604 matches
-
în Vasile Roaită, numele unui muncitor de la atelierele Grivița ce s-a remarcat în timpul grevei din 1933. În 1962, orașul a fost redenumit Eforie Sud. În 1966, orașul Eforie a fost creat prin unirea celor două localități Eforie Nord și Eforie Sud. În mod formal Eforie Sud este centrul administrativ iar Eforie Nord este localitatea dependentă. Clima marină este caracterizată de veri fierbinți (temperatura medie în luna iulie depășește 22 grade Celsius), ierni blânde, cu strat subțire de zăpadă (temperatura medie
Eforie () [Corola-website/Science/297086_a_298415]
-
Mijloc și Muntenimea de Sus. Pe atunci, actualul Bulevard Carol I (Copou) se numea Podul Verde, căci trecea printre vii, grădini și livezi străpunse, ici colo, de acoperișul unui conac boieresc. Între anii 1833-1834, din inițiativa marilor boieri și a Eforiei orașului Iași, a avut loc amenajarea unei grădini publice în Iași, cunoscută astăzi sub denumirea de Parcul Copou și amplasată la acea dată pe locul fostei stații de poștă, într-o pădure. Printr-o petiție către domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849
Obeliscul cu lei din Iași () [Corola-website/Science/310022_a_311351]
-
Cantacuzino, laborator în care a activat până în 1906. Laboratorul funcționa numai cu trei medici: I. Cantacuzino, director, Alexandru Slătineanu, șef de lucrări, Șt. Irimescu, medic-asistent. La 1 ianuarie 1904, a fost numit, pe bază de concurs, medic secundar al spitalelor Eforiei Civile, activând în serviciul medical al ospiciului Mărcuța până la 7 decembrie 1906. Sub îndrumarea lui Ioan Cantacuzino, a participat la campaniile antimalarice din 1904-1908, conducând echipe de intervenție în mediul rural pentru depistarea bolnavilor și tratamentul lor cu chinină. Era
Ștefan Irimescu () [Corola-website/Science/313770_a_315099]
-
Solacolu, având în total 1406 locuitori ce trăiau în 403 case și 25 de bordeie. În comună existau trei biserici (la Pârlita, Sărulești și Solacolu) și trei școli, iar principalii proprietari de pământuri erau C. Mănciulescu, P. Râureanu, A. Solacolu, Eforia Spitalelor Civile, Eufr. Gherman și Eliza Filipescu. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna drept reședința a plășii Sărulești a aceluiași județ, având în satele Manciu, Pârlita, Sărulești și Solacolu, și în cătunele Chircuța și Conacu Moșiei Iăndulița, o populație de
Comuna Sărulești, Călărași () [Corola-website/Science/301125_a_302454]
-
corupt (Șerban Ionescu), care se ocupă cu traficul de droguri. Fiul acestuia este cel care distribuia droguri elevilor de liceu. Într-o după-amiază de toamnă a anului 2003, un echipaj de poliție descoperă într-o zonă pustie a plajei din Eforie Nord trupul neînsuflețit al Alexandrei Jianu (Raluca Trandafir), o elevă în vârstă de 18 ani care locuia la internatul liceului. Părinții ei erau divorțați, iar mama ei, Sofia Dinu, se recăsătorise. Cauza probabilă a morții pare să fie un accident
Happy End (film din 2006) () [Corola-website/Science/327025_a_328354]
-
declarați iobagi și li s-a luat dreptul de folosință avut până atunci asupra „munților revendicați”. Odată cu instaurarea dualismului austro-ungar în 1867, situația racovicenilor a cunoscut o înrăutățire progresivă pe plan social-economic. Ea își găsește expresia în „Jălania” pe care Eforia școlară și „Diregătoria” comunală a înaintat-o în anul 1872 „Comitetului Administrativ al Fondului Școlastic Grăniceresc” de la Sibiu: În plus față de greutățile care sunt enumerate în „Jălanie” se pot adăuga inundațiile Oltului ce compromiteau recoltele, numite de localnici "esundații" și
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
Ștefănești, un sat (azi oraș) din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său Dumitru Luchian s-a născut în anul 1826 la Galați în familia serdarului Vasile Luchian, boier caftanlău și președinte al Eforiei orașului. Mama sa Elena Chiriacescu s-a născut la Perieți (Ialomița), în familia proprietarului agricol Iamandi Chiriacescu. Dumitru Luchian a fost comandantul Batalionului nr.3 de grăniceri si bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza. În aprilie 1873, Ștefan Luchian împreună cu
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
Institului Medico-militar din București, luptând cu greutățile materiale. În 1916 este trimis pe front ca medic sublocotenent și în anul următor își termină studiile la facultatea de medicină din Iași. În 1919, după terminarea războiului, devine intern prin concurs al Eforiei Spitalelor din București, perioadă în care a lucrat un an în clinica profesorului Daniel Danielopolu, iar apoi ca preparator la Institutul de Seruri și Vaccinuri "Dr. Cantacuzino". În anul 1921 își ia doctoratul în medicină și chirurgie și, în același
State Drăgănescu () [Corola-website/Science/306478_a_307807]
-
în total 1182 de locuitori, ce trăiau în 260 de case și 12 bordeie. În comună funcționau două biserici la Mitreni și Clătești, o școală mixtă și o mașină de treierat cu aburi, iar principalul proprietar de terenuri agricole era Eforia Spitalelor Civile. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna cu numele actual și în componența actuală, plus cătunul Jăianu, după ce satul Luica-Mihai Vodă a primit numele de "Valea Roșie"; ea făcea parte din aceeași plasă și avea 1850 de locuitori. În
Comuna Mitreni, Călărași () [Corola-website/Science/301120_a_302449]
-
arme și cartușe oarbe, precum și un ofițer comandând o companie ce avea rolul să strige "„Uraaa!”" la fiecare asalt. Aceștia au fost plasați în spatele ecranului cinematografic, "„stârnind un efect impresionant”". Premiera a avut loc la 1 septembrie 1912, la cinematograful Eforiei din București. Deși acest spectacol nu a mai avut parte de aceeași coregrafie sonoră ("„doar un clavir și câteva flașnete”"), succesul la public a fost triumfal, după cum observă toate sursele vremii. Filmul a rulat neîntrerupt 22 de zile la același
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
Smântânescu, Predescu, Flora, hotelul Popovici si vila Ing. Zissu construită alături de hotel Parc, vilă care a fost reparată și refăcută în 1967. Tot în această perioadă, se construiesc și anexele comerciale ale centrului, clădiri care astăzi sunt locuințe. În 1909, "Eforia Spitalelor Civile" din București, înființează pe malul mării, Sanatoriul pentru combaterea tuberculozei osoase la copii, construit provizoriu, cu instalații de băi calde, aplicații de câtaplasme și helioterapie. Până în 1916, ia ființă în jur, un parc cu flora montată, cu scop
Eforie Sud, Constanța () [Corola-website/Science/301139_a_302468]
-
combaterea tuberculozei osoase la copii, construit provizoriu, cu instalații de băi calde, aplicații de câtaplasme și helioterapie. Până în 1916, ia ființă în jur, un parc cu flora montată, cu scop recreativ dar și pentru consolidarea terenului nisipos. În anul 1925, Eforia Spitalelor Civile din București a adus aici pe doctorul Victor Climescu, care după cel de-al doilea război mondial înfăptuiește aici a adevărată școală românească de chirurgie osteo-articulară pentru combaterea tuberculozei osoase. Peste 50.000 de suferinzi au trecut prin
Eforie Sud, Constanța () [Corola-website/Science/301139_a_302468]
-
Take Ionescu (cum era numită oficial în societate), împreună cu arhitectul Petre Antonescu, este cea care face în 1924 diligențele necesare pentru amenajarea capelei funerare din incinta mânăstirii Sinaia, după obținerea, cu sprijinul lui Nicolae Titulescu, a aprobărilor de la guvern și Eforia Spitalelor Civile (de care aparținea mănăstirea). Adina se va preocupa și de mormântul primei soții a lui Take Ionescu, Bessie, aflat în Hove (lângă Brighton), plătind anual taxa de 22 lire sterline pentru întreținerea acestuia. De asemenea, în 1928 Adina
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
1922 al Trib. Ilfov S. III c.c. (dos. No. 2707/922)”". În această calitate, ea va vinde imobilul din strada Take Ionescu statului român contra unei rente viagere, în anul 1940, iar Vila Negoiu din Sinaia o va dona Eforiei Bisericii Kretzulescu, în 1948. Aceste clădiri au făcut obiectul unor lungi și controversate procese de retrocedare după 1990, finalizate prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg, din 7 ianuarie 2003 și Decizia nr. 743 din 9 iunie 2011
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
continuat să se ruineze treptat. Grigore al II-lea Ghica, văzând că biserica „[...]au rămas slabă și foarte săracă[...]”, într-un act din 8 mai 1752, trece administrarea mănăstirii din mâinile urmașilor celor lăsați de Constantin Brâncoveanu în cea a Eforiei Spitalului Sf. Pantelimon din București, egumenul și călugării având a se ocupa de cele spirituale, iar spitalul de cele materiale. Această închinare avea să fie un contract în toată regula, prin care călugării, în schimbul administrării și întreținerii bunurilor (reparații, construcții
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
se ocupa de cele spirituale, iar spitalul de cele materiale. Această închinare avea să fie un contract în toată regula, prin care călugării, în schimbul administrării și întreținerii bunurilor (reparații, construcții etc.), dădeau o sumă anuală de 25 de taleri. Tot Eforia se ocupa și de numirea egumenilor, precum și de numirea și întreținerea a doi preoți pentru locuitorii din sat. Cutremurul puternic din 1802 dărâmă turlele bisericii, surpă zidurile și fisurează turnul de la intrare dărâmând partea superioară. Ceva reparații s-au făcut
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
toate au dispărul în incendiul din 1 decembrie 1855 care a mistuit în întregime chilile și anexele. În 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, mănăstirea Brebu este desființată și reorganizată ca biserică de mir, pământurile și bunurile călugărilor trecând în patrimoniul Eforiei Spitelelor Civile care le-a scos la licitație. Casele domnești, și ele luate de Eforie, au fost transformate mai întâi în casă de vacanță pentru elevele de la azilul „Elena Doamna“, apoi în sanatoriu, preventoriu, între 1950 și 1957 în casă
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
funcționau o moară cu aburi și o școală mixtă cu 90 de elevi, fondată în 1878. Singura biserică din comună era cea de la mănăstirea Măxineni, construită de domnitorul Țării Românești Matei Basarab în 1638 și întreținută în acel moment de Eforia Spitalelor Civile. În acea perioadă, pe actualul teritoriu al comunei, funcționau și comuna Corbu (în aceeași plasă), și comuna Latinu, în plasa Vădeni din județul Brăila. Comuna Corbu avea în componență cătunele Corbu și Chioveanu, cu o populație de 1540
Comuna Măxineni, Brăila () [Corola-website/Science/300977_a_302306]
-
Oradea, Ploești, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara. După 1930, încă două localități au primit rangul de municipiu: Lugoj și Turnu Severin. De asemenea, tot după 1930, opt localități rurale au primit statutul de oraș sau comună urbană: Băile Slănic, Eforia, Fălciu, Fălești, Fetești, Predeal, Rezina-Târg și Sulița. Astfel, numărul total de așezări orășenești a ajuns la 180. Localitățile urbane ale României Mari erau repartizate pe teritoriul celor 71 de județe interbelice în care era divizată țara. Județele cu cele mai multe orașe
Orașele interbelice ale Regatului României () [Corola-website/Science/331396_a_332725]
-
Ismail, Lugoj, Târgoviște, Turnu Severin, Tulcea și Turda. Existau trei orașe cu o populație mai mică de 1.000 de locuitori, localități ce au obținut statut urban mai mult datorită faptului că erau stațiuni turistice: Băile Govora, Carmen Sylva și Eforia (ultimul cu circa 100 de locuitori). După al Doilea Război Mondial, România a pierdut o parte dintre teritoriile din partea estică: Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța și Cadrilaterul, pierzând implicit și cele 33 de municipii și orașe aflate în aceste
Orașele interbelice ale Regatului României () [Corola-website/Science/331396_a_332725]
-
Turtucaia (actualmente Tutrakan) în regiunea Silistra. Restul de 147 de orașe interbelice se regăsesc în România contemporană: 92 au rang de municipiu (dintre care 41 sunt reședințe de județ), 49 au rang de oraș (fostele comune urbane Carmen Sylva și Eforia formează în prezent un singur oraș - Eforie), iar șase au fost retrogradate la statutul de comună (Fălciu, Filipești-Târg, Mihăileni, Ostrov, Plenița și Vama). Marea majoritate a orașelor românești interbelice și-au păstrat numele până în prezent. Există câteva excepții, precum: Diciosânmartin
Orașele interbelice ale Regatului României () [Corola-website/Science/331396_a_332725]
-
unde se refugiaseră în timpul Războiului Ruso-Turc din 1711. În 1925, Anuarul Socec menționează comuna Blejoi în aceeași plasă, cu satele Blejoi, Cocoșești și Vadu Sârbești și 1596 de locuitori. Comuna Ploieștiori avea atunci 1450 de locuitori în satele Ploieștiori, Ploieștiorii Eforiei, Țânțăreni și Moara Nouă. În 1931, satul Cocoșești a fost transferat comunei Păulești, iar satul Moara Nouă comunei Berceni. După reforma administrativă din 1950, au fost arondate orașului regional Ploiești, reședința regiunii Prahova și apoi a regiunii Ploiești. După reintroducerea
Comuna Blejoi, Prahova () [Corola-website/Science/310698_a_312027]
-
legate de învățământ, administrație și inovație. Între 1834 - 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alți oameni de seamă a contribuit la înființarea în 1835 la Pantelimon a Școlii de Agricultură. Din poziția de membru al Eforiei Școlilor Naționale în 1850 devine co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (actuala Universitate de Construcții din București). În 1870, spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române. În discursul de recepție la primirea în Academia Română, a susținut
Petrache Poenaru () [Corola-website/Science/300003_a_301332]
-
în discursul cu care a deschis în mai 1945 Casa de Adăpost a Băncii Naționale de la Diham. În toate funcțiilor sale, Ion I. Lapedatu a sprijinit cu însemnate mijloace materiale artiști plastici, instituții de învățământ și de cult, între care Eforia Școalelor Centrale Ortodoxe Române de la Brașov, Școala centrală comercială superioară din Brașov, catedrala ortodoxă din Orăștie, ridicarea monumentul soldatului necunoscut de la Săcele, ca și restaurarea patrimoniului istoric incluzând Mănăstirile de la Curtea de Argeș și Aninoasa sau ansamblul arhitectural de la Golești. Ion I.
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
celebrul impresar al "Adelinei Pati" și al "Eleonorei Duse", domnul "Schurmann", iar ziarul "„L'Indépendance Roumanie”", a fost gazda și patronul primelor reprezentații cinematografice în București. Pentru scurt timp cinematograful se mută în sala cea mare din clădirea de pe bulevardul "„Eforiei Spitalelor Civile”", apoi în sala "„Hugues”" ( vis-a-vis de vechiul Teatru Național) iar după o vacanță de vară din nou în localul ziarului "„L'Indépendance Roumanie”". De această dată cu spectacole permanente, atracția mondenă devenind un spectacol popular al bucureștenilor. Prima
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]