289 matches
-
sera ⁄ Lumea așa cum va fi (1856) a lui Émile Souvestre, care inaugurează o direcție narativă nouă pentru imaginarul viitorului. Într-o distopie, autorul își imaginează că utopia colectivistă, de tipul aceleia a lui More, a fost realizată grație industrializării. Astfel distopia subliniază, la modul grotesc sau tragic, catastrofele care rezultă de aici pentru individul a cărui libertate este, în atari condiții, prezentată ca alienată, cu atât mai mult cu cât totul este "mecanizat". Conform distopicilor, societatea utopică ar invita la inerție
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
orice valoare, după cum mărturisește H. Passy în al său Dictionaire de l'économie politique ⁄ Dicționar de economie politică (1873): "Utopiile sunt [...] obstacole directe în dezvoltarea progresivă a bogăției, pe care concepțiile viciate ale socialismului le-au presărat în calea societăților". Distopia va fi deci adesea exploatată și pusă în slujba ideologiei burgheze, așa-zis liberale, care prevalează începând cu epoca respectivă și din care rămân texte devenite clasice cum ar fi Brave New World ⁄ Minunata lume nouă (1932, Aldous Huxley)18
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
Solis/La citta del Sole ⁄ Cetatea soarelui (1602)109. În altă țară și mult mai târziu, în Minunata lume nouă, iubirea e înlocuită de orgia obligatorie, detașată de orice grijă pentru procreație, aceasta din urmă făcându-se prin ectogeneză*. În distopii domnește frustrarea sexuală, iar iubirea, chiar dacă încearcă să înmugurească, e strivită de sistem, trădată, iar până la urmă eroul ajunge, în disperare de cauză, ca Winston din 1984, "să-l iubească pe Big Brother". 2.2. Iubiri exotice SF-ul propune
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
nepotul lui Thomas Huxley, contemporanul și înfocatul apărător al lui Darwin. În primele scrieri, se erijează în observator critic al uzanțelor și ideologiilor, după cum o demonstrează Jesting Pilat / Pilat glumește (1926). Publică în 1932 cel mai cunoscut text al său, distopia intitulată Minunata lume nouă. Descrie acolo revolta, apoi sinuciderea unui intelectual, "sălbaticul", în fața unei lumi noi, postfordiene. O societate condusă de biologie, care condiționează nașterea copiilor în funcție de viitorul loc ocupat în societate, dar care permite un surogat de fericire grație
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
Brave New World Revisited / Reîntoarcere în minunata lume nouă137, un eseu, și în 1962 un roman intitulat The Island / Insula. În aceste două opere, stigmatizează apropiata apariție a ceea ce se temea că se va întâmpla încă din Minunata lume nouă. Distopia sa a influențat SF-ul lui Bradbury, printre alții. Astăzi, ea se dovedește foarte realistă, în clipa în care avem pretenția să hotărâm destinul unui copil cunoscându-i genele, când comportamentul adulților este infantilizat de telerealitate, iar hiperconsumul este echivalentul
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
în volum, care se situează la antipodul romanelor de cuceriri glorioase atât de dragi SF-ului "vârstei de aur". Autorul arată acolo, într-adevăr, distrugerea orașelor magnifice și poetic descrise în care trăiau esteții marțieni. Bradbury a inventat și o distopie originală în Fahrenheit 451 (1953), unde înfățișează o societate care urăște cărțile, care ard la 451 de grade Fahrenheit. Acestea sunt înlocuite de sitcomuri ale căror personaje intră în interacțiune cu indivizii, care devin dependenți de ele. Emoțiile, apoi trezirea
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
treia revoluții industriale. Își plasează intrigile de tip polar într-un univers tehnologic high-tech, caracterizat de prezența computerelor, a internetului, a realităților virtuale și a articulațiilor dintre om și microprocesoarele electronice (cf. dosarul "Cyberpunk", în Galaxies, nr. 40, vara 2006). Distopie: vezi Utopie. Ectogeneză: din grecescul ecto, "în afara". În Minunata lume nouă, procreație bazată pe o cultură de ovule și spermatozoizi într-un fel de borcane, în care sunt crescute, hrănite și unde progresează lent spre starea de foetus, apoi de
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
informatică. Dar este preocupată și de condițiile reale în care se află știința și savanții în epoca web-ului, care amestecă toate științele la modul eterogen (cf. "Tehnoculture and Science Fiction", în Science Fiction Studies, nr. 98, martie 2006). Utopie/distopie: o utopie este un text semididactic care propune tabloul unei societăți întemeiate pe legi, raționale în epocă, dar prezentate drept necesare pretutindeni, și care vizează edificarea și perpetuarea unei societăți "fericite", în care valorile colective primează, ceea ce implică o critică
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
primează, ceea ce implică o critică a ordinii sociale existente. Termenul a fost creat de Thomas More (1516). Aplicații concrete au avut loc și au eșuat în secolul al XIX-lea, de exemplu în L'Icarie / Icaria lui Etienne Cabet (1842). Distopia este nararea unor suferințe și a revoltelor unui individ supus legilor unei așa-zise utopii. Legile colective sunt resimțite ca tot atâtea frustrări, iar revolta are loc în numele individualismului. Există distopii încă din secolul al XIX-lea cf., de exemplu
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
exemplu în L'Icarie / Icaria lui Etienne Cabet (1842). Distopia este nararea unor suferințe și a revoltelor unui individ supus legilor unei așa-zise utopii. Legile colective sunt resimțite ca tot atâtea frustrări, iar revolta are loc în numele individualismului. Există distopii încă din secolul al XIX-lea cf., de exemplu, Jules Verne, Paris au XX siècle / Parisul în secolul XX (1863) -, dar majoritatea sunt din secolul XX, de pildă We / Noi de E. Zamiatin (1924), Minunata lume nouă a lui Aldous
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
acestea sunt note comune paradigmei literare din care face parte autorul. Totuși, nu de puține ori scrierile sale relevă surprinzătoare convergențe cu proza optzecistă, prin experimentele inter- și metatextuale, prin utilizarea pe scară largă a kitschului și prin construcția unor distopii terifiante. Nota particulară a cărților lui P. în raport cu aceste orientări e dată de configurația personajului, care constituie ținta predilectă a testărilor narative. Dincolo de modulațiile survenite de la un volum la altul, proza lui poate fi citită ca o descompunere a psihologismului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
ale ipostazelor „substanței”, știut fiind că accesul la aceasta este oricum În afara omenescului. Gradul zero este temperatura textelor beckettiene. Un Îngheț premeditat, la limita lui de sus, o povestire fără sfîrșit și, dacă s-ar fi putut, fără Început, o distopie În cel mai pur sens. Opera lui Samuel Beckett este una a cvasi-imprezentabilului, una care Închide modernitatea ardentă Într-o iarnă simulată, dar una care manifestă mereu, prin ubicuitatea detaliului, un rol corectiv, profilactic; o literatură a unei hiperconștiințe a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unde romanul prinde contur - acesta ar putea fi sensul Portului interior. Numele personajelor seamănă cu cele ale lui Jean Echenoz (Vancouver, Machado, Breughel), subtile, exotice, cu rezonanțe cultural-geografice. Personajul-narator, Breughel, Își continuă experiențele concentraționare În Nuit blanche en Balkhyrie, o distopie descinsă din Orwell, o lume În război, unde existențele se duc de pe o clipă pe alta, În așteptarea Înfrigurată a morții: “Un jour, nous nous réveillerons. Il fera noir. Enfin, il fera noir.” Rolul antroponimic al personajelor este acela de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
crea, potrivit lui Bahtin, un spațiu utopic de libertate, cel american, potrivit lui McGowan, este distopic, prin înregistrarea continuă a diferențelor de clasă, rasă și normalitate 221. Abordarea lui McGowan se bazează pe teoria semiotică a lui Eco referitoare la carnaval ca distopie 222. Carnavalul american din secolul al XIX-lea reprezenta cultura americană în diversele ei forme de manifestare. În primul rând, existau târgurile interna-ționale, spații de explozie identitară pentru un viitor utopic, loc de "distracție și legitimare a supremației albilor 223
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
trupul și conștiința umane, în același timp în care acestea sunt restructurate și reformulate în noile contexte ale vieții și ale culturii. Prin urmare, promovarea unui discurs postuman temperat și circumspect, care să chestioneze extremitățile riscante ale utopiei și ale distopiei, merge pe traiectoria considerării ființei ca ansamblu corp-minte în relația sa cu spațiul, cu lumea și cu societatea. Astfel, abordarea unei orientări merleau-pontyene devine legitimă, iar concilierea dintre fenomenologie, biopolitica foucaultiană și schizo-analiza deleuzo-guattariană devine operabilă în spațiul postuman al
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
acești filosofi francezi văd în tentativele de izgonire a limitelor și a slăbiciunilor umane riscul imanent al reversiei, metastaza nesfârșită a umanului. Adoptând o atitudine umanistă, Baudrillard critică utopiile tehnologice ajunse în orizontul postumanismului și al transumanismului, însă recurge la distopii identitare și umane. Aceste perspective distopice, pe de o parte, temperează și echilibrează prima extremă, trag semne de alarmă și deschid priviri circumspecte, dar pe de altă parte, inițiază un discurs localizat la o extremă la fel de vicioasă. Polemizând cu fenomenele
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
obiect, animal, fie ca mașină sau artificiuă, gânditorul nesocotește beneficiile hibridării postumane. Vom vedea însă, în capitolul ce urmează, o problematizare mai diversificată a postumanului, ca întrețesere complexă între uman și nonuman. Condiția postumană înseamnă atât coexistența utopiilor și a distopiilor uman-tehnologice, cât și asumarea unui punct de vedere liminal, temperat-critic, realist-pragmatic, care să abordeze realitățile existențiale de dincoace și de dincolo ale trecerii de la mileniul al doilea la mileniul al treilea. Atât acceptarea faptului că identitatea umană este un dat
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
intelectuale, organice și naturale ale umanului, însumate ca o constantă a condiției umane în filosofia occidentală. Sau în privința optimismului necritic învestit în dezvoltarea uman-tehnologică, în absența îngrijorărilor în legătură cu posibilele amenințări existențiale și în universalizarea utopiilor, fără contraponderea adusă de eventualele distopii. De pildă, ingineria genetică este aprobată în unanimitate ca o necesitate terapeutică, ca o inevitabilitate în scopul vindecărilor și al sporirii capacităților fizic-intelectuale, în timp ce posibilitatea unui pericol sau a unei erori de „programare” nu este luată în calcul. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
să aspire la „mai mult decât un simplu uman” și să caute augmentări corporale și mintale de tipul „mai rezistent”, „mai inteligent”, „mai talentat” etc. Astfel de puncte de vedere sunt radicale, fie că vin din partea utopiilor transumaniste, fie din partea distopiilor bioconservatorilor. Întrucât respingem orice formă de discurs radical, propunem o perspectivă situată între discursul optimist de promovare a postumanului (și a transumanuluiă și critica extremă a acestuia. Așadar, recurgem la o critică a entuziasmului tehnoștiințific în diverse accepții ale acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fi cea a imaginației umane (perspectivă din care izvorăsc însele utopiile transumaniștiloră coexistă cu limitele de opțiune în cadrul dispozițiilor social-tehnologice, cu noi constrângeri și forțe dominante, cu impoziții ale deținătorilor puterii într-o eventuală societate postumană (perspectivă care culminează în distopiile criticiloră. Acceptarea manifestării ambelor tendințe poate fi un prim pas în procesul de chestionare a metafizicii virtuale, în timp ce o a doua fază poate fi abordarea unui punct de vedere tolerant, dar simultan critic și circumspect. Dispariția umanului (teoriile precum: disoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pădure amniotică și amnezică, alegând astfel însingurarea în locul societății și vita contemplativa în loc de vita activa. Acest trufaș refuz al istoriei, deja prezent în romanul din 1949 al lui Jünger, Heliopolis. Rückblick auf eine Stadt, este împins și mai departe în distopia sa din 1977, Eumeswil: în timp ce anarhistul depinde de putere chiar atunci când i se opune (și tocmai datorită acestui fapt), rămânând o ființă social-politică (zoon politikon) chiar atunci când este membru al unei conspirații antisociale, anarhul este liber în mod absolut, în
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
la adresa lui Etzioni, din păcate fără recul față de poziția criticilor, vezi Aneta Gawkowska, „Neutrality, Autonomy and Order: Amitai Etzioni’s Communitarian Critique of Liberalism Under Scrutiny”, în A Decade of Transformation, IWM Junior Visiting Fellows Conferences, vol. 8, Viena, 1999. 23. Distopia lui Huxley, arhicunoscută, e una dintre cele mai sumbre viziuni ale unei lumi viitoare populate de ceea ce astăzi numim clone; reduse la absurd, așa cum am mai arătat în câteva rânduri, comunitarismul și alte viziuni militante despre societatea postmodernă promovează fantasma
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
forța binelui absolut), a bicromiei (în care lumea este zugrăvită în alb și negru, în îngeri și demoni, disidenți și torționari) și a logicii binare aferente acesteia. Paradigma carcerală a societății românești sub comunism, cu a sa imagine a unei distopii sociale înfăptuită într-un arhipelag al gulagului autohton, este profund reducționistă și chiar distorsionantă dacă este totalizată ca model societal al comunismului românesc. Ceea ce scapă schemei carcerale a comunismului românesc este tocmai realitatea traiului cotidian al milioanelor de vieți care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și masacrul din Piața Tien An Men). În ipostaza postdecembristă și în cea occidentală, ea înseamnă dispariție a simțului axiologic și răsturnare diabolică a valorilor, dezeroizare și desacralizare, uniformizare și depersonalizare, somnul conștiinței și dictatura lui „Nimeni”. Iar în cazul distopiei prospective, echivalează cu existența în „postreligie”, „contrainițierea”, destine „necoagulate” și lipsite de orice „racord ontologic”, dictatură a minorităților și a „corectitudinii politice” și, nu în ultimul rând, „marea cacealma” (substantivul revine adesea), constând în inventarea „celor mai perfecționate mijloace de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
din comentariul lui Bacon (1861b:253) că "știința în sine înseamnă putere" este demonstrat zi de zi, cei care se află la putere sînt mai ușor luați drept mincinoși decît cei care nu au un cuvînt de spus. Într-o distopie orwelliană, controlul asupra gîndirii poate deveni atît de eficient, încît orice ar spune guvernul nostru ar fi acceptat ca adevăr și orice ar spune alt guvern ar fi considerat minciună, însă pînă în prezent nici un sistem modern de opresiune nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]