964 matches
-
până la urmă romanul lui Ion Lazu.(...) Conglomeratul de întâmplări, gânduri, idei, fapte - sentimente/evenimente este ordonat de un glas muzical în note armonice, arareori găsești câte-un semiton discordant... Muzica interioară a textului, care izvorăște în egală măsură din „tonul elegiac al povestirilor tatălui”, cât și din tăcerile de sfinx ale mamei, îmbinarea acestor două voci generând întreagă textura melodică a cărții. Deși nu am , ca alți exegeți, curajul să plasez romanul lui I. Lazu într-o ierarhie temporală sau axiologică
Ion Lazu () [Corola-website/Science/316556_a_317885]
-
Ochiul se-nchide// Când muntele își azvârle culcușurile/ spre gura prăpastiei/ cum poți opri strigătul/ doar în pâlpâirea unei lumânări”. Acest ultim vers este, în registru oximoronic, „judecata de apoi” la care este chemată poezia. Poezia lui Valentin Marica este elegiacă în toate fibrele ei, iar nostalgia paradisului pierdut capătă valențe canonice. Poemele au încărcătură interogativă, dar interogațiile sunt mute, ele reverberează doar în adâncul ființei, ca un ecou stins al tragicului. Până la urmă, cartea lui Valentin Marica este o radiografie
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
Constantin), Buciurligă (Mihăilescu-Brăila) și Lăscărică (Dinică). Ideea scenariului lui Titus Popovici și Petre Sălcudeanu a avut un răsunător ecou la public (peste 7 milioane de spectatori în 30 de ani de reluări). Prilej pentru scenografia lui Radu Boruzescu să reconstituie, elegiac, Bucureștii timpului.”" Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, doctor în cinematografie și profesor asociat la UNATC, considera "Ultimul cartuș" drept un film cu caracter politic și propagandistic al epocii comuniste, care descrie lupta comuniștilor în ilegalitate și în perioada cuceririi puterii. Una
Cu mîinile curate () [Corola-website/Science/311356_a_312685]
-
și sugestiv tablou al vieții și ocupațiilor obișnuite ale țăranului. Vechiul Testament însumează scrieri de un caracter foarte variat și datând din epoci diferite. Printre teme putem menționa: aventura fantastică (Cartea lui Iosua), fanatismul și setea de răzbunare (Cartea Esterei), tonul elegiac (Cartea lui Tobit), grațiosul (Cartea lui Rut), umorul ușor picant (Istoria Susanei). Caracterul emotiv al subiectelor, succesiunea incidentelor, bogăția sufletească a personajelor și înclinația povestitorului anonim spre notația psihologică conferă acestor povestiri o importanță deosebită în cadrul literaturii antice. De asemenea
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
poetica" și în care sub forma unui tratat de poetică, prezintă principii estetice. Acestea vor fi preluate mai târziu de către Nicolas Boileau-Despréaux în a sa lucrare "L'Art poétique". Publius Ovidius Naso (43 î.Hr. - 17/18? d.Hr.), poet liric, elegiac, scrie poeme erotice, "Amores", "Heroides" și "Ars amandi". În perioada exilului scrie "Tristele" și "Ponticele". Într-o altă etapă a creației sale compune marea frescă a "Metamorfozelor". Literatura latină este o sinteză între idei, genuri și specii literare grecești, cu
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
un nou tip poetic, bazat pe statutul femeii - "rakūniyya". Tot în acest interval temporal s-a dezvoltat și poezia mistică, al cărei faimos reprezentant a fost filozoful și teologul Ibn al-‘Arabī (1165-1245). Pe lângă exploatarea "qașīdei" și a "nasīb"-ului elegiac, lui i s-a atribuit și compunerea unui tip de poem de zece versuri, numit "mu‘aššara", care facilita manifestarea mistică. Elegia, de asemenea, a ocupat un loc important, cel mai însemnat reprezentant fiind Ibn al-Abbăr (1199-1260) din Valencia, om
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
din războiul Unității, prinse de un adevărat artist. Victor Durnea remarcă un talent cert de povestitor, un lirism molcom, întemeiat pe o reală sensibilitate față de natură și de soarta lumii de la țară, o undă de umor ce învinge uneori tonul elegiac și coloritul idilic. Segmente pur literare, adesea veritabile nuvele și povestiri, sunt cuprinse în numeroasele scrieri de edificare morală și religioasă, destinate sătenilor. Ceea ce le distinge este profunda credință a scriitorului, precum și o veritabilă conștiință de misionar. Acesteia i se
Alexandru Lascarov–Moldovanu () [Corola-website/Science/310853_a_312182]
-
Protagoras. Orator de talent, violent și lipsit de scrupule, se afirmă în viața politică drept un dușman înverșunat al democrației și ca un convins filospartan. Stilul său oratoric, simplu și clar, era apreciat, printre alții, de Cicero. Autor de poeme elegiace - "Politeiai (Formele de guvernare)" și tragedii de reală valoare artistică (s-au păstrat fragmente din "Sisif" și "Pirithoos"), Critias este unul din principalele personaje ale dialogurilor lui Platon. În timpul scurtei răsturnări oligarhice din anii 411-410 Critias evită să se angajeze
Critias () [Corola-website/Science/332523_a_333852]
-
sentimentale) sau devorează proza cu subiecte polițienești, singuraticul elev de la Liceul Internat din Iași urmărea cu prematură seriozitate dezbaterile literare și întocmea el însuși note și cugetării critice, dovedind pasiune pentru o disciplină în contradicție, de pe acum, cu temperamentul lui elegiac, contemplativ, E. Lovinescu ne invită să căutăm originea criticii sale în straturile... muzicale ale sufletului, în stările de conștiință nediferențiate, misterioase: chip de a spune că în alcătuirea unei personalități critice intră, în afară de informația bogată, inflexibilitatea morală, și un element
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
a elibera, sub forma expresiei critice, un fond de neliniști spirituale și afective, dintr-o necesitate — altfel spus — de confesiune. Sensul tragic al acestei experiențe iese din contradicțiile ce apar, în chip fatal, între rigorile genului critic și disponibilitățile sufletești elegiace ale intelectualului moldovean care poartă în celula intimă a ființei sale morale spiritul de resemnare și plăcerea purei contemplații. Dar cum și altădată au ieșit din suflete elegiace mari polemiști, fu dat și lui E. Lovinescu să învingă, prin exercițiu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
ce apar, în chip fatal, între rigorile genului critic și disponibilitățile sufletești elegiace ale intelectualului moldovean care poartă în celula intimă a ființei sale morale spiritul de resemnare și plăcerea purei contemplații. Dar cum și altădată au ieșit din suflete elegiace mari polemiști, fu dat și lui E. Lovinescu să învingă, prin exercițiu critic, piedicile pe care temperamentul le-a pus în calea unei profesiuni aspre. Din moldoveanul resemnat, copleșit de ideea morții, cu o reală inapetență de viață, a ieșit
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
o solemnitate de rugăciune, lipsită de orice stridenta retorica (V. Ierunca vorbește, foarte expresiv, despre "economia oraculara" a acestui discurs). Subiectul liric pare a-și rosti poemul, precum Blaga ceva mai devreme, "cu cuvinte stinse în gură", cu o discreție elegiaca ce pune o pedala tensiunii lăuntrice, unei deznădejdi care refuză clamarea în ton "înalt" și spectaculos: "O! unora le plac volutele înalte/ noru-n război cu trandafirul și azurul vântului/ A umblă îmi ajunge Cuvântul meu e viata-mi/ Și totul
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
la-nceputuri./ lumea în cercurile ei/ cerul în numerele lui/ tu eu/ - și acest nimb de necrezut/ ce ne-nfăsoară-n candidele scutece/ în scutecele-n care ne-am născut/ în veacuri/ în fragedă în verdea dimineață a lumii" (Nimb). Puternic, stratul elegiac al liricii lui Alexandru Busuioceanu suporta el însuși un proces de transfigurare (că în ciclul Aproximații, datat 1954-1960), în sensul înseninării durerii mărturisite, deschise, cumva, spre un orizont promițător de noi lumini, catre "vedenia depărtării". Poemul devine atunci o succesiune
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
la timp, tuturor obligațiilor. N-am lăsat deoparte numele dumneavoastră, în articolul trimis, decît dintr-un considerent de ordin psihologic. Vorbeam în acel articol de tragic, de implicațiile lirice ale acestuia, iar eu nu vă consider un tragic, ci un elegiac. La tipărirea fragmentului în volum, care va apărea peste cîteva luni, am inclus numele dumneavoastră, bazat pe indicațiile estetice care rezultă din scrisoare. Încă o dată, stima și dragostea ce vă păstrez sînt desăvîrșite și v-aș dori ca acestea să
Noi completări la biografia lui Const. Ciopraga by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5271_a_6596]
-
omului și a naturii: „Vei pune-n sobă vreascul din pădure / care-a băut cu noi odată soare / și-n flacăra ce va zvoni ușure / vom auzi și ploile pe mare / și vântul cald care suia pe sure." Același timbru elegiac, aceeași propensiune spre linia melodică a spunerii și spre concentrarea discursului sunt vizibile în "Rondeluri" (1980), carte care definește întru totul un tip de sensibilitate poetică.
Dinu Ianculescu () [Corola-website/Science/326017_a_327346]
-
este prezentat la început ca fiind slăbit și obosit, devenind pe parcurs plin de regrete, înainte de a trece la o stare de furie și în final la una de nebunie. Christopher F. S. Maligec sugerează că poemul este un paraklausithyron elegiac, un motiv poetic din Grecia și Roma Antică, ce consistă în lamentarea unui exclus la ușile închise ale iubitei. Poe spune că naratorul este un tânăr student. Cu toate că acest lucru nu este specificat în poem, este menționat în "Filosofia creației
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
dar întreaga populație a satului capătă noi identități, desconsiderând, ca și în serialul Haiducii, dreptul la cutuma al spectatorului. Mohorâtă primăvară, care s-ar vrea și ea comedie, reda un anotimp cu „nopți de farmec pline” în care părinții deapănă, elegiac, „visuri de productie” în timp ce fiul se repede pe tarla să-și viziteze sora, tractorista, cu care dezbate prognoză la hectar, iar apoi inspectează satul, fluierând a jale.”" Ziarul "Adevărul" și ghidul „Adevărul TV” au fost distribuite la 29 mai 2009
Primăvara bobocilor () [Corola-website/Science/328379_a_329708]
-
De Medicamine Facie Feminae („Îngrijirea tenului”, cunoscut și ca „Arta frumuseții”) este un poem didactic, scris în distihuri elegiace, de către poetul roman Publius Ovidius Naso. În cele 100 de versuri care s-au păstrat, Ovidiu se declară un susținător al folosirii produselor cosmetice de către femeile romane și descrie cinci rețete pentru tratamente faciale. Titlul și data aproximativă a poemului
De medicamine facies feminae () [Corola-website/Science/317944_a_319273]
-
este prima încercare de a compune o elegie didactică. Această specie literară, perfecționată de Ovidiu în a sa „Artă de a iubi”, era un amestec ciudat al stilului moralizator și pedagogic al poeziei didactice și al temelor frivole ale genului elegiac latin. În cea veche și mai cunoscustă specie a genului didactic, „Munci și Zile”, poetul grec Hesiod îl muștruluiește pe un frate destrăbălat să ducă o viață bazată pe muncă cinstită. Câteva secole mai târziu, în anul 29 î.Chr
De medicamine facies feminae () [Corola-website/Science/317944_a_319273]
-
limbajul sobru al lui Virgil pentru a instrui tinerele fete „despre cum îngrijirea poate să îți pună în valoare înfățișarea și cum să îți păstrezi frumusețea”. În loc să folosească hexametrele dactile ale lui Hesiod și Virgil, Ovidiu dă srecomandări folosind distihurile elegiace, metrica tradițională a poeziei de dragoste. Constrastul între tonul serios și metrica facilă transformă „Îngrijirea feței feminine” într-o parodie a „Georgicelor” lui Virgil. În a doua jumătate a lucrării „Îngrijirea feței feminine”, Ovidiu arată că stăpânește arta poeziei prin
De medicamine facies feminae () [Corola-website/Science/317944_a_319273]
-
Das klagende Lied" în 1880 și terminându-se cu faza "Wunderhorn" în 1901; o „perioadă de mijloc” cu mai multe compoziții, care se termină odată cu plecarea lui Gustav Mahler la New York în 1907; și o perioadă târzie scurtă a lucrărilor elegiace, până la moartea sa, în anul 1911. Cele mai importante compoziții din prima perioadă sunt primele patru Simfonii, ciclul de cântece "Lieder eines fahrenden Gesellen" și mai multe colecții de cântece, între care predomină cele din "Wunderhorn". În această perioadă, piesele
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Don Ottavio vin să-i ceară lui Don Giovanni sprijinul pentru descoperirea ucigașului comandorului. Șovăind o clipă, cavalerul le promite cu seninătate tot concursul său. Donna Anna a recunoscut însă glasul necunoscutului care i-a adus nefericirea. În acest timp elegiacul ei logodnic o asigură încă o dată de dragostea și credința lui. În grădina palatului său, Don Giovanni e mai vesel ca oricând. Serbarea pe care o dă în cinstea Zerlinei e grandioasă. Cei doi logodnici, Masetto și Zerlina s-au
Don Giovanni () [Corola-website/Science/307540_a_308869]
-
aceste opere se pot aminti: Cântăreț viguros și delicat al naturii și al dragostei, al vinului și al aventurii și, în același timp, critic necruțător al moravurilor nobilimii, Li Tai-pe a alternat realitatea și visul, atitudinea euforică și cea profund elegiacă în versuri simple și sugestive, amintind adesea de tonalitățile poeziei populare. În lirica sa, finețea notației transcrie în mod fericit puritatea sentimentelor. Li tai-pe a exercitat o mare influență asupra dezvoltării ulterioare a liricii chineze.
Li Po () [Corola-website/Science/306484_a_307813]
-
pe locul doi atenienii; în memoria regelui Leonidas și a celor trei sute de spartani care au căzut până la unul, la Sparta a fost ridicată o columnă pe care li s-au înscris numele; numeroase stele funerare cu inscripții în versuri elegiace aminteau de sacrificiul celor care și-au dat viața pentru patriile lor, iar în arta și literatura timpului au apărut opere de mare valoare care au imortalizat înfruntarea între greci și "barbaroi" (vorbitorii unor limbi străine). La Sparta, eveniment memorabil
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
Poezia este o rememorare subiectivă a unei etape a propriei existențe, a unei vârste umane (adolescența sau tinerețea) perioadă a marilor elanuri și aspirații. Versul final: “Ți-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?” schimbă tonalitatea de odă cu aceea elegiac și, impunând privirea din prezent spre trecut, dă o cheie de lectură a întregii poezii, ca rememorare nostalgică - amintire a stării de a fi a unei vârste anterioare, de-atunci. Acest vers impune eul ca instanță a comunicării în textul
Cu o ușoară nostalgie () [Corola-website/Science/309909_a_311238]