314 matches
-
al primului soț al Doamnei Stanca, omorât de agenții lui Șerban Cantacuzino. Câteodată urmașii datornicilor izbuteau să plătească debitele (postelnicul Matei, fiul lui Pană Părdescu, cel care a luat-o de soție - a fost a doua căsătorie a sa - pe Elina, fiica lui Preda Floricoiul; „dunga” ne duce către Mihai Viteazul - a achitat sumele datorate de tatăl său, mort după 9 octombrie 1670, când și-a scris testamentul), dacă nu cumva contractau și ei, la rându-le, pe fondul unei instabilități
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să se împrumute (după moartea lui Dan Danilovici, Vlada - sau Vlădaia -, văduva lui, „a căzut cu datorie la un turc din Giurgiu”; „Iar apoi când a fost în zilele răposatului Mihnea voievod, după moartea lui Ivașco vornic, iar jupânița lui Elina vorniceasa a luat de la Mihnea voievod 1000 de galbeni de bani ca să-i schimbe în țara Ungurească, să-i facă galbeni de aur. Iar apoi, jupânița Elina vorniceasa ea a cheltuit acei bani și i-a mâncat de n-a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Radu de la Afumați - și cu copiii”. După refugiul transilvănean, a urmat retragerea în Polonia și apoi în Moldova, unde a și murit de „moarte năpraznică”. La fel, mai târziu, Stroe Leurdeanu va fugi în câteva rânduri în Ardeal. La Brașov, Elina (Elena), ultima dintre cele trei neveste ale sale, (fusese mai înainte măritată cu marele vornic Dragomir din Plăviceni și era rudă cu Matei Basarab), îi va fi alături. își va scrie acolo testamentul la 28 iunie 1655 („autentificat” de o
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dintre cele trei neveste ale sale, (fusese mai înainte măritată cu marele vornic Dragomir din Plăviceni și era rudă cu Matei Basarab), îi va fi alături. își va scrie acolo testamentul la 28 iunie 1655 („autentificat” de o soră a Elinei, ceea ce înseamnă că grupul refugiat era numeros) și își va afla și sfârșitul în 1655. Putem presupune, prin urmare, că și Giura din Stănești, mare postelnic, și-a luat cu el nevasta, pe Vilaia, fiica spătarului Mogoș, atunci când s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
este o opinie mai nouă). Matei Basarab (cel în timpul căruia grecul - întemeietor al ramurii Catnacuzinilor din Valahia - a făcut carieră - atunci a ajuns mare postelnic, veritabil „supranume” apoi - și pe care l-a slujit cu credință) l-a însurat cu Elina, fiica lui Radu Șerban, și ea întoarsă dintr-o pribegie în Europa centrală. Prin această alianță „exogamică” (soluție practicată și de alți venetici - ne spune și Neculce într-una din diatribele lui antigrecești), fiul lui Andronic Cantacuzino obținu nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
din unghi material, fiindcă bogățiile lui Mihail Șeitanoglu, bunicul, pe care Andronic Cantacuzino le-ar fi putut moșteni, fuseseră scoase la mezat cândva la Stanbul, și sub raportul palierului social pe care se aflau partenerii, întrucât, dându-i-o pe Elina de nevastă, Matei Basarab îi găsea celui ce cobora din „viță împărătească” o soție pe potrivă: „nobilitatea”, „vagă și defectuos circumscrisă”, a Cantacuzinului putea să impresioneze în Fanar; în țara Românească, ea nu era în stare să stârnească mari emoții. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de nevastă, Matei Basarab îi găsea celui ce cobora din „viță împărătească” o soție pe potrivă: „nobilitatea”, „vagă și defectuos circumscrisă”, a Cantacuzinului putea să impresioneze în Fanar; în țara Românească, ea nu era în stare să stârnească mari emoții. Iar Elina era, totuși, fiica lui Radu Vodă Șerban. Această femeie, strănepoată a vestitei Anca din Coiani, femeie dârză, demnă, robace, excelentă dirijuitoare a treburilor neamului Cantacuzinilor din țara Românească (pe care l-a și întemeiat împreună cu soțul ei) s-a arătat a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Postelnicul Constantin Cantacuzino instituise un model ce va fi urmat (fiul său, Drăghici, a pășit chiar și pe „traseul jertfirii”), un model ce va avea ca principal țel slujirea optimă a intereselor comunității. în jurul lui - și, după 1663, în jurul văduvei Elina, s-a alcătuit marea familie a Cantacuzinilor din țara Românească, grup puternic ce a format nucleul „casei”, adică al „mulțimii” care contracta - din felurite pricini - raporturi de solidaritate cu grupul, cu „sâmburele” său reprezentat de bărbații Cantacuzini. Grupul familial, pictat în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Șerban (numit astfel după unchiul său), care nu pomenește niciodată de tatăl său. în 1588-1589, el era păharnic, dar nu păharnic mare [...]. Mare păharnic ajunse numai supt Mihai Viteazul, al cărui urmaș în domnia a fost. în verigile ei apropiate Elinei (i se mai zicea și Ilinca), fiica lui Radu Șerban, „schița” propusă de Iorga este corectă. Șerbani din Coiani (viitorul Domn Radu Șerban), fiu vitreg al armașului Nica din Coiani (cu care mama sa, Maria, s-a recăsătorit) cobora din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu fiu, cum apare în splendida genealogie pictată de la Mănăstirea Hurez - el era nepot al Ancăi din Coiani și al lui Radu Postelnicul. Acest căpitan al lui Mihai Viteazul, putred de bogat și norocos în războaie, s-a însurat cu Elina, fiică a banului Udriște din Mărgineni, nepoată a lui Udriște vistiernicul și strănepoată a vornicului Drăghici din Mărgineni. Din această însoțire s-a născut Elina, fiică a Voievodului Radu Șerban, strănepoată a vestitei Anca din Coiani, „coborâtoare” care, privindu-și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
al lui Mihai Viteazul, putred de bogat și norocos în războaie, s-a însurat cu Elina, fiică a banului Udriște din Mărgineni, nepoată a lui Udriște vistiernicul și strănepoată a vornicului Drăghici din Mărgineni. Din această însoțire s-a născut Elina, fiică a Voievodului Radu Șerban, strănepoată a vestitei Anca din Coiani, „coborâtoare” care, privindu-și ascendenții iluștri, nu putea lăsa nepedepsită crima din 1663, nu putea admite ca ultragiul să planeze asupra familiei (al cărei „șef” ajunsese în urma morții marelui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în duh sever și legitimist: Constantin Șerban, fratele ei vitreg, rod al unei aventuri a lui Radu Șerban cu o anume Elena, fiică a preotului Constantin din București și soție a logofătului Neagoe din Târgoviște, o irita teribil pe jupâneasa Elina; îl înconjura cu tot disprețul ei, spunând că a fost „făcut cu o posadnică”, adică țiitoare) și a „casei” coagulate în jurul ei, nu putea lăsa nereabilitată memoria soțului ei (era îndatorirea ei de văduvă). Ca urmare, pentru repararea acestui prestigiu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
uciderea postelnicului Constantin Cantacuzino. „Hrisovul de îndreptățire”, emis ulterior de cancelaria voievodală - un soi de prezentare a împrejurărilor, a lucrărilor din „divanul cel mare”, a sentinței și a comutării ei, ne spune că actul urmașilor postelnicului (îi enumeră: „dumneaei jupăneasa Elina, ce au fost jupăneasă fericitului răposatului Costandin Cantacuzino biv vel postelnic”, „Șerban vel spătar”, „Costandin postel[nicul]”, „Mihai postel[nicul]”, „Mateiiu cuparul”, „Iordache post[elnicul]”, „Pârvul postelnicul cu frații lui, feciorii răposatului Drăghici spătarul”) era îndreptățit. „Și au vădit pre
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
acestor boiari carei scriu mai sus, ca să le fie de mare credință și de pomenire lor și coconilor lor, și nepoților și strănepoților în veci”) - generozitatea Cantacuzinilor (să fi contat ei pe asprimea inflexibilă a Judecății de Apoi?), a jupânesei Elina (o „văduvă milostivă”), în primul rând, a fost răspunsul la cererea de iertare a vinovatului: „Deci, Stroe vornicul, fiindŭ asupra morții, căzut-au cu multă rugăciune la jupăneasa Elina postelniceasa și la feciorii ei, ca să-i ierte capul și să
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
contat ei pe asprimea inflexibilă a Judecății de Apoi?), a jupânesei Elina (o „văduvă milostivă”), în primul rând, a fost răspunsul la cererea de iertare a vinovatului: „Deci, Stroe vornicul, fiindŭ asupra morții, căzut-au cu multă rugăciune la jupăneasa Elina postelniceasa și la feciorii ei, ca să-i ierte capul și să-i dea zile de la dănșii, și să le plătească toată paguba ce li s-au făcut pre limba lui”. Cantacuzinii - „giupăneasa Elina cu feciorii ei” - „ca niște creștini buni
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
căzut-au cu multă rugăciune la jupăneasa Elina postelniceasa și la feciorii ei, ca să-i ierte capul și să-i dea zile de la dănșii, și să le plătească toată paguba ce li s-au făcut pre limba lui”. Cantacuzinii - „giupăneasa Elina cu feciorii ei” - „ca niște creștini buni și temători de Dumnezeu, nu s-au potrivit faptelor lui celor réle, ci i-au iertat capul” (se mai întâmplau astfel de aranjamente, având, de obicei, motivații materiale; aceasta nu lipsea nici în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
i-au iertat capul” (se mai întâmplau astfel de aranjamente, având, de obicei, motivații materiale; aceasta nu lipsea nici în „cazul” Stroe-Cantacuzino), convenind și asupra socotelilor financiare. Antonie-Vodă afirma că a văzut „și zapisul lui Stroe vornicul la măna jupănésii Elina și a feciorilor dumneaei, de ertăciune și de plată”. Descendenții trebuiau căpătuiți ... ...dar nu oricum, ci urmând proiectul de integrare a Cantacuzinilor (aici este vorba de cei din Valahia) pus la cale de postelnicul Constantin Cantacuzino. Un proiect încheiat într-
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
era vară primară cu tatăl său („sânge amestecat”), și pe Maria, fiica lui Iordache, frate cu Matei, care l-a avut drept prim soț pe Guliano Paleologu. în rest, postelnicul Constantin Cantacuzino și, după moartea lui, în 1663, energica „postelniceasă” Elina (căsătorirea copiilor era o responsabilitate majoră a văduvei) au apelat doar la „grupuri de schimb” românești, au căutat să-și adune rubedenii cu ajutorul cărora să alcătuiască un „clan” puternic. Căsătoriile băieților (și au fost nu mai puțin de șase - Drăghici
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
îi lasă soției sale toate bunurile și dreptul de uzufruct, câtă vreme va fi în viață, așezându-l pe fiul cel mare, Drăghici, „epitrop în loc de părinte celoralalți, mai vârtos spre partea cea mai slabă ca să-i chivernisească, fără păgubire”315. Elina avea prin urmare dreptul de a dispune de întregul patrimoniu și procedează ca atare, în 1667, invocând, prudentă, motivul vârstei înaintate și al sfârșitului posibil („mai vârtos ajungând acum la vreme de bătrânețe și de mare neputință, cugetat-am în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care este întărită sub pecetea mea, și supt iscăliturile mele, pre unul ca acela îl las supt blestemul mieu cel pământesc ...”318), de mamă (de data aceasta), definitiv, supraveghează distribuirea averilor, iar semnăturile (cinci) ale destinatarilor o certifică. Istoria testamentelor Elinei Cantacuzino se află abia la început. Dictându-și în 1681 („scriitor” a fost tot „bătrânul sluga dumnealor Stoica Liudescul log., însă cu învățătura bunii stăpânii méle, jupâneasa Elina, stara Postelniciasa, în satul dumneaei gor-Mărginéni ot sod. Prah, msta septevrie 1
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vărsta bătrânéților, cugitat-am în inima mia cătră preabunul Dumnezeu ca să călătorescǔ cătră Ierusalim, să mă închin acolo sfântului loc unde au fost îngropat preacuratul trup al Sfinții Sale, să plângǔ mulțimea păcatelor mele”320), repetat peste o lună (în octombrie), Elina Cantacuzino, veritabil, dar și orgolios „șef”, în acel moment, al casei Cantacuzinilor, le cerea fiilor ei să locuiască împreună („întăiu, fiei mei, să vă îmbrăcaț cu frica lui Dumnezeu și aceluia unuia să slujiți, și lui să vă închinați, și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
méstece iale în vorba voastră, când veți avea între voi: au pentru moșii, au pentru alte trebi; ce să-și păzească fieștecare treaba ei”327. Dispozițiile testamentului din 1681 au fost repetate în actul din 1686, cel scris înaintea morții Elinei Cantacuzino, adică înainte de 2 martie (stil vechi), când bătrâna s-a stins din viață, vegheată de Constantin Brâncoveanu („care pare să fi avut o mare influență asupră-i” - Nicolae Iorga), de surorile ei Stanca, Maria Logofeteasa, ce fusese măritată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mare influență asupră-i” - Nicolae Iorga), de surorile ei Stanca, Maria Logofeteasa, ce fusese măritată cu Radu Crețulescu și acum era văduvă, și de băneasa Ilinca, nevasta lui Vintilă Corbeanu (N. Iorga)328. „Cu limbă de moarte” - zice Nicolae Iorga - „Elina întări hotărârea ei din 1681, de mamă înțeleaptă și nepărtenitoare, prin care se feria averea din greu adunată, păstrată cu luptă și răscumpărată în suferință, a cărei creștere o priveghease până la urmă.”329 A repetat acea decizie (redactată în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vărtos luând izvod de la moașe-mea, răposata jupâneasa Mariia ot Coiani și au tocmit pren zilele tătâne-meu, răposatul Șerban-vodă”330) și în partea ei, care îi excepta de la moștenire pe frații mai mari. Hotărârea a fost atacată, chiar dacă jupâneasa Elina a scris acea „carte” (evocată în diată) prin care a „ales den toate moșiile [...] niște sate întregi, care sântu scrise la altă carte a mia, și li-am potrivit să fie tocma cu ce i-arǔ fi venit partea lui [Șerban
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să le moștenească iale cu bună parte; iar într-alte sate, moșii să n-aibă treabă”331 (știm acest lucru de la cel care a pus-o pe hârtie - un „zapis întregitor”, Ștefan ieromonahul, un apropiat al familiei, căci era duhovnicul Elinei 332). A atacat-o, evident, Vodă Șerban „în mânia lui, pe care toți o cunoaștem și înaintea căreia se sfărâma orice împotrivire. Socotindu-se nedreptățit, „el amenință cu moartea pe acei din sângele lui, cari uneltise pentru a-l despoia
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]