417 matches
-
de pildă, un protopop din Soroca (Moldova) se plângea de aceste „obiceiuri ci au jâdovii la sărbăto rile lor” : „[Jâdovii] au obicei de găsesc din neamul creștinesc oameni din cei bețâvi di le slujesc În zioa Paștilor și la toate eresurile [= sărbătorile] ci au Împotriva legii creștinești” <endnote id="(814, p. 31)"/>. Alteori, când nu puteau rezolva problema prin angajarea unui șabăs-goi, unii birjari mai puțin habotnici cedau pentru un preț bun și Încălcau interdicția : „Opt ruble, prețul cu care ne-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
beția și porcia rușilor,/ tăria și prostia sârbilor <endnote id=" (vezi 327)"/>,/ dăscălia și minciuna râmlenilor,/ scârnăvia nemților,/ râia și gubăvia sașilor,/ norocirea grecilor la bani,/ mândria leșilor <endnote id=" (vezi 605)"/>,/ frumusețea cerchezilor,/ pohvala [= lăudăroșenia] moldovenilor,/ zavistia [= invidia] rumânilor,/ eresul armenilor,/ bogăția ovreilor,/ sărăcia și goliciunea țiganilor” <endnote id="(20, p. 299)"/>. Am transcris În totalitate acest text din 1705 pentru că este un bun exemplu de imagologie, conținând nu numai hetero-imagini, dar și auto- imagini, În caz că originea textului este românească
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
credințe populare românești (destul de confuze) susțin că solomonarii care intră În „școala de solomonărie” ies cu unul mai puțin. „Dintre ei, unul totdeauna piere acolo” ; acesta „dispare”, pentru că „Îl duce duhul cel necurat” <endnote id=" (35, p. 145)"/>. Astfel de eresuri au fost comutate și pe seama evreilor, asociindu-se (sau identificându-se) „jidovii” cu „solomonarii”, „sinagoga” (adesea numită În idiș shul = „școală” ; <endnote id="vezi 628"/>) cu „școala solomonarilor”, iar „sărbătoarea colibelor” (Sukot) cu „sărbătoarea cuștilor”. Lipsa de claritate a acestor
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
au fost comutate și pe seama evreilor, asociindu-se (sau identificându-se) „jidovii” cu „solomonarii”, „sinagoga” (adesea numită În idiș shul = „școală” ; <endnote id="vezi 628"/>) cu „școala solomonarilor”, iar „sărbătoarea colibelor” (Sukot) cu „sărbătoarea cuștilor”. Lipsa de claritate a acestor eresuri nu numai că nu a dispărut, dar chiar s-a accentuat odată cu comutarea de care aminteam. Pare a fi vorba de un straniu sacrificiu uman, real sau imaginar, legat de puterea magică asupra fenomenelor meteorologice. Sugestii similare au supraviețuit degradate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Yom Kippur), ca pedeapsă pentru toate păcatele comise de comunitatea evreiască În acel an <endnote id="(70, pp. 125-127)"/>. Par să existe unele confuzii cu „Sărbă toarea colibelor” (Sukot), dar de data aceasta nu sunt atestate legă turi Între aceste eresuri și fenomenele meteorolo gice <endnote id=" (127, p. 93)"/>. 4. Legenda jidovului rătăcitor În Europa Centrală și de Vest Motivul evanghelic „Patimile lui Isus” a generat În folclorul european legenda „evreului rătăcitor”, care are - pe scurt - următorul conținut : când Isus
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
bun afacerist <endnote id="(230, pp. 56-57)"/>. În acest caz acționa explicația nr. 2, de mai sus, bazată pe stereotipul comentat și el mai sus. Probabil datorită influenței exercitate de folclorul magic al rutenilor și huțulilor din nordul Moldovei, acest eres a fost preluat și de țăranii moldoveni. În această situație Însă, condiția ca „primul oaspete” să fie de bun augur nu mai era ca el să fie neapărat evreu (deci bogat sau norocos, conform stereotipului), ci să fie, pur și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Noi, oamenii, am fi urmat după ei. Cu toate că este vorba de o populație mitică, adesea țăranii fac confuzie Între „jidovi” (evreii legendari) și „jidani” (evreii reali), punând pe seama primilor viciile atribuite ultimilor (cum este „legea spurcată”). „Poporul crede - sună un eres românesc - că noi nu ne tragem din jidani [sic ! ] ; noi suntem făcuți de al doilea [= a doua oară], că jidovii au fost o lege spurcată și noi suntem lege curată” <endnote id="(162, p. 209)"/>. După alte credințe folclorice, „jidovii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a doua oară], că jidovii au fost o lege spurcată și noi suntem lege curată” <endnote id="(162, p. 209)"/>. După alte credințe folclorice, „jidovii” ar fi evreii de dinainte de Cristos, acuzați de deicid. Mircea Eliade a preluat astfel de eresuri din mitologia populară și le-a inclus În mitologia sa literară. În nuvela fantastică Pe strada Mântuleasa (scrisă În 1955), Oana „nu este făptură de-a lui Dumnezeu”, ci o „fată de jidovi”, „sămânță de uriaș”, o „namilă de femeie
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Ioan cel Nou. Tot cam atunci, din porunca aceluiași domnitor, monahul Grigore Țamblac, „prezbiterul marii biserici a Moldovlahiei”, redacta În limba slavonă Mucenicia Sfântului Ioan cel Nou. Iată-i pe scurt legenda : din cauza uneltirilor unui căpitan de corabie - catolic („de eres latin”) și probabil genovez („frânc”) -, negustorul creștin-ortodox Ioan din Trapezunt intră În conflict religios cu mai- marele Cetății Albe (vreun urmaș al hanului tătar Nogai, ucis În 1299). Acesta Îl provoacă la o dispută teologică publică, cerându-i lui Ioan
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
istorie, atunci ar fi știut că acuzația de omor ritual fusese folosită pentru prima dată În istorie de către romani Împotriva creștinilor” <endnote id="(43, p. 54)"/>. Acest gen de istorii - extrem de impresionante pentru creștini - au devenit În cele din urmă eresuri folclorice. Memoria colectivă a păstrat neschimbate, până În zilele noastre, nu doar motivația rituală a infanticidului, dar și unele „detalii tehnice” (butoiul cu cuie, de exemplu) <endnote id="(vezi nota 313)"/>. „De sărbătorile jidovești - sună o credință populară tot din nordul
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
templele cu sânge străin” (Ovidiu, Metamorfoze, IX). Tot aici ar trebui rememorat și ritualul de decapitare a străinilor la sfârșitul secerișului, practicat de legendarul Lityerses, În Frigia. Simulacre ale acestui din urmă ritual au supraviețuit În Europa, ca practici și eresuri populare, până În pragul secolului XX <endnote id="(90, III, pp. 274 ș.u.)"/>. Desigur, practici de xenocid au putut să supraviețuiască anume În societățile cu mentalitate arhaică și tradițională, În unele enclave etnoculturale izolate. Mihail Șolohov, de pildă, Își Începe
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
36, p. 151)"/>. S-ar putea să existe o legătură Între descântecele prezentate mai sus și credința populară conform căreia, dacă nu plouă de „sărbătorile jidovești”, câte un evreu din fiecare târg „trebuie să crape” <endnote id="(36, p. 113)"/>. Eresuri similare se regăsesc În Bucovina și În Moldova : „Se crede că, [atunci] când intră jidovii În Sărbătoarea cuștilor, va ploua” sau „Când plouă, din fiecare sinagogă trebuie să moară un individ [evreu]” <endnote id="(137, p. 274)"/>. Evident, este vorba
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Învrăjbitor al lumii, București, 1914, pp. 39 ș.u. 55. Petru Rezuș, Dochița Împărătița, Editura Minerva, București, 1972, pp. 172-180, și I.-A. Candrea, „Preminte Solomon”, În Cercetări folklorice, vol. I, București, 1947, pp. 91-106. 56. Adrian Fochi, Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densușianu, Editura Minerva, București, 1976. 57. N. Densușianu, Dacia preistorică, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 133-140. 58. Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei, București, 1985, p. 427. 59
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
o forță irezistibilă către viitorul spre care stă cu spatele, în vreme ce în fața sa mormanul de dărâmături crește necontenit, până la cer. Această furtună noi o numim progres." V Adenda 1. "Stinsul" un pretext după Ioana Em. Petrescu (cecitatea sacră, ochii malefici, eresul din ochii iubitei) "Viziunea orbitoare întunecă vederea", spune într-un loc Ioana Em. Petrescu (Eminescu și mutațiile poeziei românești p. 12) deschizând breșa acelei dihotomii, de-acum atotcuprinzătoare pentru înțelegerea eminesciană: privire viziune. Din multiple conotații ale acestui topos orfic
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
lângă harfa lui zdrobită cu "ochiu-ntunecos" pe care și-1 întoarce "și-1 aruncă aiurind"; în proiectul teatral Petru Rareș Mira spune: "Privește-mă! Privește! Ochiu-mi îngrozitor / seamănă cu privirea îngerului omor". Aceste semne ale "ochilor tulburi", "ochii plini d'eres" crează o atmosferă grea, apăsătoare. Adus parcă din recuzita alchimiștilor, plumbul pare a exprima cel mai bine alcătuirea apelor ochiului: "mare moartă / cu-ape de plumb". El are luciul gheții și al morții din imaginile cunoscute: "Și te privesc nepăsător
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
ars" eminescian este parcurgerea unui ciclu complet. O nouă naștere poate să înceapă, un nou "dialog cu invizibilul". Sub cenușa acestor ochi palpită jarul absolutului: căci, spune Heidegger, "ceea ce este astfel sfâșiat, prin sfâșierea sa, este deschis invaziei absolutului". 4. "Eresul" din ochii iubirii. Dacă pentru un pictor (precum Cezanne) e important "când vederea devine gest", pentru Eminescu este important ca "vederea" să devină gând. Ochiul său nu "fotografiază"/surprinde liniile trupului, cât surprinde în evoluție, în timp caracterul femeii. De la
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
POPULI" • GALBENUL ASFINȚITULUI • SARMISEGETUZA "UN VIS DE PIATRĂ...") 59 IV. "PUSTIU E ÎN DOME ȘI ZEII SUNT MORȚI" 99 (PULBEREA COLBUL PLEAVA • PUSTIUL • NIMICUL) 99 V. ADENDA 125 1. "STINSUL" UN PRETEXT DUPĂ IOANA EM. PETRESCU (CECITATEA SACRĂ, OCHII MALEFICI, ERESUL DIN OCHII IUBITEI) 127 2. DOUĂ MOTIVE: "CĂRȚILE VECHI" LA EMINESCU ȘI "BIBLIOTECA" LA BORGES 137 3. SCRIITORII SĂTMĂRENI ȘI MIHAI EMINESCU 147 Un liant între Sătmar și M. Eminescu: Ioan Slavici 149 A. Scriitori sătmăreni (poeți) ale căror versuri
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
cincizeci de ani, vicleimul ca și steaua erau încă la multă favoare. Tradiția spunea că oricărei case care va primi vicleimul îi va merge bine, că oricărei case care respinge steaua îi va merge rău. Se-nțelege că acestea erau eresuri bine întreținute de cei interesați, dar care aveau credincioși în oamenii de pe vremuri. Cu încetul, tradiția a pierdut înrâurirea și lucrul a degenerat. Când vicleimul era încă pur, oamenii vicleimului mare intrau în case, depuneau cutia care figura orașul Betleem
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
superstiție pot să nu se deosebească, de fapt, prin nimic; ceea ce contează este poziția celui care operează distincția. Iată cum glosează termenul superstiție I. Aurel Candrea în Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească“, publicat între anii 1926 și 1931: „credință deșartă, eres, teamă religioasă, neîntemeiată pe nimic, care inspiră omului acte și păreri împotriva bunului-simț și a judecății sănătoase“ (p. 1233). Dicționarul a fost redactat la scurt timp după apariția cărții lui Artur Gorovei. Din definiție putem deduce că superstiția era considerată
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
la forță), spiritele, componentă a registrului inferior al credințelor precreștine, dăinuie și în prezent "datorită perceperii unor fenomene prin intermediul superstițiilor cu care creaturile fantastice de pretutindeni au făcut casă bună."54 Acest palier al credințelor populare, al reprezentărilor, obiceiurilor și eresurilor, ireductibil și de neînlăturat, este vizibil și în prezent, iar ignorarea ori minimizarea sa denaturează iremediabil orice încercare de evaluare a culturii europene (și nu numai). Mitologia creștină nu este altceva decât filonul păgân european asimilat de către creștinism pentru a
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mitologii foarte bogate, viața vandanilor se desfășoară mereu simultan pe două planuri: în realitatea cenușie și în încântătoarele basme ce-i însoțesc fără încetare. Astfel, ei încearcă să-și explice fiecare eveniment trăit nemijlocit prin întâmplările similare din vechile lor eresuri. În Biblioteca Națională se găsesc mai multe culegeri de legende, unele în caligrafii străvechi, altele în graiuri pe cale de dispariție. Însă marea majoritate a vandanilor n-are nevoie de acele scrieri, consultate doar de specialiști. Marea majoritate a vandanilor cunosc
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
o necesară felix culpa, așa cum nu integrează căderea într-un argument în favoarea Întrupării. Mai curând, creștinismul tradițional ne oferă prolegomenele pentru o critică universală a istoriei. Nu este vorba de o critică unilaterală (deci antimodernistă), ci multilaterală (așadar panculturală), atacând eresurile oricărei epoci. Și spun creștinism tradițional întrucât orice altă formă de creștinism - mai ales cel „neinstituțional” - cade în eroarea protestantă a autodeterminării. Firește, nimeni nu poate pune hotar Duhului care suflă unde vrea (Ioan 3, 8). „Trebuie să învățăm să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Astfel de detalii senzoriale plasează lucrurile pe o axă a timpului veșnic. Ca în Mănăstirea din adânc, poem antologic, locurile sunt bântuite de duhuri diavolești și de puteri pângăritoare ale sacrului, iar fantezia liberă, tentată de bizantin, se nutrește din eresuri. Acolo unde altădată „clopote sunau, răsunau” de „clocotea și vuia cuprinsul”, acolo unde veneau „ologi în cârje, târgoveți în butci” - pretext de frescă feudală - „starețul roșu” bea vin din potirul făcător de miracole, sacrilegiu urmat de scufundarea mănăstirii în Ostrov
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
portrete fizice și morale burlești sau grotești, toate memorabile. La fel de pregnant se prezintă și figurile concepute în cheie sobră și învăluite de abur mitic și magic: pădurarul și copiii săi - vietăți sadoveniene și voiculesciene ale naturii sau descinse parcă din eresuri -, cum și unele animale vorbitoare fabuloase. Ironia incisivă, caricatura și umorul se văd astfel contrapunctate de un registru grav, stăruind adesea în perceperea, lirică și magică, a peisajului sălbatic și a existențelor arhaice. Ineditul personajelor și al scenelor e consolidat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
că e vorba despre poezii de dragoste, în care erosul este înțeles ca modalitate de a trăi plenar în armonie cu lumea, sau de elogii închinate eroilor neamului - Horea sau înfăptuitorii Unirii -, fie că evocă mitologia clasică ori datinile și eresurile autohtone, animismul păgân sau spiritualitatea creștină a lumii medievale, autorul se arată a fi un virtuoz al intertextualității, amator de emoții livrești. De multe ori el inserează în versurile proprii citate latinești sau parafrazează texte clasice. Ecourile din poezia antică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]