1,648 matches
-
bord. Sângele se amesteca pe scaune cu sperma uscată, marcându-mi mâinile cu puncte negre de fiecare dată când învârteam volanul. Fața lui era mai albă decât o văzusem vreodată și se mișca prin interiorul mașinii în răbufniri de nervozitate epuizată, ca un animal neliniștit. Această hiperiritare îmi aducea aminte de propria-mi convalescență îndelungată care fusese rezultatul unei urâte supradoze de acid lisergic în urmă cu câțiva ani, când luni în șir avusesem impresia că mi se deschisese momentan în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de metri. O profundă senzație de calm îmi domina corpul, un calm izvorât în parte din iubirea mea pentru Vaughan și în parte de sentimentele mele de tandrețe față de pavilionul de metal în care ne aflam. Când se trezi, Vaughan, epuizat și încă pe jumătate adormit, își sprijini de mine corpul gol. Avea fața palidă și ochii îmi explorau contururile brațelor și pieptului. Ne arătam unul altuia rănile, expunându-ne cicatricele de pe piepturi și mâini locurilor ademenitoare și periculoase din interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
la fel ca întregul habitaclu al mașinii, erau acoperite de insecte. Volanul și tabloul de bord forfoteau, înțesate de hoarda aceea retiniană. Ignorând mâna ridicată a lui Vaughan, am deschis portiera șoferului. Vaughan încercă să mă oprească. Își ținea fața epuizată ridicată într-un gest prevenitor, un rictus de alarmă și îngrijorare, temător parcă de ce aș putea găsi afară. Am coborât, alungând mecanic acei corpusculi ai iritației optice de pe mâini și brațe. Intrasem într-o lume abandonată. Pietrele de pe suprafața străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cațără pe-un munte, nu există nici un motiv rațional pentru a se cățăra așa sus, și pentru unii oameni e-o nebunie prostească, o aventură prost înțeleasă, o greșeală. O cățărătoare - poate c-o să moară de foame și de frig, epuizată și chinuindu-se zile în șir, și se cațără până în vârf. Și poate că asta o schimbă, dar tot ce are ca s-o arate e povestea ei. Dar eu, zice Brandy, încă în ușa băii, încă uitându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
clipă când se trezea, după o dimineață agitată, în care trebuise să doarmă rostogolindu-se de colo colo pe puntea de la prova, până când, odată cu zorii, se retrăgea iarăși să se culce, cu ochii roșii de la privitul stelelor. Deseori se simțea epuizat, dar n-ar fi schimbat această aventură nici pentru zece ani de viață monotona în Bora Bora. Să simtă noaptea vântul în față și să vadă cum ascuțitele prove gemene lasă o urmă fosforescenta în apele întunecoase ale oceanului, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o refuze. Dar bucata aceea de fier, garnisită cu două roți și o șa ochioasă, i se părea cel mai teribil obiect pe care îl văzuse până atunci. Privi, prin geam, efortul chinuit al celorlalți. Distracția dură până în seară când, epuizați, intrară în casă. Luana se furișă afară și o zbughi pe poartă. Așteptă în colțul străzii întoarcerea mamei. Trecuse bine de ora zece când o zări ivindu-se în depărtare. O luă la goană spre ea și femeia încremeni văzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
puterea lor. Unele "sărituri" eșuau, fetele se rostogoleau peste spătarul băncii și se adunau de jos zăpăcite, cu ochii scăldați în lacrimi. Ema le penaliza cu note usturătoare. Ea tăia în carne vie, la adăpostul mesei de arbitru. În final, epuizate și dezmembrate, fetele așteptau verdictul. Singura care n-ar fi trebuit să-și facă probleme era, firește, Doinița, învățată cu astfel de cascadorii, dar Luana nu-i lăsa nici o portiță de scăpare. Făcea așa un tărăboi, se lua de gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
casa. Se certau de la bani, de la mâncare, din pricina copilului sau a apei lăsate să curgă în neștire la robinet, se războiau până și pentru cel mai mic boboc de floare ieșit peste noapte în ghiveciul din bucătărie. Luana îi găsea epuizați. Fericită că avea unde să iasă, dornică să învețe cât mai mult, ea trecu dintr-un curs în altul fiind mai mereu absentă la reprezentațiile de acasă. Seara, în așternut, mustrările și reclamațiile bărbatului ei rămâneau fără rezonanță. Ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vârful deasupra chiuvetei, le scutura picătură cu picătură în lingură sau, alteori, când îi lipsea răbdarea, sugea direct din fiolă licoarea amară ca fierea ce-i oferea amăgirea unei liniștiri de mică durată. De obicei adormea cu fruntea pe birou, epuizată, cu simțurile răvășite, după un timp se trezea buimăcită, răsfoia cărțile și se pornea să citească, lacom, repede, cu ochii mijiți de efort, până când simțea zvâcnetul, își încorda palmele pe brațul fotoliului, zgâlțâia din picioare, apoi durerea exploda ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu fir, amănunte neesențiale și să formeze un întreg perfect logic, să descopere apoi partea secretă a existenței cuiva, surprinzând prin acuitate și precizie pe cei învinși. Seara se întâlnea de obicei în bucătărie cu Ovidiu și Carmina, fata părea epuizată după acel turnir de vizite pe care Ovidiu îl găsea necesar, pe chipul ei stăruia mai mereu umbra unei ezitări, a unei amărăciuni, pentru o fracțiune de secundă Sidonia se temea ca fata să nu fi descoperit deja bluful, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
coboară cu greu împingând, strecurându-se cu violență printre oameni, la aprozar sunt struguri negri, dar ea nu mai are timp să aștepte, pornește ca un bolid către blocul ei. Pe scări, între etaje își mai trage sufletul, se sprijină epuizată de balustradă. Sunt nebună, își zise în timp ce introduce cheia în broască, sunt nebună de legat. Se odihnește sprijinită de perete, în hol poșeta îi alunecă din mână, își leapădă pantofii, mai face câțiva pași și se prăbușește în fotoliu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
căsătorise cu o lună în urmă. Așteptase exact termenul legal după ce se terminase divorțul, nu mai auzise nimic despre el, despre Sidonia sau Trofin. Nu prea știa nici ce anume trebuia să facă. Nu se mai simțea rănită ci doar epuizată. Îi spuse bărbatului să oprească, ajunsese, deschise în dreptul ei portiera. Mulțumesc, la revedere, rosti. La revedere, la revedere, îi răspunse bărbatul, nu luă nici mâinile de pe volan, nici un gest, nici un îndemn, nici o altă vorbă... Trânti în urma ei portiera. Era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un loc umbros, răcoros și mă așez direct în soare, îmi pun apă în păr, pe față, mintea mi-e amorțită, ochii probabil că sunt umflați dar nu se văd de sub ochelari, mi-e foarte greu să mai gândesc, sunt epuizată, mă uit, lumea se uită la noi, semănăm, gândesc, și el așa frumos probabil că toate zic norocoasa. Toni, tu ești un om pozitiv, spune Cezar mergând, aha! Am avut și eu unele momente, dar... sunt un om solar, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
Cum să-i smulgă rochia asta Îmbrăcată parcă pe ascuns pentru o sărbătoare ea Însăși clandestină? Când, Într-un târziu, ajunse la concluzia nefiresc de simplă că lucrul cel mai Înțelept era să o accepte așa cum era, se simți sfârșit, epuizat. Din nou a lui! Dar nu ca obiect de colecție, ci ca parte a propriei sale ființe. Trăia bucuria cu care, trezindu-te dintr-un coșmar și pipăindu-ți mâna pe care o credeai pierdută, Îți spui: Sunt Întreg! 6
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
picioare din căruciorul împins de guru și s-a năpustit cu toată furia asupra lui Jorge spre a-l putea atinge. Bolnavul, exasperat, își lua ultima șansă după atâtea încercări ratate în care cutreierase pe aleile grădinii, cu un guru epuizat, gâfâind tot mai resemnat în ceafa lui. Odată ridicat în picioare, a început să alerge după el spre propria lui stupefacție, însă, fără nicio șansă de a-l prinde, pentru că Jorge era în una din acele sesiuni somnambulice în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
englez Wellington din 13 iunie 1815, ca urmare a neconcordanței timpului minutul se dilatase pentru englezi și se contractase pentru adversari -, la fel și doctorul Talancă fusese învins de teleconferință. Când, după 28 de ore de convorbiri înfocate, bietul ministru epuizat avea să se refacă timp de 6 luni într-un sărman bungalow din Insulele Canare, deja plăpumăreasa dispăruse. Bolnavă de veșnicie, plăpumăreasa muri prin implozie, devenind o gaură neagră septică. "Cum, a murit?!" se miră întrebând doctorul. Asistentele, bucătăresele, femeile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
iubești, pentru că eu nu am iubit pe nimeni, dar de când Mioara te desenează a început să îmi placă ideea de iubire, apoi mi-am zis: ce-ar fi dacă mi-aș dărui și sufletul, nu numai trupul, trupul acesta obosit, epuizat, ruginit? Da, cu siguranță e autoflagelare, mă denigrez pentru a crea negarea negației, eu sunt femeia visurilor tale, izvorul plăcerilor, satisfacerea dorințelor, mamă și amantă, prietenă și iubită și, în cele din urmă, soție definitivă, summum-ul tuturor femeilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
invit / În pașii valsului celebru, în șoaptă te-ai destăinuit.“ În mod curios, pe ultima copertă a cărții, Dan Cojocaru, recomandându-l pe Ilie Marinescu cititorilor, pretinde că acesta a găsit ceva nou de spus despre iubire, deși subiectul părea epuizat. Ceva nou?! Nimic nu este nou în această carte: nici rimele, nici ritmul, nici figurile de stil, nici atmosfera, nici cugetările, nici grandilocvența, nici melodrama. Și atunci? Să luăm în considerare faptul că Dan Cojocaru este un prozator satiric, care
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
zestre... "Trei băieți are mama cine știe ce muieri rupte-n cur îmi vor fi nurori!" Neliniște, ispitire, nesomn. Visele încuiate se deosebeau între ele prin ordinea evadărilor: vise roșcate, vise blonde, vise brunete... Se trezea de câteva ori pe noapte: transpirat, epuizat, dezamăgit. Semne printre cearșafuri. Vise colorate, vise lucioase, vise slobode, vise netede, vise umede, vise inerte, vise dumnezeiești... "Anatema de o mie de ori vă zic vouă" strigătul lui Moise în pustie. Patima avea gust, avea miros, patima avea cântec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu mânuța lui dolofană, a arătat spre cerdac, murmurând ceva nedeslușit. Râzând, Maria a „tradus” vorbele copilului: ― „Am ajuns la casa noastră. Ce? Nu vă vine a crede? Uite cerdacul!”... În seara aceea, Gruia a simțit cu adevărat cât de epuizat este. S-a Întins În pat și În scurtă vreme, a adormit dus... ― Îi trudit, saracu’. O muncit atâta! Trebui’ să să hodineascî - și-a spus părerea mama Maranda... ― Așa-i, fata moșului. Îi pisti măsurî di vlăguit - a Încuviințat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ca smoala frânează rotația discului care se pierde în obscuritate scoțând un mic scrâșnet ca un țipăt de pasăre speriată. Intr-o tăcere de moarte, Dora străbate cu greu o pasarelă inundată de valuri vâscoase pentru a adăsta în sfârșit, epuizată, pe un țărm necunoscut. După un timp indefinit, se regăsește într-un univers straniu, în care se simte ca și debarasată de suferințele nevolnice ale corpului ei fizic. Universul în care se găsește nu este nici sumbru, nici înfricoșător. Irizații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să intrăm la cafe-bar să bem ceva și vă povestesc. Au intrat, s-au așezat la masă, au făcut comanda. —Spune-ne cum a fost, erau nerăbdători logodnicii. — Ieșisem dintr-o operație care mi-a dat mult de lucru. Transpirat, epuizat, m-am dus în cabinet să mă relaxez puțin. Numai ce apare Georgeta să mă tocăne cu toate prostiile ei. — Of!și fata asta se ține scai de tine, adaugă Leontina. Chiar că-i nesimțită, degeaba-i doctoriță. —Eu eram
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
își dădea silința să meargă mai departe. Se trezea devreme, nu lenevea, în timpul zilei trudea din greu, seara stătea tot aplecată asupra icoanelor, cu pensule și vopsele, silindu-se să se concentreze pe munca migăloasă de restaurare, până când se simțea epuizată fizic. Căci dacă în timpul zilei munca migăloasă reușea să o absoarbă și să o mai abată de la suferința ei, nopțile erau un iad. Deși nu rămăsese niciodată peste noapte la Bart, ajungea să pună capul pe pernă și toate amintirile
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
mea, totdeauna, răsplata a fost mică, cetatea fiind săracă. Împrejur, pământul e roșiatic și unsuros, o câmpie puțin roditoare. La orizont, spre miazănoapte, dacă ai privirea bună, zărești cealaltă cetate, la fel de săracă, dar la fel de orgolioasă. Până la urmă, una din cetăți, epuizată, va dispărea. Nu este însă exclus ca - din cauza tot mai deselor războaie - celelalte trei cetăți, mai mari și mai puternice, sătule de atâta vacarm, să caute să instaureze o pace definitivă în zonă. Adică să distrugă cetățile noastre. Zic „cetățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
să-și astâmpere o foame fără de margini. Locuitorii le zdrobeau prin curți și pe străzi, călcându-le sau izbindu-le cu târnurile, cu ce găseau, neîndurători. Parcă oarbe, insectele pătrundeau și în case; picau în fântâni și în troaca porcilor epuizate, flămânde ori, poate, prea sătule. Trei zile a ținut povestea cu lăcustele; lăsând în urmă milioane de morți și de răniți, invadatorul, împins de un resort nevăzut, a pornit, umbrind pământul, spre altă zare. Data următoare, orologiul a bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]