1,391 matches
-
dezvoltat poate fi considerat, din punct de vedere evoluționist, un fenotip. Devoluția instituțională (sau politică) este procesul de simplificare instituțională (și organizațională) a unui sistem socioecologic. Spre exemplu, Kurtz (2001, pp. 140-147) a arătat că devoluția politică - uneori cauzată de disoluția sau întreruperea bruscă a unui nivel politic mai larg - conduce la fenomene sociale precum: tribalizare și lupte între triburi, facțiuni sau nobili care iau locul aranjamentului original, distrugeri culturale etc. Acest lucru s-a întâmplat în cazul triburilor cucerite de
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
publice necesare membrilor, având totodată un drept patrimonial complet asupra întregii proprietăți, ca și asupra membrilor. Cele două subperioade distinse anterior corespund, prima, devoluției politice între cea mai deplină autonomie și izolare în raport cu mediul economic, politic și instituțional și până la disoluția nivelului confederal (anii 1840), iar cea de-a doua, integrării economice și instituționale a obștilor individuale, lipsite de nivelul confederal, în mediile corespondente ale Țărilor Române. Integrarea în stat și integrarea în economia națională sunt influențele exogene al căror impact
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
general ca un arbitru regional, și, mai departe, la judecata domniei. 4.4.2. Expansiunea piețelor interne Secțiunea privind expansiunea piețelor interne expune și conține teza lui H. Stahl, potrivit căreia acesta este procesul care a cauzat ceea ce el numește disoluția aranjamentului - referindu-se însă la dizolvarea nivelului confederativ, agregat. Răspunzând apoi la întrebarea de ce nu a reușit să reziste nivelul confederativ la cele două influențe exogene, analiza va nuanța explicația cauzală avansată de H. Stahl și va extrage concluziile privind
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
întrebarea de ce nu a reușit să reziste nivelul confederativ la cele două influențe exogene, analiza va nuanța explicația cauzală avansată de H. Stahl și va extrage concluziile privind rezistența și reziliența aranjamentului. Principala teză susținută de H. Stahl este că disoluția Vrancei a fost cauzată de expansiunea capitalismului prin creșterea stimulentelor în direcția privatizării proprietății devălmașe. Expansiunea piețelor interne ale Țărilor Române a fost orizontală, în sensul îmbunătățirii transporturilor și reducerii gradului de izolare a așezărilor, și în profunzime, prin urbanizare
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
organizări politice. Din acest punct de vedere, se poate spune că Vrancea a fost o democrație, dar nu a fost o republică. Istoria sa ar fi putut fi mult diferită dacă nu ar fi existat această lipsă. 4.6. După disoluția nivelului confederal După disoluția nivelului confederal, obștile și au continuat existența sub formă individuală și teritorializată până în 1950. Performanța lor a variat de la caz la caz, în funcție de conjuncturi particulare. Secțiunea va nota pe scurt trei evoluții generale importante care au
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
punct de vedere, se poate spune că Vrancea a fost o democrație, dar nu a fost o republică. Istoria sa ar fi putut fi mult diferită dacă nu ar fi existat această lipsă. 4.6. După disoluția nivelului confederal După disoluția nivelului confederal, obștile și au continuat existența sub formă individuală și teritorializată până în 1950. Performanța lor a variat de la caz la caz, în funcție de conjuncturi particulare. Secțiunea va nota pe scurt trei evoluții generale importante care au avut loc în perioada
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
împotriva unor dușmani comuni pentru lungi perioade de timp, ceea ce a întărit identitatea și a crescut capitalul social. Deși dau perfectă dreptate tezei lui Stahl, în sensul că expansiunea capitalismului a provocat presiunile și procesele numite anterior, cauzele proxime ale disoluției aranjamentului trebuie căutate și în altă parte. În acest capitol am completat teza sa, adăugându-i încă două elemente care reies din analiza instituțională întreprinsă. Anterior expansiunii orizontale și verticale a piețelor, și apoi în paralel, a avut loc expansiunea
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
prea democratic al aranjamentului (mai exact, norma împotriva delegării permanente) i-a incapacitat rezistența în fața acestei perturbații prin aceea că, lipsindu-l de orice structură de leadership permanent, i-a anulat practic orice posibilități de acțiune proactivă, ceea ce înseamnă că disoluția sa nu ar fi putut fi prevenită. Acțiunea expansiunii statului și a capitalismului asupra echilibrului evolutiv reprezentat de obște ca formulă de autoguvernare a satelor libere din această zonă poate fi comparată cu aceea a unui incendiu asupra unui ecosistem
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
lucrând binele, cum fiecare s-ar întrece pe el, fără dihonia exacerbată a noului, zeu fără duhul unimii. Înțelepții antici susțineau că numai neștiința poate face răul. Și totuși, amenințarea cu savanta bombă atomică, cu civilizata poluare a tehnologizării, cu disoluția autorității și implicit a intimității, unicității ființei umane. V. Fetescu pune subtil în evidență „corespondența”: în măsura în care, pragmatic-consumist, autoritatea științei este aservită tehnologiei, în aceeași măsură și autoritatea părintelui, educatorului e uzurpată de reguli, regulamente, ea devine din orice punct de
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
pasionale, polemice, incisive și, nu de puține ori, pline de amărăciune. Portretul artistului, așa cum se desprinde el din aceste cărți, este unul inconsecvent și paradoxal la suprafață, dar dramatic și de o incontestabilă autenticitate în profunzime. Denunțînd vehement mercantilismul și disoluția ideilor mari din arta apuseană de astăzi, sculptorul se autodefinește implicit ca un artist din Est, după cum stupoarea și revolta în fața neseriozității, a gregarismului și a indiferenței levantino-semidocto-comuniste din țară îl definesc prompt ca cetățean al Europei Occidentale. Pe jumătate
Bata Marianov, între materie și cuvînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9458_a_10783]
-
și lingvistic se găsește, în deplinătatea sa, Pictorul. Urmărind o schemă simplă și, inevitabil, simplificatoare, ar putea fi sugerate trei momente ale intervenției în imaginarul arcimboldesc și în mecanismul intim al construcției formelor sale plastice. Ele sunt: 1. denarativizarea, 2. disoluția și 3. abstractizarea. În prima etapă, Ion Gheorghiu suprimă identitatea formelor integrate în portretele lui Arcimboldo; pești, animale, păsări, obiecte de recuzită și tot ceea ce înseamnă imagine descifrabilă se transformă în pete și în accente cromatice. Fără ca imaginea să sufere
Gheorghiu și Arcimboldo by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9480_a_10805]
-
Gheorghe se organizează totuși în cîmpul unei sensibilități capabile a se gospodări cu grijă. Absurdul, decompoziția, haosul pe care le evocă frenetic nu-l împiedică pe poet a-și structura discursul, a și-l omogeniza cu o luciditate pe care disoluția n-o conturbă, ci dimpotrivă pare a o consolida, a o nutri precum un vector "pozitiv": "Cerul e invadat de luciditate,/ unde te mai ascunzi tu, Doamne?" (ibidem), exclamă autorul în cunoștință de cauză. Astfel încît constatăm cum înverșunarea sumbră
Întuneric moral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9493_a_10818]
-
atribuindu-mi-l." Cu nimic mai încurajatoare ideea despre epoca în care viețuia: Cred că Gide și Valéry sunt creierele cele mai captivant lucide pe care le-a dat secolul nostru de prăbușire a oricăror forme sociale și de derutantă disoluție a personalităților". Un text întrutotul asemănător s-a găsit într-un papirus din Egiptul antic, unde preatârziul fusese cunoscut cu patru milenii mai înainte. Ca și Emil Ivănescu, cronicarul egiptean nu mai credea în nimic. Care vor fi fost însă
Finis coronat opus by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9512_a_10837]
-
între A. Holban și diverși alți scriitori ai vremii (H. P. Bengescu, L.Rebreanu, Camil Petrescu). Ca eroină, Ioana îi apare la fel de "enigmatică" precum Otilia din romanul lui Călinescu, iar într-un cadru literar mai larg, exegetul socotește că, prin "disoluția epicului" (absența unui fir narativ călăuzitor), scriitorul ar putea fi plasat și printre precursorii "noului roman". Chiar dacă nu toate observațiile de acest gen sunt convingătoare, unele suportând amendamente sau retușuri, cert este că exegetul reușește să facă o bună descriere
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
propus a realiza "o etică general-obligatorie și strict fundamentată", n-a izbutit "pentru nimic în lume așa ceva". Iar Gilles Lipovetsky proclamă "sfîrșitul moralei" moderne, în beneficiul unor etici "slabe", "minimale", imanente societăților "postmoraliste". Tablou defel încurajator, ce probează cu pregnanță disoluția moralei întemeiată pe rațiunea autoguvernatoare a Luminilor, rațiune suficientă sieși ce a dus la monstruoase anomalii. Alasdair MacIntyre sesizează la rîndu-i eșecul "proiectului iluminist", care ne-a adus la un "simulacru de moralitate", căci "am pierdut în mare parte, dacă
Morală și rațiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8030_a_9355]
-
fizico-terestre, indiferența și detașarea dispar în momentul când sentimentul de frică, de neputință, de spaimă le înlocuiește, acoperindu-mă de sudoare la gândul unor noi suferințe. Coșmar. Panică. Debusolare." Credința se dovedește un suport destul de precar în fața spectacolului decăderii, al disoluției fiziologice, al epavelor umane întâlnite în deambulările sale tot mai însingurate. Însemnarea citată mai sus e din august 1967. Moartea îl va mai ocoli încă treizeci (!) de ani - să fie o ironie a sorții? - timp pe care îl va străbate
Arșavir, omul lui Dumnezeu by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/8193_a_9518]
-
renunțarea la lozincile antititoiste a încurajat mișcările critice; dacă acuzațiile ce au fost aduse iugoslavilor erau pure invenții, atunci meritau a fi reconsiderate înseși fundamentele organizării instituționale a regimurilor leniniste. Perioadă 1953-1956 a fost acea în care a avut loc disoluția mitului lui Stalin și începutul căutărilor unor modele socialiste alternative. Această a fost perioadă în care Dej a început să caute constant independența față de Moscova și să se apropie de țările occidentale. Dar ceea ce urma să producă efecte majore în
Dunărea. Geopolitică şi negociere by Ciprian Beniamin Benea [Corola-publishinghouse/Administrative/1419_a_2661]
-
nr. 4) . În sumar ni se prezintă: I. Organizațiile statale și prestatale; II. Definiția Statului, Etatism, legalitate, pozitivitate; III. Productivitatea juridică originară a indivizilor și grupurilor. Consecințe pentru viața Statului: necesitatea unei lucrări (activități) permanente a acestuia; IV. Exemple istorice. Disoluția Imperiului Carolingian și și fenomenologia politicii subsecventă. Manifestări caracteristice ale crizei și formării etatismului: V. Criza Statului modern. Tentative și soluții. VI. Concluzie. Adevărul de la care pleacă analiza filosofului, este că: Statul modern se află În plină criză. Autorul susține
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
existențial decît un proiect estetic. Ion Vlad a reprezentat, și reprezintă încă în sculptura noastră, un amestec ciudat de energie și de disperare, de vitalitate și de eșec, de construcție monumentală și de ruinare lentă a formei pînă în pragul disoluției. Un bun regizor al volumului gigantic și al suprafeței impresioniste, un contemplativ calm și un expresionist ultragiat și sangvin, un sacerdot al antropocentrismului și un iconoclast în plină criză de răzvrătire, toate aceste personaje se găsesc simultan și succesiv în
Sculptori de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9217_a_10542]
-
să fiu același. De aceea, era ca un rămas-bun pentru totdeauna: de la bucătărie, de la casă, de la găluștile mătușii Ugurd; de aceea, această descriere concretă, pe care tu ai surprins-o de la primele pagini, poartă în sine și dimensiunea pierderii, amețeala disoluției. Îți dai seama că ai surprins și asta, ca Cititor atent ce ești, încă de la prima pagină, când, deși mulțumit de precizia scrisului, simțeai că, la drept vorbind, totul îți fugea printre degete; poate și din cauza traducerii, ți-ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
O tensiune, concentrându-se să nu piardă nimic din propriul potențial, să prelungească o stare de reactivitate, să profite de acumularea dorinței celuilalt, precum multiplicarea propriei încurcături? Sau abandonul cel mai docil, explorarea imensității spațiilor ce pot fi mângâiate reciproc, disoluția ființei într-un lac cu suprafața infinit de tactilă? În ambele situații, desigur, nu existați decât unul în funcție de celălalt, dar, pentru ca respectivele voastre euri să fie posibile trebuie nu numai să se anuleze, ci să ocupe fără reziduuri tot golul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
imprevizibil al timpului chiar și asupra creaturilor fabuloase. Odată ieșiți din timpul mitic, a început alienarea, degradarea, diminuarea puterilor fabuloase. Bine, dar acest timp mitic s-a consumat de mult, încerc eu să adaug la conversație. Ca și creația, uneori disoluția poate fi un fenomen foarte lent, totuși nu destul de lent ca să-l priceapă toată lumea. Dacă nu intervine o catastrofă, rămâne în bună măsură neobservat, la fel cum trecerea de la timpul mitic la cel real este, în fapt, imperceptibilă. Mai fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
iubirii iubire esențializată deopotrivă la dans și la duel; ea trebuie câștigată, cucerită, reînnoită, revitalizată cu fiecare an. Periplul iubirii precedă oul, increatul; trecerea de la increat la creat este un act sacru prin ritualizare. Altfel, iubirea istovește, se veștejește, provocând disoluția cuplului. La albatroși, același cuplu se reactualizează în fiecare an prin poezia dansului și a duelului, după modelul cuplului mitic Afrodita-Marte, zeul războiului. Iubirea celei mai frumoase dintre zeițe nu poate fi dobândită decât de cel mai războinic dintre zei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Joao omul cu o mie de nume ce întrupează mii de entități la momente diferite. Joao este tot ceea ce dorim noi să credem, noi ne-am regăsit miracolul prin el, pentru că aveam nevoie de el, într-o lume în plină disoluție, secătuită de miracole, strălucire și inefabil. Istoria produce flageluri, războaie, revoluții, renașteri, dar și miracole. Joao de Deus este poate unul dintre ele. De ce acceptăm miracolul creației ca pe ceva obișnuit, sau miracolul vieții, condiția omenească? Teoria speciilor a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
hana") fiind legendarul împărat Saga (sfârșitul secolului al VIII-lea). Treptat însă, în prim-plan s-a impus floarea de cireș, datorită efemerității ei. Japonia nu iubește frumusețea decât în clipa ei de pe urmă, în acea tremurare și presimțire a disoluției finale, în acea alunecare lină spre neființă. Sentimentul central al esteticii japoneze este intraductibilul mono no aware, pe care Donald Richie îl descrie astfel: "acea conștiință a tranzienței tuturor lucrurilor pământești, certitudinea că, poate din fericire, este imposibil să schimbi
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]