324 matches
-
va rosti, asemenea puștiului din anecdotă: „Aoleo, mamaie, nu mai văd eu malu’..”., ci dnii Adrian Năstase și Mircea Geoană. (Cotidianul, 11 aprilie 2002) Dolari la m3 Când e vorba de corupție, conducerea României îmi pare asemeni damei dintr-un distih greu de uitat: „Cu fusta-n flux și în reflux,/ Trecea pe stradă o damă lux”. Fluxul îl constituie valurile exclusiv enunțiative despre lupta împotriva cumplitului flagel, în vreme ce refluxul e dat de instituționalizarea năravului respectiv. De aceea nu există azi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
un evocator inspirat al lumii bucureștene și un continuator în spirit al lui Mateiu Caragiale. Tiberiu Utan A murit poetul Tiberiu Utan, uitat de confrați și ignorat literar de generațiile noi, care cel mult îi leagă numele de un faimos distih militant difuzat cândva, cu o diabolică insistență, de dimineața până seara, la posturile noastre de radio. Dar Utan a scris și altfel de poezie decât numai de circumstanță, poezie adevărată, în linia discret elegiacă a unui Șt.O. Iosif, poetul
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
aripile dorului". Dominantă este aici lirica eului, un lirism al treptelor devenirii, al "trecerii și petrecerii" sale pe acest pământ binecuvântat al Bucovinei, pe sub soare și luceferi. Temele majore sunt natura, iubirea, timpul. Confesiunea, meditația, evocarea din catrene (cele mai multe) și distihuri recreează toposul mirific al Bucovinei: casa strămoșească leagăn al copilăriei, pridvorul, grădina, fântâna, livada, lunca, pădurea, obcinile, potecile tainice, "de soare pline", plaiul, brazii, "răchitele bătrâne", teiul singuratic, "pomii în floare", banca veche de sub nuc, iazul, poiana, macii însângerând câmpurile
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
am avut imprudența să folosesc cuvântul „paradox” în titlul unei cărți. Dacă ascultăm viața, dacă aprehendăm cu bun-simț și atenție lumea și viața, înțelegem rostul multor lucruri. Nu al tuturor, dar al multora. A devenit demult o platitudine citarea celebrului distih din Hamlet, la care dăm din cap aprobativ și trecem mai departe fără a ne opri o secundă pentru a-i realiza fantastica încărcătură : There are more things in heaven and earth, Horatio,/ Than are dreamt in your philosophy. (Sunt
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
abruptă și incredibilă a morții lor ! Câteși trei se îndreptau către ea, din ce în ce mai aproape, mai degrabă și mai presimțitor ; făcând poezie și din aceasta. Cu inima din ce în ce mai strânsă îmi venea în ultima vreme să-i strig lui Virgil Mazilescu acest distih al său : „mă copilul meu mă străinul meu mă/ unde te duci tu mă ”. El mi ar putea acum răspunde (chiar așa îmi și răspunde, o simt) : „gândește-te la mine/ în spațiul cel mai umilit/ te-am sărutat eu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
este împărăția cerurilor..." el, e sigur că se va duce deadreptul în rai. Carol Magnu trimise Saxonilor călugări și soldați pentru a-i convinge. Bella puer lumen quod habes, conceda puellae, Sic tu caecus amor, sic erit illa Venus. Acest distih a fost făcut apropos de împrejurarea că Filip II al Spaniei avea o înclinare ciudată pentru chiori. Avea un paj cu un ochiu și o amantă cu un ochiu. Amanta aceasta a fost prințesa d'Eboli. Quand on ne veut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
distincțiile intelectuale se pierd cele dintîi. După „încălzire”, care a durat vreo două ore, s-a cîntat, precum în ultima crîșmă, „Bălălău” și „Așa beau oamenii tineri” (completat de secretarul cu propaganda Bratu, cel ce mă declarase „sinucigaș politic”) cu distihurile involuntar semnificative: „Așa beau oamenii mari / Numai whisky pe dolari” și „Așa beau oamenii mici / Numai țuică cu covrigi”. În atari împrejurări, adeseori mă crispez, mă amorsez împotriva „lumii”. Așa mi s-a întîmplat și acum, fapt care l-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
stilului. Fiecare dintre eroi vorbește cum îi vine în momentul afectului”. Expresia justă este pe filieră franceză le mot juste pentru care stă tradiția clasicismului francez întruchipată exemplar de arta poetică a lui Boileau, din care merită reamintit un semnificativ distih, „Et ne vous chargez point d’un détail inutile./ Tout ce qu’on dit de trop est fade et rebutant ;” „Nu vă încărcați cu detalii inutile/ Tot ce se spune în plus este plicticos și bun de aruncat” și de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
zugrăvește peisaje, ci se autoexprimă în peisaj. Fără a dizolva priveliștile în „fantazie”, ca D. Anghel, spre a transmite doar stări vagi, vaporoase, poetul Miorcanilor și al Floricăi nici nu scrie „pasteluri”. Afinitățile temperamentale cu Alecsandri, menționat nominal într-un distih („La lampă, când ziua cu totul s-a umbri, / Voi reciti «Pasteluri» de V. Alecsandri”), sunt vădite, însă e aici un Alecsandri trecut prin toată arta europeană antinaturalistă și antiparnasiană. În Mărturisiri (1942) P. își definește creația din etapa „tradiționalistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
însă aceeași: „lac întins sub lună”, aceleași sunt clipele de extaz, în care încape iluzia nemuririi, același, poate, și „turnul vechi din sat”, cu clopotul lui sunând „de nuntă sau de moarte”. În atmosfera de patriarhalitate, în legănarea molcomă a distihurilor pline de mireasma holdelor de secară, e o melancolie dulce, o împăcare înfiorată: „Ca ieri sosi bunica și vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.// Același drum te-aduse prin lanul de secară./ Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
se poate substitui divinului. Adevărată e doar substanțialitatea termenilor, nu însă și identitatea lor absolută; de aceea căderea lui Dionis spre exemplu în dorința de-a se recunoaște pe sine ca Dumnezeu, este ineluctabilă 75. Pentru a ajunge la sentențialul distih Din a morții sfântă mare, curg isvoarele vieții/ Spre-a se-ntoarce iar într-însa76, poetul a trebuit să imagineze un întreg haos germinativ, ce își poate avea sursa în aceeași filozofie platoniciană a Banchetului, căci iată ce spune Aristofan, vorbind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Poezie de la Petroșani (1995). Poet al generației ’80, G. cultivă mai multe tipuri de discurs, oscilând între construcția amplă, bine întemeiată pe anumite structuri metaforice, și schema poetică simplă. De asemenea, își organizează textele fie în serii de catrene și distihuri, fie în formule libere, care nu impun nici o constrângere formală. Este adeptul combinațiilor lexicale inedite, deși nu are o opțiune decisă în sensul forțării limbajului poetic: „Sângele meu îngheață/ iarna în formă de pasăre,/ se ridică cu roșii aripi/ deasupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287282_a_288611]
-
locurile/ Unde ea ardea pământul,/ Aripi creșteau cu fața la lună/ Aripi creșteau pe unde zbura/ Și-n nebunia ei mare se izbi/ De cealaltă jumătate a ei./ Și-n această ardere de jertfă/ Flacăra deveni rotundă". Precizăm că nu doar de dragul distihului final am transcris tot poemul, ci și pentru a i se observa hibele, excesele, stângăciile demonstraței. Sigur că lumea poate părea în anumite momente un amalgam de simboluri absurde. În fine, iată și un text cu care suntem de la un
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13805_a_15130]
-
vârstă,/ doar umbra mâinii tale/ îmbătrânește discret” Și tot astfel, în punctul în care hai-ku-ul se intersectează cu bonzai-ul: „Micile pauze dintre metafore/ se-agită aidoma unor picioare filiforme de insectă.” Lui Blaga nu i-ar fi displăcut, zicem, distihul: „Valurile de supă ale mării/ logosul pofticios gata să le soarbă” (Marină). Exilat în Amarul Târg, poetul este, în fapt, un mare claustrat ce-și generează peisajul interzis („Sertare umplute cu pajiști somnoroase tâlcuri/ călcând/ pajiștile dinăuntrul sertarelor/ cum un
Privind drept în ochi călăuza... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13089_a_14414]
-
aceeași oameni, urcați în icoane prădate de culori. Din Pillat acela al cuhniilor, al nuanțelor dospind unele-n altele și-al aromelor de viață lungă nu-i aici mai nimic. E doar trena, agățată-n paraclise, a celui mai frumos distih din literatura noastră despre generațiile care se sfărîmă așteptînd: În drumul lor spre zare, îmbătrîniră plopii./ Aci sosi pe vremuri bunica-mi Caliopi." În timpul care trece pînă cînd Biserica veche ajunge Biserică de altădată. Aceeași poezie, vizibil cizelată, încheie un
Lirica recuperarilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10165_a_11490]
-
cele externe. I se asociază de altfel mania rimei, despre care am mai scris în această rubrică, dar care pare să rămînă o tentație mereu vie a scrisului jurnalistic autohton, uneori amuzantă, adesea iritantă. Culeg din aceleași pagini externe cîteva distihuri pe teme similare: "Atentat ratat cu terorist împușcat" (EZ 2885, 2001, 11); "Bin Laden proclamă: "Islamul vă cheamă"" (EZ 2855, 2001, 5); "Jihad și antren cu Osama Bin Laden" (ib.).
Salba de rime by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15628_a_16953]
-
mă iartă, cetitor cu ochii triști/ nici nu exist, nici nu exiști” (p. 76). Sunt versuri extrase din ultimul poem al cărții, devenite, între timp, celebre. Puțini mai știu, însă, astăzi (mă întreb câți vor fi știut atunci) că acest distih poate fi citit și ca o reverență a mai tânărului Coșovei către mai versatul magistru Mihai Ursachi. Căci în Poemul de purpură (1974) al acestuia din urmă putem citi, negru pe alb: „din locul unde nu exiști/ tu mă privești
Pornind de la niște versuri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4983_a_6308]
-
să plătim speranța ne este complet străină: Însă mai-nainte trebuie să știm/ Pentru ea cu toții martiri să murim!// Căci fără aceasta lanțul ne va strânge/ și nu vom ști nici chiar a ne plânge!" Recitite în continuitate, cele trei distihuri nu ne transmit vreo emoție patriotică, n-au rezonanță de actualitate, lăsându-ne, în schimb, în seama unei parodii a patriotismului: țara noastră va avea un viitor de aur dacă vom muri cu toții pentru ea! În lectura noastră postmodernă, capabilă
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
rotunjime / Și Înălțări la cer, precum, Isus!" (Rugăciune laică). Totul nu e decît o chemare eroticească ce-și caută martori convenabili sub raportul caligrafiei: "Îngerii se enervează, dau cu nimbul de zid, / Cînd în rouă, cotropitoare, coapsele ți se deschid..." (Distih). Extazul nu e angelic, ci lasciv: "Erai atît de frumoasă! / Frîngeam pentru tine flori largi / Umplute cu îngeri de-amiază/ Ce raze-ndesau în desagi" (Caligrafiile acelorași cuvinte). Îngereasca simbologie trimite cu ușurință la o simbologie sexuală, ultima pofticios adulmecată
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
și era lumină ca-ntr-un pahar cu ceai în care-a explodat o albină" sau "vara", plecând "târâtă ca un văl de ciocurile cocorilor" - acestea, alese la întâmplare, ar putea, poate, circula independent, după cum s-a reținut și un distih glumeț al meu: "M-am deplasat la fața locului, / fața locului era umflată"... Dar, cum am spus într-un alt interviu, dacă-mi doresc ceva e să fiu citită. Cu orice risc, cu tot riscul de a-mi dezamăgi cititorul
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
partea II, fascicula 2, 1940 -, pentru lături e indicat și sensul „mâncare proastă”.) De fapt, expresia e atestată mai ales în varianta zamă de pește (în care zamă sau zeamă e cvasisinonim cu supă, ciorbă sau, mai general, fiertură); un distih popular plasează analogia într-un context clar pozitiv: „Ochii mei, zamă de pește,/ Cin’mă vede mă iubește” (Sabina Ispas, Doina Truță, Lirica de dragoste, 1986, p. 263). Distihul poate fi considerat un exemplu de simplă folosire a comparației alimentare
Zamă de pește by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5304_a_6629]
-
zeamă e cvasisinonim cu supă, ciorbă sau, mai general, fiertură); un distih popular plasează analogia într-un context clar pozitiv: „Ochii mei, zamă de pește,/ Cin’mă vede mă iubește” (Sabina Ispas, Doina Truță, Lirica de dragoste, 1986, p. 263). Distihul poate fi considerat un exemplu de simplă folosire a comparației alimentare în lirica populară (zama plasându-se alături de mură, spicul grâului, lapte, caș, miere etc. etc.), dar e foarte posibil și să atribuie autoevaluării pozitive o notă comică. Judecata ironic-negativă
Zamă de pește by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5304_a_6629]
-
Din tren" prin: "Un viaduct subțire ca un strigăt". Urmează vreo șase poeme "libere", dar neîmplinite artistic. Vin la rând diverse celebrări ascultând de "comanda socială": "Zidar", deja amintitul "Miner", "Șarja de oțel", "La furnale", "Schela roșie - cu foarte comunistul distih: "Mi-e generația etaj / În schela roșie-a Comunii"; "Tunel", "Barajul de la Bicaz", "Lenin", "Cifre de control" (hrușcioviene), "Racheta sovietică", "Tot mai sus!", "Rânduri pentru Partid" - unde fanaticul de mine (!) mă ofeream regimului: "harta roșie-a trupului meu / îți aparține
O relectură autocritică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8340_a_9665]
-
în diferite antologii oficiale, piesa de rezistență rămâne "Comunism", ultima din această angoasantă plachetă. Aici, reflexul narcisic nu putea servi; am recurs, inconștient desigur, la un alt mit elin, cel al corăbiei Argos ajunsă în țărmul "lânii de aur". Primul distih mi-ar părea chiar sugestiv, cu acel ochi deschis în spiritele navigatorilor; e vorba, vai, de "comunismul vis"! Dar, înfine, "țărmul gândit" a fost atins, iar acum "începe vasta debarcare". Finalul nu e mai puțin dezolant, cu cei ce-au
O relectură autocritică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8340_a_9665]
-
cetate, cu acel zgomot de spargere a văzduhului pe care nu-l realizează decât marile seisme. Spectacolul a fost un succes, ciorogârlenii au plecat numai după ce serbarea a luat sfârșit, la finele nobilei manifestări artistice s-a auzit și un distih de circumstanță: “Să ne cânte la pian/ domnișoara Damian”. Și chiar așa, dânsa, mai ceva ca noi, studentă cred, a făcut să răsune pianul, picurând cu “Für Elise”. Și cu strânsul gunoaielor, în mai multe reprize, ne-am descurcat, sub
Un tăciune și-un cărbune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13019_a_14344]