226 matches
-
Capsula articulară 3. Epitrohleea humerală 4. Trohleea 5. Capitul humeral 6. Cupușoara radială 7. Radiusul 8. Apofiza stiloidă radială 9. Cubitusul 10. Liaamentul radio-ulnar distal 11. Membrana interosoasă 12. Coarda oblică Weitbrecht 13. Tendonul mușchiului biceps brahial 14. Gaura nutritivă Epifiza proximală radială participă la articularea cu capul radial. Aceasta prezintă pe fața superioară o depresiune denumită foseta capului radial care se ar(\cu\ează cu capitul humeral. Lateral intern și inferior față de fosetă se descrie o mică suprafață articulară pentru
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
deaetelor, 2. antero-inferior cu mușchiul pătrat pronator, 3. posterior și lateral extern cu mușchiul scurt supinator, extensor propriu al policelui, abductorul luna al policelui. 3. Articulația radio-cubitală inferioară Este o articulație trohoidă, uniaxială. Suprafețele osoase sunt reprezentate de: - la nivelul epifizei distale cubitale (capului cubital): două suprafețe articulare mici, una lateral-extern și alta inferior, - la nivelul epifizei distale radiale: mica cavitate siamoidiană situată lateral intern. Capsula articulară înalobează suprafețele articulare pierzându-se în capsula articulației radiocarpiene ș12, 18, 20ț.. Stratul intern
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
extensor propriu al policelui, abductorul luna al policelui. 3. Articulația radio-cubitală inferioară Este o articulație trohoidă, uniaxială. Suprafețele osoase sunt reprezentate de: - la nivelul epifizei distale cubitale (capului cubital): două suprafețe articulare mici, una lateral-extern și alta inferior, - la nivelul epifizei distale radiale: mica cavitate siamoidiană situată lateral intern. Capsula articulară înalobează suprafețele articulare pierzându-se în capsula articulației radiocarpiene ș12, 18, 20ț.. Stratul intern al capsulei articulare, sinoviala, trimite prelunairi spre spațiul interosos comunicând cu articulațiile carpiene prin orificiul din
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
posterior care solidarizează posterior cele 2 oase ale antebrațului. ARTICULAȚIA RADIO-CARPIANĂ (articulatio radiocarpea) Articulația radio-carpiană unește osul radius cu rândul proximal al oaselor carpiene formând o articulație de tip elipsoidal. Suprafețele osoase care participă la articulație sunt: -fața inferioară a epifizei distale radiale; această suprafață este împărțită de o creastă osoasă dispusă antero-posterior în 2 fețe: una inferioară, latero-extern pentru articularea cu osul scafoid și alta inferior, lateral intern pentru articularea cu osul semilunar; - oasele carpiene din primul rând: scafoidul, semilunarul
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
femural, obturator, obturator accesor, pătratul femural, fesierul superior. ARTICULAȚIA GENUNCHIULUI (articulatio aenus) La nivelul aenunchiului sunt înalobate într-o sinaură capsulă articulară trei articulații: articulația femuro-tibială, femuro-rotuliană, tibio-peronieră superioară (aceasta va fi descrisă în subcapitolul imediat următor). Suprafețele articulare aparțin epifizei inferioare a femurului, feței posterioare a rotulei, platoului tibial. La formarea articulației aenunchiului nu participă peroneul. Suprafețele articulare sunt: - epifiza inferioară femurală prin cei doi condili, despărțiți posterior de fosa intercondiliană. Cei doi condili femurali prezintă unele particularități anatomice (2
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
capsulă articulară trei articulații: articulația femuro-tibială, femuro-rotuliană, tibio-peronieră superioară (aceasta va fi descrisă în subcapitolul imediat următor). Suprafețele articulare aparțin epifizei inferioare a femurului, feței posterioare a rotulei, platoului tibial. La formarea articulației aenunchiului nu participă peroneul. Suprafețele articulare sunt: - epifiza inferioară femurală prin cei doi condili, despărțiți posterior de fosa intercondiliană. Cei doi condili femurali prezintă unele particularități anatomice (2, 11, 18): - axele anteroposterioare ale celor doi condili sunt diveraente posterior ceea ce face ca epifiza inferioară a femurului să fie
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
participă peroneul. Suprafețele articulare sunt: - epifiza inferioară femurală prin cei doi condili, despărțiți posterior de fosa intercondiliană. Cei doi condili femurali prezintă unele particularități anatomice (2, 11, 18): - axele anteroposterioare ale celor doi condili sunt diveraente posterior ceea ce face ca epifiza inferioară a femurului să fie mai voluminousă în partea posterioară; - privită din profil, epifiza inferioară a femurului prezintă o curbă a fețelor articulare a condililor ce descrește proaresiv spre posterior ceea ce face ca seamentul anterior al curburii să facă parte
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
de fosa intercondiliană. Cei doi condili femurali prezintă unele particularități anatomice (2, 11, 18): - axele anteroposterioare ale celor doi condili sunt diveraente posterior ceea ce face ca epifiza inferioară a femurului să fie mai voluminousă în partea posterioară; - privită din profil, epifiza inferioară a femurului prezintă o curbă a fețelor articulare a condililor ce descrește proaresiv spre posterior ceea ce face ca seamentul anterior al curburii să facă parte dintr-un semicerc cu raza de aproximativ 45 mm, pentru ca posterior să ajunaă la
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
inferior față de condilul lateral ceea ce determină formarea unui unahi obtuz deschis lateral de 170 -177? - aenu valaum fizioloaic; - fața posterioară a rotulei este împărțită de o creastă în două suprafețe articulare, una laterală și alta medială acoperite de cartilaj articular; - epifiza superioară a tibiei prezintă suprafața superioară articulară cu cele două fose articulare - cavitățile alenoide- separate de eminență intercondiliană (spina tibiei). Cartilajul hialin ce acoperă suprafețele articulare este: - la nivelul condililor femurali de aproximativ 2-3 mm; - la nivelul platoului tibial mai
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
care trec nervul median și tendoanele flexorilor. Anterior față de retinacul trec vasele și nervul ulnar. Retinaculul extensorilor este sub formă dreptughiulară, așezat posterior și foarte subțire. De pe fața profundă se desprind septuri ce se inseră la nivelul fețelor posterioare ale epifizelor distale ale radiusului și cubitusului, ceea ce determină formarea unor tunele prin care alunecă tendoanele musculaturii extensorilor. Prezența celor două retinacule reprezintă un mijloc de contenție pentru tendoanele care trec spre mână. TECI FIBROASE ȘI SINOVIALE La nivelul articulațiilor metacarpo-falangiene tendoanele
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
conduce automat la moartea embrionului. Similitudinea (forțată totuși) cu anumite forme de viață nu presupune câtuși de puțin derivația și cu atât mai puțin mărturia transformării speciilor. Organele atavice, sau structurile vestigiale cum ar fi: timusul, apendicele cecal, musculatura urechii, epifiza și chiar hipofiza, au fost invocate de darwiniști în susținerea transformismului, dar și ocolite cu grijă de neodarwiniști, pentru că între timp s-a demonstrat exact cum prevedea Paulescu că aceste structuri, departe de a fi rudimentare și inutile, au îndeplinit
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
relativ ușor de ADPKD sau ARPKD prin caracterele lor clinice suplimentare. Ele trebuie bine cunoscute de către nefrologul pediatru. Cele mai frecvente sindroame sunt: sindromul Meckel (microcefalie, polidactilie, encefalocel posterior), sindromul Zellweger (cerebro-hepato-renal), Jeune (distrofie toracică asfixiantă, membre scurte, falange cu epifize conice), sindromul Laurence-Moon-Bardet-Biedl (polidactilie, obezitate, retard mintal, displazie retiniană), sindromul Ivemarck (displazie reno-hepato-renală), sindromul oro-facio-digital tip I și diferite sindroame cromosomice (trisomiile 9, 13, 18, 21). în majoritatea sindroamelor malformative enunțate se întâlnește un aspect de boală renală glomerulochistică. 3
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
lumina. La pacienții cu depresie acest ritm este dereglat. Terapia prin lumină poate regla acest ritm, astfel normalizând și producerea de hormoni și neurotransmițători. Altă teorie este aceea că terapia prin lumină scade nivelul melatoninei, un hormon secretat de glanda epifiză. Descreșterea nivelului melatoninei duce la creșterea nivelului de serotonină și norepinefrină, astfel reducând simptomele depresiei. Alte studii au eșuat în a demonstra ipoteza potrivit căreia melatonina joaca un rol central în SAD. În final, studii mai recente sugerează că expunerea
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
I. Parhon exprimată încă în 1913, demența precoce este, "ca și paralizia generală, o boală generală și nu localizată numai al creier". Școala profesorului C. I. Parhon a studiat și funcțiile paratiroidelor la alienați, neputând constata alterații anatomohistopatologice caracteristice. Studiul epifizei, pe care, încă la 1900, o consideră ca glandă cu secreție internă, nu a dus, de asemenea, la concluzii suficient de precise. II. Cercetările privind modificările ponderate ale glandelor cu secreție internă, prelevate de la bolnavi suferind de variate tulburări psihice
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
aparținând prof. C. I. Parhon este impresionant. Conform bibliografiei publicate în "Omagiu lui C. I. Parhon" (Editura Academiei Române, 1966), lucrările de endocrinologie ale lui C. I. Parhon sunt clasificate în: Endocrinologie generală; Studii și cercetări privind diverse glande endocrine: tiroidă epifiza paratiroida suprarenale timus pancreas hipofiza ovar Studii asupra constituției și biologiei vârstei; Endocrino-oncologie; Zooși fitoendocrinologie; Cercetări asupra metabolismului intermediar, asupra vitaminelor și fermenților; Cercetări asupra secrețiilor interne a diverselor organe; Studii critice asupra unor distrofii. Cea dintâi lucrare de specialitate
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Ședința din 23 decembrie 1902. 78. C. I. Parhon, Contribuții la studiul acromegaliei (în colaborare cu M. Goldstein, Spitalul (București), 1903, nr. 6, p. 217. 79. C. I. Parhon, Endocrinologia din punct de vedere ginecologic și pedologic. III. Hipofiza și epifiza, Revista de obstetrică, ginecologie și puericultură (București), 1922, nr. 2,. p. 106. 80. C. I. Parhon, Câteva cercetări referitoare la acțiunea unor preparate de lob anterior de hipofiză asupra morfologiei ovarelor (în colaborare cu I. Ornstein), Revista de obstetrică, ginecologie
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de creștere? Prin urmare, un rol esențial în procesul de creștere îl are fenomenul de alungire a oaselor tubulare. în structura macroscopică a oaselor lungi (tubulare) se poate observa existența a două regiuni osificate distincte. Acestea sunt regiunea periferică sau epifiza, alcătuită din os spongios, care participă la formarea articulației cu osul învecinat și regiunea centrală, tubulară sau diafiza, alcătuită preponderent din os compact și care conține măduvă osoasă. Cele două epifize sunt anatomic separate de diafiză pe parcursul întregii perioade de
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
două regiuni osificate distincte. Acestea sunt regiunea periferică sau epifiza, alcătuită din os spongios, care participă la formarea articulației cu osul învecinat și regiunea centrală, tubulară sau diafiza, alcătuită preponderent din os compact și care conține măduvă osoasă. Cele două epifize sunt anatomic separate de diafiză pe parcursul întregii perioade de creștere printr-o regiune neosificată, cunoscută sub numele de cartilagiu epifizar, platou epifizar sau cartilagiu de creștere (planșa 7). Cartilagiul epifizar este alcătuit din celule cartilaginoase sau condrocite, având capacitatea de
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
de creștere (planșa 7). Cartilagiul epifizar este alcătuit din celule cartilaginoase sau condrocite, având capacitatea de a prolifera. Astfel, diafiza poate fi considerată o zonă osificată înconjurată de țesut cartilaginos: cartilagiul articular, care se continuă în spațiul de separare dintre epifiză și diafiză cu cartilagiul de creștere sau epifizar (planșa 7). Din punct de vedere histologic, cartilagiul epifizar este alcătuit din mai multe straturi celulare. Un prim strat periferic sau proximal este format din condroblaste imature. Cu cât se avansează mai
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
de retenția hidrosalină sunt mai frecvent întâlnite în perioada adultă, acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care doza zilnică de GH e supusă unei diminuări importante odată cu trecerea la vârsta adultă . Se citează totodată rare cazuri de disjuncție a epifizei capului femural. Aceste cazuri nu au totuși o incidență mai mare la copiii tratați cu rGH decât la copiii cu o dezvoltare normală aflați în timpul unui puseu important de creștere. în câteva cazuri de tratament de lungă durată cu rGH
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
de IGF-I. IGF-I circulant, dar și cel sintetizat local sub acțiunea hGH stimulează proliferarea condrocitară de la nivelul cartilagiilor de creștere, conducând astfel la creșterea liniară. Planșa 7. Platoul epifizar, alcătuit din celule cartilaginoase cu capacitate de proliferare, separă epifiza de diafiza oaselor lungi. Diferențierea, proliferarea și creșterea în dimensiuni a celulelor condrocitare de la suprafață către adâncime va determina alungirea cartilagiului de creștere. Dinspre interior, cartilagiul e înlocuit cu osteocite, osificându-se. Planșa 9. Principalii reglatori ai secreției de GH
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
București, 1978. În paralel cu activitatea didactică, prof.dr. Ioan Boișteanu s-a consacrat, cu pasiune și perseverență cercetării științifice. Problematica abordată a fost legată de fiziologia dezvoltării embrionare și postembrionare la pești, comportamentul alimentar la păsări și implicațiile metabolice ale epifizei la pești și păsări. Activitatea științifică s-a efectuat în cadrul Institutului Agronomic și Universității Al.I.Cuza din Iași și s-a concretizat în publicarea a 46 de lucrări științifice, din care 32 ca prin autor. Prof.univ.dr. Ioan Boișteanu a
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
patologia și etiologia, deschizând noi orizonturi integrării învățământului medical cu cercetarea și clinica. Fiziopatologia endocrină clarifică rolul sistemului nervos ca organ integrativ. Cibernetica, această cerebralizare a mașinilor, a complicatelor aparate medicale, participă activ la endocrinologia viitorului. Să nu uităm că epifiza și timusul, două organe glandulare fără canale excretoare își ascund încă rolul și modul de funcționare. Dar nu sunt singurele necunoscute ale endocrinologiei. Despre epifiză, Hans Selye (n.1907), fiziolog canadian de origine maghiară, cercetător al sindromului de adaptare în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
a mașinilor, a complicatelor aparate medicale, participă activ la endocrinologia viitorului. Să nu uităm că epifiza și timusul, două organe glandulare fără canale excretoare își ascund încă rolul și modul de funcționare. Dar nu sunt singurele necunoscute ale endocrinologiei. Despre epifiză, Hans Selye (n.1907), fiziolog canadian de origine maghiară, cercetător al sindromului de adaptare în care stressul determină dezechilibru neurovegetativ și hipofizo suprarenal, crede că nu e nicicum mai cunoscută azi decât în vremea lui Galen. între ipotezele numeroșilor cercetători
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de origine maghiară, cercetător al sindromului de adaptare în care stressul determină dezechilibru neurovegetativ și hipofizo suprarenal, crede că nu e nicicum mai cunoscută azi decât în vremea lui Galen. între ipotezele numeroșilor cercetători este și cea care presupune rolul epifizei în dezvoltarea somatică și genitală. Fiindcă nu s-a reușit extragerea hormonului epifizar, ipotezele rămân stimulative cercetării. Despre timus endocrinologii spun că e și mai învăluit în secret. Fiziologul și pediatrul francez Jean Comsa (n.1907) a crezut, în 1950
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]