6,039 matches
-
ale lui Adrian Buz. Sunt mai curate, în sfârșit, lizibile, dar le lipsește un anume curaj care să le facă memorabile. Căci, din păcate, la finalul lecturii rămâi cu puține lucruri. Formula literaturii sale e mai omogenă, dar rămâne destul de discretă și pariul pe care i-l propune cititorului pare fără cine știe ce miză. "Sâmburele epuizat" palpită totuși "imprevizibil", iar pojghița cuvintelor poate "pocni" și trebuie forțată. O spune însuși autorul, fără a reuși însă prea multe lucruri în acest sens. A
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
protagonistul, singur printre ele. Aici, pantofi. Și valsul. Și Primo Levi. Și copacul cenușiu, suspendat deasupra scenei cu vîrful în jos și rădăcinile în sus, devitalizat, aberant, înfricoșător. Și Liliachiul(Petre Panait). Și Corul care se plimbă fantomatic, în strădania discretă a fiecărui actor. Și muzica asta care nu-mi dă pace. Și performanța lui Râlea, în continuarea celei din Iov, îmbogățită, asumată, nuanțată, plutitoare prin Infern. Și muzicanții, cu tristețea lor, cu instrumentele lor. Și spațiul scenografului Valentin Codoiu. O
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
profesorului său, G. Călinescu. Desigur, își dorea a fi un einzelgänger, pe drumuri de cercetare proprii ("autentice", "sincere") - dezlegate de supuneri metodologice anterioare sau de imitații. Era un solitar - poate chiar un narcisist - un om în orice caz izolat și discret. Într-un sens oarecare, un timid, învăluit în politețe socială. De aceea el însuși a simțit, într-un tîrziu, nevoia de a se "explica", scriind "confesiunea involuntară" (1975) - publicată în Carnete europene - și "mica autobiografie intelectuală" (1977) din Prezențe românești
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
Eliade" (p. 281) etc. Paginile sînt antologice și pot interesa istoria literară (în orice caz, pe cei care studiază viața și opera celebrului scriitor român): "candoare de savant", "mereu prietenos, precis, afabil", "timid și ușor ireal", într-o "sinceră și discretă solidaritate", stil "confrate", fără "superioritate". Întîlnirile au loc înainte ca Adrian Marino să fi scris Hermeneutica lui Mircea Eliade (apărută la Cluj, Dacia, 1980 și la Paris, Gallimard, 1981) - în 1976 (autorul notează că studiul era "gîndit și încheiat" în
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
ființa și în opera lui Adrian Marino România a avut, în cultură, o personalitate de dimensiuni europene. Rămîne un singur semn de întrebare pentru noi, cei ce l-am cunoscut: cît i-am înțeles și i-am onorat, în timpul vieții, discreta, mîndra, totala, înalta sa singularitate? A unuia dintre ultimii mari cărturari ai României noastre de astăzi. P.S. În ziarul "Ziua" din 19 martie 2005, articolul în care Adrian Marino este denumit un "don Quijote în armură de pașoptist", considerîndu-l a
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
presă egal de veroși, egal de necinstiți și de imorali precum omologii lor din politică, s-a instituit un embargou al tăcerii. Vor exista, firește, reorientări de sume, unele ziare care, sub Năstase, aveau impresia că sunt nedreptățite, vor primi discrete compensații sub Tăriceanu, și așa mai departe. Mecanismul va funcționa în continuare, imun la bun simț și ideea de piață liberă. Se schimbă stăpânii, se schimbă slugile - metoda rămâne. Revin la exemplul de la care am plecat. A stârnit un oarecare
"Orient Express"-ul nu oprește la Cannes by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11665_a_12990]
-
odinioară suprarealiștii, ca "inspirații" și mai de demult, găsind, scrie Chioaru în dreptul Marianei Marin, "în revoltă soluția salvării". Poate de aceea o socoate mai apropiată, dintre poeții Cenaclului de Luni, de romantismul exaltat și boem, trăindu-și căderea cu secrete, discrete juisări. Vara indiană (titlul volumului cu care a debutat Ioan Morar), lungă și caldă, pînă aproape de mijlocul toamnei, se potrivește, ca anotimp de nelămurită, domoală tranziție, optzecismului. Niște "moftangii" emancipați și subtili, visînd în berării, pălăvrăgind cu vervă de poltroni
"Lupii" sub lupă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11669_a_12994]
-
se publică foarte puțini poeți în fiecare an printre italieni și străini, iar lista de așteptare a unor autori deja sub contract este lungă, angajând editura pe un număr de ani. A treia scrisoare, din 20 martie 1975, exprimă o discretă contrarietate lingvistică, urmată, vai, de revelarea adevăratei mele situații de poet:Caro Constantin, vă răspund în italiană la amabila Dvstră scrisoare din 8 martie, cu certitudinea că înțelegeți încă limba noastră, chiar dacă preferați să scrieți în franceză. Mă bucur că
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]
-
și să o exprime ca atare, chiar dacă o percepea difuz. "Îți lipseau prînzurile, adică întîlnirile tăcute - numai întrebările, aceleași de fiecare dată, întrerupeau liniștea - cu tatăl tău, semnul sigur că existența voastră e pusă la adăpost" (pp. 96-97). Aceeași prezență discretă, protectoare se făcea simțită serile, înainte de culcare. Îl aflam pentru prima oară la mine în cameră, citind. M-a întrebat ca de fiecare dată, în loc de noapte bună și de sfaturile părintești de a nu mai sta după miezul nopții: Ťceasul
Optzecismul pîrguit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11739_a_13064]
-
volumul de convorbiri pomenit anterior) nu au reușit să-l facă pe N. Steinhardt să vorbească despre viața intimă. Singur Nicolae Băciuț, în micul, dar interesantul său volum de convorbiri cu N. Steinhardt, Între lumi (1994), îndrăznește să-i pună discretului eseist și călugăr (cum altfel se cuvine să fie un călugăr dacă nu discret, reușind să înăbușe în sine cele lumești?) cea mai indiscretă întrebare care i-a fost pusă vreodată în public: " - Ați iubit? Ați fost iubit de - iată
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
degajate, mai prozaice, mai directe în comunicarea lor cu un cititor care are un cu totul alt profil cultural. Tema românească, ca să-i spun așa, apare deseori, fie sub semnul unor poeme dedicate revoluției române ori lui Eliade, fie prin discrete referințe. Chiar și când politicul este indistinct, la nivelul profund al textului se păstrează mereu legătura dintre cei doi poeți: Andrei Steiu și Andrei Codrescu. Primul nu va fi uitat niciodată, va rămâne "coconul" celui de-al doilea, cel care
Poetul în două limbi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11740_a_13065]
-
sau, poate amândouă". Fără a ști dacă se vor întâlni vreodată, cei doi își scriu poeme pe care nu și le trimit. Un fel de jurnal al absenței, un epistolar închis, așa apar poemele celor doi, de o senzualitate orientală discretă pe care n-ai fi bănuit-o la "radicalul" Andrei Codrescu. Iată două scurte secvențe în dialogul lor fantomatic: "azi n-am avut chef să mă îmbrac/ am lăsat fata să plece/ din hainele mele-am făcut un munte/ în mijlocul
Poetul în două limbi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11740_a_13065]
-
gâlgâitoare, se agită, vorbesc spumegător, se ceartă și se împacă în tirade zgomotoase. Părintele Zota, dezlănțuit, ține un discurs formidabil, în care îi pune la punct pe toți comesenii; dar comite imprudența de a-l acroșa pe Antipa - o prezență discretă și o forță latentă, în aburii de mâncare și alcool ai petrecerii. E suficient ca acesta să-și îndrepte privirea spre nefericitul orator pentru a-i pune pe chip masca morții. Totul în câteva clipe, parcurse au ralenti: "He, he
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
Constantin Țoiu Avenue Foch, nr. 89, pipi irepresibil, după îndelungi căutări în acest cartier de lux, paralel cu bulevardul Câmpiilor Elizee, neavând încotro... Colț cu rue Paul Valery. Amuzant de... sacrilegiu. Loc discret: între doi arbori falnici, multicentenari, înfrățiți, printre care, departe, la vale, pe o peluză tunsă perfect cu numărul zero, văd tineri lungiți la soare în costume de baie sumare. Pornind mai departe, dau de Avenue Victor Hugo, pe care umblu
Instigatorul ocult by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11770_a_13095]
-
cărțile sale, precum și imaginea evreului-cămătar-lacom se explică prin faptul că întregul secol XIX era rasist și prin imaginarul specific: "clișeele sunt cele care abundă în opera verniană". Nici vorbă de rasism și antisemitism, dar e adevărat că "femeia e mai discretă în romanele lui decât în societatea și literatura vremii". Dincolo de un remarcabil simț al rezonabilului, ironia istoricului este necruțătoare în a dezvălui și a amenda absurditățile interpreților vernieni în cheie ideologică. Cartea capătă un umor nesperat. "Ne-am obișnuit să
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
a urmat încercarea amuzant-ironică a domnului Adrian Năstase de a petici un sac aflat deja sub formă de năvod pescăresc; încercare tardivă, ea neavând decât rostul unui reușit moment de divertisment, deși a fost, în același, timp, și un mesaj discret spre o camaraderie mai mult sau mai puțin contemporană... Marele dezastru sau ultimul episod al serialului "Iliescu și frații săi", a fost alegerea lui Mircea Geoană în funcția supremă din PSD. L-am văzut apoi pe Ion Iliescu fără zâmbet
Sfintele Paști și cântec de lebedă by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11779_a_13104]
-
Gabriela Ursachi S-au împlinit de curînd 105 ani de la nașterea lui Alexandru Philippide (1 aprilie 1900 - 8 februarie 1979). Poet extrem de discret și auster, un om care, prin izolare și amabilitate superioară, își capătă reputația de "indiferent" este, în fond, unul dintre cei mai frămîntați vînători de "eterne efemere". Admirator al valorilor clasice, moștenește de la tatăl său, Alexandru I. Philippide, filolog cu
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11796_a_13121]
-
polemist redutabil, mereu dispus să pună sub semnul întrebării ideile comune ale vremii sale și să ofere perspective noi, capabile să zdruncine judecăți ce păreau bătute în cuie. După revoluție, prezența lui Alexandru Dobrescu în viața publică a fost mai discretă (și statutul criticii literare a devenit între timp altul), chiar dacă, cel puțin una dintre cărțile sale publicate în anii din urmă, Detractorii lui Eminescu, s-a bucurat de o bună primire a criticii. Fără a-și propune în mod explicit
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
articolele și cărțile care au făcut școală, dar și paginile de jurnal și corespondența intimă), testimoniile celor care l-au cunoscut, articolele și cărțile care l-au vizat, scrise de-a lungul timpului de discipoli și adversari. Toate oferă nuanțe discrete sau mai puțin discrete, apte să modifice întrucîtva imaginea criticului perpetuată în manualele școlare și în unele istorii literare. Cum arată Maiorescu la capătul cercetării lui Alexandru Dobrescu: o personalitate duală (sigur pe el, olimpian, superior în public, cam dictator
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
au făcut școală, dar și paginile de jurnal și corespondența intimă), testimoniile celor care l-au cunoscut, articolele și cărțile care l-au vizat, scrise de-a lungul timpului de discipoli și adversari. Toate oferă nuanțe discrete sau mai puțin discrete, apte să modifice întrucîtva imaginea criticului perpetuată în manualele școlare și în unele istorii literare. Cum arată Maiorescu la capătul cercetării lui Alexandru Dobrescu: o personalitate duală (sigur pe el, olimpian, superior în public, cam dictator în relațiile cu discipolii
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
într-o contemplație pură, de tip Zen, de la vitalitatea adolescentină și pînă la notația eliptică sau la enunțul sapiențial, Vladimir Șetran stăpînește totul. Mai precis, un inepuizabil orizont de imagini, un orizont în care intră deopotrivă spontaneitatea afectului și strategiile discrete ale unui discurs de tip cerebral, sistematic și riguros. Geometria și visul Cînd Ion Brabu spunea că există un punct luminos în care geometria se întîlnește cu poezia, în mod sigur, artiștii standard, adică aceia care nu s-au întîlnit
Instantanee by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12859_a_14184]
-
artistului. Iubea portretele și cu cât cunoștea mai bine persoana pe care o picta, cu atât și pictura era mai izbutită. In chipurile reprezentate reușea să vadă trăsăturile definitorii ale personalității, reprezentându-le de multe ori cu o anumită solemnitate discretă. Chiar dacă aceasta ar putea părea astăzi desuet, pictura lui Aurel Vasilescu, om de o distincție deosebită, este dominată de cultul frumosului, fie el al naturii, al oamenilor sau al orașului, de reverența față de trecut și față de parfumul său. Casele vechi
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
pe opera lui Shakespeare însuși, se vor naște: Falstaff și Otello. Bel canto-ul e sacrificat pe altarul noii religii wagneriene. Și Conlon va aminti această nouă devoțiune cînd după extraordinarul Ave Maria salutat de aplauze își va ridica mînuța discretă pentru a impune tăcere unei săli de 3000 de locuri și a permite violoncelului să anunțe tema morții și lui Otello să se îndrepte discret înspre locul sacrificiului. Conlon respectă astfel continuitatea dramei și sacrifică excepționalitatea ariei. E ceea ce a
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
urmărit, spirit ofensiv și polemic“. Energia de combatant a lui Mircea Iorgulescu n-ar putea funcționa fără „un teren de opunere“, pe care, în absența unuia real, și-l provoacă pe planul imaginarului (e inculcată aci, e drept, și o discretă disociere): „Închipuie o stranie lume a lui Caragiale, kafkiană, orwelliană, pentru a turna în ramele acesteia imaginea lumii românești din anii totalitarismului comunist“. Făcînd atari considerații, Gabriel Dimisianu are aerul cuiva care aplaudă din public, al unui suporter iar nu
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
conține o serie de elemente ce se întrepătrund natural, firesc. O narațiune ce trece fără dificultate de la conflictul tată -fiu la o scenă incredibilă cu o vrăjitoare ce prezice viitorul, de la boală la tandrețe, de la durere la bucurie. O emoție discretă străbate această peliculă în care adevărul faptelor concrete nu este totuna cu cel al sentimentelor. Și acest din urmă adevăr este cel care marchează diferența dintre o viață pustie și una cu sens. Sensul vieții pare a fi asigurat prin
Viața ca poveste by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/12961_a_14286]