308 matches
-
avem altele, unele mult mai frumoase și mai interesante: ne putem cățăra în copaci, putem arunca în apă cu pietre năzdrăvane, putem culege margarete și sânziene de pe marginea drumului, putem alerga pe derdeluș și apoi putem să ne lipim obrajii dogoriți de scoarța rece a unui tei, salcâm sau nuc...putem!... suntem liberi, avem timp și putem cunoaște toate-n jur! Îmi pare rău pentru cei care locuiesc la oraș, poate pentru ei acest timp magic este mult mai scurt, dar
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
cu atât mai adevărate cu cât te afli mai departe de ele. În ciuda exploziilor solare, sperietoarea cea mai la modă, plaja e înțesată. Cearceaf lângă cearceaf. Ca să intri în apă, trebuie să faci un adevărat slalom. Cerul e limpede, soarele dogorește, marea e liniștită, dar apa a devenit rece, ca de la frigider. Copiii își înmoaie picioarele și fug, speriați, înapoi. Maturii se bronzează. Când îi răzbește căldura, se stropesc să se răcorească. Am impresia că sunt singurul de pe plajă care a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie, își va întinde peste ei cortul Lui. 16. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete, nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. 17. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții, și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor." $8 1. Cînd a rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
și Tu să bea sînge și sunt vrednici." 7. Și am auzit altarul zicînd: "Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!" 8. Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. 9. Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpînire peste aceste urgii, și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. 10. Al cincilea a vărsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
auzit altarul zicînd: "Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!" 8. Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. 9. Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpînire peste aceste urgii, și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. 10. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Și împărăția fiarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
vasele cu flori și toți peștii au să-i cadă în cap. Încăperea avea în schimb o fereastră mare, cu vedere spre câmp și era încălzită de o sobă de tuci, care se înroșea ca o ghiulea de război și dogorea noaptea. Dar așa măcar era cald și tablourile din jur păreau tot atâtea ocheane spre încăperi unde se mânca cu plăcere și se bea vin, iar fețele niciodată nu îmbătrâneau. „Eeei, gazdei mele, Godun, îi plac bunăstarea și viața la
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și care îi număra pașii dintre fiere și flacără, fiindcă preferatul lui avea două nuanțe: era simplu și pașnic ca o câmpie, desăvârșit ca un joc. Ce îți place într-atât? îi șoptise bunicu-său dintr-o parte. Sub tălpile lui dogorea bucuria culorilor din roșul vâscos precum vinul vechi și un galben de ambră, cum doar în deșert mai văzuse lucind nisipuri. Era un covor nesfârșit ce urca în cer, chiar din pofta sângelui de-a fi roșu și de a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
râvneau arteziene și bazin ca la club. „Ecvitana“ era la modă și era un loc nou de petrecere și de întâlnire. Pacienții își găseau un alt medic, mai bun, iar matroanele singure - amanți viguroși. Doar pentru Omar, clubul de călărie dogorea ca jăratecul pus sub tălpi. Se gândi să îl stingă, alegându-și un roib: pur și simplu, la grajduri, într-o dimineață apăru un client cu totul trăsnit. Voia să plătească un cal doar al lui, pe care să-nvețe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de pagină, dar prin el învățase scurtăturile limbii, argoul și vorbirea de gang, ba chiar înjurăturile celor care îi veneau la garaj cu mașinile ferfeniță. Îl deschise la mijloc și îl desfășură larg, pe bordul mașinii, să citească anunțurile. Soarele dogorea prin parbriz și, așa, scăldat în lumină, încercă să parcurgă literele, dar, deodată, vederea i se umbri și apoi rămase în beznă, o secundă sau două, ca împins într-un puț. „Ăsta e un atac cerebral“, gândi brusc pe când literele
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Ca iarba de boi bătrâni, 172 {EminescuOpVI 173} Și mîncatu-s de dușmani Ca iarba de bolovani, Și mîncatu-s de ai mei Ca iarba de mielușei; Căci mila străinului Ca și umbra spinului, Când vrei să te răcorești Mai tare te dogorești. .......................... De-aș trăi ca bradu-n munte N-aș ave necazuri multe, Da trăiesc ca piatra-n vale Tot cu lacrimi și cu jale. .......................... 115 Cântecul străinătății Jalnică străinătate, Mult ești fără direptate: Ocolii țările toate Și de bine n-avui
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mă ardă. Singură sunt vinovată Că m-am cerut măritată, Să fiu de bărbat mustrată Și de soacră judecată. Că mila de la bărbat Ca frunza de păr uscat, 182 {EminescuOpVI 183} 10 Când voiești să te umbrești, Mai tare te dogorești; Și miluța de la soacră Strugurel de poamă acră, De s-ar coace cât s-ar coace, 15 Că dulce nu se mai face; Dar mila de la părinți Multă vreme n-ai s-o uiți. Când eram la mama fată, Mâncam
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în schimb, totul se scălda într-o lumină aurie și caldă care mă uimea și mă făcea fericit. Din această fericire m-a smuls mama; m-a târât cu ea să-l văd pe bunicul mort, părăsind lumina care-mi dogorise sufletul. Dar a fost de ajuns să arunc o privire asupra trupului întins printre flori, pe năsălie, că am luat-o la fugă și nu m-am oprit până dincolo de grădină unde m-am ascuns într-o căpiță de fân
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Parcă e mai practic să-mi citesc corespondența. 25 Dinu mi-a zis că ne aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întîmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
asta, de ce să ne mirăm că i s-a întîmplat și unui om?" întrebam, pentru a răspunde tot eu: "cei atotputernici sânt atotsinguri". Dar în sinea mea eram, firește, mai puțin preocupat de nuanțe. Toropit de căldura plăcută care-mi dogorea trupul, ajungeam chiar să-mi fie milă de Bătrânul și să mă socotesc mai deștept, mai câștigat decât el. Îmi ziceam: "E minunat să stai între oglinzi, dar cum să nu ieși niciodată la soare, să nu bârfești cu nimeni
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în schimb, totul se scălda într-o lumină aurie și caldă care mă uimea și mă făcea fericit. Din această fericire m-a smuls mama; m-a târât cu ea să-l văd pe bunicul mort, părăsind lumina care-mi dogorise sufletul. Dar a fost de ajuns să arunc o privire asupra trupului întins printre flori, pe năsălie, că am luat-o la fugă și nu m-am oprit până dincolo de grădină unde m-am ascuns într-o căpiță de fân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Parcă e mai practic să-mi citesc corespondența. 25 Dinu mi-a zis că ne aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asta, de ce să ne mirăm că i s-a întâmplat și unui om?” întrebam, pentru a răspunde tot eu: „cei atotputernici sunt atotsinguri”. Dar în sinea mea eram, firește, mai puțin preocupat de nuanțe. Toropit de căldura plăcută care-mi dogorea trupul, ajungeam chiar să-mi fie milă de Bătrânul și să mă socotesc mai deștept, mai câștigat decât el. Îmi ziceam: „E minunat să stai între oglinzi, dar cum să nu ieși niciodată la soare, să nu bârfești cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de propria-i îndrăzneală. Laurence puse pe ușă semnul „Nu deranjați“ și rămase în prag, uitându-se la ea. Privirea lui făcu să-i alunece instantaneu bretelele de la cămașa de noapte. Când ieșiră din cameră, două ore mai târziu, soarele dogorea atât de tare încât putură să bea un pahar pe malul lacului. — E perfect, decretă Fran, privind o pereche de lebede ce plutea pe lac. Știi că lebedeleă — Se împerechează pe viață? îi completă Laurence propoziția, râzând. Fran roși, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vreo mișcare, să nu distrugi clipa în care ai putea să fii cel despre care îți amintești ― Știi la fel de bine ca mine că viața nu se reduce la asta. ― Dar ceea ce simt eu când stau pe pietre și soarele îmi dogorește obrazul poate să semene tot atât de bine cu fericirea sau cu deznădejdea tocmai pentru că am trecut prin niște întîmplări care m-au învățat sau m-au silit să simplific . Înainte, nu aveam timp să mă bucur că trăiesc, din pricina vanităților și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
stradă. Și, tot mergând eu, m-am izbit de un zid. Am luat-o de-a lungul lui și am nimerit afară din cetate, într-un pustiu, unde m-am culcat, ca să-mi treacă sila. Când m-am trezit, soarele dogorea nemilos și tot trupul meu ardea ca o rană. M-am sculat și am vrut să pornesc spre colinele care se vedeau în zare, dar m-am izbit de același zid. Am mers până mi-am însîngerat picioarele prin nisipul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cumplită care usca iarba și o înroșea, făcea ca frunzele arborilor să capete gust de cenușă, iar animalele să înnebunească de sete. Izvoarele secau în pământ, pământul crăpa, pe cer nu era nici un nor și nici o speranță de ploaie, aerul dogorea și, din loc în loc, de prea multă uscăciune, izbucneau incendii care pustiau ceea ce mai rămăsese. Mi-am dat seama după îmbrăcămintea unor oameni care, ceva mai departe de locul unde mă aflam eu, invocau mila zeilor, că erau romani. Înainte de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
M-am împotrivit cât am putut. ― Și, din păcate, Inchiziția e ca lepra. Se ia și nu-ți mai trece. ― Am coborât azi în vale, m-am uitat la casele risipite de-a lungul râului . Îmi plăcea, era soare, pietrele dogoreau. Am văzut un băiețandru care căuta ceva în iarbă. "Mă cunoști?" l-am întrebat. Și i-am spus numele. Nu auzise niciodată de numele meu. ― Mai ai, totuși, vanități, Galilei. ― Am oprit și un bărbat. "Ascultă, i-am zis, îți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ar putea fi cea mai fierbinte din această primăvară. Cerul e mai puțin albastru decât de obicei; poate fi decolorat de ascuțișul razelor trimise de către soare. Niciun nor, oricât de mic, nu se încumetă să dea ochii cu soarele care dogorește nepăsător. La fel de speriat este și vântul. Nu are curajul necesar să și arate chipul răcoros nici măcar o clipă. Încearcă din când în când să adie ușor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele, care este cu mult mai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
era nevoie să-și strângă hainele pe ea ca să i se vadă sânii. Când am văzut și centura care arăta că era deja femeie, am amuțit. Intrase în cortul roșu! Nu mai era copil, ci femeie. Mi-am simțit obrajii dogorind de invidie, în timp ce ai ei s-au înroșit de mândrie. Aveam zeci de întrebări să-i pun despre ceremonia ei și dacă lumea era diferită acum, că locul ei în ea era diferit. Dar n-am avut timp să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dar Aban ne spuse că o s-o sorbim În deșert mai abitir decât cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată. Am mai mers o vreme, trecând peste un șir de dune Înainte ca soarele să apuce să dogorească și am ajuns la poalele unei stânci, sub o scobitură uriașă sub care era mereu umbră. Erau și niște smocuri de iarbă pe acolo, amestecate cu câteva tufe de ciulini. Ne-am Întins, am ridicat o casă din aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]