518 matches
-
de secetă: „De ce ai pus în ierbi, fierbinte, / O răzbunare ca un șir de gropi? / Și dacă-ți trebuiră oseminte, / De ce nu le-ai cules din plopi?”; altul macedonskian, însă adaptat pentru proslăvirea nupțiilor intelectului. Într-o euforie mai curând dionisiacă decât apolinică, intelectul urcă, extatic, spre „plus infinit”, ca (spre Soare) în Ritmuri pentru nunțile necesare, poemul lui Ion Barbu: „Treci și de 1, treci și de 2,/ Rupe-i spirala lui 3 cu brațul./ Du-te la 4, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
versuri ("Că vinovat e tot făcutul,/ Și sfânt, doar nunta, începutul") exprimă tocmai desfacerea din proiectul ființei pentru a regăsi revelator calea către posibilul pre-ființial al increatului, pragul inaparent al unui veșnic (re)început. 16 Așa cum întâlnim și în poemul Dionisiacă, unde actul de desființare implică pierderea - vitală, regeneratoare - în informul orgiastic al elementarului: "Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia;/ Iar peste lutul umed și trupul vostru frânt,/ Enorm și furtunatec să freamăte Orgia!". 17 Căci, scrie Adonis (Ali Ahmad
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
2.1. Curriculumul edubba 45 2.2.2. Curriculumul „Casei Vieții” 46 2.3. Curricula în Grecia antică 48 2.4. Polymatheia sofistă 49 2.5. Curricula ezoterice 50 2.5.1. Misterele de la Eleusis 50 2.5.2. Misterele dionisiace 51 2.5.3. Misterele orfice 52 2.5.4. Misterele pitagoreice 52 Note și referințe bibliografice 56 Capitolul III. Curriculumul eironic și metoda maieutică 67 3.1. Primul teoretician al curriculumului 67 3.2. O cercetare peirastică a curriculumului
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
simulată căsătoria sacră a lui Zeus cu Demetra pentru zămislirea zeiței htoniene. Erau probabil zile și nopți de orgie sexuală, gastronomică și bahică, dar nu există dovezi sigure în acest sens22. 2.5.2. Misterele dionisiacetc "2.5.2. Misterele dionisiace" Misterele dionisiace erau mult mai răspândite - se numeau Dionisii, pentru că erau mai multe. Oschophoriile deschideau calendarul, fiind celebrate în luna Pianepsion (aprox. octombrie). Numele venea de la oschoi („struguri”), cu care se împodobeau cete de efebi într-o cursă și o
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sacră a lui Zeus cu Demetra pentru zămislirea zeiței htoniene. Erau probabil zile și nopți de orgie sexuală, gastronomică și bahică, dar nu există dovezi sigure în acest sens22. 2.5.2. Misterele dionisiacetc "2.5.2. Misterele dionisiace" Misterele dionisiace erau mult mai răspândite - se numeau Dionisii, pentru că erau mai multe. Oschophoriile deschideau calendarul, fiind celebrate în luna Pianepsion (aprox. octombrie). Numele venea de la oschoi („struguri”), cu care se împodobeau cete de efebi într-o cursă și o ceremonie cu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se poate de obișnuită; era urmată, imediat după ospăț, de o ceremonie religioasă și, apoi, de băutură. Se bea vin împreună, de unde expresia sun-pinein (syn-pinein = „a bea”). Nu era o simplă bețivăneală de cheflii, ci un ritual, probabil cu origini dionisiace. Petrecerea bahică era condusă de o căpetenie a symposionului, care se numea symposiarh. Symposiarhul era maestru de ceremonii care fixa: cantitatea de vin, tăria lui, felul petrecerii (care presupunea, în anexă, recitări, jocuri, cântece acompaniate de flaut, dansuri, glume, elogii
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Cu autoritatea erudiției, B. pledează pentru o cultură națională întemeiată pe valorile clasicismului. Dintr-o perspectivă a valorilor perene, cercetează pătrunderea filosofiei grecești la Roma, scrierile lui Platon, Vergiliu și Hesiod, teatrul lui Eschil, stăruind asupra îngemănării de apolinic și dionisiac în tragedia greacă. Alcătuiește ediții școlare de texte comentate din Cicero (Brutus, 1903, Catilinarele, 1935), Teocrit (Ciclopul, 1906), Esop (Fabule alese, 1935), Horațiu (Ars poetica, 1939). Închis după ocuparea Bucureștiului de către armata germană, în timpul primului război mondial, dă, în însemnările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285957_a_287286]
-
țărancă. După căsătorie, din motive diferite, soțul este ucis și apoi prohodit parodic de un „preot”, iar sceneta se încheie cu învierea celui mort. Cucilor li se atribuie o origine tracă, fiind posibilă, apoi, o suprapunere de elemente grecești antice (dionisiace) sau de elemente slave (cultul zeului Cupala). Din spectacol păgân, ce însoțea solstițiul de iarnă, Cucii devine un joc semireligios ce se practică la lăsatul secului (echinocțiul de primăvară). Actualmente spectacolul s-a laicizat, devenind un alai popular. Principalele tipuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
perspectivă reușește să se realizeze în lipsa unui mediu inferior sieși. Tocmai de aceea el este aruncat în loja concursurilor în care-și întâlnește potențialii concurenți, la fel de excelenți sau poate chiar mai buni. Întradevăr, competițiile reprezintă șanse de perfecționare, de aspirație dionisiacă, de definire a propriului “EU”, prin intermediul alterității cu care duce o bătălie din dorința de răzbate. Tot acestea își propun să ofere veritabile lecții de viață t ineri lor luptători , suprimîndu-ș i instinctele și emoțiile ispititoare. în cadrul unei curse, neapărat
Apogeul by Ecaterina Reus () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1801]
-
zilnică. Filiația Cuvîntului tinde către Republică, entitate istorică deliberat dezincarnată, prietena legilor, a cărților și a interpretării, antipatică imediatului (numai evocarea ei îi bulversează pe responsabilii noștri cu mass-media). Dacă Republica este apolinică, iar mijloacele noastre de informare în masă dionisiace, le înțelegem. Responsabilii politici ai unei Republici nu estimează c-ar fi constrînși, în orice clipă, să se identifice cu publicul lor, căci sînt temperamente "secundare", mai dedicate răgazului necesar scrierii și reflecției decît luării cuvîntului în vederea transmiterii imediate. Liderii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
prieteni de aici, cu gașca știută, Radu (Florescu n. red.) și Maria lui venind de asemenea. Dar nu-mi plac deloc sindrofiile astea cu fel de fel de etichete, poate și pentru că, o dată-n plus, nu-mi recunosc deloc valențe dionisiace. Îi înțeleg pe toți acești oameni simpli și nu prea spălați, dar asta nu înseamnă că mă și acordez cu acele exuberanțe dansante vulgare. Există foarte multe lucruri (pe lumea aceasta) în care eu nu-mi voi găsi niciodată chaise-long-ul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
trădăm definitiv. Acum rădăcinile mele sunt înfipte în acest pământ, și nimeni nu va mai putea să mă alunge de aici. Până și aerul ăsta nou a început să țină la mine și să mă apere. Asceză Cu toată furoarea dionisiacă presupusă, în natura inșilor de pe-aici nu există avânturi pasionale. Dimpotrivă, comportamentul cel mai răspândit tinde către asceză. Doar Medeea a fost o excepție, încălcând curajoasă regula. Sau poate că mă-nșel. După doctrina lui Zamolxis, din carne se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
gândească sau să acționeze normal. Se crede că Erosul provoacă întunecarea minții. „E luat de iele”; așa se spune când cineva manifestă aceste semne. În general, cine-i cade victimă, trebuie să se supună unui ritual exorcizant care cuprinde dansuri dionisiace. Numai căsătoria poate vindeca această boală. Există reguli prenupțiale precise: fata trebuie să fie fecioară și, în așteptarea zilei nunții, se îndeplinesc diverse rituri care au scopul de a facilita îndepărtarea acesteia de părinți și de rude. Fata care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
uriașă și o mare cheltuială de energie spirituală ca să ajungi să stabilești acest contact; apoi însă trebuie să te ostenești tot atât de mult ca să te desprinzi de entitățile acelea care, de multe ori, sunt maligne. Dionysos Aici se manifestă încă ardoarea dionisiacă. Nu întâmplător Decheneus interzisese cultivarea viței de vie, ca să înfrâneze pornirea orgiastică. Aia mi-a spus că această interdicție este reală. Și totuși, uneori se mai organizează bacanale. La culesul viilor, mai apar grupuri de femei care aparțin cultului lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
am acces la esența ființei. Decheneus Se spune că Decheneus a distrus vița de vie pentru a-i împiedica pe supușii săi să se îmbete. Cred că e vorba mai degrabă de o metaforă foarte grăitoare pentru starea de spirit dionisiacă a acestui popor, a cărui puritate absolută îngăduie să trăiești orice situație cu avânturi orgiastice. Dionysos e încă viu și, împreună cu el, și curtea lui de satiri și figuri grotești. Prin el este exorcizată frica de moarte a omului care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
strivească și nu reușește. Însă Medeea face totul de una singură. Acțiunile ei nu sunt câtuși de puțin influențate nici de oameni, și nici de zei. E mai puternică decât toții protagoniștii tragediilor grecești. Medeea sunt eu, închei patetic. Extaz dionisiac Am asistat la un dans magic rezervat bărbaților, care se cheamă căluș: e un mister coregrafic transmis în chip secret din tată-n fiu. Numai inițiații pot participa la el. Ar putea fi o reminiscență a ritului dionisiac încă viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
patetic. Extaz dionisiac Am asistat la un dans magic rezervat bărbaților, care se cheamă căluș: e un mister coregrafic transmis în chip secret din tată-n fiu. Numai inițiații pot participa la el. Ar putea fi o reminiscență a ritului dionisiac încă viu. În primăvară, timp de o lună încheiată (călușul durează chiar treizeci de zile), un număr de tineri dansatori, după ce și-au lăsat locuințele, se duc să trăiască în pădure și jură să rămână caști pe toată durata ritualului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
se vorbește niciodată de omucidere: autoritățile sunt foarte tolerante în ce privește riturile acestea. Călușarii au până și puterea de a vindeca unele boli mintale; mai ales isteriile femeilor nubile: e un fel de absorbire a energiilor sexuale în exces. Datorită extazului dionisiac pe care izbutește să-l declanșeze, călușul le permite indivizilor, ce iau parte la el o totală integrare cosmică. Limfă Cerința de a evada din Roma s-a născut în mine atunci când am început să povestesc faptele mitologice. Simțeam nevoia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să umblu prin locul acela plin de surprize, observând încordat natura, pătruns de obscuritatea ei profundă. Pe cărarea umbroasă, am surprins o veveriță, mică și grațioasă, care de îndată ce ne-a simțit prezența a fugit speriată. Ne-am îmbibat de răcoarea dionisiacă, tresărind speriați la fiecare mișcare suspectă a desișului. Din neatenție, ne-am afundat prea adânc în pădure, astfel că, până la urmă, am rătăcit drumul de întoarcere și am continuat să ne învârtim în cerc, printre copaci, în căutarea potecii cunoscute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
utilizează cu firescul mânuirii lor de către un deplin cunoscător al capacităților acestora de exprimare. Nu mai puțin supuse regulilor retoricii sunt articolele doctrinare aici analiza se face pe Icoane vechi și icoane nouă, în care "polemica împotriva liberalilor capătă accente dionisiace, ținând de hybris". Sunt urmărite, deci, strategiile satirice ironia, caricatura, șarja, agresiunea verbală ș.a. pentru a concluziona: "Valoarea satirei eminesciene rezidă în această forță demonică a deformării, într-o viziune personală, mutând accentul de la individual la universal, înfățișându-și epoca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
intuiție inițială, anume aprehendarea vizionară a unui univers subiacent, larvar, a unei infralumi pe care o numește plutonică, în opoziție cu neptunicul, care reprezintă claritatea discursului „conceptual”. Această dihotomie s-ar putea pune în analogie cu a lui Nietzsche, apolinic/dionisiac, sau cu cea obișnuită, clasicism/ romantism. I. Negoițescu îl vede pe Eminescu sub semnul romantismului, ceea ce e un loc comun, dar el deosebește „marele romantism”, întemeiat pe o mistică a universului, de romantismul elocvent, precum și de cel minor, sentimental-depresiv, în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
încearcă să i-l întocmească. Ambiția, dorința de a străluci, de a domina impunându-se mai totdeauna prin opoziție fac din mentorul junimist, după opinia exegetului, un om lipsit de sentimente, de căldură, apreciat de semeni, dar nu și iubit. Dionisiac, Maiorescu s-a vrut apolinic: „Ardeleanul coleric s-a adăpostit în armura englezului flegmatic”. „Masca” pe care Maiorescu a oferit-o contemporanilor l-a modelat, dar l-a și mutilat, condamnându-l la „suferință, iubire și ură”. Mai apropiat afectiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
paradisul pierdut, ci obârșia, începutul absolut, în care spațiu și timp, cosmos și logos se dovedesc indisociabile, iar această lume supraviețuiește în vatra satului. Motivul regresiunii nu se confundă cu un paseism melancolic și languros, lirica fiind marcată de tensiuni dionisiace convertite într-un expresionism violent și defulate într-un discurs amplu. Poetul a publicat și o carte de versuri pentru copii, Țara rândunelelor (1963), precum și un volum de eseuri, Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone (1974), în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
filosofi „de școală nouă”. Un Nietzsche, de exemplu, a cărui primă și magistrală lucrare, Nașterea tragediei din spiritul muzicii, a fost primită cu răceală și chiar cu adversitate; deoarece ea propunea nu numai o a doua față a creației grecești, dionisiacul, dar, prin aceasta, revoluționa Întreaga optică asupra profilului psihic uman, a cărui perfecțiune nu putea consta doar din „clasicul echilibru” numit și „apolinic”, ci trebuia să i se adauge și latura numită „dionisiacă”. Dimensiune care conținea tocmai acele elanuri, numite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o a doua față a creației grecești, dionisiacul, dar, prin aceasta, revoluționa Întreaga optică asupra profilului psihic uman, a cărui perfecțiune nu putea consta doar din „clasicul echilibru” numit și „apolinic”, ci trebuia să i se adauge și latura numită „dionisiacă”. Dimensiune care conținea tocmai acele elanuri, numite azi abisale, care țin de instinctualitatea adâncă, nu rareori creatoare, În varii domenii, dar și de imaginație „debordantă”, capacitate analogică, „desfrânare, beție și dans”, adică o anume, insistentă, capacitate de a depăși granițele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]