293 matches
-
cu Arabia Saudită la sud și vest. Actualmente are unul dintre cei mai buni indici IDH de pe continentul asiatic. Este o federație a celor șapte emirate, cu un sistem juridic bazat pe Constituția din 1971, fără alegeri și partide politice. Fiecare emirat are o considerabilă autonomie politică, juridică și economică. Petrolul este principala sursă de venit și componenta esențială pentru PIB-ul național. Dependența petrolieră a economiei îngrijorează guvernul, pentru că economia se bazează numai pe diferitele derivate ale petrolului. Se estimează (2006
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
de petrol pentru încă 50 de ani. Cele șapte emirate de coastă au fost considerate de drept ale Regatului Unit, printr-un tratat din secolul al XIX-lea, pentru apărarea teritoriului și organizarea afacerilor externe. La 2 decembrie 1971, după ce emiratele (Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah și Fujairah) și-au câștigat independența, s-au unit formând . În 1820 Regatul Unit a semnat primul tratat de pace cu șeicii triburilor din regiune, pentru a pune capăt actelor de piraterie
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
maritime a continuat. Din mai 1853 Regatul Unit s-a mai ocupat de protecția teritoriului, iar în martie 1892 a fost semnat acordul exclusiv ce garanta monopolul asupra comerțului și a exploatărilor pentru britanci. Numele pe care l-au primit emiratele în această perioadă era Micul Tregua. EAU au fost un protectorat al Regatului Unit din 1853 până în 1971, an în care și-au declarat independența șase dintre Emirate și au format Emiratele Arabe Unite. Emiratele Arabe Unite formează o federație de șapte state, care
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
Emiratele Arabe Unite formează o federație de șapte state, care sunt conduse de un monarh absolut sau șeic cu puteri specifice. Guvernul central este format dintr-un consiliu suprem, format din 40 de membri. Monarhul federației este și emirul celui mai mare emirat din uniune, Abu Dhabi, iar prim-ministrul uniunii este emirul Dubaiului, cel mai dezvoltat emirat. Fiecare stat are propriul guvern, iar conducătorul actual al Emiratelor Arabe Unite este Khalifa bin Zayed Al Nahayan. Diferențele dintre emirate sunt destul de complicate, existând multe enclave în
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
sau șeic cu puteri specifice. Guvernul central este format dintr-un consiliu suprem, format din 40 de membri. Monarhul federației este și emirul celui mai mare emirat din uniune, Abu Dhabi, iar prim-ministrul uniunii este emirul Dubaiului, cel mai dezvoltat emirat. Fiecare stat are propriul guvern, iar conducătorul actual al Emiratelor Arabe Unite este Khalifa bin Zayed Al Nahayan. Diferențele dintre emirate sunt destul de complicate, existând multe enclave în frontierelor statelor membre. Emiratele sunt situate în Peninsula Arabică, având ieșire la Golful Oman
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
iar prim-ministrul uniunii este emirul Dubaiului, cel mai dezvoltat emirat. Fiecare stat are propriul guvern, iar conducătorul actual al Emiratelor Arabe Unite este Khalifa bin Zayed Al Nahayan. Diferențele dintre emirate sunt destul de complicate, existând multe enclave în frontierelor statelor membre. Emiratele sunt situate în Peninsula Arabică, având ieșire la Golful Oman și Golful Persic, are graniță terestră cu Arabia Saudită și Oman EAU are o suprafață de 82.880 km², inclusiv arhipelagul cu cele 200 de insule, a cărui suprafață este de
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
este de 2,43. Credința religioasă majoritară este islamul, care este religia oficială (76% din totalul populației sunt musulmani). Fără blocări, există minorități considerabile de creștini (10 %), hinduși (15%), și alte culte (1%). Mass-media este unul dintre primele industrii al Emiratului din Dubai, care a căutat să se dezvolte printr-o serie de micro-orașe. Dubai Media City a contribuit la mediul de comunicații din Dubai și din centrul regiunii, prin intermediul televiziunii și noile medii de comunicare, de publicitate și marketing de
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
cetățenii sunt musulmani, aproximativ 85% dintre ei sunt Sunni, iar restul de 15% sunt Shia. Conform documentelor oficiale de la minister, 76% din totalul populației este musulman, de 9% este creștină, iar restul de 15% profesa orice religie. Dubai este singurul emiratul în EAU cu un templu hindus și Gurdwara SikhSikh. Biserica catolica clădiri sunt, de asemenea, prezenți în țară, dar discret. Există o varietate de influență asiatice în școli, restaurante si centre culturale. Siturile culturale din Al Aïn au fost înscrise
Emiratele Arabe Unite () [Corola-website/Science/298097_a_299426]
-
iar țara a început să se numească Tabr-al-Bidan(«Pământul albilor»). Printre primii europenii care și-au făcut apariția în Mauritania în secolul al XV-lea, au fost negustorii de sclavi portughezi. Spre sfârșitul sec XVII — începutul XVIII s-au format emiratele Trarza, Brakna, Tagant, Adrar. La începutul secolului al XX-lea, Franța a ocupat regiunea centrală și de nord a Mauritaniei iar în 1920, Mauritania a fost inclusă în Africa Occidentală Franceză. În 1958 Mauritania a fost declarată republică autonomă în cadrul
Mauritania () [Corola-website/Science/298125_a_299454]
-
limba lor, sistemul lor de guvernare și islamul, la care mulți dintre berberi încet s-au convertit, mai ales după ce arabii s-au retras. În era islamică primul stat marocan musulman, independent de Imperiul Arab, a fost Regatul Nekor, un emirat în zona Rif. A fost fondat de un imigrant din Yemen Salih I ibn Mansur în anul 710. Vezi și: De-a lungul Mării Mediterane, Marocul are clima subtropicală, temperată de influență oceanică; aceasta conferă orașelor de pe coastă temperaturi moderate
Maroc () [Corola-website/Science/298124_a_299453]
-
(în arabă: قطر ), cu denumirea oficială Statul Qatar (arabă: دولة قطر, transliterat că "Dawlat Qatar") este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe. Are granița terestră doar cu Arabia Saudita la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic. Este o țară bogată în gaze naturale
Qatar () [Corola-website/Science/298138_a_299467]
-
doua jumătate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi, după ce au cucerit Bagdadul în 1055, au înaintat în Asia Mică, în Siria și Palestina, pe atunci stăpânite de Califul din Egipt, iar în anul 1070 a fost cucerit Ierusalimul. Formarea emiratului de Damasc și a celor trei sultanate, Cappadocia, Rum și Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizanț, într-un moment în care cumanii, pecenegii, maghiarii și normanzii atacau imperiul. În această situație, împărații bizantini au fost nevoiți, în mai multe
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
de coastă, orașele-stat-porturi s-au constituit în republici maritime, cele mai cunoscute fiind Veneția, Genova, Pisa și . Ele s-au implicat mult în cruciade, au ajuns să domine Mediterana și să monopolizeze rutele comerciale către Orient. În sud, Sicilia devenise emirat islamic în secolul al IX-lea, înflorind până când a fost cucerită de italo-normanzi la sfârșitul secolului al XI-lea împreună cu mare parte din principatele lombarde și bizantine din Italia sudică. Printr-un șir complex de evenimente, Italia sudică s-a
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Selinunte și Mozia. Musulmanii au cucerit insula în anul 965. Sicilia va face parte din Califatul Fatimid după împărțirea Califatului Arab. Arabii vor organiza o reformă agrara, care a ajutat creșterea productivității. Sicilia își va obține independența sub numele de Emiratul Siciliei, sub regimul musulman. Diversitatea culturală și toleranța religioasă din perioada musulmană a continuat sub autoritatea normanzilor, care au cucerit insula între 1060-1090 și au transformat-o într-un regat în 1130, și sub dinastia germană Hohenstaufen care a condus
Sicilia () [Corola-website/Science/296740_a_298069]
-
au trecut hotarul Macedoniei, iar bulgarii, profitând de ocazie, au asediat Didymotika. Oștirile lui Ioan VI, împinse spre litoral, se pregăteau să-și dea viața în luptă, însă pe neașteptate, a venit ajutorul-300 de corăbii cu mercenarii lui Umur, cârmuitorul emiratului turc de Aydîn. La sfârșitul toamnei anului 1343, cantacuziniștii și trurcii au trecut la ofensivă și au pus stăpânire pe multe orașe și castele din Tracia, devastându-le. Regența Constantinopolului era ajutată de slavii din Sud; în afară de Ștefan Dușan, ea
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
asupra cărora să se poată domni! Domeniul împărătesei Anna era limitat acum doar la capitală și la împrejurimile sale. Eforturile împărătesei pentru a recruta trupe turcești ajungeau la final; în cursul verii anului 1346 soseau 6.000 de selgiucizi din emiratul Sarukhan dar, în loc să se îndrepte împotriva lui Cantacuzino, ei au jefuit împrejurimile Constantinopolului. În Tracia au năvălit, iarăși, hoarde de soldați turci, folosiți de ambele părți, răspândind peste tot oroare și moarte. În căutare de bani pentru mercenarii săi, Anna
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
de asemenea, prevede instituirea unui Consiliu Consultativ, cu membri numiți cu puteri de consiliere pentru a revizui și acordă consultanță în probleme de interes public. Acesta a subliniat, de asemenea, un cadru pentru consiliile la nivel de provincie sau de emirat. În septembrie 1993, regele Fahd a emis decrete suplimentare de reformă, de numire a membrilor Consiliului Consultativ Național,precizând proceduri pentru operațiunile noului consiliu. El a anunțat reforme în ceea ce privește Consiliul de Miniștri, inclusiv restricții pe termen de 4 ani și
Politica Arabiei Saudite () [Corola-website/Science/319544_a_320873]
-
început să decadă. Henry Maundrell în 1697 l-a găsit în ruine cu excepția unui caravanserai ocupat de câțiva negustori francezi, o moschee și câteva bărăci. La începutul secolului al XVII-lea Acra a fost anexată pentru o scurtă vreme la emiratul druz libanez al lui Fahr ad-Din al Doilea, care a primit cu simpatie reașezarea de creștini în localitate. În 1741 au sosit la Acra și un grup de evrei în frunte cu rabinul Hâim Ben Attar, poreclit „Or Hahaim” („Lumină
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
au început o altă invazie, ocupând orașul Amorion. Unitatea internă a statului bizantin era slăbită, la fel ca și legăturile lui cu Occidentul. Aceasta a fost cauza pentru care insula Creta a ajuns în mâinile sarazinilor în 824, devenind un emirat, iar Sicilia a fost sub stăpânire musulmană pentru o perioadă de 75 de ani. Folosind Tunisia ca rampă de lansare, arabii au început să cucerească orașele Palermo în 831, Messina în 842 și Enna în 859. Pacea religioasă a început
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Vasile s-a aliat cu Sfântul Împărat Roman Ludovic al II-lea împotriva arabilor, iar flota sa a curățat Marea Adriatică de raidurile lor. Cu ajutorul bizantin, Ludovic al II-lea a capturat în 871 orașul Bari de la arabi care înfințaseră aici Emiratul de la Bari. Orașul a devenit teritoriu bizantin în 876. Cu toate acestea, poziția bizantină în Sicilia s-a deteriorat, astfel încât la Siracuza a apărut Emiratul din Sicilia în 878. Catania a fost pierdută în 900 și fortăreața Taormina în 902
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Ludovic al II-lea a capturat în 871 orașul Bari de la arabi care înfințaseră aici Emiratul de la Bari. Orașul a devenit teritoriu bizantin în 876. Cu toate acestea, poziția bizantină în Sicilia s-a deteriorat, astfel încât la Siracuza a apărut Emiratul din Sicilia în 878. Catania a fost pierdută în 900 și fortăreața Taormina în 902. Sicilia a rămas sub controlul arab până la invazia normanzilor din 1071. Deși Sicilia a fost pierdută, generalul Nicefor Focas cel Bătrân a reușit să recucerească
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
războiului, găsirea unei soluții pașnice a problemei era foarte urgentă. Cele mai importante decizii ale conferinței au fost oferirea tronului Irakului emirului Feisal ibn Hussein (care avea să fie proclamat rege cu numele Faisal I al Irakului) și cel al emiratului Transiordaniei (Iordania zilelor noastre) fratelui celui dintâi, Abdullah ibn Hussein (proclamat rege cu numele Abdullah I al Iordaniei). Transiordania avea să devină o provincie arabă a Palestinei. Conferința a trasat liniile principale ale administrației britanice în Irak și Transiordania iar
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Transferul de autoritate către conducerea arabă în Transiordania a avut loc gradual, începând cu recunoașterea administrației locale în 1923 și transferul majorității prerogativelor administrative în 1928. Statutul legal al mandatului nu a fost alterat de acordul dintre Regatul Unit și Emiratul Transiordaniei încheiat pe 20 februarie 1928. Mandatul recunoștea existența unui guvern independent în Transiordania și definea și limita responsabilitățile sale. Documentele de ratificare au fost schimbate pe 31 octombrie 1939. Regatul Unit a păstrat statutul de putere mandatară până la proclamarea
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Emiratul Transiordaniei (în limba arabă: إمارة شرق الأردن "ʾImărat Sharq al-ʾUrdun") a fost un teritoriu care a aparținut Imperiului Otoman, care, după încheierea luptelor Primului Război Mondial a devenit parte a a mandatului britanic al Palestinei. În 1921, a fost desprinsă din Palestina
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
Iordaniei. Prin recunoașterea independenței Transiordaniei, teritoriul Palestinei și implicit cel destinat viitorului cămin național evreiesc a fost redus foarte mult. Departamentul de Stat al SUA a considerat că statutul mandatului nu a fost alterat de înțelegerea dintre Regatul Unit și Emirat din 20 februarie 1928, prin care se recunoștea existența unui guvern independent în Transiordania și definea limitele atribuțiilor acestuia. Ratificarea acestei înțelegeri a fost făcută pe 31 octombrie 1929 În 1937, consulul general al SUA în Ierusalim a trimis un
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]