231 matches
-
și extremitatea distală. Aproape cilindric în partea superioară, corpul devine, pe măsură ce se apropie de extremitatea inferioară, prismatic triunghiular. Prezintă trei fețe (antero-laterală, antero-medială, posterioară) și trei margini (anterioară, laterală, medială), bine diferențiate în porțiunea inferioară, și slab în porțiunea superioară. Epifiza sau extremitatea proximală (superioară) este voluminoasă, se articulează cu scapula și prezintă câteva formațiuni anatomice: capul humerusului, colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic, șanțul intertubercular și se unește în jos cu corpul humerusului la nivelul colului chirurgical. Capul humerusului ("Caput
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
se află în repaus capul humerusului este îndreptat medial, în sus și posterior; axul capului humerusului formează cu axul diafizei un unghi de 130°-150°. Colul anatomic ("Collum anatomicum humeri") este un șanț circumferențial, care separă capul humerusului de restul epifizei; este mai adânc antero-lateral în vecinătatea tuberculului mare. Pe colul anatomic se inseră capsula articulară a articulației umărului, medial capsula articulară deviază de la colul anatomic și coboară 1 cm sau mai mult pe corpul humerusului. Colul anatomic, în partea lui
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
corpul humerusului. Colul anatomic, în partea lui anterolaterală, unde este mai pronunțat, desparte capul humeral de două tuberozități: una mai mare - tuberculul mare și alta mai mică - tuberculul mic. Tuberculul mare ("Tuberculum majus humeri") este situat pe partea laterală a epifizei proximale în partea superioară. Pe fața lui posterosuperioară, lângă colul anatomic se află trei fețișoare pentru inserții musculare. Pe fețișoara superioară se inseră mușchiul supraspinos ("Musculus supraspinatus"), pe cea mijlocie mușchiul infraspinos ("Musculus infraspinatus"), iar pe cea inferioară mușchiul rotund
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
Musculus infraspinatus"), iar pe cea inferioară mușchiul rotund mic ("Musculus teres minor"). Fața laterală a tuberculului mare are numeroase orificii vasculare și este acoperită de mușchiul deltoid ("Musculus deltoideus"). Tuberculul mic ("Tuberculum minus humeri") este situat pe partea anterioară a epifizei, sub colul anatomic, medial de tuberculul mare. Pe el se inseră mușchiul subscapular ("Musculus subscapularis"). De la tuberculul mare pornește în jos o creastă verticală - creasta tuberculului mare ("Crista tuberculi majoris") - pe care se inserează mușchiul pectoral mare ("Musculus pectoralis major
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
brachii") însoțit de bursa sinovială bicipitală și de o ramură ascendentă a arterei circumflexe humerale anterioară ("Arteria circumflexa humeri anterior"). Șanțul intertubercular este transformat în canal de fibre conjunctive dispuse transversal. Sub tuberculul mare și tuberculul mic, la nivelul unirii epifizei proximale cu corpul (diafiza) humerusului se află o porțiune îngustată - colul chirurgical ("Collum chirurgicum humeri") - unde se întâlnesc cele mai frecvente fracturi ale humerusului. Nervul axilar ("Nervus axillaris") și artera circumflexă humerală posterioară ("Arteria circumflexa humeri posterior") se învârt în jurul
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
află o porțiune îngustată - colul chirurgical ("Collum chirurgicum humeri") - unde se întâlnesc cele mai frecvente fracturi ale humerusului. Nervul axilar ("Nervus axillaris") și artera circumflexă humerală posterioară ("Arteria circumflexa humeri posterior") se învârt în jurul colul chirurgical în regiunea sa posterioară. Epifiza sau extremitatea distală (inferioară) este de formă prismatic triunghiulară, turtită antero-posterior, și recurbată dinapoi înainte, având diametrul transversal cu mult mai mare ca cel antero-posterior. Are la mijloc un segment articular - condilul humerusului - care este încadrat de două proeminențe laterale
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
mare. Antenele sunt pectinate și încovoiate la vârf, având aspect de cârlige sau croșete. Baza antenelor este înconjurată de fascicule smocuri de perișor. Ocelii lipsesc, iar ochii compuși ocupă o bună parte din suprafața capului. Prima pereche de picioare prezint epifize, picioarele de mijloc au o pereche de excrescențe cuticulare în formă de ac pe articolul tibial, iar ultima pereche - 2 perechi de excrescențe. Toracele este înzestrat cu mușchi puternici . Spre deosebire de majoritatea familiilor de fluturi, aripele hesperiidelor sunt mai mici în comparație cu
Hesperiidae () [Corola-website/Science/324774_a_326103]
-
sindesmoză. Tibia este numită după flautul grec Aulos, flaut numit și "tibia". Este recunoscută și ca osul cu cea mai mare rezistență la greutate din corpul uman. Tibia este un os lung, pereche. Are o diafiză sau corp și două epifize. Diafiza, prismatic triunghiulară, prezintă 3 fețe: medială (se poate palpa sub piele), laterală și posterioară, care are o linie oblică numită linia solearului. De asemenea, tibia are 3 margini: anterioară (ascuțită, numită creasta tibiei care se termină în sus cu
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
se poate palpa sub piele), laterală și posterioară, care are o linie oblică numită linia solearului. De asemenea, tibia are 3 margini: anterioară (ascuțită, numită creasta tibiei care se termină în sus cu tuberozitatea tibiei), medială și laterală sau interosoasă. Epifiza superioară este mai voluminoasă, formată din doi condili: medial și lateral. Fața superioară sau platoul tibiei prezintă două suprafețe articulare separate printr-o eminență intercondiliana cu doi tuberculi, unul medial iar celalalt lateral. Suprafețele articulare servesc la articulația cu condilii
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
medial iar celalalt lateral. Suprafețele articulare servesc la articulația cu condilii femurului. Anterior și posterior de eminența intercondiliară se află două suprafețe denumite arii intercondiliare (anterioară si posterioară). Pe partea laterală a circumferinței se găsește o suprafață articulară pentru fibulă. Epifiza inferioară, de formă cuboidală se articulează inferior cu talusul sau astragalul. Lateral prezintă o suprafață articulară pentru fibulă și medial se prelungește cu maleola medială sau tibială. Extremitatea superioară a tibiei, numită și extremitatea proximală, epifiza superioară sau epifiza proximală
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
suprafață articulară pentru fibulă. Epifiza inferioară, de formă cuboidală se articulează inferior cu talusul sau astragalul. Lateral prezintă o suprafață articulară pentru fibulă și medial se prelungește cu maleola medială sau tibială. Extremitatea superioară a tibiei, numită și extremitatea proximală, epifiza superioară sau epifiza proximală a tibiei este o masă osoasă voluminoasă patrulateră, ușor curbată înapoi, lățită sagital și frontal și turtită dinainte înapoi și prin urmare alungită în sens transversal. Fiind curbată înapoi ea atârnă posterior ca o consolă peste
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
fibulă. Epifiza inferioară, de formă cuboidală se articulează inferior cu talusul sau astragalul. Lateral prezintă o suprafață articulară pentru fibulă și medial se prelungește cu maleola medială sau tibială. Extremitatea superioară a tibiei, numită și extremitatea proximală, epifiza superioară sau epifiza proximală a tibiei este o masă osoasă voluminoasă patrulateră, ușor curbată înapoi, lățită sagital și frontal și turtită dinainte înapoi și prin urmare alungită în sens transversal. Fiind curbată înapoi ea atârnă posterior ca o consolă peste corpul tibiei. Ea
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
baza piramidei, fața anterioară, fața posterioară, față laterală și fața medială; ultimele 4 fețe sunt situate pe circumferința infraglenoidiană. Pe fața anterioară se află tuberozitatea tibială. Cei doi condili tibiali și tuberozitatea tibiei se pot explora prin palpare la nivelul epifizei superioare. Destinată să se articuleze cu condilii femurali, extremitatea superioară a tibiei prezintă, în acest scop, pe fața sa superioară, două suprafețe articulare orizontale, ușor concave în centru, cunoscute sub numele de cavități glenoide ale tibiei, care formează fața articulară
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
care le-a formulat în operele sale anterioare. Astfel, referitor la problema interacțiunii dintre corp și suflet, el propune în ultima sa lucrare teoriile despre „spiritele animale” și rolul central pe care îl joacă, în opinia sa, glanda pineală (sau epifiza), stabilind o legătură între emoțiile umane și chimia corpului. De asemenea, în ceea ce privește teoria acțiunii, Descartes prezintă o filosofie morală mai închegată decât regulile provizorii pe care le-a schițat în "Discursul asupra metodei", fondată pe cunoașterea legilor fiziologice. Descartes începe
Pasiunile sufletului () [Corola-website/Science/331678_a_333007]
-
posterioare a ulnei (sub inserția mușchiul abductor lung al policelui) și pe membrana interosoasă corespunzătoare a antebrațului. Corpul muscular se continuă în jos cu un tendon lung terminal care trece printr-un șanț osos oblic, situat pe fața posterioară a epifizei inferioare a radiusului; cotește puțin împrejurul tuberculului dorsal Lister ("Tuberculum dorsale") ce delimitează lateral acest șanț; apoi îndreptându-se oblic distal și lateral, încrucișează tendoanele mușchiul lung extensor radial al carpului ("Musculus extensor carpi radialis longus") și mușchiul scurt extensor
Mușchiul extensor lung al policelui () [Corola-website/Science/331796_a_333125]
-
degetelor ("Musculus extensor digitorum"). Corpul muscular se continuă de la jumătatea antebrațului cu un tendon lung care merge paralel cu cel al mușchiului lung extensor radial al carpului și coboară împreună prin șanțul osos cel mai lateral de pe fața posterioară a epifizei inferioare a radiusului. Tendoanele acestor doi mușchi merg împreună încă de la nivelul jumătății inferioare a antebrațului, unite între ele printr-o lamă de țesut conjunctiv, trec pe sub retinaculul extensorilor având o teacă sinovială comună, numită teaca tendoanelor mușchilor scurt și
Mușchiul scurt extensor radial al carpului () [Corola-website/Science/331813_a_333142]
-
au adus contribuții importante la conturarea entității înainte de confirmarea radiologică a leziunilor. Boala Osgood-Schlatter a fost descrisă în special la băieți în jurul vârstei de 15 ani (12-16 ani) în perioada osificării nucleului tuberozității anterioare a tibiei, care se sudează cu epifiza tibială între 17 și 20 ani, uneori chiar până la 24 ani. Se consideră că etiologia are la bază un traumatism prin tracțiunea excesivă a tendonului rotulian ("Ligamentum patellae") asupra inserției epifizare imature a cvadricepsului ("Musculus quadriceps femoris") pe tuberozitatea tibiei
Boala Osgood-Schlatter () [Corola-website/Science/331808_a_333137]
-
derivat din cuvântul latin pentru "„bazin”", este o structură anatomică sub formă de pâlnie, întâlnită la cele mai multe vertebrate. Numele de pelvis se folosește atât pentru căt și pentru Mușchii și țesutul de deasupra pelvisului osos sunt cunoscute drept "plafonul pelvian". Epifiza rotunjită a femurului, numită "capul femurului", se articulează cu oasele coxale (iliace) pe fața exterioară a acestora printro cavitate curbată numită "cavitatea cotiloidă" (articulația coxo-femurală). ul se împarte întrun etaj superior ("marele bazin") și unul inferior ("micul bazin"). Stabilirea diametrului
Pelvis () [Corola-website/Science/332627_a_333956]
-
talusului" (principală), un gât - "colul talusului" și un cap - "capul talusului" (ultimele două aflate în segmentul distal sau anterior) ). Fiind un os cuboid are 6 fețe: cea superioară în formă de trohlee ("trohleea talusului") se articulează cu porțiuni articulare ale epifizei distale a tibiei, ce inferioară cu calcaneul, cea laterală cu fața corespunzătoare de pe maleola fibulară, cea medială cu fațeta corespunzătoare a maleolei tibiale și cea anterioară (formată din colul și capul talusului cu cu osul navicular. Aceste fețe prezintă pe lângă
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
scripete, convexă dinainte înapoi și ușor concavă transversal, care ocupă partea superioară a corpului talusului. Ea este acoperită de o fațetă articulară, numită fața superioară a trohleei talusului, care corespunde cu fața articulară inferioară tibială ("Facies articularis inferior tibiae") de pe epifiza distală a tibiei. Trohleea talusului se prelungește medial cu fața maleolară medială a talusului, care corespunde cu fața articulară a maleolei mediale a tibiei ("Facies articularis malleoli medialis tibiae") și lateral cu fața maleolară laterală a talusului, care corespunde cu
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
puțin mai lată în partea sa anterioară decât în partea sa posterioară, descrie un arc de circa 120°, corespunde cu fața inferioară a pilonului tibial și este invers configurată față de fața articulară inferioară a tibiei ("Facies articularis inferior tibiae") de pe epifiza distală a tibiei, cu care se articulează, formând articulația talocrurală ("Articulatio talocruralis") de tip ginglim. Fața superioară a trohleei talusului are forma unui scripete patrulater cu axul transversal, convex dinainte înapoi (în sens antero-posterior), cu o rază sagitală a convexității
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
cu o rază sagitală a convexității de 20 mm în mediu, dar ușor concav în sens transversal, mai mult lung decât lat, care se strâmtează dinainte-înapoi, având marginea anterioară mai lungă. Aceste curburi talare au structuri omoloage de îmbucare pe epifiza distală a tibiei. Elementele acestui scripete sunt următoarele: două povârnișuri (medial și lateral), un șanț (gât) median antero-posterior și patru margini (medială, laterală, anterioară și posterioară). Șanțul (gâtul) median este îndreptat antero-posterior și mai apropiat de marginea medială decât de
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
poziție ghemuită) poate adesea să se dezvolte pe fața superioară a colului talusului o fetișoară, numită "fațetă de ghemuire" sau "fațetă de genuflexiune" (în engleză: "squatting facet", în franceză: "facette d'accroupissement"), care vine în contact cu marginea anterioară a epifizei distale a tibiei în timpul flexiunii dorsale exagerate a piciorului și poate fi dublă. Fațetă de genuflexiune se află în continuitate cu fața trohleară, este concavă anteroposterior și este îndreptată în sus și, uneori, înapoi; ea este situată cel mai adesea
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
17% în populația europeană și 54,6% în populația din India. Față de extensie laterală trebuie diferențiată de fațetă de genuflexiune. Față de extensie laterală continuă convexitatea feței trohleare. În timpul flexiunii dorsale, această fațetă va stabili un contact cu capătul inferior al epifizei distale a tibiei dar nu cu marginea sa anterioară. "Fața anterioară a talusului" prezintă "capul talusului" ("Caput tali"). Capul este o proeminență ovală, cu axul mare transversal. El prezintă o fața articulară naviculară. În jos capul se continuă lateral cu
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
destul de rară. Suplimentar, cele două maleole formează un sistem de direcție împiedicând deplasarea laterală a talusului - rol care revine în special celei laterale (peronieră, care coboară mai mult dect cea medială tibială). Deplasarea posterioară este prevenită de marginea posterioară a epifizei distale a tibiei. Prin poziția lui, talusul are rol atât în statică, cât și în dinamică. Astfel, în statică, talusul primește toată greutatea corporală de la tibie și o transmite în jos calcaneului și anterior spre degete, prin navicular cu care
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]