434 matches
-
eu, Julius Civilis, regele batavilor, doresc o întrevedere cu el. Se opri în fața eșafodului și îi întinse torța lui Valerius. Ia-o, îi porunci, și ține-o sus până la întoarcerea mea. La un semn al lui Julius, cavalerii săi înconjurară eșafodul. — Nimeni să nu se atingă de Valerius Galul. Se întoarse spre comandantul gărzilor: — Sunt sigur că Vitellius mă așteaptă. Du-mă la el. Mulțimea se dădu înapoi. Julius Civilis trase de hățuri și se îndepărtă încet de eșafod. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
săi înconjurară eșafodul. — Nimeni să nu se atingă de Valerius Galul. Se întoarse spre comandantul gărzilor: — Sunt sigur că Vitellius mă așteaptă. Du-mă la el. Mulțimea se dădu înapoi. Julius Civilis trase de hățuri și se îndepărtă încet de eșafod. Nimeni nu părăsi piața. Tăcuți, oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb înainta la trap în lumina torțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb înainta la trap în lumina torțelor. Julius Civilis se opri lângă eșafod și-i făcu semn unuia dintre cavaleri. Cineva aduse un cal. — E calul tău, Valerius - Julius Civilis întinse mâna spre medic. Coboară de acolo. Vei veni cu noi. Vitellius te lasă în mâinile noastre. 18 Pe trădători îi spânzurau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
va ține umerii condamnatului în sus, apucându-l de coadă. Eu voi sta în spatele lui Su Shun, un pic spre stânga, ca să nu mă vadă. De fapt, voi începe să-l observ din clipa în care va fi escortat spre eșafod. Îi voi studia gâtul, ca să identific un loc în care să pot tăia. Când voi începe, îl voi bate mai întâi pe umărul drept cu mâna mea stângă. Nu trebuie să bat decât foarte ușor - este îndeajuns de speriat. Scopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Su Shun în timp ce trecea închis în cușcă. În clipa când a ajuns la locul execuției, fața îi era acoperită cu salivă și pielea îi era sfâșiată de pietre. O Clipită a golit o sticlă de băutură înainte de a urca pe eșafod. Cu greu îi venea să creadă că îl decapita pe Su Shun, căci în trecut primise ordine de la acesta să-i decapiteze pe alții. Cât despre Su Shun, el și-a numit eșecul „o barcă întoarsă cu susul în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
editorială pe care-l caut eu. știam exact de ce conversația respectivă se purta prin intercom: Vivian voia să obțină numărul maxim de persoane care puteau s-o asculte. Mă surprindea faptul că nu se gândise să instaleze în birou un eșafod unde să-și umilească angajații în stil puritan. Probabil că oamenii de la Resurse Umane i-ar fi trecut cu vedere și chestia asta - de vreme ce Grant Books deținea în momentul ăla locurile unu, doi și trei de pe lista best-seller-urilor din The New York Times
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și șase de deputați așteaptă, unii cu turbanul pe cap, alții purtând fes sau tichie; unii „fii ai lui Adam”, dintre cei mai militanți, sunt Îmbrăcați chiar după moda europeană. La ora unsprezece, prim-ministru urcă la tribună ca pe eșafod, citește cu glas stins textul ultimatumului, apoi amintește sprijinul acordat de Londra țarului, Înainte de a anunța decizia guvernului său: să nu se opună, să accepte ultimatumul, să-l concedieze pe american; să revină, Într-un cuvânt, sub tutela Marilor Puteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un martir. Dante se face ecoul indignării multora față de persecuția templierilor. Aici se sfârșește istoria și Începe legenda. Unul dintre capitolele ei pretinde că, În ziua În care Ludovid al XVI-lea a fost ghilotinat, un necunoscut a sărit pe eșafod și a strigat: „Jacques de Molay, ai fost răzbunat!” Aceasta este, mai mult sau mai puțin, istorisirea pe care am relatat-o În seara aceea la Pilade, Întrerupt În fiecare clipă. Belbo mă Întreba: „Dar ești dumneata sigur că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fi mișcat din Amara... Emoția lui Baloleanu se manifesta printr-o irezistibilă avalanșă verbală. Din clipa când a fost desemnat pentru postul de prefect al unui județ răzvrătit, a simțit nevoia să se înfățișeze pretutindeni ca un martir trimis la eșafod. Prin București se vorbea în taină că armata nu mai e deloc sigură și că, până la urmă, va trebui, totuși, să se facă apel la austriaci pentru adevărata pacificare. Se zice că nici noul guvern n-are încredere mare în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
atârna în mocirlă. I se văd gleznele acum, dar ea merge nepăsătoare mai departe, în timp ce tu continui să o aștepți și să-i oferi zâmbetul tău neliniștit. Zâmbetul unui aristocrat slab de înger, care încearcă să se ducă demn spre eșafod, într-o proaspătă dimineață de iunie ! Ea însă, fiind cu spatele, nici măcar nu ți-l vede ! Picioarele ți-au amorțit în poziția neprielnică și în răstimp încerci să-ți amintești dispoziția catului de sus : așezarea camerelor ale căror ferestre dau
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mâinile crispate manuscrisul discursului plin de ștersături. Arătam întocmai ca el, mai ales că și eu aveam aceeași culoare de om care suferă de bilă. Dacă o să încep să mă cred Robespierre? m-am întrebat. Pe cine aș trimite la eșafod? M-am gândit imediat la îmblînzitorii care-mi dădeau, rânjind batjocoritor, monedele înapoi și la mutra pe care ar fi făcut-o dacă le-aș fi replicat: "Dar nu vedeți că pe moneda asta e chipul meu?" După care aș
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
foarfeca demult. Cădea în neorânduială. Individul nu se pieptăna, probabil, decât cu degetele. Atunci mi s-a părut și mai cunoscut, iar noaptea m-am lămurit. Semăna întocmai cu călăul pe care-l văzusem într-o stampă făcîndu-și meseria pe eșafod. Abia am așteptat a doua zi să vină seara. Când i-am auzit pașii târșiți pe trepte, m-am și repezit la ușă. De obicei îl lăsam să bată, să-mi arunce cu pietricele în geamuri, doar-doar va crede că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu cele ale desenului pe care-l studiasem toată noaptea. Nu era nici o îndoială. Semăna foarte bine. Am simțit atunci că mă cuprind amețelile. Ce putea să însemne asta? Ce să caute în orășelul meu un călău care servise pe eșafod la sfârșitul secolului al XVIII-lea? El se uita la mine iscoditor. Avea o căutătură vicleană. Și pentru prima oară îl simțeam stingherit. Mai repede decât în alte zile își bâigui obișnuitul "Mă iertați" și vru să plece. Eu însă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe un ton poruncitor să nu plec nicăieri de-acasă. Mă vedeam de-acum dus la tribunal, învinuit de omor. Culmea e că simțeam teama ca o dungă rece pe gât, parcă mă aștepta ghilotina. Probabil, pentru că citisem atâta despre eșafod... Toată ziua n-am ieșit din casă. Spre seară, am văzut doi îmblînzitori trecând pe stradă și cercetând îndelung fereastra unde mă aflam. Unul i-a șoptit celuilalt ceva la ureche. M-am hotărât, uitând vechea mea aversiune față de ideea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu ținea loc de dovadă... Și, la drept vorbind, nici atunci când studiasem tot ce găsisem despre ghilotină, la mijloc nu fusese atât o problemă de istorie, cât o problemă de caracter: atracția paralizantă pe care o exercita asupra mea teama. Eșafodul mă fascina și mă îngrozea în același timp. De câte ori citeam despre execuții, parcă stam și eu lângă treptele eșafodului și așteptam să-mi aud numele. Istoria dispărea și rămâneam între semne. Ca atunci când am mers de-a lungul liniei ferate
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu fusese atât o problemă de istorie, cât o problemă de caracter: atracția paralizantă pe care o exercita asupra mea teama. Eșafodul mă fascina și mă îngrozea în același timp. De câte ori citeam despre execuții, parcă stam și eu lângă treptele eșafodului și așteptam să-mi aud numele. Istoria dispărea și rămâneam între semne. Ca atunci când am mers de-a lungul liniei ferate, după ce-am coborât din mărfarul care m-a lăsat în plină noapte pe un câmp împădurit. De o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de documente și stampe; stările contradictorii prin care trecusem atunci; ba găsindu-i justificări Incoruptibilului (credea ca un fanatic în virtutea lui, îmi ziceam; cu excepția prietenilor, toți ceilalți erau pentru el scelerați și pungași; și apoi a plătit el însuși pe eșafod prețul pe care l-a impus altora), ba închipuindu-mi înfiorat cum se rostogoleau capetele, inclusiv cel al lui Robespierre, în coșul călăului. Desigur, rememorarea nopților în care mă așteptasem să aud din întuneric strigătul "a la guillotine, a la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai mare era primejdia să mă pomenesc ascultând vântul ca îmblînzitorii. De aceea mi-am asumat riscul de a răscoli prin spuza unei nebunii vechi, redeschizând procesul ghilotinei și privind frica în ochi. Căci, pentru mine, a mă gândi la eșafod și la capete retezate însemna să privesc frica în ochi. Cândva, avusesem o vorbă. "Nu te purifici de frică decât lăsînd-o să-ți pârlească mîinile", spuneam. Dar niciodată această formulă n-a fost decât o deviză de fanfaron. Făceam caz
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
om. Nu poate judeca în numele unor principii uscate, în afara experienței și problemelor sale. Și cred că e de datoria mea să mărturisesc ce mă frământă. Nopți întregi, în care am studiat acest dosar, m-am gândit cu spaimă la scândura eșafodului și la faptul că niciodată n-am știut să iau hotărâri. Aici a fost mereu punctul meu vulnerabil. Am ezitat să ajung la o concluzie și s-o urmez. Iar astăzi înțeleg că excesele în istorie au fost totdeauna încurajate
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
astăzi înțeleg că excesele în istorie au fost totdeauna încurajate de oameni ca mine. Așa cum înțeleg, onorată curte, de ce oamenii ca mine, oricâte justificări și-au găsit singuri, au fost totdeauna vinovați de impasul lor. O victimă nu poate evita eșafodul, nu depinde de ea acest lucru. Dar ea poate evita să fie complice cu cel care a trimis-o la eșafod. Ea nu poate evita moartea. Dar poate evita indecența de a da dreptate morții. Mă întreb cu inima plină
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mine, oricâte justificări și-au găsit singuri, au fost totdeauna vinovați de impasul lor. O victimă nu poate evita eșafodul, nu depinde de ea acest lucru. Dar ea poate evita să fie complice cu cel care a trimis-o la eșafod. Ea nu poate evita moartea. Dar poate evita indecența de a da dreptate morții. Mă întreb cu inima plină de o imensă nedumerire: cum a fost posibil să fie ridicat steagul fraternității deasupra ghilotinei? Și nu mă pot opri să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a da dreptate morții. Mă întreb cu inima plină de o imensă nedumerire: cum a fost posibil să fie ridicat steagul fraternității deasupra ghilotinei? Și nu mă pot opri să adaug: dar cei care au stat în acest timp lângă eșafod și au privit totul, ce-au făcut? Dumneavoastră chiar, domnilor judecători, unde ați fost? Nu erați, ca și mine, printre cei care așteptau în fața ghilotinei, cu capul în pământ, dezgustați de atâta sînge?... O, să nu-mi răspundeți că noi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fost întrebat ce a făcut în tot acest timp a răspuns zîmbind: "Am trăit". Și ca el au fost alții, atunci și mereu, atâția alții cărora eu și dumneavoastră le semănăm, domnilor judecători. Așadar, amintiți-vă. Eram împreună și priveam eșafodul. Unora ne era, e drept, silă de execuții, dar ne consolam cu ideea că au ne aflam noi acolo lângă călău. Noi eram jos și gâtul nostru rămânea neatins de cuțit. Capul nostru rămânea la locul lui și asta ni
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și asta ni se părea de ajuns. Ne consolam că nu noi eram victima și nu noi eram călăul. Nu noi am semnat sentința de condamnare la moarte, nu noi l-am împins pe cel condamnat din căruță pe treptele eșafodului, nu noi am râs când călăul i-a poruncit să-și descheie cămașa și i-a examinat gâtul... Nu, noi "am trăit". Ne-am cutremurat în tăcere și ne gândeam că, într-o zi, cineva va trebui să plătească pentru
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Nu se poate, ne spuneam, ca atâta sânge să curgă fără să fie răscumpărat. Și, într-adevăr, așa este. Nu se poate, n-ar fi drept să nu se tragă nici o concluzie din atâta sânge care a înroșit mereu podeaua eșafodului. Numai că ar fi prea simplu să arătăm doar spre cei care au hotărât moartea. Ei au putut hotărî moartea pentru că noi i-am lăsat să hotărască. Și atunci n-ar trebui oare, domnilor judecători, să treceți și dumneavoastră și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]