracția pentru pachetul respectiv. 3.3.2. Dihotomia „a ști vs. a face” Practic, fiecare specialist și manager cunoaște cel puțin două metode de a realiza obiectivele: metoda oficială - include urmărirea procedurii oficiale de discuții, planificare și conceptualizare; metoda directă - implică pe cei care depun efectiv efortul respectiv
Managementul Cunoașterii. In: Managementul Cunoașterii by Octavian ȘERBAN () [Corola-publishinghouse/Science/233_a_168]
-
un general spre un determinat sau, mai bine spus, dinspre un general nedeterminat, luat ca atare (științele) spre un general determinat (omul politic). Pentru autentificarea tehnicii de definire, aspectele metodologice prevalează uneori, alunecând în ample expuneri de logică referitoare la dihotomii care lasă să se vadă și scopul acestor dihotomii exhaustive. Astfel, atunci când aplicarea regulii duce la rezultate aberante sau neconcludente, o altă funcție critică (pe care Platon o numește în alte dialoguri măsură sau limită) rămâne să dea seama de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dinspre un general nedeterminat, luat ca atare (științele) spre un general determinat (omul politic). Pentru autentificarea tehnicii de definire, aspectele metodologice prevalează uneori, alunecând în ample expuneri de logică referitoare la dihotomii care lasă să se vadă și scopul acestor dihotomii exhaustive. Astfel, atunci când aplicarea regulii duce la rezultate aberante sau neconcludente, o altă funcție critică (pe care Platon o numește în alte dialoguri măsură sau limită) rămâne să dea seama de corectitudinea procedurii pe baza rezultatului obținut. Faptul că, în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care nu avem demonstrație, dar avem rezultat (pentru că demonstrația e invalidată de ratarea obiectului) ne pune mai degrabă în fața unui exercițiu hermeneutic. Acest lucru se întâmplă atât în pasajul în care Tânărul Socrate încearcă să sară mai multe etape ale dihotomiei, împărțind ființele însuflețite în oameni și animale, sau exemplul Străinului cu împărțirea oamenilor în greci și barbari, cât și la sfârșitul progresiei dihotomice sistematice, când definiția obținută, deși conformă cu metodele adoptate, este nesatisfăcătoare (definirea științei politice ca știința păstoririi
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în Phaidros. Însă ceea ce are specific exercițiul din Omul politic sunt tăieturile mediane echilibrate care lasă să se vadă contrarietățile între părți. Putem extrage de aici două reguli: 1) regula tăieturilor mediane echilibrate și 2) regula contrarietăților. Potrivit celei dintâi, dihotomia trebuie să aibă ca rezultat două părți consistente, echilibrate numeric și divizate după articulațiile naturale ale genului. Potrivit celei de-a doua, între cele două părți trebuie să existe un raport de contrarietate care să întemeieze împărțirea. Pentru aceasta, cele
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
specie, și la cel dintre parte și întreg, se prezintă, de fapt, principiul ontologic care normează diviziunea: cel al raportului dintre unul-idee și multiplul, raport în care multiplicitatea își menține caracterul definit și determinat. Acestea sunt regulile metodei dihotomice, dar dihotomia, la rândul ei, este o reducție, iar una dintre cerințele oricărei proceduri discursive este să fie eficientă. Străinul ne avertizează la 287b-c că este dificil să se împartă în două artele auxiliare politicii, pentru că o astfel de împărțire n-ar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
puține părți („Căci trebuie să divizăm întotdeauna în numărul cel mai restrâns cu putință.”) Din cele analizate anterior putem deduce că există trei feluri de diviziune: 1) cea prin multiplicități nedefinite, considerată greșită și care suscită ironii și glume; 2) dihotomia mediană, marcată de reguli provizorii, aleatorii și aproximative; 3) diviziunea naturală prin număr minim de părți definite. Aceasta din urmă pare a fi idealul lui Platon și se aplică, fără a mai fi contestată, în cea de-a doua parte
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
alte trei criterii secundare. Dacă analizăm criteriul din perspectiva metodei dihotomice, putem spune cel mult că el este o extindere a ei: criteriul este cel al numărului guvernanților, iar speciile rezultate sunt trei. Aplicând însă criteriile secundare, vom avea trei dihotomii care separă, fiecare, un tip de guvernare de celelalte două. Cele trei criterii sunt: guvernarea se face cu sau fără consimțământul celor guvernați, guvernanții sunt bogați sau săraci și cei care conduc guvernează după legi sau nu. Chiar dacă obiectivitatea tehnicii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a unor caracteristici pozitive. Prima dintre aceste strategii se numește mobilitate socială, a doua Ă schimbare socială. În cadrul școlii, un grup valorizat negativ este grupul elevilor aflați în situație de eșec. Câmpul educațional trebuie văzut ca fiind marcat de o dihotomie funciară, instituită de practicile evaluative: elevii buni și elevii slabi. Câtă vreme există norme ale succesului școlar, apariția unui grup al elevilor ce nu întrunesc criteriile succesului este inevitabilă. Desigur, mărimea grupurilor de eșec școlar depinde de criteriile folosite de
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
Williams, 1966), care, împreună, au alcătuit nucleul cercetărilor legate de creativitate de la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60. Trecând în revistă lucrările perioadei respective, Torrance (1979) a sugerat că metodele psihometrice de cercetare a creativității erau dominate de o dihotomie: Există două tipuri de teste de creativitate - teste care implică abilități cognitiv-afective, precum Testul Torrance de Gândire Creativă (...) și teste care intenționează să exploreze un sindrom de personalitate, precum Inventoriul biologic Alpha... Unii pedagogi și psihologi au încercat să stabilească
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
realizându-se o corelație medie pozitivă între scorurile la testele de gândire divergentă ale copiilor și adulților și capacitatea de evaluare (Runco și Vega, 1990). A două formă de apreciere a produsului, furnizat de evaluarea experților, se remarcă printr-o dihotomie aparte. Când cercetătorii se bazează pe evaluări experte, ei pun uneori la dispoziția experților clase de etalonare similare celor propuse de Besemer și O’Quin, Reis și Renzulli. În aprecierea produselor creative, experții se orientează în funcție de astfel de categorii. De
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
analitice - adică pentru a înțelege modul său de organizare a muncii -, putem împărți studiile sale în diferite categorii sau domenii de activitate. Pentru a alcătui un sistem de domenii de activitate, se recomandă să începem cu o schemă simplă, precum dihotomia pe care Gruber a remarcat-o în preocupările lui Darwin din timpul călătoriei pe Beagle: majoritatea lucrărilor lui Darwin din perioada călătoriei pot fi clasificate în scrieri zoologice sau geologice și comunică transformarea rezultatelor cercetării în aceste domenii de-a
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
În același timp, și-a ținut secret studiul revoluționar asupra teoriei evoluționiste. În perspectivă, caracterul extraparadigmatic al studiului său a avut o mai mare importanță decât trecerea lui sub tăcere. În al treilea rând, este încă incert cum se raportează dihotomia dintre revoluționar și extraparadigmatic la procesul creativ extraștiințific. Sistemele de activitate reprezintă sisteme de obiective. Una dintre cele mai semnificative metode de menținere și îndeplinire a obiectivului este dată de planificarea inițială. Aceste producții temporare pot lua diverse forme, ca
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
iar limbajul liberal al elitei pe bază de merit individual, complet desconsiderat. Interesant este faptul că idealul eugenist al inversării ponderii Între intelectualitatea umanistă și cea științifico-tehnică a fost atins În comunism, fără rezultatele scontate. Apelul sistematic al eugeniștilor la dihotomia „genii și mediocri” este o constantă a culturilor „schizoide” care acordă o importanță exagerată excepțiilor, absolutizând drepturile genialității ce transcende condiția „omului comun”, tratat, de exemplu, În tranziție ca „omul de pe stradă”, fără chip, fără nume și, adesea, fără importanță
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
deosebită dezbaterilor polarizate care au avut loc În această regiune În legătură cu Încercarea de a găsi cea mai bună cale de dezvoltare 25. România oferă probabil cea mai clară ilustrare a acestei tendințe 26. Cercetătorii Înșiși au contribuit la afirmarea acestei dihotomii, chiar și atunci când au Încercat să o critice, având În centrul analizei fie scriitori, fie economiști, fie politicieni. Analizele unor astfel de cercetători sunt infuzate de presupoziții privind modernizarea și dezvoltarea, modernismul și tradiționalismul. Poziția eugeniștilor nu poate fi Încadrată
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
În iraționalitatea mistică a vremurilor sale”27? Tocmai pentru că ideile eugeniste par să sfideze etichetarea fie ca tradiționaliste (adică antioccidentale și antiseculare), fie ca modernizatoare (adică raționaliste și democratice), ele par să ofere și o cale de a depăși această dihotomie. Pentru a poziționa mai clar propriul argument, am să Încep prin a defini aceste noțiuni. În definirea modernizării și modernismului, prefer să mă distanțez de ceea ce multe alte analize ale perioadei presupun că ar formula antiteza explicită a acestor noțiuni
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
avea foarte puține șanse să fie selectat pentru o școală de elită 45. Prin faptul că reduceau definiția identității de gen la corp, eugeniștii au contribuit agresiv la polarizarea semnificației asociate multor aspecte implicate În aparența fizică pe coordonatele unei dihotomii feminin-masculin. Deși eugeniștii au discutat extensiv importanța reformării criteriilor de selecție a elevilor În școli, ei au oferit doar indicii vagi despre cine urma să dirijeze procesul de selecție. Testele de inteligență ar fi putut, teoretic, să fie administrate de
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
Pareto și care constituie fundamentul teoriei sale a circulației elitelor. Totuși, dacă prima definiție este relativ puțin utilizată, așa cum notează Bottomore (1964, pp. 1-2), poate fi stabilită o legătură logică între prima definiție și cea de-a doua, centrată pe dihotomia elită/non-elită. Factorii ce suscită „excepțiile inevitabile” introduc de fapt distorsiuni într-o ierarhizare bazată exclusiv pe nivelul de performanță. Așadar, putem asocia prima definiție - bazată pe excelență - unui model ideal de societate, jucând un rol comparabil cu cel al
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
cer nimic special de la ei înșiși, dar, întrucât viața nu este pentru ei în fiece clipă decât ceea ce este deja, nu se străduiesc să ajungă la nici o perfecțiune și se lasă antrenați ca niște geamanduri în derivă (ibidem, p. 6). Dihotomia ideal/tipic astfel prezentată corespunde viziunii tocquevilliene a îmburghezirii generalizate a societății și a preponderenței etosului prozaic al claselor mijlocii. Pe această concepție a evoluției sociale vine să se grefeze o exigență de moralitate publică adresată claselor conducătoare noi și
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
și mase, în general, se încearcă mai întâi definirea elitei, în funcție de unul sau mai multe criterii; masele nu apar decât ca o contrapondere, conotate negativ, ca o non-elită. La Georges Gurvitch, dimpotrivă, găsim o definiție a maselor rezultată nu din dihotomia elită/mase, ci dintr-o teorie a formelor de sociabilitate inspirată de categoriile fenomenologiei. Potrivit lui Gurvitch, formele de sociabilitate se organizează în jurul a doi poli antitetici, cu fuziune și opoziție parțiale: „Noi”, care este o categorie de includere, și „raportul
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]