650 matches
-
cercetării, dovedite ca fiind păstrate din epoca romană, în calitate de toponime, sau ca apelative toponimizate ulterior, în limba romînă. E drept că toponimele, îndeosebi cele din centrul Transilvaniei, se află într-o zonă străjuită de hidronime străvechi, autohtone: Mureș, Olt, Dunărița (diminutiv al numelui autohton, cel puțin în ceea ce privește formantul secund -re, al fluviului Dunărea). Astfel de investigații sunt încă rare, din cauza pregătirii lingvistice ultra specializate necesare și a lipsei unui material toponimic cît mai bogat cules de pe teren și din arhive, cum
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dialectală). V. Frățilă identifică această floare cu planta numită popular calce, calcea calului, bulbuc, bulbucel, capră nemțească, scalce. Sursele lexicografice indică sinonimiile calce-mare = rostopască, calce-mică = untișor și, de asemenea, o floare cu frunze mari și flori galbene, calciu (plural călci, diminutiv călcea). Dicționarul etnobotanic înșiră numeroase alte denumiri sub care este cunoscută această plantă (caltha palustris): bilbor, bolboci, bulbucă, bulbuci, bulbuci de baltă, canjană, căriciu, ceapă nemțească, chelcheză, gălbinele, gloanță, grînișoare, jarea galbenă, laba gîștii, ochiul boului, scîlci. Cea mai apropiată
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
locuri din aceeași familie: ceh. Bukovets, srb. Bučije, Bucov, ucr. Bukóv, Bukova, Bučyna, Bukovynka, Podbukovina, ceh Bučina, Bukovyna, gr. Bukovina. În Romînia multe toponime sunt formate de la apelativul romînesc fag: Fagi, Fagul, Trei Fagi, Valea cu Fagi, Făget, Făgă raș (diminutiv, cu sufixul -aș, al apelativului *făgar, „făget“), Făgat, Făgețelul, Făgulețul. Altele provin de la apelative maghiare din aceeași rădăcină semantică: Bichiș (< bükkös, „făget“), Bicsandru (< magh. bükszád, „gura unei văi cu fagi“), Habic (< magh. hétbükk, „șapte fagi“). Există și toponime săsești care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
poate avea la bază sl. Cernatŭ, dar ar putea să fie și o formație romînească (dat fiind sufixul -at), poate intermediată de antroponimie (a se vedea numele de persoane Cernat, Cernești, Cernătești). Cernavrusca este o formație neoslavă, lipovenească (poate un diminutiv sinonim cu Cernișoara). Cernele este un plural de la cerneală („humă de culoare închisă folosită pentru spoitul pereților caselor“), iar Cernet este un substantiv colectiv format de la aceeași bază (sau un antroponim de la care s-a format numele de grup cerneți
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cernele este un plural de la cerneală („humă de culoare închisă folosită pentru spoitul pereților caselor“), iar Cernet este un substantiv colectiv format de la aceeași bază (sau un antroponim de la care s-a format numele de grup cerneți > Cerneți); Cernica este diminutivul unui apelativ romînesc ori un antroponim (atestat, în cazul mănăstirii din Ilfov); Cernicari este un derivat romînesc (însemnînd „cei care se ocupă cu găsirea și întrebuințarea lutului folosit pentru spoirea pereților“); Cernitul este format în romînește cu sufixul romînesc -it
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
format în slavă, pentru că sufixul -aia este slav (în acest caz, Negraia s-a putut forma după model slav); Cernu este ori o formație slavă desprinsă de lîngă un determinant masculin, ori un nume slav de bărbat, iar Cernuc, un diminutiv de la un antroponim slav, Cernu. În ceea ce privește numele rîului Cerna, afluentul Dunării, lucrurile sunt mai complicate. Ptolemeu semnalează pe la anul 150 e.n. un oraș roman cu rang de municipiu în zonă, identificat astăzi cu Orșova, reatestat vreme de cinci secole sub
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
douăsprezece toponime), desemnînd pîrîiașe, bălți sau locuri legate într-un fel de apă. Majoritatea specialiștilor, cunoscînd mai ales Ciulnița de pe ruta de cale ferată București- Constanța, care se află în zona Bărăganului, au acordat credit deducerii numelui din apelativul ciuliniță, diminutiv al lui ciulin(ă), „plantă erbacee bianuală cu frunze spinoase“ (vezi romanul Ciulinii Bărăganului de V. Em. Galan), cu sincoparea lui i în silabă neaccentuată, prin confuzia cu formațiile slave de același tip (întîlnită, se spunea, și în Ciulnețul din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
are reșe dința la Tîrgoviște. De la hidronim, prin polarizare, au fost formate Dîmbovicioara (pîrîu, afluentul său de stînga, și două sate în județele Argeș, respectiv Dîmbovița), Cheile Dîmboviței (numite și Cheile Dîmbovicioarei, Cheile Brusturelului), microtoponimele Dîmboviceanca, Dîmboviceanu și, indirect (prin diminutivul său, Dîmbovicioara), Peștera Dîmbovicioarei. Toponimul are o etimologie slavă unanim recunoscută, sl. dǔbǔvica. De altfel el este atestat de mai multe ori, începînd din secolul al XV-lea sub forma Dobovica, „(valea) cu stejari“, (< sl. dǔb, „stejar“ + sufixul toponimic -ovica
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care provin dintr-un sl. dǔbova (< dǔb „stejar“ + sufixul toponimic -ov). Dîmbovița nu poate fi derivat diminu tival romînesc de la Dîmbova, deși sufixul -ița, împrumutat din slavă, este de multă vreme funcțional în limba romînă, accentul pe radical nefiind caracteristic diminutivelor romînești, apelative sau toponime, ci elementelor lexicale formate în slavă. Dacă ar fi fost derivat în limba romînă, toponimul Dîmbovița ar fi trebuit să fie accentuat pe sufix (precum Craiovița, Dunărița etc.). Toponimele Dîmbu(l), Dîmbău, Dîmburele, Dîmbureni, Dîmburi, Dîmbloaca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
secolului al XV-lea sub forma Sahra-i Dobruğa (în turcește, „cîmpia Dobrogei“) apoi, sub forma Dobritza, Dobritze. Cea mai mare parte a cercetătorilor consideră că toponimul are la bază un antroponim, probabil numele jupanului Dobrotici (atestat ca stăpînitor al zonei), diminutiv al unor antroponime tip Dobrido, Dobrota, atribuit ținutului stăpînit de el, conform uzanțelor turcilor și ale unor popoare orientale (Afganistan este format de la antroponimul Afgan, Cara-Bogdan, Bogdan-Ili Bogdania, era numită Muntenia, după numele voievodului „întemeietor“ Bogdan). A fost sugerată și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
afluent de stînga al Pra hovei), al unui pîrîu de 14 km (afluent de stînga al rîului Tărlung) și al unui lac în Subcarpații Prahovei. Pîrîul Doftăneț, de 12 km (afluent de stînga al pîrîului Mislea) este numit cu un diminutiv al Doftanei (ca în Olt > Olteț). Toponimele Dofteana (care desemnează un pîrîu de 26 km, afluent de dreapta al Trotușului, un sat în județul Bacău și o rezervație de arini în Depresiunea Dărmănești), Doftenița (diminutiv al primului) se află într-
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mislea) este numit cu un diminutiv al Doftanei (ca în Olt > Olteț). Toponimele Dofteana (care desemnează un pîrîu de 26 km, afluent de dreapta al Trotușului, un sat în județul Bacău și o rezervație de arini în Depresiunea Dărmănești), Doftenița (diminutiv al primului) se află într-o altă zonă (Moldova) decît Doftana. Emil Petrovici mai consemnează un afluent de stînga al Doftanei, Doftenița și două sate (citate în Dicționarul lui Frunzescu de acum aproape o sută cincizeci de ani), probabil dispărute
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
se atașează sufixul -ici, folosit pentru substantivizarea adjectivelor, rezultînd *Degŭtĕnici, care evoluează la Doftăneț, după modelul *Degŭtĕna > Doft(e)ana. Există și un corespondent al acestuia în teritoriul ucrainean (Dihtianeč, rostit de localnicii Diht’aneț’). Formele Doftenița, Doftănița pot fi diminutive romînești, cu sufixul -ița, dar cel puțin prima parte poate fi formată și de slavi (*Degŭtĕnica). În limba romînă există și derivate de la apelativul romînesc de origine ucraineană dohot, cu sufixele -ar, respectiv -ărie (dohotar, dohotărie), de la care s-au
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care fagul este „arbore ocrotitor“; de la fag s-a creat denumirea locuitorilor satului, de făgărași, spre deosebire de făgași (evitîndu-se astfel și omonimia cu făgaș „văioagă“), așa cum locuitorii altor sate se numesc, în loc de vlădeni, vlădăreni. Pădurile fiind de fag, era necesar un diminutiv, derivat cu sufixul -aș de la colectivul făgar (cf. Fogar de la 1300, care redă, prin corespondența fonetică obișnuită, fonetismul romînescului făgar), o altă posibilă bază de „pornire“. Felul în care a fost derivat făgar și înțelesul sufixului sunt cunoscute încă din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ar putea fi un antroponim derivat cu sufixul diminutival -ei din Jidov (ca Andrei, Matei, Zebedei etc.) cu sincoparea, frecvent întîlnită, a lui o neaccentuat. Jidovnița e dublu sufixată (cu -na și cu -ița) sau derivată cu sufixul compus -nița, diminutiv și locativ, de la Jidov. Jijia Este numele unui afluent de dreapta al Prutului, cu o lungime de 275 de kilometri, și al unui sat din județul Botoșani (aproape de izvorul rîului omonim). De la numele rîului s-au format, prin polarizare, Cîmpia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și germ. Schill. Sprijină această presupunere numele unui pîrîu atestat documentar în județul Alba, Silly, derivatul Jiețul (cu sufixul slav -îcî > eț) și numele Jilț al unor pîrîiașe care se varsă, ca nervurile unei frunze, în Jiu și care sunt diminutive cu sufixul -îcî > eț ale lui Șil’ (ca în bg. kolec > rom. colț; sl. kinec > rom. clinț; srb. klanec > rom. cleanț; srb. Mehedinec > Mehedinț). În teritoriile învecinate există toponime derivate din același radical Șil sau Șil’ (slav. Žilec > magh. Zsilecz
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Alutus > Olt; dispariția lui -n final, obișnuită în elementele moștenite; închiderea lui o > u, ca în Amoutrion > Motru); Ad Rutelam, Arutela, din Tabula Peutingeriană (trecut, cu o posibilă metateză, în *Alutera, de la care evoluția fonetică e ușor de justificat); un diminutiv *Alutela, de la Aluta, așadar un derivat străvechi al rîului-mamă Alutus > Olt); sl. lotr, „hoț“ (metaforă posibilă pentru un rîu de munte iute și violent; apelativul este cunoscut în sîrbă, croată, cehă, poloneză, slovacă etc.); aceeași rădăcină slavă, transmisă prin maghiară
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
avea atestată baza nediminutivată, care ar putea fi *Lator (așadar masculin de la care s-ar fi format un derivat feminin). În schimb, printre atestările Lotrului există și forme feminine (Lotra, Lodra), de la care s-ar fi putut forma, prin contaminare, diminutive feminine (mai ales că numele pîrîiașelor fluctuează între Latorița și Lotrița). Surprinzător este că cercetătorii nu s-au gîndit la posibilitatea moștenirii formei străvechi, traco-dacice, care ar fi putut fi adaptată de romîni sau de slavi după apelativele verosimile ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
formează nume de grupuri umane (ca Binținți < Bincze, Berlinți < Berlea, Negrinți < Negru, Niculinți < Micula, Nicolinți < Nicola, Stroinți < Stroia), inclusiv pornind de la proveniența lor locală (Dunărinți, Mărgininți). Numele de persoană originar ar putea fi, cel puțin pentru toponimul din Moldova, Mehed (diminutiv Mehedko, reflexul slav al lui Methodius). N-ar fi exclusă o soluție combinată, adică un nume de persoană, de fapt un supranume, Méhed (< meh, „albină“), și sufixul de grup antroponimic inți, formația fiind, evident, romînească, iar baza antroponimică provenind din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Padeș); ca și Padea, Padina, se bazează pe tema slavă pad„a cădea“ (existentă și în rom. zăpadă, năpădi), și se compară cu rus. padî, „vale“, arom. pade, „loc șes, pajiște“, adv. „jos“; apel. rom. padeș, „platou mic“, existent, alături de diminutivul pădeșel, prezent în toponimul Pădeșel avînd, după unii și variantele pădișel, pădejel; baza antroponimică Padeș < Padea < sl. Pade < radi calul Pa(detașat din Pavilă, Pantelimon etc.) + sufixul -d(comp. cu pol. Paduch și ceh. Paduch, bg. Padeșki); gruparea numelor pe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
proveniență: majoritatea (sau toate) topo nimele Padeș provin din apelativul rom. padeș „platou“, fie prin conversiune directă în toponime (în cazul munților, dealu rilor, platourilor etc.), fie prin transfer intertoponimic (în cazul așezărilor și apelor); Pădeșel, Pădișel, Pădezel pot fi diminutive toponimice de la Padeș, sau toponimizări prin conversiune ale apelativului pădeșel, pădișel, pădejel, derivate diminutivale de la padeș: toponimul Padea poate proveni din apelativul sl. padî sau dintr-un antroponim Padea (< sl. Pade); unele dintre toponimele omonime Padeș pot avea la bază
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Valea Prahovei), o renu mită zonă turistică, și al județului cu reședința în municipiul Ploiești. Se pare că a existat un pichet cu acest nume în județul Mehe dinți. Rîul are un afluent de dreapta, Provița (< Prahovița, așa dar un diminutiv), de la care și-au luat numele Culmea Proviței și satele Provița de Jos și Provița de Sus din județul Prahova. În Serbia există un nume de loc foarte asemănător, Pra(h)ovo. Ca și multe alte toponime din zonă (Breaza
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Sargetia. Toponimul romînesc Strei nu poate fi dedus din aceste forme, care nu au nici una la final vocala i. Satul Strele, atestat la 1426 pe cursul superior al Streiului, probabil același cu Stroia (1366 Stroyafalva, 1387 Stroya), este pesemne un diminutiv plural (de la vechiul Stroia), după modelul Coziele (Cozyelye, Kozolya) < Cozia. Originea toponimului Strei oferă încă un argument la constatarea lui Ovid Densusianu privind corespondențele toponimiei și onomasticii romînești de origine slavă din Hațeg cu numele de origine slavă din nord-estul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
autohtonă), care denumea rîul cel mai mare din zonă, cu ajutorul formantului maghiar vár, „oraș, cetate“, devenit în romînă, prin adaptare fonetică și etimologie populară -oara. Timișoara se încadrează, astfel, unei serii de orașe formate cu vár, „oraș, cetate“, devenit pseudosufix diminutivul (-oara): Hunedoara < Hunyadvár, Feldioara < Földvár, Sighișoara < Segesvár. Pîrîul Timișul Mic, format prin polarizare de la hidronimul Timiș, a dat numele orașului, pe care-l străbate, nume înlocuit prin secolul al XVIII-lea cu Bega sau Beghei, afluent al Tisei, care a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sufixul -cea, care e la bază diminutival, deci ar fi vorba de o „găurică“, lucru incongruent în cazul depresiunii. Emil Petrovici propune ca bază adjectivul posesiv slav la forma de feminin singular vran(i)că, derivat din substantivul sl. vranici (diminutiv al lui vran, „corb“, cu sufixul -ici). De menționat că există cîteva toponime formate de la baza vran: Vrani (sat din Caraș-Severin), Vraniu (pîrîu, afluent de stînga al pîrîului Ciclova), Dealul Vraniului (din Cîmpia Banatului). Ținînd seama că pe teritoriul romînesc
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]