620 matches
-
cel estetic. Bourget se întreabă cu privire la următoarele chestiuni de fond: care sunt funcția și locul artei în procesul de transformare socială? Care este rolul artistului în raport cu procesul de degradare a societății care caracterizează viața cosmopolită modernă? Poate artistul, în fața tendințelor egalitare care se impun oriunde, să-și mențină primatul aristocratic pe care îl primește din conștiința rolului său de experimentator și de creator? • A doua serie de interogări gravitează în jurul perspectivei morale: este posibilă, pe lângă descriere, furnizarea unei evaluări a decadenței
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
creează real, fie el și modest, acolo unde platonismul fabrică ficțiune - și încă una grandilocventă... Platon dorește ierarhie, ordine, supunerea producătorilor față de casta filosofului-rege, cele două comunități neîntreținând altă relație decât aceea mediată de ordinea războinică? Epicur realizează o comunitate egalitară în care bărbații sunt egali cu femeile, iar sclavii cu oamenii liberi... Republica legitimează minciuna, numai să-i fie bine statului - fiindcă individul nu există decât pentru comunitate? Epicur crede exact inversul! Fragmentele puse laolaltă de Diogene Laertios prezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
În timp, ale mitologizării persoanei umane. Opusul mitologizării persoanei Îl reprezintă banalizarea individului. Acesta este actul de reducție valorică și formală care tinde să uniformizeze indivizii, dizolvând personalitățile individuale Într-o masă colectivă amorfă, lipsită de identitate. Acestea sunt ideile egalitare, care conferă maselor, prin ștergerea diferențelor personale dintre indivizi, falsa impresie a „ridicării” și a recunoașterii demnității lor printr-un act de valorizare colectivă. Aceste idei egalitare, care aduc și impun masele pe scena socială a istoriei, vor da naștere
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
personalitățile individuale Într-o masă colectivă amorfă, lipsită de identitate. Acestea sunt ideile egalitare, care conferă maselor, prin ștergerea diferențelor personale dintre indivizi, falsa impresie a „ridicării” și a recunoașterii demnității lor printr-un act de valorizare colectivă. Aceste idei egalitare, care aduc și impun masele pe scena socială a istoriei, vor da naștere unei noi utopii: sistemul politic al democrației. Democrația, din punct de vedere psihologic și moral, va Înlocui valoarea personală a individului, originalitatea, unicitatea acestuia, cu valorile colective
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
diverse tipuri de asemenea lideri. Astfel, o tipologie împarte liderii charismatici în personalizați și socializați, primii fiind dominați de comportamente narcisiste și autoritare, de satisfacere a propriilor interese și de exploatare a intereselor altora, iar ceilalți fiind dominați de comportamente egalitare, servind intereselor colective, dezvoltându‑i și împuternicindu‑i pe alții (Howell, 1988). O altă tipologie distinge lideri charismatici pozitivi și negativi (Conger, 1990). Se operează apoi o diferențiere între liderul de viziune și liderul legat de crize (vezi Gibson et
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
stilurilor de conducere. După unele cercetări, stresul favorizează practicarea stilului de conducere autoritar și îl restricționează pe cel cooperator-democrat. După alte cercetări însă, stresul crește responsivitatea conducătorilor la sugestiile subordonaților, ceea ce îi face să adopte un stil de conducere mai egalitar. Explicația ar consta în aceea că în condiții stresante conducătorii resimt mai puternic nevoia unor influențe suplimentare prelevante, fapt care îi determină să accepte sugestiile subordonaților. O altă explicație ar fi aceea că în caz de eșec, responsabilitatea este egal
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ale unei relații familiale mai profunde. Dezvoltarea relațiilor părinți-copii necesită ca reguli, expectanțele comportamentale și noile libertăți să fie continuu re-negociabile și clarificate. Învățarea acceptării autorității parentale, a dobândirii succesului în grădiniță și școală, a modului de adaptare la relațiile egalitare, căutarea unei mai mari autonomii și realizarea tranzacției spre vârsta adultă, necesită toate un dialog constant între părinți și copii. Ambele părți ale relației trebuie să se schimbe substanțial pentru a se adapta procesului dezvoltării. Studiul comunicării și al relației
Arta de a fi părinte by Prof. Alina Ciocoiu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1390]
-
urmărește selecția și evaluarea meritocratică, reușind, cel puțin prin mecanismele sale interne, să asigure egalitate de șanse între copiii care participă la competiția pentru diplome. Prin urmare, cu cât un sistem educațional este mai corupt, cu atât este mai puțin egalitar, asigurând un acces ieftin la acreditări celor care au pozițiile cele mai bune în sistemul de învățământ. Cei cu bani sau cu capital relațional, adică cei apropiați de rețelele sistemului, obțin în mod preferențial acces la anumite resurse educaționale. Știm
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
economii restrânse); există pericolul de a scoate la vânzare întreaga economie națională, ceea ce împarte populația în posesori de capital - deseori minorități etnice și străini - și lucrători lipsiți de resurse financiare; tendința ar trebui să fie o privati zare pe cât posibil egalitară sau echitabilă, justițiară, pentru ca fiecare cetățean să aibă o șansă egală de pornire; participarea la privatizare a unor grupuri sociale largi constituie baza pentru o amplă dezvoltare economică și determină acceptarea măsurilor aplicate, (implicit stabilitatea politică); c) obiective fiscale, în
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
firmele funcționează pe baza unui sistem de cogestiune, care asociază la procesul decizional toate părțile implicate; j) întreprinderea nu poate funcționa, practic, în afara dialogului social; k) firma, salariații și statul sunt coresponsabili de perfecționarea profesională; l) sistem de învățământ mai egalitar; mișcare sindicală puternică, responsabilă din punct de vedere economic. La baza economică a societății sunt acceptate și așezate valori ca: a) egalitate și echitate socială, corelate cu criteriile de eficiență; b) comunitatea din care face parte individul are importanță deosebită
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
ceva mai mult decât nimic"27. Astfel, deși lucrurile naturii sunt date în comun, fundamentul proprietății se află în om și mai exact în munca sa, care aparține fiecărui individ în parte. Dacă acest tip de acumulare prin muncă este egalitar, drepturile de proprietate sunt, în schimb, create de oameni. De altfel, două convenții se află la originea proprietății moderne: este vorba despre monedă și despre legile pozitive pe care oamenii le-au acceptat o dată cu instituirea societăților politice. Referitor la prima
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
își are rădăcina în ritualul funerar grec, mai ales în cel practicat odată cu secolul V (461) și cu Atena democrată. Manifestarea nu este însă aceeași: gloria, ca mnēma, nu este individuală și elitistă, ca în cazul auguștilor, ci colectivă și egalitară. Roma poate că nu și-ar fi dorit și nu ar fi pretins altceva, pentru că ea însăși era o putere triumfalistă, uneori concurenta propriului autocrat; instituția imperială însă, prin întreg vocabularul ceremonial, a tins către un alt orizont al apoteozei
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de cel care deține puterea. În Cartea V din Etica Nicomahică, Aristotel prezintă complexul noțiunii de justiție așa cum îl va moșteni gândirea politică a lumii creștine: justiția universală (ce va fi atribuită divinității) se regăsește alături de cea a particularului; justiția egalitară sau cea distributivă, alături de justiția corectoare sau de cea punitivă. Meritoriu pentru filosofia lui Aristotel, și aici, este faptul că, deși în acord cu Platon în ceea ce privește condamnarea sofiștilor, care înțeleg justiția drept "ceea ce este util celui mai puternic", optează nu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care a început în anii 1989-1991 se va etala fără îndoială pe durata a două sau trei decenii, timpul necesar pentru ca decomunizarea structurilor și a spiritelor să se efectueze grație schimbului de generații. Iar dacă „Ideea” - cea a unei societăți egalitare și prospere în care individul să nu mai fie alienat - rămâne vie în inimile unor oameni, aceștia ar trebui să-și aducă aminte că, în secolul XX, ea a însemnat naufragiul unei tragice iluzii. MOMENTE CRUCIALE Eternul comunism Reperabili încă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
munca industrială, continuând să se opună dorinței producătorilor de a schimba, a acumula sau a transforma cumva în interesul lor orice bun material. Ea a trebuit să împace două logici antitetice: pe de o parte, vechea idee comunistă a repartiției egalitare și a respingerii îmbogățirii personale, pe de altă parte un corpus socialist propovăduind creșterea bogăției ca mijloc al fericirii colective. De aceea, pentru a putea concura cu capitalismul și a-și salvgarda aspirațiile utopice regimul sovietic a fost nevoit să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de controlare a forței de muncă și de disciplinare a muncitorilor și a țăranilor. în democrațiile populare, el mai servește și la luptă împotriva clasei muncitoare formate în regimul capitalist, experimentată în combaterea exploatării și adeptă a unei împărțiri mai egalitare a veniturilor. Acestor două compozante ale salariului - fixă și variabilă - vin să i se adauge, în decursul timpului, numeroase prime, acordate pentru vechime, cu ocazia sărbătoririi întreprinderii sau ramurii respective, precum și bonuri în natură acordate în câteva sectoare privilegiate, în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mișcări, născute în industrie, de a îmbina exigențele egalitarismului revendicate de clasa muncitoare și de țărani cu cele ale intelectualilor care reclamă mai multă eficacitate în conducerea economiei - și dincolo de ea, de a revendica autonomia națională plecând de la o viziune egalitară a societății industriale. în vreme ce, pentru a-și menține intactă puterea lor de control și pentru a asigura în același timp succesul modernizării, partidele comuniste se văd obligate să se specializeze tot mai mult, masa membrilor lor se consideră a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în cadrul acestei ideologii desfășurându-se între grupurile comuniste angoleze MPLA și UNITA. LUPTA PENTRU PACE DE LA PACIFISM LA REVOLUȚIE în Rusia anului 1917, angajamentul de a pune capăt războiului a făcut pentru succesul bolșevicilor mai mult decât promisiunea unei societăți egalitare. De atunci, expresia „lupta pentru pace” desemnează, la comuniști, ansamblul practicilor destinate să ia în considerare variabila „război” în înfăptuirea proiectului revoluționar. în cursul secolului XX, comuniștii au dus, în cadrul luptei pentru pace, vaste campanii, naționale și internaționale de agitație
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
o desemnare a „dușmanului” sub trăsăturile bogătașului incarnat mai ales de organizațiile și multinaționalele occidentale. Săracul vede astfel cum îi sunt atribuite virtuoasele prerogative ale proletarului, forță de distrugere și totodată purtător al unei societăți bune. Ideea unei necesare redistribuiri egalitare a bogățiilor mondiale între nord și sud a apropiat - cu excepția celor câțiva susținători ai ortodoxiei* leniniste - sfere de influență care, la prima vedere, erau ireconciliabile - marxiști, neomarxiști, libertari și chiar creștini -, împrăștiați sub diverse stindarde ale multiculturalismului, declinului, tiers-mondialismului, troțkismului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
din guerilla neozapatistă a sub-comandantului Marcos pentru a respinge revoluțiile și experimentele secolului XX, axate pe cucerirea statului, și pentru a predica dizolvarea tuturor structurilor opresive. Anumite experiențe realizate în America Latină* slujesc, într-adevăr, de referință pentru inventarea unei societăți egalitare și emancipate, mai ales „Revoluția bolivariană” condusă de Hugo Chavez, președintele Venezuelei din 1998, care simbolizează pentru neocomuniști „socialismul secolului XXI”. Grupuri anarhiste plutesc pe valul „alter” în scopul accelerării deconstrucției unui sistem detestat, după modelul așa-numitelor Black Blocks
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1917, Lenin se bazează pe această forță ca să ajungă la putere și-i pune în frunte un Comitet revoluționar militar condus de Troțki. Desigur, mulți dintre vechii militanți sau neofiții bolșevici sunt încă impregnați de idealul unei societăți drepte și egalitare și dau dovadă de generozitate, dezinteres și simț al sacrificiului. Dar fermenții totalitarismului* dospesc deja în această masă: extremismul ideologiei, exaltarea fidelității față de conducător și partidul său, legitimarea violenței și a războiului civil*, respingerea democrației pluraliste, lipsa unei înrădăcinări în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
unificare a unor tradiții naționale diferite în cadrul sistemului comunist mondial. Ea slujește la canalizarea forțelor centrifuge și la asigurarea apărării URSS. A treia componentă a politicii externe comuniste ține de relațiile dintre unitățile acestui sistem, care, departe de a fi egalitare, au fost călăuzite de principiul ierarhic al întâietății absolute a URSS și a obligației celorlalte unități de a asigura o apărare necondiționată a centrului moscovit. între URSS și celelalte partide-state, acest principiu a fost aplicat cu brutalitate, așa cum au demonstrat
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
culturii se traduce printr-o neînțelegere. Desigur, artiștii revoluționari afirmă că se pun în serviciul noii puteri; Maiakovski scrie astfel: „Eu doresc ca baioneta să fie egală cu pana”. Categoric, ei afirmă că vor să creeze o cultură specific proletară, egalitară, colectivistă, internațională, prin distrugerea culturii burgheze. Jurnalul futuriștilor își titrează astfel primul și unicul său număr, în martie 1938: „Trăiască revoluția spiritului”. Desigur, Proletkult, cultura proletară autoproclamată, cu existența-i fugace - din toamna lui 1917 până în primăvara 1921 -, vehiculează o
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
abolește proprietatea individuală asupra mijloacelor de producție și încredințează guvernarea societății unui partid politic ce susține că reprezintă clasa muncitoare, sau proletariatul. Comunismul înseamnă deci dictatura proletariatului. În practică, această dictatură e mult diferită de teorie. Societățile comuniste sunt mai egalitare decît cele capitaliste, dar inhibă pînă la anulare libertățile fundamentale și pierd gustul profitului. În comunism statul este un soi de factotum: proprietar, antreprenor, planificator, el fixează prețurile, salariile, prioritățile etc. Totul este naționalizat, nu există inițiative individuale. Totul este
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Harvey Sacks în anii următori. Potrivit acestuia, interacțiunea verbală funcționează într-o anumită ordine și are o structură complexă constituită din secvențe care se organizează în funcție de luările de cuvînt. Conversația se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii: a) schimburile verbale sînt egalitare și reciproce: fiecare participant este rînd pe rînd locutor și destinatar, această schimbare de rol fiind negociată treptat de către participanții la conversație; nu există nici rol predeterminat, nici intervenție exterioară pentru a administra luările de cuvînt și durata acestora; b
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]