820 matches
-
capitaliste, ceea ce mai tîrziu s-a dovedit a fi o mișcare strategică deosebit de inteligentă. În august 1968, cînd tancurile sovietice au intrat În Praga, l-am sunat pe Brejnev pe firul roșu și i-am spus: — Tovarășe Brejnev, ești un dobitoc! Ai Întinat idealurile internaționalismului socialist! Cine te crezi? După care am Închis, fără să mai aștept răspunsul lui. De aceea, visul cu Petru cel Mare care arăta cu degetul În jos mă cam punea pe gînduri. Altădată visam că zbor
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
tata, s-au repezit să o descarce În curtea noastră și să plece, grăbiți, pe la casele lor. Scândura pe care șezuseră ei și hurducăielile căruței Îi frânseseră scroafei picioarele. De aia nu o vânduseră: nimeni nu dă bani pe un dobitoc bolnav. Zăcea În troscotul din curtea din față, nu mai putea scoate nici un sunet, era sfârșită de durere și de sete. N-o să uit niciodată ceea ce cred că am văzut: din ochii mici și Îngustați de suferință curgeau lacrimi. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lumii. Lecțiile care vor urma sunt rezultatul inițiativei mature a onoratului Consiliu Local, dar mai ales a domnului Primar, om cu aleasă educație și gospodar destoinic. Domnia Sa a considerat că e bine să știți de unde vă trageți... Să iasă afară dobitocul care a zis „din burta mamii”! Nu mă obligați acum să fac anchete, că mătur cu voi pe jos, mârlanilor! Ieși, porcule, până nu arunc după tine cu bastonul! Așadar, să aflați cum și ce s-a petrecut până să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Du-te și Îndeasă-n tine până crăpi În laboratorul tău de chimie. Poate dă Dumnezeu și-ți bagi lingura În vreun acid ori În sodă caustică!”. Lizica sărea și ea de doi metri În sus, cât era de grasă: „Dobitocule, criminalule, te dau În judecată, pușcăriașule, vrei să mă omori, nebunul dracului! Mergi la balamuc, nu mai veni să distrugi aici suflete de copii nevinovați!”. Ceilalți colegi se uitau pe fereastră ori pe pereți și Încercau să schimbe vorba. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de viclean, dacă ne gândim că-l ajunseseră bătrânețile - se apropia de treizeci de ani - și el era tot șeful vânătorilor. Nu avea o Înfățișare prea plăcută: picioare scurte, mâini lungi, frunte Îngustă și teșită - la fel ca a ta, dobitocule care te holbezi la geam -, un nas lătăreț, lăbărțat pe un bot ieșit În afară și cu buzoaie groase. Nu mă Întrebați de unde știu toate astea: mi-ar lua ani Întregi să vă explic pe Îndelete. Numai să vă Înșir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care o pompează inimile voastre. Ia ridică-te În două picioare, Comane, tâmpitule! Când nu te zgâiești pe geam, mâzgălești banca cu creionul, te scobești În urechi și-n nas, după care bagi deștu-n gură și nici măcar nu ai habar, dobitoc din născare ce ești, că numele tău vine de la poporul cumanilor, niște migratori destul de cumsecade, care au trecut și pe aici acum o mie de ani. Multora le-au plăcut locurile și femeile noastre și au rămas. S-au lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
moarte și nici pagubă prea mare nu suferise, se arătase dornic să fie și el de față și chiar să ajute. Cine știe ce Îi umbla prin minte, că nu-i stătea În fire să facă fapte bune. Și-o fi Închipuit, dobitocul, că era vorba de vreo comoară sau de ceva foarte valoros și, cum se găsise pe (adică sub) pământul lui, credea că statul avea să-i acorde o recompensă grăsuță, ca să aibă de câteva chefuri Îndestulate, cu lăutari. Pe culoarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Însă după cum bine vedeți, am apucat ani mulți după aceea. Și nu numai eu: toți, domnule. Pe ăi din cabină, forța centrifugă, inculților, i-a azvârlit pe marginea drumului. Pe noi, cei din spate, În șanțul În care se Împiedicase dobitocul de Oaie. Numai că, așa, ca un fel de capac, peste noi s-a prăvălit ditamai camionul, proțăpit cu roțile-n sus. Eram prinși ca niște șoareci În acea adâncitură, Închisă În toate părțile de obloanele de lemn. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
decât ale prostimii din jur au știut să pună pe roate lumea În care Își duceau scurtul trai. Desigur, În colibele lor ascunse după Împrejmuiri ca de cetate se petreceau beții și desfrâuri măiestre, căci legile erau bune numai pentru dobitocii de rând, nu și pentru Mintoși - lucru cu care, credeți-mă, sunt foarte de acord; intelectul trebuie ocrotit, respectat și nicidecum pus În rând cu sărăcimea de minte. Dar ne-am Îndepărtat nițel de subiect - nu fără folos, firește - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prind și să-l ce?” se scărpinase celălalt În chică. Veterinarul oftase, mai mult pârțâise din buze cu dispreț, arătându-și privitorilor deznădejdea de a fi obligat să lucreze cu asemenea personal sărac de minte. „Adică să-l ții bine, dobitocule!” „Păi de ce nu zici, bre, așa? Uite acușica!” După ce se prăvălise de câteva ori În murdărie, proptindu-se, ca la armată, pe coate, palme și genunchi, Rândașul izbutise, până la urmă, să pună mâna pe un vițel alb, cu ochii nefiresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din țigări. Enin rupse tăcerea: „Care mai e treaba?”. Era cumva ușurat să vadă că Odraslă trăiește, deși știa că Îl urăște din toată inima. Tâmpiții de la Poliție Îl anchetaseră, vasăzică, pentru un omor care nici măcar nu avusese loc. Niște dobitoci. Bine, oricum, că se terminase așa. „Care treabă? Ce treabă să mai meargă?” se oțârî Odraslă și glasul lui tremura a Învinuire. „Ți-am spus doară că eu nu m-am atins de fata grecului... Tu, nu, te-ai opărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca-n vremurile vechi, când mureau oamenii din te miri ce...” „Ba o să coasă pe pizda mă-tii de bou!” izbucni Odraslă, apoi se ridică și-și continuă bombăneala În timp ce se Îndepărta. „Lua-te-ar dracu’ de tâmpit și de dobitoc! Huo, neputinciosule, să-mi porți păcatele pe lumea ailaltă, neisprăvitule!” După Încă vreo câțiva pași mormăi ca pentru el: „Mai vrea să meargă și la Război, nărodu’, să-i verse vreunuia creierii pe-acolo...!” Enin Îl lăsă să plece nepedepsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
le opresc, din ochi au țâșnit lacrimi. Norocul meu că nu se vedeau din pricina șepcii. Am scos-o de pe cap și am rotit-o În așa fel Încât am șters și sărătura dintre gene. Am auzit, ca din depărtare, vorbele dobitocului: „Cu pălăria pe cap să intri la tac-tu acasă, nu În locuri civilizate, băi, țărane!”. Atunci mi-am dat seama, cu neînchipuită limpezime, că În cariera de muncitor cinstit ori măturător de șpan aveam să Îndur umilințe și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zile din stagiul petrecut la infanterie le-am trăit la arest căci, spre deosebire de ființele care Încercaseră să mă umilească până atunci, subofițerilor și ofițerilor cărora le făcea plăcere să Înjosească le arătam, cu obrăznicie, din priviri, că Îi consideram niște dobitoci, săraci de minte, neputincioși și mici la suflet precum niște viermișori ajunși brusc din mațul gros la lumina soarelui. Turbau și abia așteptau să mă prindă cu ceva În neregulă ca să mă trimită la zdup. Unul, săracul, ceva mai răsărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gând: „Adică de ce, domnule, să nu mă aștepte? Cum să nu mă aștepte? Asta Înseamnă că acum, În timp ce eu Îmi târâi boașele pe sticlă pisată, ea geme adânc În brațele altcuiva și-și lasă sânii mozoliți de gura băloasă a dobitocului?”. Eram nedumerit și revoltat. Cum, ea nu-și dăduse seama că o iubeam ca un câine? Ori, mai rău, dacă ghicise, de ce mă Îndepărtase cu atât de nestrămutată hotărâre? Eu avusesem de gând să mă Întorc la ea și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
strânge, spăimoasă, cu mânuța rece de ceafă. Fără să te desprinzi din suava Împreunare, Întorci capul și dibuiești prin Întuneric silueta unuia care bănănăie prin curte. Înșfaci lanterna, o aprinzi și-i proptești lumina În ochi. Ăla clipește ca un dobitoc, Își Îngustează privirea și se ferește de șuvoiul luminii cu palma. Îți Îngroși cât poți glasul și-l gonești: „Pleacă, mă, dracului de-aicea!”. Deși beat, dobitocul pricepe ce se Întâmplă și răspunde Împăciuitor: „Gata, vericule, stai liniștit! N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lanterna, o aprinzi și-i proptești lumina În ochi. Ăla clipește ca un dobitoc, Își Îngustează privirea și se ferește de șuvoiul luminii cu palma. Îți Îngroși cât poți glasul și-l gonești: „Pleacă, mă, dracului de-aicea!”. Deși beat, dobitocul pricepe ce se Întâmplă și răspunde Împăciuitor: „Gata, vericule, stai liniștit! N-am știut că ești acilea! Am venit și io să mă piș! Vezi-ți acolo de treabă și să vă fie de bine!”. Lanterna se stinge și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fel sau altul, În conflict cu Biserica și dacă nu cumva, așa, s-ar fi putut lua vreo măsură Împotriva ălui de sub urzici, care de la o vreme se apucase să viseze o grămadă de prostii ce tulburau viețile oamenilor; un dobitoc, auzind că melcii sunt căutați În străinătate și sunt plătiți cu bani buni, s-a apucat să Înființeze o fermă În care să crească mucoasele gasteropode, dar nu a izbutit decât să distrugă grădinile cu varză și salată ale vecinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
odaia cu chirie a lui Zidaru se duceau la nepoată-mea, cu o zi Înainte de cununie, și o puneau să le coasă două-trei copci acolo ca să poată juca fericite Cămașa În noaptea nunții și ca să-l umple de fudulie pe dobitocul care-și Închipuia că avusese mireasă fecioară și se Îmbăta cu voioșie ca să vadă lumea că se arătase bărbat adevărat. Familiile fetelor nu aflau nimic ori, dacă se Întâmpla să le ajungă câte ceva la urechi, tăceau mâlc, ca să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
imagineze cam unde se izbise proiectilul de pământ. Mersese cu Închipuirea și mai departe și Începuse să bănuiască, apoi să fie sigur că obuzul fusese tras nu dintr-un tun inamic ci de o baterie a noastră, comandată de vreun dobitoc fără pereche a cărui figură - În mintea lui Monstrulică - era copia fidelă a mutrei de Întârziat mintal a locotenentului Agapie. Biberu, prieten bun al lui Monstrulică, Îl poreclise pe ofițerul cu Înfățișare nefericită și cu un caracter În care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și celelalte - o bârfeau și-i prevesteau un viitor de curvă, dar le stăpânea și le câștiga lingușeala povestindu-le, dar mai mult ascunzându-le, cum se folosește limba Într-un sărut adevărat, cum să-l faci din cuvinte pe dobitoc, cum să faci mofturi, cum să-l nedumerești, cum să-i arăți că nu-ți pasă de el ori că ești topită de iubire, dar mândria nu-ți Îngăduie să te lași În voia ei, unde și cât să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pentru Lună.", îi mărturisește la un moment dat, într-o scrisoare. Ladima însuși are un temperament contradictoriu. Ca poet, unii îl așează în imediata descendență a lui Eminescu, în vreme ce Penciulescu îl consideră, nici mai mult, nici mai puțin, decât "un dobitoc". Nae Gheorghidiu e impresionat de geniul lui gazetăresc, se teme chiar de spiritul lui polemic, însă crede că, în relațiile cu ceilalți, Ladima e un tip falacios și îi tapează pe prieteni de bani. Comportamentul lui donquijotesc e remarcat de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
moment dat de urarea „De s-ar putea suporta”, care-i reactivează fascinația în fața limbii române. Așa încât precizează: „Cu cât ești mai primitiv, cu atât ești mai aproape de înțelepciunea originară, pe care civilizațiile au pierdut-o. Burghezul occidental e un dobitoc care nu se gândește decât la bani. Oricare cioban de la noi e mai filozof decât oricare intelectual de pe-aici” (6 aprilie 1972 Ă 181). În fine, să revenim la Dieppe și la avantajele muncii fizice. Tot lui Aurel Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lumea asta-i bine să te ajuți cu orișicine. Murind vecinul tău de lângă casă, Pe umerii tăi el grijile le lasă. Un măgar ce se-nsoțea c-un cal cam necioplit, Acesta nu-și ducea decât ce-avea menit, Iar sărmanul dobitoc împovărat, el cădea pierit. El se rugă de cal să îl ajute și pe el nițel: Că de nu, în oraș, nu va ajunge viu defel. "Rugămintea-mi, zise el, nu e neîndreptățită: Povara mea e-un joc, pe jumătate
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
măgar ce se-nsoțea c-un cal cam necioplit"), îi atribuie calului anafora fidelă și păstrează anafora infidelă pentru măgar. Astfel, desemnarea calului rămâne fixă și nu constituie obiectul unei investiri subiective, măgarul fiind anaforizat doar prin substantive marcate afectiv (sărman, dobitoc, tovarăș). Această disimetrie pare să aibă o funcție triplă: clarifică narațiunea asociind fiecare registru anaforic unui personaj distinct; dezechilibrează povestirea în favoarea măgarului, ca victimă; "mimează" povestirea: calul care face obiectul unei anafore invariabile este prezentat ca un încăpățânat care refuză
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]