273 matches
-
imense și a ochiului atoatevăzător fixează obiectivul comportamentist al prozei sale. Ea refuză, aparent, construcția, în favoarea unui miraj înșelător în literatură: transparența perfectă, observația și transcrierea directă. Expresia ei ideală ar fi sincronia - irealizabilă - între percepție, expresie și scris. Adaptată epistemei și tehnologiei sale, o atare sincronie își asimilează un element mecanic, naturalizându-l: mașina de scris. Conștient de imposibilitatea unei astfel de coordonări monstruoase, prozatorul se joacă afișând, în alt loc, decalajele fatale, dar necesare, desincronizările între faptul brut ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
p.952]. 14 "Modernitatea a marcat o ruptură în dinamică mentalului european, fiind caracterizată de o mutație calitativa, care produce, prin mecanismul secularizării și prin accelerarea fără precedent a dialecticii sacrului și profanului, un tip uman diferit, produs al noii episteme" [Neagotă, p.118, subl.n.]. 15 "Principiul politic al celor vechi era datoria. Al celor moderni, libertatea și egalitatea." [Patapievici, p.59]. 16 "Îl n'est que le génie fécond des Français, pour rajeunir d'une manière neuve leș choses
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
omul "nu a existat" până la sfârșitul sec. al XVIII-lea (momentul "Kant), se prezintă și ca recuperare, prin conștiința istorică a filosofiei, a unui fapt teoretic deosebit de semnificativ antropologic. În expresia sa științifică existentă în evul modern (ceea ce ar corespunde "epistemei clasice", în termenii lui Foucault), antropologia își fixase un program indiferent față de anumite exigențe filosofice. Kant însă, prin actul său de re-fundare a metafizicii și, în general, a cunoașterii, trebuia să pună sub "critică" și discursul despre om, în forma
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
esența omului (atributul care îl specifică) este "persoana" sa ("ceea ce este mai profund în om este persoana sa"41); Heidegger afirmă însă finitudinea Dasein-ului și structura sa primară de a-fi-în-lume. În ambele modele de reconstrucție, obiectul lor, umanul, aparține unei episteme (Foucault) în care discursul pornește de la cel care îl face posibil, de la om; dar, pentru fiecare, de la un "om" diferit de al celuilalt. Potrivit modelului construit de Heidegger, ocultarea "subiectului" discursului, mai bine-zis, a celui care poate pune întrebarea despre
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a omului. În plus, aceste două atitudini "teoretice" (contemplative) cunoașterea și recunoașterea de sine nu pot fi judecate valoric pe criteriul superiorității (ca și cum recunoașterea, de exemplu, ar fi superioară cunoașterii; sau invers); ele sunt acte de reflexivitate umană încadrate unor "episteme" diferite. În general, viziunea antropologică prekantiană are statutul unei cunoașteri-de-sine. În unele reconstrucții filosofice regăsim chiar modelele "naturalist" și "absolutist", universalitatea umană fiind în identitate cu condiționatul natural sau cu Absolutul (divin). "Omul" lui Kant face pasul desprinderii de o
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
sau în ale celei "noi"? Iată întrebările "finale" la care încerc să răspund pe temeiul celor prezentate în această lucrare. Fără îndoială, filosoful român nu a "respectat", în programul reconstrucției sale filosofice, exigențele kantiene ale metafizicii ca știință. Dar în privința "epistemei" introduse de Kant privind re-cunoașterea de sine a omului, el croiește și dezvoltă ideile în model kantian. Structura formală a finalității în legătură cu care a fost așezat determinismul prin finalitate (unul dintre conceptele fundamentale ale personalismului energetic vizat din unghiul reconstrucției
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
opresiune sau de hegemonie (în sens gramscian) care au ținut-o captivă secole de-a rândul într-o oarbă luptă de clasă (sau într-o și mai nedemnă microfizică foucaldiană a puterii, în care victimele și călăii colaborează) - doxa, habitus, episteme sau altele asemenea. De la pluralismul valorilor întemeiat de liberali pe autonomia individuală, s-a trecut, grație travaliului „deconstructiv” al postmoderniștilor, la relativism. În cel mai fericit caz, gânditori mai curajoși, care se expun astfel etichetării drept (neo)conservatori, propun ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
încadra satul în universal, dobândind, astfel, valențe sacre. Acest stâlp cosmic avea rol apotropaic și desăvârșea satul arhaic.452 CAPITOLUL II EPISTEMA LINGVISTICĂ A SPAȚIULUI IMAGINAR II.1. EPISTEMA LINGVISTICĂ UN SPAȚIU AL INTERFERENȚELOR Din punct de vedere filosofic 1, episteme reprezintă, pe de o parte, cunoșterea adevărată, științifică, opusă lui doxa, respectiv, cunoașterea teoretică, aflată în opoziție cu praktike și cu poietike. La Platon, eidos și episteme sunt "solidare", episteme, adevărata cunoștere a Formelor, este înnăscută, nu poate fi dobândită
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
1. EPISTEMA LINGVISTICĂ UN SPAȚIU AL INTERFERENȚELOR Din punct de vedere filosofic 1, episteme reprezintă, pe de o parte, cunoșterea adevărată, științifică, opusă lui doxa, respectiv, cunoașterea teoretică, aflată în opoziție cu praktike și cu poietike. La Platon, eidos și episteme sunt "solidare", episteme, adevărata cunoștere a Formelor, este înnăscută, nu poate fi dobândită prin simțuri.2 Pentru Aristotel, adevărata cunoaștere științifică este cunoașterea cauzelor pe care o numește episteme; epistema, în sens metafizic, reprezintă un corp organizat de cunoștințe raționale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
UN SPAȚIU AL INTERFERENȚELOR Din punct de vedere filosofic 1, episteme reprezintă, pe de o parte, cunoșterea adevărată, științifică, opusă lui doxa, respectiv, cunoașterea teoretică, aflată în opoziție cu praktike și cu poietike. La Platon, eidos și episteme sunt "solidare", episteme, adevărata cunoștere a Formelor, este înnăscută, nu poate fi dobândită prin simțuri.2 Pentru Aristotel, adevărata cunoaștere științifică este cunoașterea cauzelor pe care o numește episteme; epistema, în sens metafizic, reprezintă un corp organizat de cunoștințe raționale, formată din praktike
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în opoziție cu praktike și cu poietike. La Platon, eidos și episteme sunt "solidare", episteme, adevărata cunoștere a Formelor, este înnăscută, nu poate fi dobândită prin simțuri.2 Pentru Aristotel, adevărata cunoaștere științifică este cunoașterea cauzelor pe care o numește episteme; epistema, în sens metafizic, reprezintă un corp organizat de cunoștințe raționale, formată din praktike (praxis), poietike (techne) și theoretike (theora).3 Michel Foucault 4 a definit epistema ca "viziune asupra lumii", "o structură mentală", "un ansamblu de relații care fac
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
2 Pentru Aristotel, adevărata cunoaștere științifică este cunoașterea cauzelor pe care o numește episteme; epistema, în sens metafizic, reprezintă un corp organizat de cunoștințe raționale, formată din praktike (praxis), poietike (techne) și theoretike (theora).3 Michel Foucault 4 a definit epistema ca "viziune asupra lumii", "o structură mentală", "un ansamblu de relații care fac posibilă legătura dintre practici discursive diferite, dintr-un anumit timp istoric". Ca structură deschisă, spațiul poetic se dezvăluie inferențial, mărcile semantice definind înlănțuirea internă a virtualităților de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
are rolul de a pune în act matricea semantică a textului, descătușând instanțele poetice de statismul semnificațiilor. Dinamica instanțelor poetice construiește interdependența textualitate/metatextualitate, generând spațiul discursiv ca manifestare continuă și sincronică a țesăturii semantice. În ceea ce ne privește, considerăm "epistema" ca structură de semnificații textuale și metatextuale, punerea în act, procesualitatea, fiind posibilă printr-un discurs integral, polifonic, în care circumstanțele textuale acționează ca instanțe discursive. Relaționarea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
act, procesualitatea, fiind posibilă printr-un discurs integral, polifonic, în care circumstanțele textuale acționează ca instanțe discursive. Relaționarea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la nivelul pattern-ului discursiv, pe care îl vom numi epistemă. Epistema lingvistică a spațiului poetic reprezintă o structurare a relațiilor dintre codurile instanțelor discursive: cod ontologic, cod semantic 5, cod gnoseologic. Codul ontologic, specific conceptului de "imagème"6, conține semnificația primară, originară, a imaginii-arhetip, interiorizată, la nivelul discursului poetic, prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poema, poeta, poesia, poetiggiare, poetizzare, poetare; esp. Poetizar; engl. poem, poesy, poetry, poet, poetize.9 În greacă, poiéin, care înseamnă "a acționa", "acțiune", este una din cele zece kategoriai aristotelice; Aristotel face distincția între poiein, cu sensul de "producere" (poietiké episteme este știința productivă) și prattein, având sensul de bază " a acționa" (praktike episteme este știința practică). Procesul poiētiké, cu înțelesul de episteme, este știința productivă, artă, poetică, la Aristotel 10: "la nivelul ideii de a crea (poiein), în însuși actul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poetize.9 În greacă, poiéin, care înseamnă "a acționa", "acțiune", este una din cele zece kategoriai aristotelice; Aristotel face distincția între poiein, cu sensul de "producere" (poietiké episteme este știința productivă) și prattein, având sensul de bază " a acționa" (praktike episteme este știința practică). Procesul poiētiké, cu înțelesul de episteme, este știința productivă, artă, poetică, la Aristotel 10: "la nivelul ideii de a crea (poiein), în însuși actul creației (poiesis), arta enunță un mesaj de o formă organizată într-un produs
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
acțiune", este una din cele zece kategoriai aristotelice; Aristotel face distincția între poiein, cu sensul de "producere" (poietiké episteme este știința productivă) și prattein, având sensul de bază " a acționa" (praktike episteme este știința practică). Procesul poiētiké, cu înțelesul de episteme, este știința productivă, artă, poetică, la Aristotel 10: "la nivelul ideii de a crea (poiein), în însuși actul creației (poiesis), arta enunță un mesaj de o formă organizată într-un produs (poietón), având ca rezultat al acțiunii productive esența sa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
descinzând din a-temporal și înveșnicită de sorții creației, metafora este "a doua emisferă prin care se rotunjește destinul uman".55 Cele patru elemente apa, pământul, focul, aerul ca entități structurante ale discursului poetic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice, acționând ca universalii ontologice, și ca instanțe discursive. Astfel, paradigma poeticității poate fi reprezentată în felul următor: În cadrul discursului poetic, cele patru elemente generează matricea semantică a textului și dinamizează nucleul referențial intern. Structural, apa, pământul, focul, aerul își
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
focul, aerul. Discursul mitic este un discurs poetic resemantizat de structurile manifeste, spațio-temporale, ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca entități structurante ale discursului poetic, implicit ale discursului mitic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice considerând epistema o structură de semnificații textuale și metatextuale acționând ca universalii ontologice și ca instanțe discursive. Având rolul de a restabili echilibrul primordial dintre viața umană și viața cosmică, cele 4 elemente acționează, în permanență, unul asupra celuilalt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
en Europe, Au fil des saisons, Édition Bordas, 1994, pp. 134-135. 451 Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Ed. cit., p. 21. 452 v. Nicolae Cojocaru, Op. cit., p. 67. 1 Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, Editura Humanitas, București, 1993, v. episteme, pp. 92-94. 2 Ibidem, pp. 92-93. 3 Ibidem, pp. 93-94. 4 Michel Foucault, L`archeologie du savoir, Édition Gallimard, Paris, 1969, p. 250, "L`épistème c`est quelque chose comme une vision du monde, une tranche d`histoire commune à
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al totalitarismului, radicalismul agresiv ia locul relativismului, contrazicând în aparență logica internă a matriței. Ca și în epocile precedente, ideea de literatură face joc dublu pe cele două planuri principale de referință: specificul și heteronomia. Sub presiunile contextuale enorme ale epistemei contemporane, polarizarea opune formalismul agresiv de o parte, ideologizarea ofensivă de cealaltă. Din motive explicabile, teoreticianul se ocupă cu predilecție de polul heteronom. Înstrăinarea totală a literaturii de menirea ei - în special în versiunea doctrinară autointitulată estetică marxistă - fusese anterior
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
minciunii le îngăduie. Avem posibilitatea de a defini printr-un grup de verbe cu conotații mai mult sau mai puțin apropiate, următoarele domenii în care minciuna se poate manifesta: • ontologic: a iluziona, a plăsmui, a modela, a obtura, a obnubila; • (epistemo)logic: a minți, a falsifica, a neadeveri, a greși, a substitui, a voala etc.; • axiologic: moral: a păcătui, a trișa, a păcăli, a amăgi, a acoperi; estetic: a născoci, a imagina, a pastișa, a fabula; juridic: a înșela, a sustrage
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
obiectivat direct prin simțuri, altele presupun procedee și instrumente speciale medicale sau/și tehnologice (cum ar fi, de exemplu, "detectorul de minciuni"). O analiză mai subtilă o presupune analiza semnelor relaționale (respectiv a semnificațiilor lor), printre care se numără semnele: (epistemo)logice (invaliditate, incoerență, absența veridicității etc., în consens cu criteriile deja formulate), psiho-afective (tensiune sufletească, stres etc.), sociologice (degradare a relațiilor sociale, izolare) etc. Avînd în vedere multitudinea de semne pe care minciuna le generează cu mai mult sau mai
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din recapitularea metodologică ce urmează: • Emitentul minciunii (CINE?), vizînd: trăsăturile de personalitate ale mincinoșilor; matricea combinațiilor posibile, generate de factorii de personalitate, factorii bio-psiho-sociali, factorii geo-cosmici; • Natura și conținutul mesajului mincinos (CE?), descriind: domeniile generale de manifestare a minciunii: ontologic, (epistemo)logic, axiologic, praxiologic; formele de exprimare a minciunii; • Semnificarea mincinoasă (CUM?), urmărind: tipurile de codare specifice discursului sistematizat (magico-ritualic, mitic, inițiatic, religios, filosofic, artistic, științific, ideologic etc.) și discursului comun (interacțiune simbolică cotidiană); funcțiile limbajului semnificator; mijloacele de manipulare a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
revin la precizarea că înțeleg conceptul de ideologie, la modul general, într-un sens pozitiv. Ca figură centrală a imaginarului social prezent în orice societate, ideologia contribuie atât la "aranjamentul" socio-politic al cadrului societal, cât și, implicit, la instituirea unor episteme în contextul cărora se manifestă formele de cunoaștere ale unei epoci. Pe de altă parte, schimbarea socială, ca efect al evoluției cunoașterii influențează, la rândul său, evoluția ideologică a societății. În acest cadru, un aspect important îmi pare a fi
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]