1,848 matches
-
n-am reușit să-i înhățăm. Ghinion, că ne-am fi distrat de minune, măscăricii naibii, au zbughit-o exact cînd trebuia ca să mai aibă timp să se ascundă după poalele lui dom’ Președinte. Ce să facem, cum s-o dregem, dom’ Roja, le-am tras niște șuturi în fund și celorlalți care între timp se lipiseră de grupușorul lor, ca să vedeți cu cine s-a dat lovitura, dacă i-aș întîlni în clipa asta pe stradă pe Bulgar, pe Croitoraș
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
murit vreunul acolo, zice Gulie gîndindu-se la ultimul cocktail Molotov pe care Tîrnăcop îl dăduse să-i facă vînt. În timpul ăsta Piticul era sfătuit într-o mie de feluri, cum ar trebui să procedeze, cum să facă, cum s-o dreagă, mai ales de scursorile alea bătrîne, vechi activiști ai Comitetului Central, grupul la care mai tîrziu au fost tentați să se lipească atît Cap de Piatră, proaspăt întors de la Timișoara, cît și Copoiul. Cu toții stăteau să-i sară la beregată
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
verifice? Gîndește-te mai bine ce s-ar fi întîmplat dacă i-aș fi dat niște scrisori disparate, care n-ar fi avut nici o legătură unele cu altele. N-ar fi înțeles nimic, și ar fi trebuit tot eu s-o dreg cu alte scorneli. Doar nu eram tîmpit să-mi complic singur situația doar de amorul artei. — Bine că nu te gîndești decît la tine, spuse Timișoara, mai întîi aduci beleaua, și după aia mai ai și tupeul să spui că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
le va umple gura, li se va pune căluș. — Fiecare om cu slăbiciunile sale, zise Tușica zîmbind. Chestiile astea nu se pot explica, se întîmplă fără să-ți dai seama. După aceea n-ai decît să te strofoci singur să dregi ce se mai poate drege. — Văd că știți mai bine decît mine ce s-a întîmplat, zise Roja. Și eu, care pînă acum aveam impresia că ei luaseră hotărîrea în locul vostru, din prea multă grijă, ca să vă pună la adăpost
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
se va pune căluș. — Fiecare om cu slăbiciunile sale, zise Tușica zîmbind. Chestiile astea nu se pot explica, se întîmplă fără să-ți dai seama. După aceea n-ai decît să te strofoci singur să dregi ce se mai poate drege. — Văd că știți mai bine decît mine ce s-a întîmplat, zise Roja. Și eu, care pînă acum aveam impresia că ei luaseră hotărîrea în locul vostru, din prea multă grijă, ca să vă pună la adăpost de orice primejdie. — Ca să vezi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
văzut nevoit să cobor palma pe clopoțel. Atunci portarul se uită În sus, aproape absent, Își strânse ochelarii cu grijă și Îi vârî În buzunarul de la cămașă - unde dispărură ca și când interiorul ar fi fost căptușit cu negura uitării. Mi-am dres vocea și i-am explicat că, păi, de fapt, căutam o cunoștință. Stătea la 202, așa socoteam. Tipul s-a uitat la mine de parcă nu mi-ar fi Înregistrat vocea. Sau poate era ocupat să stocheze noul vizitator În memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
barului unde tocmai dădusem peste cap primul pahar de absint. Ca gest de adio, Anton vru să mă inițieze În câteva mistere ale vieții. Băuse mai mult decât mine, dând paharele peste cap cu o rutină surprinzătoare, dar acum Își drese vocea și-mi explică pe un ton În același timp inflexibil și ferm, că gravorul respectiv făcea și tatuaje. Dacă voiam, puteam să merg cu el data viitoare când ne mai vedeam. La vârsta mea era „obligatoriu“ să ai un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de „25“, și bate ritmul cu un bici. O singură greșeală dacă faci, o iei de la capăt. Fir-ar să fie, Sascha! Știu totul despre cum e să te pună cineva la punct. Bătu cu palmele În masă și Își drese vocea. Ce crezi că făcea Maier cu cei care nu reușeau să sară calul cu mânere? I-am răspuns că excesul de zel al bătrânului nostru profesor de atletică n-avea nimic de-a face cu discuția. Și-apoi, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de pâine, Wickert continuă: — Conform informațiilor noastre, ați publicat și-o carte. Deranjata Esther? Distrusul eter? Ceva de genul ăsta. N-am citit-o, Îmi pare rău s-o zic. Nu prea erau cărți În Hanovra unde am copilărit. Își drese vocea ca și când și-ar fi cerut scuze. Dar, oricum, munca dumneavoastră n-are nici o importanță pentru noi. Important e unde ați fost aseară. Era brunet și cu părul un pic prea lins și pieptănat, avea niște trăsături regulate și buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În furcă. Trecu un minut. — Aici, inspectorul Wickert. Cu cine vorbesc? — Knisch, am spus, cu o voce scăzută. Alexander Knisch. — Vorbiți mai tare tare, vă rog. Nu v-aud. Mașina de scris se menținea pe poziții. — Knisch, domnule. Mi-am dres vocea. Sunt Alexander Knisch. — Keusch? Kirsch? A, domnul Knisch! Ce - Dar de ce - Sunteți - Când - Ar trebui să - O clipă - Te rog - Pieplack - Fiecare al doilea cuvând era amortizat de bătaia mașinii. Alo? Dintr-o dată vocea inspectorului Wickert răzbătea clar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
haina lui străluceau ca niște monezi. Transporta corespondența Într-o geantă uzată de piele, trăgea troșcoleta pe burta sa și se foia de jur Împrejur. Uneori Dora era lăsată să-și bage nasul În ea. Dar de cele mai multe ori Își dregea glasul, Întinzându-și mâinile amenințător, și se Întreba oare ce secrete ascundea tolba magică În acea zi. Fiecare dimineață avea povestea sa dramatică. Ajungând la vârsta de unsprezece-doisprezece ani, Dora voia să răsplătească favoarea. Sentimentul acesta creștea În ea din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
colț de dinte din față. — Așa da, pedagogie. — Așteaptă, n-am terminat. Ce-am vrut să zic, de fapt, e că - vai, asta va fi cam dificil. Dora Își mută greutatea dintr-un loc În altul În pat, apoi Își drese vocea: — Ce-am vrut să zic, de fapt, e că Întunericul mă excita. Sau nu, mai degrabă mă liniștea. E adevărat. În ciuda lacrimilor și a sângelui, a nasului care-mi curgea și a dintelui cu problemă, mi-era cald, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și alunecă, oprindu-se scârțâind În stația de lângă refugiu. Dinspre stația următoare se auzeau tot felul de semnale. Ușa neobișnuită de deschise și unul sau doi pasageri Întârziați au coborât În grabă. Imediat ce trenul plecă, dispărând În depărtare, Inspectorul Își drese vocea. — Presupun că vă place să țineți unele lucruri bine ascunse, domnule Knisch. — Ca majoritatea oamenilor, d-na Inspector. Răsucind obiectul În mână, mi-am dat seama că până la urmă ajungem la deznodământ. — Bun. Pe de altă parte, eu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-o - atâta timp cât nu mai fusese o a treia persoană care să-l fi luat când a plecat. Pe scurt: persoana anonimă care a sunat. Se opri delicat. Vedeți dvs. , domnule Knisch, există mai multă liniște decât ne dăm noi seama. Dregându-mi vocea, am admis că argumentația lui Manetti e fără cusur, cel puțin, dacă-i acceptam premizele - care, cum ea Însăși a recunoscut, rămânea la nivel de speculație. Cum putea să demonstreze că povestea pe care o crease era adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de pe birou și zice: — Cuvânt din șapte litere pentru „rozător“? Din stația radio bolborosesc fel de fel de cuvinte, mormăieli și lătrături. După fiecare propoziție se aude „Recepție?“. „Recepție?“ - asta se aude. Helen Boyle țipă: — Nu cred că o să mă dreagă cafeaua asta. Peste o oră trebuie să prezinte un apartament dublu în stil Queen Anne, cu cinci dormitoare, cu două șeminee pe gaz și cu o toaletă de serviciu în a cărei oglindă apare, noaptea târziu, chipul unui om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
penibil, în mintea bărbatului imaginea piciorului vacii lovind găleata pusă sub ugerul plin, imediat ce țăranul atinge țîța umflată de-atîta lapte, cu degetele aspre, neunse cu seu ori umezite în apa caldă adusă pe fundul găleții. Păstrează-te, încearcă s-o dreagă femeia ai auzit doar ce-a spus profesorul. Radu îi aruncă un zîmbet echivoc, așază cafeaua lîngă telefon și se retrage pe jumătatea lui de pat. Să-ți aduc un coniac spune Paula, simțindu-l topit. Ce dac-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
iau bani. Și mie nu-mi aduce nimeni pachețelul cu mîncare acasă. De la capătul celălalt al firului Mihai aude răsuflarea apăsată a fetei și și-o închipuie bosumflată. În fond, ce am cu ea ?!" Înțelegi? surîde Mihai, vrînd s-o dreagă eu sînt bătrîn de-acum, trebuie să-mi port singur de grijă, nu mai sînt copil. A, știu, nici tu nu mai ești, dar..., oricum... De ce mă ironizezi? Pentru asta crezi că ți-am dat telefon? Nu cred nimic. Aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bunica a fost o femeie foarte frumoasă, mult mai frumoasă decît... frumoasa mea mamă. Săteanu a încremenit. Apoi, peste numai o clipă, palma lui lovește cu zgomot obrazul fetei. Tata! tresare Doina stupefiată. Altădată, spune Săteanu calm, vrînd să o dreagă să n-o mai bagi pe mama ta în vreo glumă de felul ăsta. Este mama ta, care te-a născut și crescut. Oprește-te numai la "născut", tata, spune Doina încet, cu ochii umezi bine de crescut știm amîndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mihai aruncă privirea spre jumătatea dinspre perete a mesei, unde, lîngă buchetul cu flori, pe aceeași pagină a scenariului de teatru T.V., la care lucrează, stă o țigară zdrobită cu violență, ca o mică explozie. A, încearcă el s-o dreagă a fost la mine... Te rog! îi acoperă Cristina gura cu palma făcută căuș. N-am cerut explicații, Mihai. Ce rost are?! Al naibii să fiu dacă mai înțeleg ceva! M-am hotărît să vin încoace abia cînd am descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și-ncă cum! exclamă Mihai ca o răbufnire plină de ciudă că toată întîmplarea cu Maria a luat dintr-o dată o astfel de întorsătură; dar pentru că Doina, surprinsă de această explozie, îl privește cu un aer nevinovat, de copil, o drege: Ești, mai întîi, neam pătimaș, de-al Sătenilor, semeni al naibii cu vara ta, Aglaia, păcat că n-o cunoști. Ba poate că tăticu' o să se hotărască odată să mergem în sat, la bunicu'... Nu înainte de-a-i fi trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
extreme ale mîinii. Nu pot să joc pe bani precizează el, ridicînd mîna de pe cărți. Ei, asta-i! Mă întăriți și..., parc-ai fi doamna dintre ficus și ușa bucătăriei, că numai ea are asemenea... spune profesorul nervos, apoi o drege printr-un zîmbet: Sînt femei care au o plăcere deosebită, sadică, să-i fiarbă pe cei ce le curtează... O cunoașteți pe femeia de care vorbeam? Mmm... S-ar putea ca-n mai multe case mari să fie cîte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Aura, vine și Radu..." *** "N-am făcut bine spunîndu-i Aurei că mi-a fost dor de ea! își zice Mihai, pășind încet printre elevii zgomotoși, puși pe hîrjoană, scoși de la ore să curețe trotuarele principale ale orașului. Nu!, și-am dres-o frumos întorcînd vorba cu abilitate. Ea și Radu se iubesc foarte mult, au o familie unită; încercarea mea de intruziune a fost un gest urît. Dar, la urma urmei, cred că și Aura poartă oarecare vină: prea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
picioare bine-făcute. Pe cap purta ditamai pălăria roșie, uzată, și avea un halat albastru peste rochie. Purta pantofi confecționați dintr-o piele curios de lucioasă, aproape ca pielea lăcuită din care se fac pantofii de dans. Domnul J.L.B. Matekoni își drese glasul pentru a-și face cunoscută prezența, iar menajera se întoarse încetișor. — Sunt ocupată... începu ea, dar se opri când dădu cu ochii de Mma Ramotswe. Domnul J.L.B. Matekoni o salută politicos, după cum i-o cerea tradiția, apoi o prezentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cincisprezece ani, am văzut serii de Dorine, Marii și Alexandri, până am obosit. Au aceleași gesturi, aceleași voci, aproape și-aceleași haine și aș pune rămășag că provin din același tip de genitori. - ...ar putea să însemne... încerc s-o dreg. Ce naiba voiam să le spun? Și ce mare brânză dacă nu știu Shakespeare, dacă nu-și amintesc cine plimbă scăfârlia și de ce, dacă n-au habar de vrăjile bătrânului Prospero, de ghidușiile lui Ariel, până la urmă? - Ghițăăă, unde mă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de când eram atâtica, în nisip, în curtea lor. - Hai, fiule! Urc pe bordură lângă coșciug, n-am avut vreme să-l văd mai bine pe Costache, un bătrânel mărunțel, cu fața rotundă, așa mi s-a părut la biserică. Îmi dreg glasul. - Onorată și întristată adunare, încep cu o voce de conferință. Când cineva drag pleacă dintre noi, lăsându-ne un gol în suflet, se cuvine să ne gândim, mai mult ca oricând, la cele sufletești - îmi fac intrarea. Ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]