289 matches
-
de arta ta, de început de mileniu trei, mai legată cred de film decât de pictura tradițională; Gray, fiindcă e și el pictor și în același timp autorul unei distopii remarcabile. Întreaga ta poezie de până acum e o blândă distopie, dacă noțiunea există. Creezi o cascadă de imagini care se combină de la sine. Ești nu numai vizual, ci și narativ. E o trăsătură Desperado să ascunzi lirismul pe după poalele altor arte, să amesteci genurile literare, artele, într-un singur tot
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nici nu știam cum s-o fac, în fond, aveam credința, presupun, că iubirea pentru o femeie poate să fie un mod de apărare. Recunosc că era un lucru pe care-l credeam doar pe jumătate. Am să revin la distopie mai încolo. Așa cum spui, "blândețea" e o constantă, chiar dacă există momente de violență sălbatecă în unele poeme, uneori chiar în tonul poetic. LV. Ești dislocat de două ori: o dată din Ungaria în Anglia, a doua oară de la pictură la poezie
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lumii, cu spaimele, cu ambivalența ei. Mai importante sunt ultimele trei versuri, care nu se dezmint în nimic din tot ce am scris. Mila pentru lumea pe care ploaia o întinează cu astfel de pete întunecate mă copleșește. Vorbești de distopie, și se poate ca ea să fie mereu prezentă: poemele presimt că așa stau cu adevărat lucrurile pe lume, dar refuză să se pronunțe. Ca idee, distopia e prea la îndemână, prea teatrală. Tocmai de asta și refuz distopia clădită
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care ploaia o întinează cu astfel de pete întunecate mă copleșește. Vorbești de distopie, și se poate ca ea să fie mereu prezentă: poemele presimt că așa stau cu adevărat lucrurile pe lume, dar refuză să se pronunțe. Ca idee, distopia e prea la îndemână, prea teatrală. Tocmai de asta și refuz distopia clădită cu bună știință. Ca presimțire rea, distopia e mult mai puternică și mai credibilă. LV. Poezia ta e și sfioasă și îndrăzneață. E iubirea o temă importantă
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de distopie, și se poate ca ea să fie mereu prezentă: poemele presimt că așa stau cu adevărat lucrurile pe lume, dar refuză să se pronunțe. Ca idee, distopia e prea la îndemână, prea teatrală. Tocmai de asta și refuz distopia clădită cu bună știință. Ca presimțire rea, distopia e mult mai puternică și mai credibilă. LV. Poezia ta e și sfioasă și îndrăzneață. E iubirea o temă importantă pentru tine? Crezi că orice poet trebuie să scrie poezie de dragoste
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fie mereu prezentă: poemele presimt că așa stau cu adevărat lucrurile pe lume, dar refuză să se pronunțe. Ca idee, distopia e prea la îndemână, prea teatrală. Tocmai de asta și refuz distopia clădită cu bună știință. Ca presimțire rea, distopia e mult mai puternică și mai credibilă. LV. Poezia ta e și sfioasă și îndrăzneață. E iubirea o temă importantă pentru tine? Crezi că orice poet trebuie să scrie poezie de dragoste la un moment dat, ori e cazul să
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se mențină trează, să se alimenteze cu emoția izvorâtă din spaima care nu o părăsește niciodată. Dacă aș pierde această încordare, aș pieri ca poet. LV. The Photographer in Winter are un motto din Orwell. Budapesta e utopia dar și distopia ta. Amintirea, nu mai puțin. Faci un recurs inteligent la indeterminare pentru a ține deznădejdea la distanță. Un vers afirmă, "Ceea ce pare și ceea ce este n-a fost niciodată mai nesigur". Toată poezia ta picură prin acest ochi. Starea poetică
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ar trebui să cedeze locul intuiției, singura în măsură să deschidă poemul în adâncul cripto-manifestării semnificante. Aici, în străfundul voalat de stratificarea tectonicii poetice, doar îndepărtarea își semnifică imaginea, arată locul în care se originează spaima, unde "șade inima pieziș". Distopie care pune scena în perspectiva oblică, mișcată, a unei dislocări, a unei semnificative de-rivări: "Suntem ca malurile unui râu/ Pe care apa veșnic le desparte/ Și le unește strâns fără să vrea/ Copiii dau cu pietre din fiecare parte/ Și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ani după crearea Uniunii Europene. Au fost 50 de europeni invitați să scrie câte un text de aniversare - erau texte foarte libere, nu erau texte academice. Și eu am scris un fel de scenariu, de fapt am scris o mică distopie. (Distopia este contrariul utopiei, adică este o lume organizată utopic la negativ, ca delirul unui paranoic.) În această distopie îmi imagi‑ nam Uniunea Europeană peste încă 50 de ani și mi-o imaginam destul de orwellian. Dacă vă aduceți aminte că, în
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
după crearea Uniunii Europene. Au fost 50 de europeni invitați să scrie câte un text de aniversare - erau texte foarte libere, nu erau texte academice. Și eu am scris un fel de scenariu, de fapt am scris o mică distopie. (Distopia este contrariul utopiei, adică este o lume organizată utopic la negativ, ca delirul unui paranoic.) În această distopie îmi imagi‑ nam Uniunea Europeană peste încă 50 de ani și mi-o imaginam destul de orwellian. Dacă vă aduceți aminte că, în romanul
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
texte foarte libere, nu erau texte academice. Și eu am scris un fel de scenariu, de fapt am scris o mică distopie. (Distopia este contrariul utopiei, adică este o lume organizată utopic la negativ, ca delirul unui paranoic.) În această distopie îmi imagi‑ nam Uniunea Europeană peste încă 50 de ani și mi-o imaginam destul de orwellian. Dacă vă aduceți aminte că, în romanul O mie nouă sute optzeci și patru, lumea este împărțită în Eurasia, Oceania și alte blocuri. Deci mi-o
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
să-ți orânduiești viața și să te dumirești ce-i cu tine, îți cam grăbește deciziile și acțiunile. Teama de moarte este inseparabilă de ideea de Dumnezeu, de zbaterile noastre morale, de dorința de a ne descărca mințile pe hard-diskurile distopiilor memetice, de vanitățile fiecăruia dintre noi, dar și de ceea ce numim, cam pompos, „perenitatea arteiș. Alex. Leo Șerban : Dar eu nu „excludș ideea de Moarte (ar fi absurd !), ci doar teama de ea : cred că îți poți rândui foarte frumos
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
în același mod pe scenele românești, însă opera lui Caragiale ni se adresează direct, pe românește, în sensul cel mai profund al termenului. Acest tip de utilizare implică un anumit indice de deformare al operei care o apropie uneori de distopie (Lucian Pintilie) sau de cea mai corozivă și disperată satiră (Mircea Iorgulescu). Avem în Nicolae Manolescu din Istoria critică a literaturii române poate pe cel mai decis inamic al suprainterpretării operei sau a interpre- tării ei excesive în cheia absurdismului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în Universul pe 22 octombrie 1899, fragment pe care l-am împărțit în trei, avem o privire de ansamblu, altfel foarte concentrată asupra epocii. Această perspectivă se plasează deopotrivă sub semnul bruiajului ca expresie nocivă a modernității și al unei distopii ca deformare într-o viziune apocaliptică a aceleiași modernități. Zgomotul con- stituie el însuși expresia distorsiunilor și tensiunilor din cadrul societății moderne, devine pe rând cauză și efect, generator de anxietate, produs al unei intemperanțe pro- prii omului recent. Ca și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unei viziuni alieniste, a unei medica- lizări a corpului social pus sub semnul degenerescenței, medicalizare care sfârșește prin a-i declara pe toți subiecții unei societăți drept degenerați. Viziunea deformatoare nu îi aparținea doar lui Caragiale, perspectiva era vehiculată în distopiile de uz științific, medicale, sociologizante ale epocii începând cu Malthus și terminând cu Haeckel. Oamenii de știință se transformă în heralzi ai apocalipsei vizând deformările succesive la care corpul social este supus, devenind în urma unor mutații degenerative un corp monstruos
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
public captiv și Lache își desfășoară asaltul polemic în berării cu un public format din impiegați ca și el, asemeni agitatorilor comuniști în perioada revolu- ționară. Ambele ispostaze reflectă două tipuri de deformare, unul în registrul utopiei, celălalt în registrul distopiei. Dacă încetăm să vedem în personaj doar rezultatul unui accident, el face posibilă ca multe alte personaje caragialești o reflecție asupra firii românilor sau asupra a ceea ce în eseul ei, „Ființa morală românească între pasiuni și rațiune”, Mihaela Czobor-Lupp numește
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
exemplu, Nae Cața vencu, preiau un mandat iluminist și anume credința în progres așa cum, în lectura Mihaelei Czsobor-Lupp, neîncrederea în istorie produce o accelerare inversă a dizolvării universale în urma unei progresii catastrofice. Ambele mișcări descriu tensiunea dialectică dintre utopie și distopie și reprezintă modalitatea afirmării unei identități à rebours. Încă o dată, anecdota la I.L.Caragiale recuperează în mod subtil ca mise en abîme un efect de parabolă. Ceea ce constituie mecanismul deriziunii, dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” oferă și perspectiva
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
îl introduce în cercul enormului sudalmei, al expresiei măscăroase de la care se alimentează personajele. Ea amplifică fondul obscur al conflictelor, o agitație decere- brată, o zvârcolire isterică, o violență permanentă. O a doua dimensiune prin care Pintilie transformă într-o distopie universul operei lui Caragiale o constituie regresia la animalitate adesea la confiniile cu scatologicul. Dincolo de acuplările însoțite de sunete animalice și de imprecațiile libidinoase, regresia la animalitate se regăsește nu mai puțin elocvent prin prezența animalelor printre oameni. Pisici în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
viziunea lui Pintilie, enormitatea discursului este amplifi- cată de enormitatea situației, accentele îi aparțin toate regizorului. Cea de-a treia dimensiune și probabil cea mai subtilă deformare la care apelează Pintilie pentru a actualiza opera lui Caragiale este cea a distopiei. Ne aflăm în punctul cel mai depărtat de opera lui Caragiale, într-un interstițiu imund, într-un spațiu de hrubă sau unul de mocirlă eternă. Invazia noroiului este copleșitoare, iar insistența pe panormările unui loc care pare ceva între Finis
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nou, cu adevărat european care fără îndoială va smulge admirația tuturor admiratorilor străini. Ce vedem noi ? Noi vedem clădiri noi, splendide, Arenele Romane, Cetatea lui Vlad Țepeș, Palatul Artelor și alte asemenea edificii care ne vor uimi în viitor.” Sensul distopiei devine acum mai clar prin acest scurt reflex al utopiei, fină aluzie la impetuozitatea edilitară a liderului maxim, Nicolae Ceaușescu. Comen- tariul lumpenului constituie amortizarea brutală a oricărei încercări de a străpunge obscuritatea locului destinat tutu- ror prăbușirilor și niciunei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a vodevilului celui mai banal. (...) Nu altceva constituie folosirea obsesivă a mise en abîme-urilor : hiperbolă a simulacrului (...)” În opinia lui Alex. Leo Șerban, multiplicarea vertiginoasă a ramelor conduce la dispariția reprezentării, la efectul de hiperrealitate care configurează universul propriu al distopiei. Tratând despre efectele spe- culare și relația lor cu configurarea unui profil identitar, Mircea Cărtărescu realizează un paradox al deformării momentul apogetic când ea devine perfect superpozabilă realului. „Este o oglindă netedă în țara unde ne face plă- cere să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cedează locul interogației atinse de dezamăgire. Pavăză putredă (1981) consemnează punctul terminus al acestei coborâri lucide. Cartea fixează imagistic coșmarul ultimului deceniu ceaușist. Limbajul esopic e atenuat de aspectul de cronică tranzitivă. Lumea fericirii în care crezuse tânărul devine o distopie lirică (este caracteristic, sub acest raport, Dincolo de proverbe, colecție de parimii întoarse ironic și sarcastic în negativul lor). Amplele poeme au acum o prozodie accidentată, aglomerând imagini disparate într-un spațiu absurd. Spre finele deceniului al nouălea, D. trece la
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
ale ipostazelor „substanței”, știut fiind că accesul la aceasta este oricum În afara omenescului. Gradul zero este temperatura textelor beckettiene. Un Îngheț premeditat, la limita lui de sus, o povestire fără sfîrșit și, dacă s-ar fi putut, fără Început, o distopie În cel mai pur sens. Opera lui Samuel Beckett este una a cvasi-imprezentabilului, una care Închide modernitatea ardentă Într-o iarnă simulată, dar una care manifestă mereu, prin ubicuitatea detaliului, un rol corectiv, profilactic; o literatură a unei hiperconștiințe a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unde romanul prinde contur - acesta ar putea fi sensul Portului interior. Numele personajelor seamănă cu cele ale lui Jean Echenoz (Vancouver, Machado, Breughel), subtile, exotice, cu rezonanțe cultural-geografice. Personajul-narator, Breughel, Își continuă experiențele concentraționare În Nuit blanche en Balkhyrie, o distopie descinsă din Orwell, o lume În război, unde existențele se duc de pe o clipă pe alta, În așteptarea Înfrigurată a morții: “Un jour, nous nous réveillerons. Il fera noir. Enfin, il fera noir.” Rolul antroponimic al personajelor este acela de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la Lune ⁄ De la Pământ la Lună (1865)16 sau fascinația științei, ca în Voyage au centre de la Terre ⁄ O călătorie spre centrul Pământului (1864)17. În contrapartida acestei atitudini optimiste față de consecințele progresului tehnic, secolul despre care vorbim inventează și distopia*, sau contrautopia, îndeosebi prin Le Monde tel qu'il sera ⁄ Lumea așa cum va fi (1856) a lui Émile Souvestre, care inaugurează o direcție narativă nouă pentru imaginarul viitorului. Într-o distopie, autorul își imaginează că utopia colectivistă, de tipul aceleia
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]