316 matches
-
Întâlnire Îmbrăcat de sus până jos În negru, Învăluit În capa-i neagră, cu pălărie neagră, iar chipul lui ciupit de vărsat se Însuflețise puțin schițând un zâmbet numai când Alatriste Îi propusese să pună acolo fanarul ca să lumineze cotul drumeagului ales pentru ambuscadă. — Asta-mi place, se mulțumise să spună cu vocea aceea a lui Înfundată, aspră. Ei În lumină și noi pe Întuneric. Bună treabă. Apoi Începuse să fluiere refrenul acela ce părea să-i placă atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În iad, sau unde dracu’ or merge anglicanii eretici. Cel puțin ăia doi n-or să ceară cu strigăte spovedanie cum făceau bunii catolici, deșteptând jumătate de Madrid. Căpitanul Își potrivi mai bine capa pe umeri și privi spre cotul drumeagului luminat de slaba pâlpâire a fanarului. Sub stofa călduroasă, mâna stângă i se odihnea pe pomoul spadei. Își mai omorî puțin timpul Încercând să-și amintească numărul oamenilor cărora le făcuse de petrecanie el cu mâna lui: nu În război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cel ce-ți stătea Înainte, iar Dumnezeu - se spunea - era mereu de partea ta. Bătu de opt În turla Carmeliților Desculți. Și aproape imediat, de parcă bătăile de clopot fuseseră un semnal, un zgomot de copite se făcu auzit la capătul drumeagului, după colțul gardului de piatră al mănăstirii. Diego Alatriste privi spre cealaltă umbră pitulată În cadrul portiței, iar fluieratul refrenului obsedant Îi dădu de știre că și colegul său era cât se poate de atent. Dezlegă șnurul care Îi ținea capa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o scăpărare metalică În fiecare mână; și umbra aceea, alături de a căpitanului, se mișcă pe străduță În Întâmpinarea celorlalte forme omenești pe care fanarul le proiecta deja pe zid. Un pas, doi, Încă unul. Totul era Îndrăcit de aproape pe drumeagul acela atât de strâmt, Încât, dând colțul, umbrele se pomeniră Într-o mare Învălmășeală străbătută de sclipiri de oțele și de ochi speriați de surpriză, și Întretăiată de brusca respirație a italianului când Își alese victima și se năpusti asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
degete de inima lui, pe care italianul i-o repezise cu cele mai perfide intenții din lume. — O să ne mai vedem noi! strigă spadasinul. Ți-o promit! Și, stingând fanarul cu un șut, o luă la fugă dispărând În Întunericul drumeagului ca o umbră printre umbre. Iar râsul lui se auzi după Încă un moment, din depărtare, precum cea mai sumbră dintre prevestiri. Cei doi englezi Cel mai tânăr nu era grav rănit. Însoțitorul lui și Diego Alatriste Îl duseră mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nepoftit care să Încurce lucrurile. Ba chiar, În cel mai rău caz, italianului putea să-i vină cheful să se Întoarcă fluierând tiruri-ta-ta, cu Întăriri, ca să-și termine treaba. Gândul acesta Îl făcu să arunce o privire preocupată drumeagului Întunecos din spatele lui. Trebuia s-o șteargă, neapărat. Cine v-a trimis? insistă englezul. Fără nici un răspuns, Alatriste se duse să-și ia capa și și-o aruncă strânsă pe un umăr, lăsându-și liberă mâna ce manevra spada, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de atlaz, preocupat și Încruntat, se plimba de colo-colo prin fața șemineului aprins, cugetând la cele povestite chiar atunci de Alatriste: istoria adevărată, pas cu pas, a celor petrecute, cu doar câteva omisiuni, de la episodul cu mascații până la deznodământul ambuscadei de pe drumeag. Contele era una din puținele persoane În care se putea Încrede orbește; pe de altă parte, pe când Îi conducea acasă la el pe cei doi englezi, ajunsese la concluzia că nici nu prea avea de ales. — Știi pe cine ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
amplă legătură În jurul gâtului, susținându-i brațul cu rana de la subsuoară. Celălalt englez, cel identificat ca fiind Buckingham de către Álvaro de la Marca, recăpătase o aroganță pe care Alatriste nu-și amintea s-o fi văzut la el În timpul Înfruntării de pe drumeag. La vremea aceea, George Villiers, marchiz de Buckingham, era deja mare amiral al Angliei și exercita o puternică influență asupra regelui Iacob I. Arătos, ambițios, inteligent, romantic și aventurier, era pe punctul de a primi titlul ducal sub care aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
neatrăgându-și dizgrația regală și totodată necălcându-și promisiunea, să manevreze suficiente apropouri, gesturi, subînțelesuri și tăceri grăitoare, pentru ca atât monarhul, cât și favoritul său să Înțeleagă, Îngroziți, că imprudenții călători fuseseră cât pe ce să fie lichidați pe un drumeag Întunecos din Madrid. Explicația sau cel puțin câteva din cheile care Îi fură suficiente lui Diego Alatriste ca să-și facă o idee despre cine și ce era În joc Îi parveniră prin gura lui Guadalmedina; acesta, după ce Își petrecuse jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe deal, în marginea pădurii, să privească. Imaginea aceasta terifiantă o urmărea de trei nopți. Trei nopți la rând ieșise după, sau înainte de miezul nopții, și văzuse același și-același lucru. Drumul mare în care se scurgeau și se-ntretăiau drumeagurile mici șănțuite de roți, potecile și cărările bătucite de pași, frământate-n copite, întinse și bătute în toate părțile, ca niște piei de tobă, respirând viața dealurilor din preajma orașului, cu șesurile înșelătoare, părelnice luciri de ape, colinele lin ondulate, râpele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Da, nu vrem s-o împrăștiem înainte de a ajunge acolo, spuse Duncan. Era surprins să-l vadă pe taică-său cutremurat. Urcară dealul pe o cărare pietroasă, înecată în garduri vii îmbobocite și ferigi. Mai sus se transformă într-un drumeag de căruțe peste un cîmp verde, apoi o luară printr-o spărtură într-un canal de piatră secat care dădu apoi într-o cărare nisipoasă, printre ierburi sălbatice, unde cîntau corle. Lîngă cărare era o piatră plată cu o gaură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
veni răspunsul. Mâine va trebui să urcăm la pas și de-abia dacă o să vedem Rhonul din depărtare. Ai văzut bine că drumurile prin munți sunt mai lungi decât ai crede, mai ales dacă vrei să te ții departe de drumeagurile și cărările mai umblate. Dacă ne ajută vremea, o să ajungem poimâine. Khaba adulmecă în aer. — Vântul e umed, observă el. Aduce miros de ploaie. Audbert ridică din umeri și spuse doar atât: — O să vedem. Se înveli apoi în pătură, închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tramontana; pe latura opusă, zidul înconjurător se termina cu un turn de supraveghere, cu temelia înfiptă într-o stâncă uriașă de ardezie, de unde domina valea îngustă de dedesubt și torentul vijelios ce curgea pe fundul ei, pe lângă care șerpuia un drumeag bătătorit. Un loc izolat, așadar, înconjurat amenințător de munții Jura, ale căror coaste, îmbrăcate în desișuri de conifere și mesteceni, coborau în vale aici în pante line, mai încolo povârnite, abrupte și neliniștitoare. în cerul cutreierat de vânturi al Sapaudiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Noviodunum și o patrulă prin împrejurimi ca să vadă dacă reușesc să recupereze ceva din animalele părăsite. Puțin după aceea, printre strigăte de entuziasm și strâmbături batjocoritoare la adresa celor ce rămâneau, circa două sute de războinici pe cai o apucară pe un drumeag bătătorit, care se făcea de la ultimele case din sat și se cățăra pe o pantă împădurită. Balamber era în frunte și imediat după el veneau cei doi prieteni ai săi. între ei, călare pe un asin, înainta și Inisius. Ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de care acum nu se mai puteau sluji sau cămăși de zale abandonate între ferigi, dar și trupul neînsuflețit al unui războinic care nu rezistase rănilor grave și acum zăcea ascuns în grabă într-un pâlc de arbuști, la marginea drumeagului. Văzând întunericul ce se întindea tot mai adânc asupra văii, nu le mai rămăsese altceva de făcut decât să amâne ascensiunea și să-și instaleze tabăra pe malul torentului, iar pentru el tot acest timp era timp pierdut. — Ieri ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
următoare se porniră iarăși la drum, luând calea spre Argentoratum, și intrară astfel în regiunea Bagaudiei. 3 Străbătură în ziua aceea patruzeci de mile, ținându-se pe drumul militar, pe care o părăsiră însă, în zilele următoare, apucând-o pe drumeaguri bătătorite, ce duceau când în sus, când în jos, printr-un peisaj presărat cu creste ascuțite și dantelate de granit, întrerupte de hăuri adânci și de multe conuri de origine vulcanică, îmbrăcate aici în iarbă, colo într-o vegetație deasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cunoscător al obiceiurilor barbarilor, știa că e formată din războinici în repaos, femei din toate rasele cunoscute și chiar copii. Dincolo de marginea spațiului corturilor, se puteau vedea hoarde de armate pe jos sau călare, care, încolonate uneori de-a lungul drumeagurilor, dar de cele mai multe ori mărșăluind dezordonat peste câmp, arborau adevărate desișuri de lănci. Chiar și de la distanța aceea, hainele felurite ale războinicilor dădeau, în ansamblu, impresia unui caleidoscop de culori, și mai viu în lumina strălucitoare a acelei zile aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru soldați. în dreapta sa galopau Datianus și doi trâmbițași, în vreme ce Vitalius, atent la cel mai mic semn al său, se așezase în stânga sa, alături de cel care purta însemnul cu draco al Celei de-a Cincisprezecea Ilirica. Curând, după ce traversase un drumeag bătătorit, unitatea sa începu urcușul coastei, care, din fericire, se arăta lung și nu avea să supună caii la mari eforturi, singura neplăcere fiind terenul oarecum dificil, încă îmbibat de ploaia din seara precedentă. Cercetașii dispăruseră după culme, însă unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se gândeau încotro s-o ia, căluțul o făcu la deal, probabil știa el ce știa. Au mers, o vreme, pe șosea, dar pe cine căutau, n-au găsit. Deodată, căluțul o coti la dreapta și-o porni pe drumeagul de țară care duce către satul bunicilor. Fetele simțiră că inimile încep să le bată cu mai multă putere. Zăpada era, aici, mai mare, iar ici și colo drumul era poleit cu un strat greu de gheață. Calul, însă, înainta
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
numai două ouă”. Și numai două ouă vor fi prețul ca halogenura de argint să rețină pentru eternitate chipul fericit al unui copil și al mamei lui, ținându-se de mână, În spatele unui castel și al unei văi cu un drumeag ce rătăcește spre păduri, pictate pe o pânză pe care vântul o unduiește Încet ca pe o apă murdărită de culori. Scânteia Poporului. Dușmanii țării, trădătorii poporului. Mai ucigași decât ucigașii, mai vandali decât vandalii! Cetățeni, membri ai formațiunilor gărzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Auziți? Vodă vorbise românește și Selin nu înțelesese nimic, așa că făcu un semn a nedumerire spre Ștefan, care cu mâna îi arată că trebuie să aștepte puțin. Când prima ceată de bărbați îmbrăcați în cămăși și ițari albi apăru pe drumeagul ce ieșea din pădure, pregătirile erau terminate. Constantin Brâncoveanu, având cuca domnească pe cap, îmbrăcat bogat cu caftan de serasir de culoarea lemnului de trandafir, brodat cu flori de mătase neagră și încheiat cu nasturi mărunței de onix, sta pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
era o căsuță, pe timpuri, a portarului, iar pe vremea noastră, a nimănui. În partea dreaptă a porți, într-o altă casă, se afla cârciuma lui Culiță State, unde se aghezmuia tata câteodată. În interiorul porții celei mari, se afla un drumeag care șerpuia, ocolind panta prea mare, pe unde urca repejor droaga cu mortul evreu, tocmai sus, pe deal unde, după niște salcâmi, se afla sinagoga. De la sinagogă, pe un platou destul de mare, se afla cimitirul, cu mormintele sale, care mai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aburinde, ca niște plăcinte uriașe de poale-n brâu, ce deveneau din ce în ce mai mici și care se micșorau din ce în ce mai mult, căci trecuse cireada satului și vacile dispăruseră nu de mult în ogrăzile oamenilor. Ceva mai încolo, înspre ultima casă, dintr-un drumeag desfundat, ieșise un tractor cu o remorcă încărcată cu știuleți de porumb și lăsase pe asfaltul, și așa nu prea curat, niște lostopane de pământ negru, într-o semicurbă cu prelungire până în ograda primarului. Lostopanele se micoșoraseră din ce în ce mai mult și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Noul venit prinse vaca de nări și-i vârî adânc în beregată gâtul șipului. Răsucindu-și grumazul, vita, aproape înecată, fu nevoită să înghită cu bale uleiul. - De-acuma dați-i drumul și fugăriți-o. Tremurici mână vita roșie pe drumeagul dinspre bahnă, făcu un ocol către livada popii și de acolo o aduse înapoi. Umflată pepene, vaca venea în trap ușor. - Se baligă ! chiui de departe Tremurici. - Ei, de-amu a scăpat, zise Hortolomei, și, ușurat, se puse săși răsucească
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră contururile subțiri ale unei uși. M-am repezit spre ea îngrozit de gândul că ar putea să fie deschisă. Dar am respirat ușurat: un lacăt enorm, moale, ca de carne, atârna la ușă. Pe drumeagul care cobora din munții îndepărtați și se oprea în fața ușii mele venea o fetiță. Părea cuminte și bine crescută cum înainta, cu funde mari la codițe și cu gurița umedă, înspre ușă. Pereții borcanului deveniseră drepți și limpezi ca de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]