311 matches
-
s-a întunecat și parcă i s-a făcut cam frig, deși nu e sigură. Pentru a scăpa de această senzație, își imaginează că-i e cald, aducându-și aminte cum se suia pe acoperișul haveli-ului tatălui ei vara, când dogorea. Simte puternic aerul fierbinte pe față și pe mâini. Parcă aude cum băteau covoarele și fâșâitul măturilor când servitoarele curățau nisipul de pe podele. Dar căldura o face să-și amintească mai degrabă de tatăl ei, învârtindu-se în jurul unui pyre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
În izvorul apei cascadei, zace un pui de ursuleț, plămădindu-și sufletul în pământul vieții. Mii de gâzulițe înnegresc spuma cascadei, iar micul erou se aliniază în lumea de apoi. Picături sărate acoperă întreg ținutul, iar spre răsărit, cerul se dogorește ca de bătaia unei flăcări. O pulbere plină de aur se ridică din spatele codrului și se împrăștie în sus ca și cum ar fi suflat-o gura unui vulcan. Câțiva nori zgribuliți și zgrunțuiți ce plutesc în albastrul cerului prind a se
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
bine ca acasă. Încet, încet, observ că ploaia a stat și-mi închid grăbită umbrela. Soarele a ieșit din nori și-nvăluie orașul într-o cascadă blândă de lumină. Marieta Pop-Mureșan, clasa a VI-a A Marea Soarele a început să dogorească tot mai tare, iar marea domină prin imensitatea ei. Deși liniștea ei părea grozav de plicticoasă, dacă observai mai atent, ți-ai fi dat cu siguranță, seama că, în lumina albă-albă de tot a soarelui marea s-a făcut mai
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de dormitorul care se transformase în camera bolii sale, și înăuntrul acestei singurătăți fără margini, există o anume ușurare, a dormi singură, fără să te mai gândești la el, fără să aștepți să se stingă lumina, doar eu, în salonul dogorind de căldură chiar și în timpul nopții, șanțul dintre cele două părți ale canapelei îmi face umerii să se curbeze; de dimineață mă trezesc panicată, ce s-a întâmplat cu viața mea, îmi amintesc de el tulburată, ca și când aș fi citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
gura uscată, le înghit disperată, setea preia controlul trupului meu, deschid gura și mi se pare că din cer îmi picură înăuntrul ei picături de apă, picături călduțe și întunecate, le înghit mulțumind pentru ele, ochii mi se topesc din pricina dogorii, pare că orașul se îndepărtează de noi, conduc, inima îmi este pustie, îl caut pe Udi, știu că se ascunde acolo, trebuie să îl anunț înainte de a fi prea târziu, un nou prunc bate la ușile inimilor noastre ruinate, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Sania, asemănătoare cu un rădvan de modă veche larg și scund, sugerează că și obiectele ne pot scoate în afara timpului. Jilțul din spate este bine căptușit cu o blană groasă din care este făcută și învelitoarea de picioare sub care dogoresc cărămizi fierbinți. Înveșmântat într-o manta până la pământ, încinsă cu o frânghie grosolană, purtând pe cap o cușmă enormă și nerostind nici un cuvânt, Atanasie pare un neverosimil personaj anacronic. Se cațără cu îndemânare pe capra înaltă a ciudatului atelaj și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Nu am pregetat, am luat cu mine câteva plante și cartea de farmacie naturală și am plecat în sat cu mujicul. Starea lui Axel era într-adevăr îngrijorătoare. Când am ajuns la capul lui, nu era conștient. Aiura, fruntea îi dogorea iar respirația îi era șuierătore. Când m-am uitat la vechile răni, m-am înfiorat. Picioarele, de la genunchi în jos, erau ca o carne vie acoperită de bășici mari, pline cu un lichid gălbui. M-am gândit că dacă plantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în interior își cânta câte o melodie cadențată. Toartele sacoșei îi săltau pe umăr. Din când în când o învăluia câte un miros de chiftele. Se gândea cu plăcere la masa de prânz când soarele în plină putere îi va dogori obrajii iar ea va mesteca alene parcă dorind să-și prelungească starea. De peste tot se aud chicote, vorbe, realitatea Carminei devine confuză, abia rezistă dorinței de a se încovrigi ca un câine în iarba prăfuită de sub un butuc, să doarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
militară toți căpătând fețele imprecise din fotografiile boțite, ținute sub pernă... Era plăcut dimineața, strugurii erau reci, aproape brumați, se retezau ușor, târnele se umpleau imediat. Mâinile se dezmorțeau de somn și treptat corpul se umplea de transpirație. Începea să dogorească iar brațele nu mai erau umede ci ardeau. Te înăbușea praful scuturat din butuci, foșnetul uscat aproape metalic al frunzelor, metal prin metal, soarele usca. Degetele păreau calcaroase, străine. Pe limbă gust de cocleală, genele albite de praf, trupuri aplecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își mișca ușurel crengile. Dar el nu la crengile caisului se uita. La miopia lui avansată, fereastra se transformase într-o dâră luminoasă, fără contururi precise. Culesul era pe sfârșite. Pe la prânz, o oră, două, soarele tot mai reușea să dogorească, să te facă să-ți lepezi hainele. Într-o zi șeful de fermă i-a spus: Cam asta e domnișoară, treaba. Și a continuat să tragă din mucul țigării. Se zvonea că are neînțelegeri cu nevastă-sa, cineva lansase ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața. Putea să nu mai joace teatru, ce avea de aflat, aflase: Carmina nu va depune plângere la Poliție. Carmina se răsuci pe cearceaf. Soarele dogorea cu putere, deși se simțea și suflul răcoros al mării. Tot atunci, noaptea, puțin mai târziu, sună telefonul lung, strident. Ea rămăsese cu gesturile suspendate, așteptând ca apelurile să înceteze. Avea reacții întârziate. Încercă să ghicească cine era la celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dezbrăcat și m-am instalat sub pătură. Între timp, femeia de serviciu făcuse puțină curățenie. Am adormit aproape instantaneu. Eram bucuroasă să mă refugiez în somn. M-am trezit pe la zece. Căldura din încăpere mi-a demonstrat că afară soarele dogorea. M-am dus la baie, mi-am descurcat părul, m-am studiat în oglindă. Mă simțeam fără vlagă, obosită, aveam ochii tulburi. Am îmbrăcat rochia de plajă am luat ochelarii de soare, pălăria. În papuci încă mai erau firicele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
punct de vedere biologic. Ca să mă asigur, mi-am trecut mâinile peste față. Nu, n-aveam nici o rană, doar cruste și ochii cârpiți. Dezvelindu-mă, am Închis ochii din nou. Soarele de dimineață strălucea doar de câteva ore, și totuși, dogorea destul de tare. Urma o nouă zi spectaculoasă de vară. Am Încercat să mă adun, respirând Încet. Dacă vroiam ca planul meu să aibă succes, trebuia să adun toate resursele posibile. Lipindu-mi brațele de corp, am făcut câteva mișcări cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de propria-i îndrăzneală. Laurence puse pe ușă semnul „Nu deranjați“ și rămase în prag, uitându-se la ea. Privirea lui făcu să-i alunece instantaneu bretelele de la cămașa de noapte. Când ieșiră din cameră, două ore mai târziu, soarele dogorea atât de tare încât putură să bea un pahar pe malul lacului. — E perfect, decretă Fran, privind o pereche de lebede ce plutea pe lac. Știi că lebedeleă — Se împerechează pe viață? îi completă Laurence propoziția, râzând. Fran roși, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
încet punându-mi mânile pe umere: —Stăi, nu te duce mai departe; întoarce-te... Și eu numai ca să-ți spun m-am repezit... Stam mut în încremenire. Ea mă privea prin întuneric, cu ochii lucind; parcă zâmbea, răsuflarea fierbinte îmi dogorea fața. — Ce s-a întâmplat, Chivo? Nu știu... Ieri taica a tăcut toată ziua și m-a cercetat cu ochii... Apoi, când puneam sara de mâncare, a zis deodată: — De ce ai slăbit tu așa? de ce ești trasă la față? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în schimb, totul se scălda într-o lumină aurie și caldă care mă uimea și mă făcea fericit. Din această fericire m-a smuls mama; m-a târât cu ea să-l văd pe bunicul mort, părăsind lumina care-mi dogorise sufletul. Dar a fost de ajuns să arunc o privire asupra trupului întins printre flori, pe năsălie, că am luat-o la fugă și nu m-am oprit până dincolo de grădină unde m-am ascuns într-o căpiță de fân
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Parcă e mai practic să-mi citesc corespondența. 25 Dinu mi-a zis că ne aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întîmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
asta, de ce să ne mirăm că i s-a întîmplat și unui om?" întrebam, pentru a răspunde tot eu: "cei atotputernici sânt atotsinguri". Dar în sinea mea eram, firește, mai puțin preocupat de nuanțe. Toropit de căldura plăcută care-mi dogorea trupul, ajungeam chiar să-mi fie milă de Bătrânul și să mă socotesc mai deștept, mai câștigat decât el. Îmi ziceam: "E minunat să stai între oglinzi, dar cum să nu ieși niciodată la soare, să nu bârfești cu nimeni
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pisică, înainte să-i deschidă ușa: „Și tu ce naiba mai vrei? Cară-te de-aicea!“. Însă pe urmă furtuna trecuse și n-o mai puteau relua... Se lăsa seara. Viscolul se liniștise, dar oricum nu ne mai păsa. Caloriferele încinse dogoreau și în casă plutea o moleșeală primejdioasă. Pe masa de stejar ardeau două lumânări groase lângă platoul acoperit pe jumătate cu sanviciuri. Câteva sticle se goliseră și cineva le așezase lângă piciorul mesei, una lipită de cealaltă, cu etichetele colorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cadă, m-a prins de braț. Vrând-nevrând, s-a lipit de mine. Am simțit trup fierbinte și mlădiu... Mâinile îmi strângeau brațul afectuos, iar sânii pietroși tresăltau cu tremur de hulub speriat... Fără să vreau, m-am lipit de ea. Dogorea ca un cuptor încins! Am tresărit! Nu-mi dădeam seama dacă visez sau lângă mine arde cu adevărat un trup ispititor de fată... Mi-am mișcat palmele de-a lungul coapselor ei, dar o mână moale mi le-a condus
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
a doua, și bietul Gherasimov, fiul emigrantului, amîndoi la primul lor teren: măsurau pămînturile Serbiei, făceau planuri de cadastru și de cartografiere, lucrau cînd cu mira, cînd cu teodolitul, pe cap aveau pălării de pai, era-n plină vară, soarele dogorea, se cățărau pe deal, strigau, chiuiau, ploile de toamnă Începeau, porcii grohăiau, dobitoacele erau agitate, trebuia dosit teodolitul, care atrăgea tunetul. Spre seară se duceau la Învățătorul satului, Milenković, unde să bea șliboviță și să Învîrtă frigărui, Gherasimov Înjura cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și iar intrau În matca lor, frunzele Înverzeau ca apoi să se Îngălbenească ; tata stă la umbra unui prun În floare, apoi se trage sub o streașină, fulgerele luminează priveliștea serii, bubuitul tunetelor răsună pînă În zănoagă. E vară, soarele dogorește, iar geometrii noștri (acum e cu unul, Dragović) se Întorc pe la amiază, ajunși În fața unei case (strada și numărul) bat la poartă, cer o cană cu apă. Iese o fată, le Întinde un urcior cu apă rece de izvor, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
căpitanul, secundul și Velasco se urcară într-o barcă și se îndreptară spre țărm pentru a dobândi permisiunea de debarcare. Până la întoarcerea lor, oamenii de la bord rămaseră duși pe gânduri uitându-se la priveliștea învăluită într-o arșiță chinuitoare. Soarele dogorea cu putere peste golf și peste plajă. Liniștea aceea adâncă îi îngrijora grozav pe japonezi. Ceva le spunea că nu erau bineveniți în acele locuri. Cei trei rămaseră pe plajă un răstimp îndelungat. Alți doi marinari se urcară într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
repede în casă. Japonezii rămaseră uimiți de cele câteva animale negre cu păr lung pe care le mâna băiatul. Asemenea animale le erau necunoscute, după cum necunoscuți le erau și cactușii. Munții de granit păreau să nu se mai sfârșească. Soarele dogorea întruna. Legănat de cal, samuraiul își aduse aminte de valea sa. Și pământutile lui erau sărace, însă, sărăcia de aici era cu totul altfel. În vale era verdeață, erau ogoare și curgeau pâraie. Însă aici nu era pic de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
japonezii ajunseră într-un oraș. Zidurile sale se înălțau în depărtare. Când se apropiară, aerul se mai răcori, adiind a mireasmă de copaci, a parfum de flori și a miros de viață. După ce umblaseră atâta amar de vreme prin deșerturile dogorite de soare, japonezii sorbiră adânc aerul acela, întocmai ca și cum ar fi băut apă. Acesta este orașul Puebla. Cum dădură cu ochii de japonezi, străjerii care păzeau poarta cetății dispărură de grabă. Velasco opri convoiul ridicându-și mâinile și coborî de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]