580 matches
-
6. footnote>. Acest aspect este cuplat cu o interpretare a volumului De Baptismo al lui Tertulian care limitează referința la parvuli la „copiii necredincioșilor care se alăturau Bisericii” Și interpretarea altor lucrări ale lui Tertulian care îl prezintă „opunându-se emfatic” tendinței de a amâna alăturarea la Biserică, Și „nu numai presupunând practica botezului nou-născuților”<footnote Ibidem, p. 6. footnote>, ci chiar „recomandând-o”<footnote Jeremias, Infant Baptism in the First Four Centuries ..., p. 81, 83-85. footnote>. Deși analiza realizată de
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
mai multe registre stilistice în același text/discurs. Schimbarea bruscă (anticlimaxul) ori alternanța registrelor este o caracteristică a modernismului și postmodernismului, semnalând scindarea în „voci“, ruptura de nivel sau ironia, parodia, intertextualitatea. Mărci textuale: limbaj banal, prozaic, alături de cel retoric/emfatic, de exemplu; lexic eterogen, alăturând arhaisme și neologisme; mijloace expresive în contrast etc. Simetria constă în structurarea unui text sau a unui discurs pe principiul analogiei sau pe cel al recurenței. Se manifestă mai frecvent la nivel sintactic și la
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Expresivitate și abatere de la normă). Registrul stilistic cu elemente de jargon. Prezența termenilor de jargon în limbajul artistic aduce elemente de noutate nu doar în sfera lexicului, ci și la nivel fonetic, oferind o alternativă modernă la mai vechiul registru emfatic. - „Efectul de stil“ principal este ruptura de nivel, crearea relației contrastive în contextul stilistic. În scrierile tradiționale, valoarea expresivă a elementelor de jargon era limitată la caracterizarea unor personaje satirizate/a unui grup care își creează o identitate socioprofesională; în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN FRAZEOLOGIE. Termenul frazeologie desemnează, în funcție de spațiul lingvistic în care este utilizat, disciplina lingvistică ce studiază unitățile frazeologice dintr-o limbă sau dintr-un grup de limbi, "culegere de locuțiuni", "ansamblu de expresii proprii unei limbi", "limbaj emfatic și insignifiant", "modalitate particulară de individualizare a unei limbi sau a unui scriitor". Ca disciplină lingvistică independentă, frazeologia există de puțină vreme, începuturile acestei direcții de cercetare regăsindu-se la jumătatea secolului al XX-lea în lucrările lui V.V. Vinogradov
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se povestește cum sfântul a vindecat în mod miraculos o rudă a poetului. Nici Paulin din Périgueux nu ne poate trezi entuziasmul: imitator al lui Virgiliu și Ovidiu, al lui Iuvencus și Sedulius, el scrie o poezie prolixă și emfatică, repetitivă; Fontaine observă că insuccesul său se datorează faptului că a rescris în versuri un text în proză de o valoare mult superioară. Bibliografie. Ediții: CSEL 16, 1, 1888 (M. Petschenig). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., op. cit. 8. Sidonius
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
deșert în raport cu ascetismul practicat în oraș, între altele prin raportare la modelele din Exod ( Ieșirea), la Ioan Botezătorul, la Maria în opoziție cu Marta. Tot în acest corpus intră și Discursul despre Albian, un elogiu într-un stil mai degrabă emfatic al unui călugăr care plecase de la Ancyra la Ierusalim pentru a se stabili apoi în pustia Nitriei. Trei manuscrise ale unei catene exegetice consacrate Cântării Cântărilor conțin comentarii ale acestei cărți semnate doar de doi autori: textul complet al Omiliilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lipsite, altfel, de orice consistență și dând să se piardă într-un verbiaj obositor. Morala nu e absentă niciodată. Debitor literaturii franțuzești, comediograful preia de acolo subiecte, motive, uneori maniera. A mai însăilat piese istorice (Mircea cel Bătrân), cu monoloage emfatice, o ambianță lugubră și multe anacronisme, cuplete, pe care le interpreta amicul său I.D. Ionescu, „cânticele comice”, o revistă slabă, Ai cuvântul!, și o alta, de umor politic, Aripile furtunoase. S-a încercat și în dramatizări, ca de pildă aceea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
stîrnește compasiune pentru soarta cîtorva familii și persoane și care valorizează acele momente prin evocări istorice de largă respirație, trimițînd la dimensiunea universală a catastrofei naratorul ține în șah etern o identificare prin empatie. Jocul între simbolistica apăsată de simbolizări emfatice și construcția elaborată contribuie la retorica naratorului, care nu vizează atît reprezentarea ororilor holocaustului, cît a indicilor în cauză: de exemplu, mîna fetiței Danka. O strategie antirealistă este "poetica dublajului"; rima, repetiția, inversările simetrice. Ea permite desfășurarea laolaltă a aluziilor
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
incertitudinii "ar putea" a fost combinat cu un verb pozitiv orientat spre subiect, "să găsească". "Mîine" este un adverb deictic de timp. În j), forma modală este încă prezentă, dar mai slab: "probabil". În ceea ce privește incertitudinea personală, adverbul este mai puțin emfatic decît expresia "ar putea". În j) găsim de asemenea adverbul deictic "mîine seară". În k), doar valoarea modală slabă, "probabil", este un indiciu al situației personale de limbaj. În i), j) și k) găsim, în comparație cu h), un număr de semne
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
mai multe ori caracterizat de o trecere în plan secund sau chiar de o absență totală a modalității epistemice și a cuvintelor de distanțare (acești termeni vor fi explicați mai jos, o dată cu „modalitatea negativă”). Tonul folosit de narator va fi emfatic, încrezător, sigur de el, insuflînd o stare de confort destinatarului. Modalitatea negativă se realizează, din contră, cu mijloace lingvistice ce exprimă certitudinea sau incertitudinea privind faptele prezentate; ele includ, la fel ca în cazul modalității pozitive, verbe modale precum poate
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Șlapac de a-și proba eficiența și versatilitatea narativă, stilul multialuziv, tipologic și semantic vorbind. Pe acest traseu al obsesiei, Alexandru are elanuri livrești spre o eminesciană vrăjitoare, cu toate fanteziile soldatului în permisie. Un Werther evazionist, timid, dar și emfatic, neînțeles în visul său de iubire și idealitate, în violent contrast cu dizarmonia istoriei, a agoniei pe câmpul de luptă. Dezertează, așadar, din climatul hidos, din textura sângeroasă a pânzelor lui Goya, tocmai când se declanșează funesta sarabandă a spintecării
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
om fermecător!", referitor la cineva care tocmai s-a arătat a fi grosolan. În măsura în care enunțarea orală este făcută pe un ton particular sau dacă sînt prezente diverse indicii, în scris, care marchează o luare de distanță (puncte de suspensie, cuvinte emfatice etc.), co-enunțiatorul va presupune că este vorba de o enunțare ironică. Aceasta prezintă particularitatea de a se descalifica ea însăși, de a se submina chiar în momentul în care este pronunțată. Fenomenul poate fi considerat ca aparținînd polifoniei: putem analiza
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
tagmă care e insultată aici, domnule! Pierre Georges, Le Monde, 26 noiembrie 1997 În acest caz, ultima frază este clar ironică: ziaristul introduce o ruptură între propria sa enunțare și cea a unui locutor care s-ar exprima în mod emfatic într-o situație de interlocuțiune prea puțin compatibilă cu cea a unui asemenea articol. Sîntem la limita discursului direct liber (vezi cap.12), într-atît este de evident faptul că enunțiatorul se distinge de responsabilul cuvintelor. Invers, atunci cînd același ziarist
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
facă orice pentru a fi premianți. Așadar, reformarea școlii trebuie să asigure educarea generațiilor în spiritul cooperării, al consensului și al respectului reciproc. Să începem cu dărâmarea cultului pentru performanță, mai ales că, la unii dintre noi, are un caracter emfatic, de fațadă 156. Nu este necesar să înmagazinăm informații redundante și futile care se uită repede chiar cu riscul blocării memoriei. Cunoștințele dobândite la școală trebuie să aibă un caracter practic. Să ne ajute la cunoașterea lumii, pentru a ne
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în descendență Goethe-Blaga și cel al timpului a cărui trecere ireversibilă dezvăluie nimicnicia condiției umane, acesta din urmă este trecut în derizoriu, timpul s-a degradat el însuși, astfel încât amenințarea morții pierde din intensitate. Pentru un poet care se proclamă emfatic un nou Dumnezeu, calificarea producțiilor propriei imaginații drept "năzdrăvănii" poate să pară disonantă. Termenul trimite însă, într-un limbaj familiar, la coruperea realității în jocul fanteziei. Când Eumene își face simțită prezența, textul se transformă în artă poetică. Peisajul marin
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sub directoratul său, C. îi atribuie virtuți superioare, percepând deviat sensul lor politic. Prin aspectul stilistic, scrierile criticului contrastează izbitor cu cele maioresciene, precum și cu ale confraților de aproximativ aceeași vârstă sau mai tineri. E un stil de prelegere, digresiv, emfatic, repetitiv, plin de oralități, cu introduceri prolixe, cu zăboviri patriarhale și formulări uneori contorsionate, alteori crispate și confuze, cu termeni neologistici excesivi. Literatura secolului al XIX-lea a stimulat elanurile de cercetător și exeget ale lui C. îndeosebi prin Gh.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
bolnav"). Diateza pasivă se poate forma cu oricare dintre aceste verbe. Pentru "a avea" se întrebuințează haber < lat. habere și tener < lat. tenere. Ca verb auxiliar temporal funcționează numai haber, căci prezența lui tener într-o structură asemănătoare are valoare emfatică. Spaniola, la fel ca portugheza, a păstrat mai mult ca perfectul indicativ latin, pe care româna l-a refăcut prin preluarea paradigmei de la mai mult ca perfectul conjunctiv, iar italiana și franceza l-au reconstruit după modelul perfectului compus. Întrucît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
provenite din lat. illum. Franceza prezintă, la fel ca limbile germanice, obligativitatea folosirii unui subiect pe lîngă formele verbale cu valoare predicativă, deseori acest subiect fiind exprimat prin pronumele personal, care devine astfel marcă pentru persoană și număr, fără valoarea emfatică pe care o primește o aseme-nea folosire în celelalte limbi romanice, care pot avea subiect inclus. De aceea, pentru a insista asupra persoanei, se folosesc în franceză formele de caz oblic ale pronumelui personal (moi, toi, lui), fenomen existent și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
c΄est le mien, sp. mi libro / es el mío ("cartea este a mea"/"este a mea"). În toate limbile romanice însă, formele pronominale sînt însoțite de articol (posesiv-genitival în română și hotărît în celelalte limbi). Pentru a realiza exprimarea emfatică a posesiei, în spaniolă, forma pronominală se poate folosi cu valoare adjectivală, dar urmînd substantivului determinat: es libro mío "este cartea mea", ceea ce franceza exprimă printr-o determinare suplimentară cu ajutorul pronumelui personal precedat de prepoziția à: c΄est mon livre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
încă din perioada preclasică, se folosea în vorbirea familiară, alături de structura amatus sum, care era forma pentru perfect pasiv, și structura amatus fui (cu perfectul lui esse, în loc de prezent), pentru a exprima mai intens caracterul perfectiv al acțiunii. Ulterior, varianta emfatică amatus fui a fost folosită frecvent pentru a reda perfectul, pentru că timpul auxiliarului concorda cu cel exprimat de întreaga construcție. Pe măsură ce amatus fui devenea forma obișnuită a perfectului pasiv, amatus sum (cu esse la prezent) era pus în legătură cu prezentul, fiind
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
situații (cum este cazul normei limbii române), încît insistența asupra posesiei în spaniolă, de exemplu, se realizează după tipul calificativ, dar cu forma pronumelui posesiv, iar nu a adjectivului: mi amigo, forma normală, cu adjectivul posesiv, și amigo mio, forma emfatică realizată cu ajutorul pronumelui. De altfel, și în limba română, în mod normal adjectivul posesiv este plasat după substantiv (tinerii noștri), dar dacă, din motive stilistice, este antepus, se și articulează, ca și cum ar fi pronume (ai noștri tineri). Tendințele privind gramaticalizarea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sînt reproduse sute de pagini din lucrările scriitorilor, sînt date multe fotografii și sînt făcute comentarii interminabile la cele prezentate. Desigur, în aceste comentarii sînt antrenate deseori cuvinte precum idee, concept, gîndire etc., dar de fapt singura realizare este formularea emfatică a unor impresii, care par a fi "ceva" pentru cei cu puțină știință de carte Pe de altă parte, înlăturîndu-se studiul propriu-zis al limbii prin substituirea lui cu lecții de interpretări literare în ciclul liceal, școala românească a fost orientată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
p.365] și cea a Parizienei, în special. Strategiile de vizualizare a Parizienei sunt multiple: comportamentul, vestimentația, discursul, spațiile, ocupațiile. Femeia pariziana oferă un spectacol total că intrigă (de tip dramatic), acțiune (organizată că "lovituri de teatru"), portret (spectaculos), comportament (emfatic), receptare (epatarea spectatorului). Pariziana prezintă indici evidenți de teatralitate și invită la o receptare că o reprezentație bine montată. Creativitatea Parizienei se dezvăluie prin constituirea vieții sale că acțiune de tip dramatic, a unui scenariu propriu și a montării în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
actanți (adv./loc. adv. reciproc, în parte). În ciuda diversității nuanțelor, situațiile de focalizare prin pronume/locuțiune reciproc(ă) sunt rare în limba actuală (nicio ocurență în corpus). 3.8. Emfatizarea prin pronume de întărire Prin pronumele de întărire poate fi focalizat emfatic orice actant exprimat prin substantiv (de obicei, cu trăsătura semantică [+ uman]) sau pronume personal/de politețe/reflexiv/posesiv ocupând poziția de subiect, complement sau atribut. Sinonimia dintre pronumele de întărire și alți termeni (chiar, personal etc.) este posibilă doar la
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
de care forțele de ordine ar trebui să îi protejeze pe demonstranți"; pronumele de întărire funcționează ca declanșator al acestor presupoziții, pe de o parte, pe de altă parte, ca suport al unei implicaturi conversaționale (ironia). În secvența următoare, focalizarea emfatică susține comparația (ca și cum aș vorbi cu o altă persoană) și subliniază caracterul autocentrat, reflexiv al discursului (reușesc să mă analizez etc.) (vezi și Hoinărescu 2008:7): știți cum↑ eu reușe-┴ mă cunosc ATÎT de bine și am avut ATÎTA timp
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]