622 matches
-
se prăvăli la podea Împreuna cu câteva farfurii și pahare cari se făcură țăndări...! „Afurisitul...! - se văietă Carla. Farfuriile mele de porțelan... Ei bine, lasă, stai puțin...Îți arăt arăt eu ție...” Peștelui Însă Îi ardea de glumă. Având pupilele dilatate, privea la femeie În mod agresiv...! Făcu unele mișcări ondulatorii alunecând din mâinile fetei, proiectându-se pe podea cu zgomot și furișindu-se printre obiectele de bucătărie. Nervoasă, Carla mai Încercă, dar, cu acelaș rezultat. In cele din urmă, se adresă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
uitat...? Nu, nu se poate. El are o memorie excelentă. Trebue să-și amintească... A, desigur - „Seceră vântul sălbatec”, Își reaminti el, Încercând să-i numere capetele. Nu mică Îi fu groaza când obsevă reptila privind la el cu ohii dilatați, În timp ce el Îngrozit, nu facea nimic În apărarea sa. În secunda următoare monstrul din ochii căreia țâșneau flăcări și Îl priveau dușmănos, făcu un spectaculos salt, se năpustindu-se cu toate tenctaculele Îndreptate asupra lui, hotărât să-l lichideze...!! Scoțând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
scaun fantomatic, În aplauzele altor specii de reptile cu capete diforme care valsau În jurul său În acordurile unei alte melodii plăcute și totuși iritante...! Apoi, programul de virtuozitate fiind terminat, reptilele făcură o pauză privindu-l cu ochii lor puternic dilatați, Îngrozitor de congestionați după care dispăreau În abisul Întunecos...! Era sigur, acest spectacol Îi este cunoscut și, privind la o altă sumedenie de reptile ce se succedau Într-un tempo amețitor, forță memoria pentru a-și aduce aminte. Nu reuși. Cum
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pavone nu realiză adevăratul sens al cuvintelor spuse de Maior Însă, când acesta Îi atrase din nou atenția se trezi la realitate. “Întoarce capul...!” - mai zise Maiorul. Se răsuci mașinal, Încremenind. Iluzie ori realitate...? Atena Îl privea consternată cu pupilele dilatate, apoi izbugnind În lacrimi, pronunță. “Nu se poate...! Nu pot crede, tu ești Întradevăr...? Tu, medaliat cu medalia “Muncii” pentru munca ta numai cu bune rezultate, să te țină arestat ca pe un borfași de rând...?! Ce timpuri trăim, domnule
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mototolit, pătat cu pete de grăsime ori de altă natură, gulerele cămășii șifonate, fixate asimetric În jurul gătului, În timp ce cravata nu făcea notă discordntă În asamblu. Fizionomia feței Îți creia repulsie În timp ce ochii, te apuca frica...! Un verde spălăcit cu pupilele dilatate aruncând priviri comparative cu a unei flămânde hiene adulmecând prada...! Iar când rostea cuvintele, trebuia neapărat să Întorci capul de jenă, observând dantura galbenă de fumatul excesiv, cariată și cu resturi de mâncare dela dejunul anterior ce continua cu extremitatea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
orgasm. Mă ud. Sammler ridică vocea. — Chiar nu poți să omiți nimic? — Unchiule Sammler, atunci ce să fac? Sunt sărit de șaizeci de ani. Apoi Bruch Își ridica dosurile mânilor lui groase și scurte la ochi. Cu nasul lui turtit dilatat, cu gura deschisă, vărsa lacrimi amare și, ca o maimuță, Își sucea umerii, trunchiul. Și cu spațiile acelea dintre dinți. Și când plângea nu era gâjâit. Auzeai muzicianul atunci. — Toată viața mea a fost așa. — Îmi pare rău pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pata de Miercurea Cenușii. Ideea de ansamblu era să-l farmece și să-l Îmbuneze pe acest Lal mânios. Ochii ei, așa cum se repezi, fără să se uite, În afundătura camerei, erau aprinși și, pus În cuvintele bătrânului către sine, dilatați razna, chitiți pe senzualitate. Deși arăta ca o doamnă, gesticula prea mult, era mult prea expansivă, răspunzând exagerat de prompt și cu prea multă Înflăcărare, având de departe prea multe de spus. — Profesore Lal! — Fiica mea. Da, m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
unitatea indestructibilă, mereu separată și reluată până la contopirea din urmă. Atunci va fi întâlnirea definitivă.” Îi simții capul rezemat la pieptul meu, apoi pe umărul drept, mă sărută, părul ei negru mă învălui, se uita în ochii mei cu privirea dilatată. „- Te iubesc”, îmi repeta întruna, și umerii i se dezveliră în lumina zilei de primăvară, și-i sărutai pielea albă ca din altă lume, cu capul îngropat în arcuirea molatică a gâtului. - „Noi suntem esența, grăi, n-avem nimic comun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vocea ta venind din insatisfacții și revolte, tu contra ta și amândoi împotriva destinului. Te războiai cu tine, ca două ființe față-n față; până la urmă mi-ai transmis și mie neliniștile tale fundamentale, și mă uitam în ochii tăi dilatați și rotunzi până ce draperiile imaginare ale timpului începeau să tremure în bătaia destinelor noastre. Atunci totul devenea posibil. Mă uitam la tine în înserarea gravă a odăii pe care o visez mutată aici unde locuiesc acum, la etajul întâi al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să-și schimbe rochia minunată cu o cămașă oribilă, apoi a apărut o infirmieră. —Oh, slavă Domnului, a zis Jacqui. Repede, repede, anestezia. Infirmiera a examinat regiunile inferioare ale lui Jacqui și a clătinat din cap: —Prea curând. Nu sunteți dilatată îndeajuns. — Dar trebuie să fiu! Sunt în travaliu de câteva ore bune. Sunt în agonie. Infirmiera a schițat un zâmbet condescendent care spunea: milioane de femei trec prin asta în fiecare zi, apoi a ieșit din salon. Dacă era bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
recurgem la medicamente! Vrem o minunată experiență naturală. — Poți să păstrezi tu minunata experiență naturală, eu vreau medicamente. Am găsit aceeași infirmieră ca data trecută; i-a mai pipăit o dată cervixul lui Jacqui. Tot nu e dilatată îndeajuns. — Aiurea. Sunt dilatată îndeajuns. E doar din cauză că nu vrei să-l trezești pe anestezist. Îți place de el, nu-i așa? Hai, recunoaște. Infirmiera a roșit și Jacqui a strigat: —Ha, ha! Te-am prins! Dar asta nu i-a fost de nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ale secutor-ilor aveau o creastă metalică. — Proculus, la ce servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta mâine. Acum hai să ne gândim la antrenament. Dar a doua zi Valerius era prea obosit ca să vorbească. Ochii larg deschiși și pupilele dilatate dădeau o expresie pierdută chipului său bronzat, cu obrajii supți din cauza foamei și a oboselii. Trupul lui slab devenise puternic. — Valerius... Vino. După prânzul obișnuit - Valerius devoră felia de pâine de orz și bău dintr-o înghițitură carafa cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îi studiez concentrat pe cei doi. Îmi par cunoscuți acum, dar încă nu-i pot identifica. Derulez câteva imagini răzlețe, stăruind asupra cadrului cu femeia șoptindu-i ceva la ureche bărbatului. Mă concentrez, urmărind ca într-un prim-plan din ce în ce mai dilatat buzele femeii. Lipite de urechea lui, ușor întredeschise, lăsau limba să-i lingă, în cel mai grețos și firesc lins, lobul. Bucuria m-a inundat. Îi recunoscusem. Erau ei, cei care, în urmă cu ani, veneau la măsuța mea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trei tacâmuri. Am privit întrebător spre bătrân... --Ia loc colo, în capul mesei, dragule. Îndată vom fi serviți... “Adică cineva se află dincolo de ușa cuhnei și...” Nu am apucat să-mi termin gândul, că ușa la care priveam cu ochii dilatați s-a deschis ca împinsă de un duh... Privirea mi-a rămas pironită pe spațiul ușii. Mă așteptam să aud pași. Mi se părea că timpul s-a oprit în loc. Bătrânul mă privea cu chipul invadat de lumină. Bucuria i
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
pe terasă, sub coroana bătrânului arbore. Se atinseră. Irina făcu o mișcare speriată, de retragere. Reintrară în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
două pungi cu pui decapitați la picioarele taburetului și le privea. Dacă m-am nimerit pe aici, hai să iau și eu. Portocale, fie și portocale... și arătă spre pungile cu pui de lângă pantofii săi crem, microporos. Mătușa amuțise. Privirea dilatată, mâna încleștată pe clanța ușii. — Deci, mă așez la rând. Or fi vreo douăzeci de ani de atunci. Mă așezasem la rând, eram la Lisabona sau la Salonic, nu mai știu. Aveam, câți să fi avut, 20, 30 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
între ei, lângă ei. Lângă el... care se tot ferise să nu devină, cumva, victimă. „Da, da, înțeleg“ încerca profesorul să repete, dar nu reușea nici de data asta. — Dumneata ar trebui... ai putea înțelege aiurelile romantice, suferința aceea crudă, dilatată. Erai un băiat frumușel, vesel, transparent, nu-i așa? Totul era perfect, nu-i așa? Până la pățania aceea cu bicicleta... Profesorul icni, surprins de lovitura sub centură. Își reveni, însă, fulgerător, animat brusc de o excesivă vitalitate. Suise picioarele, americănește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ba trebuia să iei aminte foarte atent să-ți dai seama că sunt frați. Părul ei șaten, bătând spre roșu, se regăsea la Rafael, lunecând într-o nuanță nisipie. Aveau aceleași priviri adânci și duse, dar a lui era mai dilatată și mai risipită, ca și cum văzuse mai multe în același interval de timp, și aceeași paloare argiloasă, la Rafael de o asprime sporită, imprimată de cicatricele vechi de vărsat. Și mâinile cu degete subțiri și lungi, cum au cei infirmi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
al unei civilizații de la început și până la sfârșit insalubră și păcătoasă. Tăcerea anxioasă își înstăpânea cu repeziciune spleen-ul, ca o viitură prevestitoare, în aer, din ce în ce mai acaparantă, mai palpabilă, concretă, izolată și ea în singurătatea fără de leac, a unor clipe dilatate nefiresc, relativist și devitalizant, într-un căscat ca de hipopotam al Timpului. Acum, când melanjul evenimentelor oribile și extraordinare ce s-au succedat, s-a consumat deja, precipitându-se într-un anonimat cotidian relativ și, parțial, nemeritat, iar ecoul lor
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mișcările pieptului din timpul respirației, îi dau atunci aspectul unei ființe în comă, al unui suflet care își vede, își aude, își simte moartea. M-am aplecat deasupra Ginei și m-am privit în ochii ei, care aveau pupilele enorm dilatate, încadrate doar de un foarte subțire inel de culoarea mierii. Dar, în loc să văd chipul meu în pupilele întunecate, l-am văzut pe al ei . N-am reușit să-mi iau stiloul cu mine și, în consecință, a trebuit să cer
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pârâiaș trăiește proteul orb, cu mânuțe de om. Iar acolo, în centru, înfășurată în noapte ca într-o gogoașă de mătase, ești Tu, așa cum nu te știe nimeni, tu cu fălcile pline de colți strâmbi și curbați, tu cu nările dilatate, aruncând jerbe de flacără, tu cu solzii tăi de jad mistuitor, cu aripi de diavol, cu coadă de anacondă. Tu, înfășurată în duhoarea ta de sulf, tu printre ciolane și tigve... Tu, în tăcerea ta de femeie, în necomunicarea ta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Charta Națiunilor Unite, din Marc Aureliu și Confucius, și multe alte surse de același fel... Dar mai ales din Evanghelii. Deocamdată, în 15 limbi, dar încă n-a fost epuizată întreaga colecție. Pantelimon îl ascultase, uluit, privindu-l cu ochii dilatați, parcă s-ar fi trudit să-l vadă mai bine. - Dar de ce? șopti târziu. Ce sens ar putea avea o ediție poliglotă, cifrată și tipărită la noi, conținând mesagii indescifrabile în Romînia? - Într-un anumit fel, reluă Pantazi continuând să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înfruntarea acesteia, nu salvarea din labirint ci doar reluarea alergării prin el. Astfel, întreaga viață a orbului își consumă tensiunea în interiorul criptei de întuneric, căderile și îndreptările sale fiind doar răsuciri fixe în caverna beznei proprii. Și orbul percepe timpul dilatat, extins dincolo de perspectiva unei finalități, unei diluări ontice finale. În experiența orbirii temporalitatea se comportă ca un fundal al succesiunii tactile, al însușirilor senzoriale ce se perindă în fluxul atingerii dintre cel lipsit de vedere și lumea împrejmuitoare. Acest fundal
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
tot Bucureștiul, unde forțele revoluționare au găsit arme și muniții și teroriști introduși În țară ca studenți străini, În special arabi - au fost prinși cîțiva de gărzile patriotice și se spune despre ei că par drogați, au priviri fixe, pupilele dilatate, s-au găsit asupra lor aparaturi și arme ciudate. În București se trage, se fac transmi siuni din zonele unde au loc schimburi de focuri. Se aud focuri de armă din toată zona centrală a Bucureștiului, se transmit imagini filmate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lui Hattie paharul și își prepară și el un amestec similar. Continuau să stea amândoi în picioare, ceea ce era semnificativ. John Robert sorbi o înghițitură. I se urcă pe dată la cap. Hattie continua să stea lângă măsuță, cu ochii dilatați, ținându-și paharul în mână. — Bea, o îndemnă el și când rosti acest cuvânt se simți ca un bătrân vrăjitor, un făcător de farmece. Hattie sorbi și ea o înghițitură. I se ridică și ei pe dată la cap. Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]