1,078 matches
-
1981: 168)63; (b) O devine S; (c) A ajunge într-o poziție periferică, fiind marcat printr-un caz oblic/prepozițional; A poate fi omis; d) construcția pasivă e marcată explicit (prin afixe verbale, perifrastic etc.). 5.2. Relația dintre ergativ și pasiv Comrie (1973: 251) analizează relația dintre ergativ și pasiv din punct de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ajunge într-o poziție periferică, fiind marcat printr-un caz oblic/prepozițional; A poate fi omis; d) construcția pasivă e marcată explicit (prin afixe verbale, perifrastic etc.). 5.2. Relația dintre ergativ și pasiv Comrie (1973: 251) analizează relația dintre ergativ și pasiv din punct de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
explicit (prin afixe verbale, perifrastic etc.). 5.2. Relația dintre ergativ și pasiv Comrie (1973: 251) analizează relația dintre ergativ și pasiv din punct de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
punct de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul intranzitiv și cu obiectul tranzitiv, nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu și georgiana); în limbile care au pasiv, agentul are aceeași marcă flexionară sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul intranzitiv și cu obiectul tranzitiv, nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu și georgiana); în limbile care au pasiv, agentul are aceeași marcă flexionară sau aceeași adpoziție ca instrumentul; ● limbile ergative tind să nu aibă pasiv diferit de ergativul activ (excepție: georgiana). Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
intranzitiv și cu obiectul tranzitiv, nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu și georgiana); în limbile care au pasiv, agentul are aceeași marcă flexionară sau aceeași adpoziție ca instrumentul; ● limbile ergative tind să nu aibă pasiv diferit de ergativul activ (excepție: georgiana). Prin urmare − arată Comrie (1973: 251−252) − se poate să fie adevărat că, în unele limbi, construcția ergativă s-a dezvoltat din construcția pasivă, mai precis, că ergativul provine
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu și georgiana); în limbile care au pasiv, agentul are aceeași marcă flexionară sau aceeași adpoziție ca instrumentul; ● limbile ergative tind să nu aibă pasiv diferit de ergativul activ (excepție: georgiana). Prin urmare − arată Comrie (1973: 251−252) − se poate să fie adevărat că, în unele limbi, construcția ergativă s-a dezvoltat din construcția pasivă, mai precis, că ergativul provine dintr-un pasiv gramaticalizat, devenit obligatoriu (schimbare care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile ergative tind să nu aibă pasiv diferit de ergativul activ (excepție: georgiana). Prin urmare − arată Comrie (1973: 251−252) − se poate să fie adevărat că, în unele limbi, construcția ergativă s-a dezvoltat din construcția pasivă, mai precis, că ergativul provine dintr-un pasiv gramaticalizat, devenit obligatoriu (schimbare care poate să fi apărut independent în diverse limbi), dar acest lucru nu are relevanță sincronică. Creissels (1995: 260) susține că evoluția istorică de la pasiv la ergativ este explicabilă prin faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
construcția pasivă, mai precis, că ergativul provine dintr-un pasiv gramaticalizat, devenit obligatoriu (schimbare care poate să fi apărut independent în diverse limbi), dar acest lucru nu are relevanță sincronică. Creissels (1995: 260) susține că evoluția istorică de la pasiv la ergativ este explicabilă prin faptul că, în timp, complementul de agent al unei structuri pasive a căpătat caracteristicile sintactice ale unui subiect. Autorul subliniază faptul că în limbile din Asia Occidentală și din India se pare că acest tip de evoluție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din India se pare că acest tip de evoluție este o inovație destul de recentă. Folosind spre exemplificare limba kurdă, Van de Visser (2006: 188) observă că limbile pot pierde construcția activă în favoarea celei pasive, de unde rezultă apariția unui tipar morfologic ergativ. 5.3. Există pasiv și în limbile ergative? Răspunsul la această întrebare nu poate fi categoric, acesta depinzând în mare măsură de tipul de definiție adoptat și de limbile ergative avute în vedere. Palmer (2007 [1994]: 158) arată că, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
evoluție este o inovație destul de recentă. Folosind spre exemplificare limba kurdă, Van de Visser (2006: 188) observă că limbile pot pierde construcția activă în favoarea celei pasive, de unde rezultă apariția unui tipar morfologic ergativ. 5.3. Există pasiv și în limbile ergative? Răspunsul la această întrebare nu poate fi categoric, acesta depinzând în mare măsură de tipul de definiție adoptat și de limbile ergative avute în vedere. Palmer (2007 [1994]: 158) arată că, dacă pasivul este definit ca fiind promovarea unui termen
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
activă în favoarea celei pasive, de unde rezultă apariția unui tipar morfologic ergativ. 5.3. Există pasiv și în limbile ergative? Răspunsul la această întrebare nu poate fi categoric, acesta depinzând în mare măsură de tipul de definiție adoptat și de limbile ergative avute în vedere. Palmer (2007 [1994]: 158) arată că, dacă pasivul este definit ca fiind promovarea unui termen nonprimar la statutul sintactic de termen primar și marginalizarea termenului primar (originar), atunci unele sisteme ergative au pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de definiție adoptat și de limbile ergative avute în vedere. Palmer (2007 [1994]: 158) arată că, dacă pasivul este definit ca fiind promovarea unui termen nonprimar la statutul sintactic de termen primar și marginalizarea termenului primar (originar), atunci unele sisteme ergative au pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune, indirect, că pasivul și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este definit prin raportare la agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unele sisteme ergative au pasiv, numit antipasiv, ceea ce presupune, indirect, că pasivul și antipasivul sunt mecanisme complementare; dacă pasivul este definit prin raportare la agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului (foarte laxă) dată de Shibatani (1985)64: pasivul reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție, există pasiv în unele limbi ergative, de exemplu în eschimosă; dacă apar asemenea trăsături, limba are și caracteristici de tip acuzativ. Palmer
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
agent și pacient, reprezentând deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului (foarte laxă) dată de Shibatani (1985)64: pasivul reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție, există pasiv în unele limbi ergative, de exemplu în eschimosă; dacă apar asemenea trăsături, limba are și caracteristici de tip acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 172) derivă din ipoteza lui Shibatani următoarele caracteristici suplimentare ale pasivului: implică nemenținerea agentului, din motive legate de context; aduce un nonagent
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
2007 [1994]: 172) derivă din ipoteza lui Shibatani următoarele caracteristici suplimentare ale pasivului: implică nemenținerea agentului, din motive legate de context; aduce un nonagent în poziția subiectului, creează un pivot sintactic. Conform ipotezei lui Shibatani, explicația apariției pasivului în sistemele ergative ar fi faptul că pacientul nu poate fi promovat, pentru că este deja primar, dar agentul poate fi marginalizat din poziția de secundar în poziția de oblic. Deși, de obicei, pasivul apare în limbi acuzative, iar antipasivul, în limbi ergative, Dixon
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sistemele ergative ar fi faptul că pacientul nu poate fi promovat, pentru că este deja primar, dar agentul poate fi marginalizat din poziția de secundar în poziția de oblic. Deși, de obicei, pasivul apare în limbi acuzative, iar antipasivul, în limbi ergative, Dixon (1994: 149−152) înregistrează limbi preponderent ergative în care există, conform definiției adoptate de acest autor − nu la fel de laxă precum cea formulată de Shibatani −, atât pasiv, cât și antipasiv: kuku-yalanji, diyari, mam, eschimosă, dyirbal, quiché. Spreng (2000) observă că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
poate fi promovat, pentru că este deja primar, dar agentul poate fi marginalizat din poziția de secundar în poziția de oblic. Deși, de obicei, pasivul apare în limbi acuzative, iar antipasivul, în limbi ergative, Dixon (1994: 149−152) înregistrează limbi preponderent ergative în care există, conform definiției adoptate de acest autor − nu la fel de laxă precum cea formulată de Shibatani −, atât pasiv, cât și antipasiv: kuku-yalanji, diyari, mam, eschimosă, dyirbal, quiché. Spreng (2000) observă că pasivul a fost un subiect neglijat pentru limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în care există, conform definiției adoptate de acest autor − nu la fel de laxă precum cea formulată de Shibatani −, atât pasiv, cât și antipasiv: kuku-yalanji, diyari, mam, eschimosă, dyirbal, quiché. Spreng (2000) observă că pasivul a fost un subiect neglijat pentru limbile ergative, în care există, de obicei, un proces de detranzitivizare considerat ca fiind corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în aceeași limbă − inuktitut (o formă a eschimosei), limbă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care vorbitorii nu mai sunt conștienți pentru că această structură nu se opune uneia active, a făcut ca, în gramaticile tradiționale ale bascei toate structurile tranzitive să fie interpretate ca pasive, nominalul în absolutiv fiind considerat subiect sintactic, iar nominalul în ergativ, complement de agent. Începând din anii '70, această teorie a fost abandonată, acceptându-se ideea că basca este o limbă cu morfologie ergativă, dar cu sintaxă acuzativă. Există structuri pasive și antipasive, dar acestea nu se înscriu în opoziții sistematice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a fi două mecanisme sintactice complementare, care au rolul de a așeza un constituent (O, în cazul pasivului și A, în cazul antipasivului) în poziția pivotului sintactic: de obicei, pasivul îndeplinește acest rol în limbile acuzative, iar antipasivul, în limbile ergative. Polinsky (2005) și Laka (2006: 378) afirmă că antipasivul din limbile ergative reprezintă imaginea în oglindă a pasivului din limbile acuzative, însă interesul celor doi cercetători se concentrează pe aspecte diferite legate de cele două construcții: în cazul pasivului, argumentul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un constituent (O, în cazul pasivului și A, în cazul antipasivului) în poziția pivotului sintactic: de obicei, pasivul îndeplinește acest rol în limbile acuzative, iar antipasivul, în limbile ergative. Polinsky (2005) și Laka (2006: 378) afirmă că antipasivul din limbile ergative reprezintă imaginea în oglindă a pasivului din limbile acuzative, însă interesul celor doi cercetători se concentrează pe aspecte diferite legate de cele două construcții: în cazul pasivului, argumentul Agent este suprimat sau marginalizat, iar în cazul antipasivului, Pacientul este suprimat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
predicat cu două locuri, aflată în relație cu o construcție tranzitivă al cărei predicat este același item lexical; obiectul direct din construcția tranzitivă este fie suprimat, rămânând implicit, fie realizat ca un complement oblic (Polinsky 2005); ● prin antipasiv, argumentul în ergativ (Agent) este promovat în poziția absolutivului (Pacient)67; Pacientul în absolutiv poate fi retrogradat la statutul de Beneficiar, Locativ, Instrument; antipasivul indică o tranzitivitate redusă; Pacientul este mai puțin afectat (Palmer 2007 [1994]: 19, 35); ● antipasivizarea reprezintă marginalizarea obiectului direct
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]