5,930 matches
-
personal nu este nici originară nici autoritară. Contractul este cel care justifică, prin liberul arbitru unit al ambelor părți, actul prin care ceea ce aparține uneia din părți se preschimbă În ceea ce este al celeilalte părți. Această relație nu este una empirică, ci pur intelectuală. Actul promisiunii și cel al acceptării nu sunt succesive, ci provin dintr-o voință comună unică; doar astfel, obiectul este gândit ca achiziționat conform legilor rațiunii pure practice, excluzându-se condițiile sale empirice. „Însă nici prin voința
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
relație nu este una empirică, ci pur intelectuală. Actul promisiunii și cel al acceptării nu sunt succesive, ci provin dintr-o voință comună unică; doar astfel, obiectul este gândit ca achiziționat conform legilor rațiunii pure practice, excluzându-se condițiile sale empirice. „Însă nici prin voința particulară a celui care promite, nici prin a celui căruia i se promite (cel ce acceptă), ceea ce este al celui dintâi nu trece Într-al celui de al doilea, ci numai prin voințele unite ale celor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ceea ce este al celui dintâi nu trece Într-al celui de al doilea, ci numai prin voințele unite ale celor doi, prin urmare, numai În măsura În care cele două voințe sunt declarate În același timp. Dar această simultaneitate este imposibilă În actele empirice ale declarației, care trebuie să se succeadă cu necesitate În timp, fără ca niciodată să fie simultane”. Ceea ce eu dobândesc prin dreptul personal nu este posesiunea directă a unui lucru, ci o faptă a persoanei, prin care obiectul este adus În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
este posibil. Pentru Kant transcendentalul este distinct de apriori. Filosoful clasic german numea transcendentală, metoda sa și nu un lucru oarecare. El scria: „Transcendentală este deci numai cunoștința asupra cunoștințelor apriori, numai cunoștința că acestea nu pot fi de origine empirică, și posibilitatea cum, totuși se raportează apriori la obiectele experienței poate fi numită transcendentală, deci nu apriori ca atare, ci condiția posibilității apriori este transcendentală”. Piatra unghiulară a metodei kantiene este conceptul de sinteză, deci metoda critică exprimă forța constructivă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
datoriei) Își au sediul și ordinea cu totul apriori În rațiune, și anume tot atât de bine În rațiunea umană cea mai comună, ca și În cea speculativă de cel mai Înalt grad, că ele nu pot fi abstrase din nici o cunoaștere empirică și prin urmare, numai contingentă; că În această puritate a originii lor stă tocmai demnitatea lor, pentru a ne servi ca principii practice supreme. Rigorismul lui Kant constă În acea universalitate și necesitate a principiilor morale (independente de timp și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
unicul principiu al tuturor legilor morale și al datoriilor care le sunt conforme; din contra, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu Întemeiază nici o obligație, ci mai curând este opusă principiului obligației și moralității voinței”. Kant dezavua caracterul empiric (material), subiectiv al preceptelor etc., voinței eteronome. Regulile practice ale acesteia „se Învârtesc toate În jurul principiului fericirii personale” chiar și fericirea altora. Cu alte cuvinte, maxima iubirii de sine „nu poate fi extinsă - universal și necesar - la faricirea altora”. Kant
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
decide filosoful clasic german - nu se pot Întemeia pe ele legi practice”. Paulsen a simțit slăbiciunea rigorismului kantian, constând În a se situa, peste tot - și În etică - de partea aprioricului (universalul și necesarul) și nu de partea aposteriori-ului, empiricului (particularul și contingentul). De aceea, Paulsen va opta, cu toată seriozitatea filosofică, pentru Aristotel din Etica nicomahică, În care Stagiritul Întemeia: „Datoria” de a fi fericit. Trebuie reamintit că problema fundamentală a eticii aristotelice gravitează În jurul naturii și mijloacelor de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
umane, de cele mai multe ori a celor mai Înalte, forțele spiritual-morale ale personalității raționale. Paulsen, aflat sub influența evoluționismului lui Darwin și Spencer, a psihologismului cuantificator al lui Fechner și a „psihologiei popoarelor” a lui Wundt, va da un sens particular empiric (biologic, istoric - ca adolescent, ca bărbat, ca femeie, „atenianul ca atenian”, normalul cât și patologicul etc.) definiției generale a „binelui suprem” - Paulsen asumă integral poziția etico-politică a lui Aristotel. [Vezi Etica Nicomahică, dominată de „datoria Întru fericire” (individuală și colectivă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de la unul la celălalt dintre principii. Aici nu e vorba de o reprezentare a lumii ca fiind compusă din două elemente distincte, obiectul și subiectul; o astfel de Împărțire ar putea părea ca fiind fondată doar În ochii unei concepții empirice, iar noi nu știm prea bine să fi abundat analize critice, aceste construcții se descoperă a fi Înșelătoare și inadecvate. Subiectul și obiectul nu se constituie nicidecum În lucruri sau substanțe materiale; ele sunt doar niște criterii transcendentale, adică puncte
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mereu, nu i-am putea nicidecum acorda unuia puterea de a le anula pe celelalte. Scrutarea fondului naturii umane duce la constatarea că esența intimă, precum și legea ei supremă nu constau Într-una sau alta dintre tendințele conținute de observația empirică, ci tocmai În ceea ce constituie realitatea proprie a subiectivității, adică În calitatea unui principiu absolut care depășește orice realitate dată sau faptul constatat și pe care le marchează cu amprenta sa. Însă acel principiu absolut implică depășirea tuturor motivelor de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
tocmai În ceea ce constituie realitatea proprie a subiectivității, adică În calitatea unui principiu absolut care depășește orice realitate dată sau faptul constatat și pe care le marchează cu amprenta sa. Însă acel principiu absolut implică depășirea tuturor motivelor de natură empirică prin care ființa subiectivă poate părea subordonată unei lumi a experienței, ca o parte determinată a acesteia. Valoarea absolută a naturii subiective (sau a personalității) se afirmă În conștiința acestui caracter transcendent, ceea ce face ca subiectul să aparțină unei alte
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
va trăda cu atât mai mult legea imanentă a propriei sale ființe, ipse se fugiet, cuvântul admirabil al lui Cicero (De Republica, III, 17, C22). Aceasta ne determină să spunem din nou că antiteza (care nu există decât În lumea empirică) Între diversele personalități subiective trebuie să fie depășită: regula acțiunii trebuie să fie universală, adică aplicabilă la toți subiecții, pentru a fi adecvată la esența subiectivității și pentru a avea, prin urmare, o valoare etică. Iată ce constituie, de fapt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
implică un element despre care deja s-a vorbit, dar care trebuie și mai bine să fie evidențiat: obligația subiectului de a recunoaște subiectivitatea celuilalt. Această obligație constituie o necesitate deontologică, deoarece numai În funcție de această condiție devine posibilă surmontarea individualității empirice pentru ascensiunea la universalitate, element care este, de altfel, fundamentul Eticii. Lăsăm deoparte semnificația teoretică a atitudinii În cauză a conștiinței, lucru care Împrumută din caracterul unei veritabile categorii, În virtutea atitudinii În temă, subiectul atribuie altcuiva, În afară de el, propria sa
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
relațiile vieții individuale sau sociale. Acceptând perspectiva kantiană asumată profund de un Giorgio del Vecchio și, la noi, de un Mircea Djuvara, putem susține că numai posedând o valoare absolută, poate fi dedusă dintr-o analiză transcendentală, și nu doar empirică, a ființei subiective. Desigur, se pot adopta și aplica, totodată, În ambele forme relevate, În locul acestui principiu, alte principii având un conținut diferit. Se poate ca, adoptând orice criteriu de acțiune și ridicându-l la rangul de „valoare supremă”, să
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care nu apare În toată plenitudinea sa decât la o conștiință complet evoluată. Evident, diferențe vor exista mereu, dar nu trebuie să se confunde niciodată manifestările contingente, din istorie, cu această ordine de valori, care le este superioară, ca realități empirice În general. Criteriul suprem al binelui și răului, al dreptului și nedreptului, nu este deloc ce a plăcut sau ce place unui legislator, unei organizații sau unei succesiuni care decretează, atunci când acestea sunt Împotriva acelor decizii umane care, tacite sau
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care dreptul natural vechi, cu normele lui rigide, a devenit o filosofic social-teleologică a dreptului. Etica aceasta socialteleologică și istoric genetică apare mai Întâi sub forma evoluționismului speculativ al sistemului hegelian, mai apoi, către sfârșitul secolului, se ajunge la evoluționismul empiric. Herbert Spencer, Charles Darwin, Wilhelm Wundt sunt cei care trasează această traiectorie. Comportamentul moral și moravurile, sistemul moralității obiective, la fel ca și dreptul ca produs și funcție, nu sunt considerate ca aparținând individului ca atare sau ale rațiunii sale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
așteaptă de la el recunoașterea și confirmarea pozitivă. În nici un moment din activitatea sa Statul nu poate uita această «rațiune de a fi» fundamentală care reprezintă totodată și principiul său și scopul său, aceste cuvinte fiind Înțelese, nu Într-un sens empiric sau cronologic, ci În semnificația filosofică ce le este proprie”. Giorgio del Vecchio subliniază faptul că numai acceptând strict, ferm, aceste concepte, se poate pătrunde, și Înțelege, Înțelesul propriu, adevărat, al „teoriei seculare a Contractului social”, cel mai adesea inexact
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ca exigență etică sau deontologică, realizarea de fapt care vine apoi, parcurgând vicisitudinile lente și diverse, În care se pot observa, uneori, stagnări și retururi parțiale. Dar tendința generală este totdeauna de recunoscut, clar, rămânând mereu intactă, În ciuda oricărei negații empirice, valoarea ideală a acestei exigențe”. Capitolul VII Mitul statului și criza statului 1. Dreptul preexistă Statului Dreptul, ca fenomen istoric și pozitiv preexistă Statului, spune ferm și conform adevărului, gânditorul italian. În această idee majoră, el urma Învățământul celor mai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
decât acelea În care se posta filosoful englez. Giorgio del Vecchio enunță În preajma imediat premergătoare celui de al Doilea Război Mondial, ideea că poate fi admis „ca un ideal de ordin etic sau deontologic care, filosoficește, să se opună realității empirice existente; dar ar trebui totuși a proba bine fondat, adică valoarea acestui pretins ideal. Ar trebui deci, cu necesitate, să se demonstreze că slăbirea progresivă a ordinii juridice ar crește valoarea vieții, și ar permite de a fi atinse forme
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
empirismului” - observa Del Vecchio - pentru a atinge sfera deontologiei, adică „sfera ideilor eterne”. Kantianismul critic al lui Giorgio del Vecchio consideră că distincția dintre elementul finit (l’homo phaenomenon) și elementul infinit din natura noastră (l’hommo noumenon), dintre subiectul empiric și subiectul universal, dintre ceea ce se realizează În orice individ uman, dar care nu se epuizează În el; această distincție trebuie să fie și locul armonizării dintre Stat și Individ, susține filosoful. Numai pe această bază a unității dintre pluralul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lege nu poate fi abolită prin nici un act de autoritate a puterii centrale, nici printr-o oarecare deliberare a majorității, și nici chiar prin cea a totalității indivizilor. Bazele raționale ale Statului nu pot să fie la cheremul unei manifestări empirice a arbitrariului. Calitatea de persoană, proprie oricărui subiect, nu poate fi materie nici de votații, nici de deliberări, de-o parte sau de alta”. Filosoful italian sesizează (și incriminează, totodată!) că: „Eroarea cea mai funestă a tuturor sistemelor care se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
El mai arată că: „Suveranitatea Își are sediul său chiar În popor, Întrucât e organizat În Stat. Acest concept reflectă elementul de adevăr cuprins În teoria așa de rău Înțeleasă a contractului social, care nu Înseamnă un contract În sensul empiric al juriștilor, ci Înălțarea și Întâlnirea necesară a individualității particularilor (cetățenilor) În forma universalității (Statului)”. Constituția și diviziunea puterilor În esențiala și laconica, În riguroasa sa Teorie a Statului, Giorgio del Vecchio definește Conceptul de Constituție. El afirmă: „Modul În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
important că această autoritate, care este esențială oricărei organizații juridice, poate fi amenințată: 1. atât de un individualism greșit și strâmt, cât și de: 2. un concept eronat al socialului („socialismul” de orice tip). Prima ar greși printr-o opoziție empirică a individului contra Statului, ca și când acesta ar fi ceva străin și dușman omului. A doua greșește, afirmă del Vecchio, prin atribuirea de funcțiuni politice cu caracter de suveranitate asociațiilor particulare, claselor sau grupărilor economice, reducând astfel viața Statului la o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Dreptul. Statul poate, și trebuie să cuprindă, În sfera sa, orice activitate, și trebuie să Încurajeze Binele peste tot, dar Întotdeauna În forma Dreptului, astfel Încât fiecare act al său să se Întemeieze pe lege, care e manifestarea voinței generale. Antiteza empirică Între individ și Societate, tocmai În Stat Își găsește acordul său rațional. Statul e supremul organ al Dreptului, iar Dreptul e o emanație a naturii umane. „Statul e Însuși omul privit sub speciae juris”, conchide Giorgio del Vecchio. Filosoful Dreptului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sale voințe, un Stat poate fi constrâns, adică Împiedicat de a voi În mod divers”. Unii filosofi ai Dreptului (precum Lasson!) au ajuns, În mod logic, la concluzia că nu există un adevărat Drept internațional. Desigur, se admite În mod empiric, faptul că diferite State au raporturi Între ele, chiar amicale, dacă și cât interesele lor coincid. Dar, există Îndoiala că aceste raporturi pot da loc și unei adevărate legături juridice. Giorgio del Vecchio Își pune Întrebarea justificată: „Cum se poate
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]