513 matches
-
simulată căsătoria sacră a lui Zeus cu Demetra pentru zămislirea zeiței htoniene. Erau probabil zile și nopți de orgie sexuală, gastronomică și bahică, dar nu există dovezi sigure în acest sens22. 2.5.2. Misterele dionisiacetc "2.5.2. Misterele dionisiace" Misterele dionisiace erau mult mai răspândite - se numeau Dionisii, pentru că erau mai multe. Oschophoriile deschideau calendarul, fiind celebrate în luna Pianepsion (aprox. octombrie). Numele venea de la oschoi („struguri”), cu care se împodobeau cete de efebi într-o cursă și o
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sacră a lui Zeus cu Demetra pentru zămislirea zeiței htoniene. Erau probabil zile și nopți de orgie sexuală, gastronomică și bahică, dar nu există dovezi sigure în acest sens22. 2.5.2. Misterele dionisiacetc "2.5.2. Misterele dionisiace" Misterele dionisiace erau mult mai răspândite - se numeau Dionisii, pentru că erau mai multe. Oschophoriile deschideau calendarul, fiind celebrate în luna Pianepsion (aprox. octombrie). Numele venea de la oschoi („struguri”), cu care se împodobeau cete de efebi într-o cursă și o ceremonie cu
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se poate de obișnuită; era urmată, imediat după ospăț, de o ceremonie religioasă și, apoi, de băutură. Se bea vin împreună, de unde expresia sun-pinein (syn-pinein = „a bea”). Nu era o simplă bețivăneală de cheflii, ci un ritual, probabil cu origini dionisiace. Petrecerea bahică era condusă de o căpetenie a symposionului, care se numea symposiarh. Symposiarhul era maestru de ceremonii care fixa: cantitatea de vin, tăria lui, felul petrecerii (care presupunea, în anexă, recitări, jocuri, cântece acompaniate de flaut, dansuri, glume, elogii
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Pleșu, APF, 1992, 12; Marta Petreu, „Fiecare existență omenească e un mandat divin” (convorbire cu Andrei Pleșu), APF, 1992, 12; Dorin Popa, Convorbiri euharistice, Iași, 1992, 131-174; Ioana Pârvulescu, Gândire după natură, RL, 1993, 44; Octavian Soviany, Fragmentarium de înțelepciune dionisiacă, CNT, 1993, 47; Simion, Mercuțio, 159-164; Ștefan Borbély, Andrei Pleșu, F, 1994, 6; Ierunca, Dimpotrivă, 143-144; Ierunca, Semnul, 71-79; Lovinescu, Unde scurte, IV, 294-300; Ioan Buduca, Problema maestrului spiritual, LCF, 1995, 4; George Pruteanu, Un Sancho Panza în Est, RL
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
tale”. Chiar din prima lui carte, F. W. Nietzsche. Viața și filosofia sa (1897), în capitolul Originea tragediei, filosoful român analizează lucrarea lui Friedrich Nietzsche Die Geburt der Tragödie aus dem Geiste der Musik. El explicitează categoriile estetice apolinic și dionisiac (din îmbinarea cărora, printr-un act al voinței eline, s-a născut tragedia antică) și rolul lor în dezvoltarea ulterioară a artelor. Principiile erau ale lui Schopenhauer și Wagner, pe ultimul repudiindu-l spre sfârșitul vieții. R.-M. ține să
RADULESCU-MOTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
condiției umane. În încercarea de a descifra experiențele fundamentale ale lui homo patiens, omul conștient de propria suferință, N. cercetează mai cu seamă mitul lui Dionysos ca paradigmă a existenței omenești. Cercetătorul identifică treizeci și una de etape ale itinerarului dionisiac, de la primele atestări legendare până la apariția tragediei grecești, și reține cu deosebire contrabalansarea, după principiul armonizării contrariilor, a elanului dionisiac, modalitate de purificare și eliberare de sine pe calea jertfei, prin soluția apolinică a stăpânirii de sine și a cunoașterii
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
mai cu seamă mitul lui Dionysos ca paradigmă a existenței omenești. Cercetătorul identifică treizeci și una de etape ale itinerarului dionisiac, de la primele atestări legendare până la apariția tragediei grecești, și reține cu deosebire contrabalansarea, după principiul armonizării contrariilor, a elanului dionisiac, modalitate de purificare și eliberare de sine pe calea jertfei, prin soluția apolinică a stăpânirii de sine și a cunoașterii universale. Lucrare de exegeză savantă, după modelul celor ale lui Frazer, Frobenius, Spengler, Eliade sau Detienne, și concepută în prelungirea
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
Traduceri: Aram M. Frenkian, Apollodoros sau Despre bătrânețe. Dialog socratic, introd. trad., pref. Cicerone Poghirc, București, 1978; Filosofia greacă până la Platon, I-II, București, 1979 (în colaborare); Despre Pythagora și pythagorei: Philolaos, București, 2001. Repere bibliografice: Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Dan C. Mihăilescu, „Anatomia suferinței”, T, 1982, 1; Alexandru Niculescu, Reetimologizarea, RL, 1982, 8; Paul Dugneanu, „Anatomia suferinței”, LCF, 1982, 9; Smaranda Vultur, Discursul suferinței și retorica lui, F, 1982, 6; Andrei Ionescu, Râvnita
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
de secetă: „De ce ai pus în ierbi, fierbinte, / O răzbunare ca un șir de gropi? / Și dacă-ți trebuiră oseminte, / De ce nu le-ai cules din plopi?”; altul macedonskian, însă adaptat pentru proslăvirea nupțiilor intelectului. Într-o euforie mai curând dionisiacă decât apolinică, intelectul urcă, extatic, spre „plus infinit”, ca (spre Soare) în Ritmuri pentru nunțile necesare, poemul lui Ion Barbu: „Treci și de 1, treci și de 2,/ Rupe-i spirala lui 3 cu brațul./ Du-te la 4, ca
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
La Domination (1905); fiziologii morale - Leș Innocentes ou La Sagesse des femmes (1923); instantanee și reflecții de călătorie - Exactitudes (1930); proza memorialistica - Le Livre de mă vie (1932). Lirica din Le Coeur innombrable coboară, prin nostalgia modernilor, în clasicitatea mitică, dionisiaca, si celebrează, cu un senzualism de „cutezătoare”, „fierbinte violență”, frenezia vitală - chiar moartea e paroxism al jubilației, „că fructul în strivire” -, punând sub semnul lui Pan și al faunului un eu poetic neînfrânat, pulsând de hedonism tragic: „Trăiți; nu va
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
Hus este citit ca un „cântec de dragoste moartă” și ca o celebrare, nu lipsită de burlesc, dar și de sublim, a nunții cu „noul mire, soarele”. Latențe ori aproximări „degradate” ale acestor mituri sunt decelabile și în viziunea hipertrofiat dionisiacă a liricii de tinerețe: poemul Pentru Marile Eleusinii este conceput în scenariul poetic al nunții, soarelui și morții, în Înecatul simbolurile oglinzii și nunții ar fi deformate prin prisma tanaticului etc. Febrilitatea ideilor îl face pe N. să arunce în
NICOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288450_a_289779]
-
albastrele-mi ponoare” (Meteorii). O arheologie blândă, cu aer de fast și demnitate istorică transpare în aceste versuri corecte, cu trimiteri la peisagistica pillatiană sau la stampele solemne ale lui V. Voiculescu. Respiră din ele un vitalism profund, de tip dionisiac, în care figurile Turiei natale vin să îmbogățească panteonul clasic al Daciei romane sau al Transilvaniei în care poetul s-a reîmpământenit. El se rebotează orfic, zăcământul originar de vitalitate al liricii sale îmbogățindu-se cu noi filoane, cum ar
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
Întunecatul April”, „craiul Amurg”), Dumnezeu (Tatăl, Adonai, dar și „Marele Fariseu”), precum și o figurație măruntă, proliferată oniric. Multitudinea acestora, antrenarea lor în scenarii ce se pot reduce la hăituire, fugă, evadare, întâlnire periculoasă etc. conferă poemelor o frenezie halucinantă, un dionisiac nemaiîntâlnit. În Întunecatul April se naște, sub aparențe ludice, fanteziste, o veritabilă mitologie. Masivul volum Pe-o gură de rai aduce un lirism decantat, cu o exteriorizare mai amplă și mai directă a unui lăuntru mai adânc, într-o altă
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
un limbaj de o rară expresivitate, Pe-o gură de rai stă între marile cărți românești de poezie. Reeditate în 1966, primele două volume de versuri ale lui B. suportă modificări (texte eliminate, pasaje, titluri schimbate etc.). Ca urmare, frenezia dionisiacă din Întunecatul April e întru câtva potolită, insolitul e domesticit și se infuzează o doză de optimism conjunctural. Uneori, intervenția este totuși un act creator, limbajul devenind mai criptic, mai aluziv. Aceeași situație o are și ciclul Vineri (1971), cât
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
Cu autoritatea erudiției, B. pledează pentru o cultură națională întemeiată pe valorile clasicismului. Dintr-o perspectivă a valorilor perene, cercetează pătrunderea filosofiei grecești la Roma, scrierile lui Platon, Vergiliu și Hesiod, teatrul lui Eschil, stăruind asupra îngemănării de apolinic și dionisiac în tragedia greacă. Alcătuiește ediții școlare de texte comentate din Cicero (Brutus, 1903, Catilinarele, 1935), Teocrit (Ciclopul, 1906), Esop (Fabule alese, 1935), Horațiu (Ars poetica, 1939). Închis după ocuparea Bucureștiului de către armata germană, în timpul primului război mondial, dă, în însemnările
BURILEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285957_a_287286]
-
poezie, volumul Flăcări (1935) este dominat de energia trăirilor erotice, abia voalate de simboluri străvezii. Înțeleasă ca o religie atotputernică, iubirea e proiectată în largi spații naturale sau în profunde perspective temporale, prin invocarea unui timp mitic, cu o figurație dionisiacă. Glorificarea forței vitale ar fi principala marcă a scrisului său, vizibilă și în entuziasmul versurilor ocazionale sau al articolelor literare. Înclinația poetului de a elogia capătă forma cea mai plină de devoțiune în Povestea lui... (1940), omagiu, după modelul epic
BUZNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285978_a_287307]
-
în cuprinderi nemăsurate (Vreau să joc) și interiorizarea pe care i-o provoacă spiritului descoperirea unor relații tainice ale lucrurilor, simbioza rilkeană viață-moarte (Gorunul). Sentimentul confundării cu o forță stihială, impersonală a existenței amintește de Nietzsche și de vitalismul lui dionisiac, recognoscibil în multe din aceste versuri. Cântând lumina, ca Daubler, poetul se mișcă deopotrivă în universul cosmicist al forțelor elementare expresioniste. E și momentul când dă glas avânturilor sale erotice (Lumina), ceea ce nu va mai face decât în lirica târzie
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
de milițieni în fluviu. În aceeași zonă dunăreană, acoperită pe suprafețe imense cu vie, nimeni nu poate gusta licit nici măcar o singură boabă de strugure, întreaga producție viticolă fiind destinată exportului. În octombrie se reeditează, totuși, an de an, misterele dionisiace. Totul, în roman, e ambiguu. Ceea ce se vede nu e decât camuflaj; real cu adevărat este ceea ce se ascunde sub aparența realității. Ca în timpurile migrațiilor, oamenii pământului carpato-dunărean participă doar aparent la viața istorică, în realitate o boicotează, instalați
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
sexuale. Modul de manifestare este reprezentat prin dansuri cu ritmuri stereotipe, dezordonate sau sincronizate, agitație colectivă de tipul unor stări de transă generală, care imită sau chiar reproduc conduite care mimează violența. Ca exemple pot fi amintite bacanalele sau serbările dionisiace din Antichitatea clasică elenă, posesiunile demonice din Europa medievală, precum și megafestivalurile de muzică modernă (Pop, Rock etc.Ă din zilele noastre ș.a. Bucuria și starea de beatitudine, de fericire sufletească și moral spirituală are, la rândul ei, ritualuri de manifestare
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de reflecție critică pentru Maine de Biran, Schopenhauer, Bichat, Cabanis, Comte. Secolul al XIX-lea aduce din nou În atenție problema tipurilor umane, după criteriul valorilor culturale pe care le exprimă. În sensul acesta, Nietzsche descrie tipul apolinic și tipul dionisiac, la care, O. Spengler va adăuga ulterior tipul faustic. Th. Carlyle idealizează aceste tipuri umane după criterii pur valorice, descriind „tipologiile eroice”. În psihanaliză, C.G. Jung face o sinteză a datelor oferite de valorile culturale și pulsiunile individuale, izolând tipul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reprezentative pentru civilizațiile date. Fr. Nietzsche distinge, În spațiul culturii clasice elene, două tipuri fundamentale care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile deja menționate, O. Spengler adaugă un al treilea tip fausticul, al
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
iubind ordinea și echilibrul (metriotes kai symetriaă, dar și ordinea exprimată prin bine și frumos (kalos kai agathosă. Este tipul creator artistic și intelectual prin excelență, cel care a creat ordinea spirituală și morală. El reunește două tipuri: apolinicul și dionisiacul. Tipul latin Caracteristice pentru acest tip uman sunt atitudinea de deschidere, inteligența superioară, expansivitatea și creativitatea. Raționalist, iubește ordinea și gândirea clară, exactă. Manifestă o mare nevoie de libertate, de dominanță, iubește puterea, este activ și caută să impună celorlalți
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi caută să impună ordinea. Socrate recurge la logica rațiunii care fascinează și atrage prin exercițiul gândirii creatoare a individului ce descoperă adevărul. Zarathustra caută să convingă prin persuasiune
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de fiu al lui Apollo și al uneia dintre muze, tot așa poezia este un act de purificare, de distilare a ceea ce este obscur și tenebros în ființa umană, împlinindu-și astfel menirea totalizatoare prin conjugarea întunericului cu lumina, a dionisiacului cu apolinicul, a morții cu viața. Operele alese pentru ilustrarea acestei metamorfoze sunt cele ale poeților renascentiști Petrarca, Michelangelo, Tasso, Camöes, Dante, Shakespeare. Imaginarul lor, impregnat de simbolurile recent descoperitei Antichități, pune în evidență cristalizarea mitului orfic ca mit întemeietor
CAPUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286085_a_287414]
-
pe cap. Dar În Întuneric, În vreme ce dinții mei erau constrânși lent să se Îndrepte, restul feței mele Începuse să cedeze unei predispoziții mai puternice, una genetică, spre diformitate. Ca să-l parafrazez pe Nietzsche: sunt două tipuri de greci - apollinicul și dionisiacul. Eu mă născusem apollinic, o fetiță solară cu chipul Înconjurat de bucle. Dar, cum mă apropiam de treisprezece ani, un element dionisiac se furișa peste trăsăturile mele. Nasul meu, la Început delicat, apoi nu chiar delicat, Începu să se arcuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]