KorAP: Find »[drukola/base=epicurian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...21 >

501 matches

Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419

a-ți decide sfârșitul este un lucru bun pentru că este vorba nu de a trăi ceea ce trebuie. Pentru a evita suferința, o moarte mai rea ori dezonoarea, acest expedient păgân oferă un adevărat întăritor. Chiar aceasta este ideea avansată de epicurieni. Epicur primul, Lucrețiu mai târziu. Iar Montaigne îi cunoaște bine pe ambii autori, ca și pe poeții elegiaci din perioada celui de-al doilea epicurism, roman, mai puțin auster decât cel al originilor. Cu mult înaintea lui Gassendi, dar cu

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Dumnezeu după propria-i imagine, incapabil să gândească altfel decât pornind de la sine însăși. Insist să numesc poziția lui Montaigne un epicurism creștin. Oximoron foarte util pentru a clarifica acest catolicism moderat: creștin pentru că e catolic și moderat datorită opțiunii epicuriene. Pentru că Montaigne nu acceptă idealul ascetic al religiei. El vrea să-și spună Tatăl Nostru al său, să asiste la slujba religioasă, să depună câte un ex-voto, să cheme un preot pentru ultima împărtășanie dar nicidecum să moară de viu

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
vinovat dacă acesta rămâne în urmă... Susținând asemenea idei, Montaigne ilustrează o formă singulară și inedită de raport cu cerul: un anume fel de deism francez! Cine-i atât de orb să nu vadă în asta o reminiscență a zeilor epicurieni, indiferenți față de destinul lumii și al oamenilor? 19. A nu fi pe placul papei. Critic la adresa teoriei creștine a trupului și apoi la adresa metafizicii teiste, Montaigne atacă și cosmogonia celestă a susținătorilor Bisericii oficiale: a constatat-o pe propria-i

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
în text. Acesta este Montaigne: catolic, el își supune lucrarea judecății Bisericii, pentru că vrea să-i fie credincios, dar când e vorba să aleagă între fidelitatea față de sine și fidelitatea față de Biserică, el nu ezită nici o secundă. Creștin, desigur, dar epicurian înainte de toate: adică îndrăgostit de libertatea sa de a gândi, de a scrie, de a citi. De a trăi. 20. Un iepure fără blană și oase. Montaigne evoluează cât se poate de liber în câmpul nominalist, așa cum o făcuseră toți

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
lumea dacă n-am lăsa loc altora de după noi așa cum ni s-a lăsat și nouă locul? ; o viață de nemuritor ar fi o pedeapsă; și alte asemenea rețete filosofice... Nimic cu adevărat nou, un catalog de idei stoice și epicuriene. Este adevărat că, dat fiind că problema nu s-a schimbat, nu vedem de ce s-ar fi schimbat situațiile! Până atunci, interesul nu este să mori imediat, ai tot timpul, ci să trăiești știind aceasta. Filosofie tragică, da, dar nu

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
că suntem atei, agnostici sau necredincioși. Montaigne creează un trup ateu - termenul va apărea cu o sută de ani mai târziu... Ateu nu pentru că l-ar nega pe Dumnezeu cu voința aprigă a celor care afirmă existența, ci în mod epicurian: cu relativă indiferență. Că Dumnezeu sau zeii există sau nu, iată ceva ce nu prezintă nici un fel de importanță... Dacă există, ei nu se sinchisesc câtuși de puțin de oameni, de destinul lor și de amănuntele vieții lor cotidiene; dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
că a ascuns o vulpe sub tunică propune o variantă emblematică pentru celebrarea bravurii, a vitejiei, a eroismului cotidian - virtuți austere care definesc soclul eticii exigente a lui Montaigne. Această morală a spiritului de justiție nu împiedică dezvoltarea unei reguli epicuriene a jocului. Dimpotrivă Porticul și Grădina nu-s niciodată departe de Turn, ele sunt niște edificii învecinate castelului într-un același complex existențial. într-unul din capitolele celei de-a treia cărți a Eseurilor, Montaigne enumeră trei activități care i-

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
spulberat. Frica de vaginul cu dinți, de castrare - pentru a vorbi în termeni freudieni... - îl bântuie pe acest pasionat de libertate. îi poate cineva demonstra că greșește? 43. Despre timpul petrecut cu femeile. în această privință, Montaigne gândește ca un epicurian convins: în Eseuri, el susține că n-a recurs la serviciile prostituatelor mai mult decât i-o îngăduia rațiunea. Se crede că în timpul îndelungatei sale călătorii - doi ani petrecuți departe de casă... - le-a frecventat în mod regulat. în acest

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
spus adesea tot binele pe care-l gândea despre Montaigne și despre Eseurile sale.) „Proiect tâmpit”, scrie Pascal în Cugetări... Aceluiași filosof creștin nu se poate să nu-i placă pledoaria în favoarea morții voluntare, făcută de prietenul stoicilor și al epicurienilor. Elogiul sinuciderii atunci când viața a devenit de nesuportat, când suma necazurilor o întrece cantitativ pe cea a plăcerilor, posibilitatea de a ieși liber din existență așa cum ieși dintr-o încăpere plină de fum, nu obține sufragiile celui care, purtând ciliciu

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
a dreptul feminist - „bărbații și femeile sunt croiți după același tipar: dacă n-ar fi instituțiile și uzajul curent, ai vedea că diferența nu e mare” îIII. V) Etc. Ciupind astfel, un creștin găsește tot ce-i trebuie, dar un epicurian tot așa: normal, el este și una și alta... Un ascet, de asemenea, dar și un hedonist - pentru că ține și de primul și de al doilea. Un sceptic sau chiar un dogmatic care afirmă și susține teze precise, dincolo de orice

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
se află în această lucrare. Cu o biografie completă. Adversarii Spiritului Liber: Luther, Către creștinii din Anvers, și Calvin, Contra sectei fantastice și furioase a Libertinilor ce-și zic Spirituali, au contribuit - ca și Părinții Bisericii care-i atacau pe epicurieni sau ca părintele Garasse, adversar al libertinilor... - la salvarea în istorie a acestor curente, oferindu-le o tribună editorială și perenitate în timp... Nietzsche ar fi putut accede la Spiritul Liber prin intermediul celor doi apostoli ai protestantismului! Ambianța sinistră a

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Liber prin intermediul celor doi apostoli ai protestantismului! Ambianța sinistră a Evului Mediu este adesea iluminată brusc de unele flashuri luminoase care-și au originea și în afara filosofiei hedoniste. Aceasta mai ales cu goliarzii, cântăreți în taverne, poeți și baladini, îndrăgostiți epicurieni, autori satirici cărora nu le erau pe plac nici ecleziaștii importanți nici mai marii puterii politice, și nici nu erau încântați de felul de a fi al călugărilor. Fie că erau cunoscuți și își semnau textele, fie că au rămas

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
erau cunoscuți și își semnau textele, fie că au rămas necunoscuți, ei au scris cântece incluse în Carmina Burana. Imprimeria Națională a oferit o frumoasă ediție a acestui text în mai mult de 500 de pagini în 1995. Despre creștinismul epicurian. Istoriografia clasică este excedată de acest concept... Nu prea avea obiceiul să inoveze! Ori creștin, ori epicurian, trebuia să alegi... Asocierea posibilă a celor două viziuni asupra lumii îreală, totuși, vreme de două secole...) n-a făcut niciodată obiectul unei

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Carmina Burana. Imprimeria Națională a oferit o frumoasă ediție a acestui text în mai mult de 500 de pagini în 1995. Despre creștinismul epicurian. Istoriografia clasică este excedată de acest concept... Nu prea avea obiceiul să inoveze! Ori creștin, ori epicurian, trebuia să alegi... Asocierea posibilă a celor două viziuni asupra lumii îreală, totuși, vreme de două secole...) n-a făcut niciodată obiectul unei cărți care să facă bilanțul chestiunii, Lorenzo Valla nu este cunoscut decât pentru Donația lui Constantin, editată

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Lorenzo Valla, de Marsile Ficino și de Erasmus. A se vedea de asemenea R.O. Kristeller Opt filosofi din Renașterea italiană, trad. Anne Denis, Droz, 1975. Capitolul II este consacrat în întregime lui Lorenzo Valla, pp. 27-42. Evident Marsilio Ficino, epicurian și el, nu este tratat mai bine... Lucrarea lui De voluptate n-a tradusă niciodată nici ea în franceză. Am avut acces la ea grație aceleiași Laure Chauvel, deja traducătoare a lui Lorenzo Valla. în schimb, și nimic surprinzător în

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
traducerea lui Raymond Marcel. în ce-l privește pe Erasmus, a se citi excelenta biografie a lui LĂon E. Halkin, Erasmus printre noi, Fayard. Colocviile au fost tipărite la Imprimeria națională în două volume. A se citi, la Encre Marine, Epicurianul și alte banchete, 2004. Epicurianul se află în vol. II, în traducerea lui Etienne Wolff. Cât despre Elogiul nebuniei, vezi trad. Claude Barousse, Babel. în Aspecte ale libertinismului din secolul al XVI-lea, Vrin, poate fi citit studiul lui Charles

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
ce-l privește pe Erasmus, a se citi excelenta biografie a lui LĂon E. Halkin, Erasmus printre noi, Fayard. Colocviile au fost tipărite la Imprimeria națională în două volume. A se citi, la Encre Marine, Epicurianul și alte banchete, 2004. Epicurianul se află în vol. II, în traducerea lui Etienne Wolff. Cât despre Elogiul nebuniei, vezi trad. Claude Barousse, Babel. în Aspecte ale libertinismului din secolul al XVI-lea, Vrin, poate fi citit studiul lui Charles BĂnă Erasmus și libertinismul, pp.

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof idealist ori materialist, sau a merge la Lyceu ori în Grădină, a trăi ca un epicurian, a te reclama de la hedonism, a suporta cu stoicism, a reacționa cu scepticism, a te comporta într-un mod cinic sau chiar senzualist, pragmatic ori utilitarist, ca să nu mai vorbim de a te plimba ca un peripatetician sau a fi

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
Căci cum s-ar fi putut vorbi corect despre Aristip și ai săi dacă vreme de secole n-a existat o doxografie în limba franceză, până la cea stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
antipozii unui platonism care șterge biografia, disimulează trupul ca și cum ar fi o dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure, cerul inteligibil și cauzalitatea ideală - cifre, numere, idei, forme... Realul epicurian pleacă de la pământ, de la o realitate încarnată, de la o cauzalitate fenomenală reductibilă la niște înlănțuiri raționale. De la trup, așadar: teoria atomistă propune o explicație a gândirii care se sprijină exclusiv pe o fizică simplă. Mișcarea atomilor în vid. Cum toate

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
mai rapizi în căderea lor, niște vibrații, vârtejuri, maelstromuri și alte dansuri baroce, ciocniri, întâlniri, declinații, agregări: gândirea unui om implică trupul lui, carnea lui, sufletul lui, ansamblul exprimând în cuvinte diferite una și aceeași realitate atomică și materială. Gândirea epicuriană vine așadar din trupul lui Epicur. Astăzi, ideea pare banală, mai ales după demonstrarea neurobiologică certificată a omului neuronal sau după cea freudiană a omului libidinal, dar, cu patru secole înaintea erei noastre, ea făcea o adevărată spărtură în cerul

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
lucrare fiziologiei filosofului, intitulată Despre slaba constituție a lui Epicur. Carte care s-a pierdut, din păcate, și ea, dar în care, după câte se pare, am fi putut găsi o expunere exhaustivă a acestui fapt și a conținutului înțelepciunii epicuriene. Epicur însuși era autorul unei lucrări Despre boală și moarte - astăzi pierdută și ea... Opera ca sublimare și compensare, gândirea somată să spună care-s mijloacele de a trăi fericit o existență plasată a priori sub semnul durerii, care-s

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
ce tot evoluează la periferia filosofiilor oficiale) și o transformă într-o enclavă de rezistență. Să te schimbi pe tine mai curând decât să schimbi ordinea lumii, ideea va deveni formulă sub pana lui Descartes: ea triumfă deja în proiectul epicurian. Când lumea se prăbușește, când cultura veche dispare, în ceas de crepuscul, zorile se vestesc: epicurismul înflorește într-o epocă de declin. Făurirea de sine ca singur și unic răspuns la dezintegrarea unei lumi, iată ceva ce ne face să

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
să displacă. încă din timpul vieții, el a avut de înfruntat o proastă reputație teribilă: Timon este primul care-l asociază cu un porc. Imaginea va dăinui, popularizată prin cea de-a patra Epistolă a lui Horațiu, cea cu purcelul epicurian. în ruinele de la Boscoreale, se vor descoperi purceluși votivi pe cupe de argint. La Herculanum, în vila lui Piso, arheologii vor descoperi un manifer asemănător... Iconografia asociază cel mai adesea acest animal roz și rotofei cu discipolii lui Epicur. De ce

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
era, de asemenea, neîndurător, se zice, cu membrii corporației filosofice, însă aici este vorba de o practică agonică obișnuită în acest mediu în care școlile cunosc nu atât coexistența, cât competiția: faptul de a trăi ca platonician, cinic, stoic sau epicurian implică și alte interese decât cele ale simplelor practici teoretice... Proxenet, hoț, bețivan, mâncău, afemeiat, venetic, necioplit, oportunist, obscen, dezmățat, suferind de tulburări de caracter: cam multe defecte pentru un singur om! Prea multe pentru ca toate să se dezvolte într-

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]