590 matches
-
de drepturi și obligații pe care nici un cititor, nici eu, nici Cioran, nu le putem îmbrățișa fără surprindere sau oroare"? Continuă Savater: "Cioran nu-l iubește pe om, nu-l măgulește și nici nu-l reconfortează, dar nici nu se erijează în judecător al semenilor săi de pe o poziție de forță sau de automulțumire: nu se preferă celorlalți"62. În ciuda faptului că, pentru Cioran, "paradisul este absența omului", să nu uităm că Cioran recunoaște a fi ajutat pe mulți oameni, i-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
hipo- și hipertextului. Din prisma actualității cel puțin, Antichitatea greco-latină pare dominată de un paradox: corpusurile teoretice care conțin evidente încercări de definire, note sumare sau excursuri enumerative cu privire la parodie fac referire, în suficient de multe cazuri încât să se erijeze într-o cvasi-regulă, fie la opere astăzi în întregime sau parțial pierdute, fie la autori despre care documentaristica literară nu comunică prea multe. Dispariția, de-a lungul timpului, a celor dintâi parodii menționate de Aristotel în Poetica, care nu au
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ar fi cine s-ar apuca să amestece toate soiurile acestea de versuri, ca Hairemon"103. Acel nelalocul lui atât de condamnat de Aristotel, care desemna de fapt spargerea ordinii instituite, de-clișeizarea, a provocat aprige dispute atunci când s-a erijat în modalitatea capitală de compoziție a unor scrieri precum Apokolokyntosis, în care Seneca îi alătură metrului eroic, epopeic, substanța unei ridiculizări semantice fără precedent. Iată confirmate aici spusele de mai târziu ale abatelui Sallier, care sesizase că fiecare epopee conține
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
limbajul. Privind lucrurile la adevărata lor amploare, ne vedem nevoiți să concluzionăm că descoperirea acelei contre-partie comico-parodice a fiecărui tip de discurs în parte și, la un macronivel, a înseși formulei epice în al cărei reprezentant Lucius Annaeus Seneca se erijează cu brio face parte din modul roman de înțelegere a lumii, prin prisma căruia "tot ce era serios trebuia să aibă și avea dublura sa comico-parodică. Așa cum în Saturnalii măscăriciul îl dubla pe rege, sclavul pe stăpân, tot așa în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a cărei apariție fusese posibilă mulțumită farmecelor vrăjitorului Merlin, aflat la mare preț în literatura cavalerească, cel puțin în privința motivației unei largi sfere de fenomene miraculoase. De fapt, introducerea acestei instanțe cu puteri magice juca aici rolul de a o erija într-o continuare a romanelor cavalerești din ciclul breton, care se bucuraseră, în secolul al XII-lea, de autoritatea lui Chrétien de Troyes și își păstraseră avantajul de a fi citite cu interes și în versiunile în proză; prin urmare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
imaginea negativă, precum cea a demonicului). Numeroasele modele de conducători, de întemeietori sanctificați, de monarhi constructori, dar și "oglinzile principilor" și întreaga exemplaritate prescrisă de "literaturile" medievale (de orice tip ar fi ele) atestă obsesia puterii creștine de a se erija în singurul și cel mai îndreptățit agent al împlinirii destinului umanității, printr-o guvernare perfectă, într-un stat perfect. Relația dintre arta de a conduce "cetatea"−stat - politeía - și justiție se reflectă întru totul în imaginarul medieval, în
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în care un număr cât mai mare de cetățeni desemnează un același lucru ca „aparținându-mi” și „neaparținându-mi” [...]. El visează să imprime societății un mers în marșarier și să creeze condiții în care capitalul nu se va mai putea erija în forță conducătoare și nici nu-i va mai putea supune pe „cei mai buni” puterii sale” conform celor susținute de numeroși autori comuniști, punctul în jurul căruia pivotează totul ar consta în recunoașterea unei opoziții ireductibile între bogăție și sărăcie
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
zeci de oameni înarmați, el încearcă să ocupe cazarma-fortăreață La Moncado, de la Santiago, pe 26 iulie 1953. Eșecul operațiunii militare duce la moartea și la torturarea a circa șaizeci de atacanți, dar Castro scapă cu viață. în timpul procesului, el se erijează în procuror al regimului pe care-l acuză de ilegalitate și de barbarie, și anunță un viitor de reforme sociale și de restabilire a vieții democratice. Fraza finală a rechizitoriului său va servi ca titlu al broșurii-program Istoria mă va
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
dubla dimensiune sociologică și mesianică, a clasei muncitoare. Prin victoria lor, în 1917, bolșevicii* au încercat - cu un succes sigur - să-și fundamenteze legitimitatea pe dublul fapt de a vorbi și a acționa în numele clasei muncitoare și de a o erija apoi ca obiect al religiei* politice. Acolo unde comuniștii nu sunt la putere, această funcție tribunițiană - de tribun al plebei - facilitează un transfer de valori și de identitate între fracțiuni ale lumii muncitoare - formată în prima jumătate a secolului XX
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
au încercat de nenumărate ori în ultimii ani să aprindă vâlvătaia unui nou război”. Pentru a masca prăpastia dintre propagandă și realitate, limba de lemn recurge la practica dublului limbaj corespunzând unei duble gândiri: adevărul este stigmatizat neadevăr, neadevărul este erijat în adevăr. Regimurile comuniste își spun „socialiste”, „sovietice” și „democratice” când, de fapt, sunt dictaturi care au lichidat demult sovietele și practică cele mai dure metode de exploatare specifice capitalismului. Limba de lemn confundă sistematic „a fi” și „trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cea a unui lider care-și consacră viața pregătirii unei revoluții*. Ia parte la numeroase polemici în interiorul și în afara facțiunii bolșevice, întărindu-și neîncetat influența asupra ei. în februarie 1912, Lenin se simte destul de sigur de ea pentru a o erija în partid autonom avându-și propriul Comitet Central. Totuși, după criza din 1905, Rusia își regăsește un anumit echilibru: puțin câte puțin, regimul se liberalizează, sub efectul diferitelor alegeri pentru Dumă și al puterii crescânde a zemstvelor - adunările teritoriale; economia
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
al mântuirii, proletariatul, a cărui menire este să scape lumea de păcat și de asuprire; și, în sfârșit, promisiunea izbăvirii pentru toți cei pe care modul de producție capitalist îi hărăzea mizeriei și sărăciei materiale. Marx și Engels* s-au erijat în profeți, reactivând fantasma Pământului făgăduinței, promițând tuturor „oropsiților vieții” o lume a dreptății, a egalității, a fraternității. Acest amalgan fără precedent de scientism și mesianism, de rigoare metodologică și de religiozitate mistică explică succesul considerabil al marxismului într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
niște soldați din trupele speciale, este asasinată, împreună cu tovarășul ei, Karl Liebknecht. Apare atunci un curent de idei, mai încrezător decât Lenin în spontaneitatea revoluționară a maselor, luxemburghismul. începând de la mijlocul anilor 1920 și la îndemnul lui Stalin*, marxism-leninismul* este erijat într-o intangibilă ortodoxie, dar, deși rămân legați de leninism și de partidul comunist, mai mulți lideri emit o serie de critici. Unii sunt pur și simplu expulzați din mișcare, ca Troțki* - fondator al troțkismului*, activ și astăzi - sau ca
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cere unitate. Or, în urma sosirii la putere a lui Hitler, Stalin* își modifică politica externă* și caută o alianță antifascistă internațională. După ce a respins ideea unei alianțe cu SFIO și exclus pe unul dintre conducătorii PCF, Jacques Doriot, care se erijase în purtătorul său de cuvânt, IC intenționează în mai-iunie 1934 să se apropie de social-democrație*. Franța oferă laboratorul politicii de Front Popular*. Maurice Thorez aplică această nouă orientare și o amplifică din proprie inițiativă. Astfel, după ce a semnat, la 27
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
împotriva „celor două sute de familii” și va merge până acolo, încât le va întinde mâna catolicilor. în mai 1935, după pactul de asistență mutuală franco-sovietic, se raliază apărării naționale. Continuând să se proclame avangarda clasei muncitoare*, PCF pretinde să se erijeze în mesagerul națiunii. îmbinarea antifascismului, a apărării intereselor muncitorești, a unui patriotism de-acum revendicat și din mitologia sovietică se dovedește rodnică. PCF înregistrează un succes electoral după altul în timpul alegerilor municipale din 1935, mai ales în regiunea pariziană unde
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
-o dintotdeauna. în 1939, puterea lui Stalin este cvasiabsolută și nu îi mai rămân de împușcat decât cei ce au mânuit pușca, propriii executanți pe care-i acuză că s-ar fi dedat unor „abuzuri”. O dată în plus, Stalin se erijează în reparator de greșeli, în țarul bun, înconjurat de boieri perfizi, vinovați de toate crimele comise în numele său. Unul dintre elementele geniului deosebit al lui Stalin este profunzimea lui în minciună. Pe măsură ce înaintează în nihilismul revoluționar, distrugând țărănimea rusă, nimicind
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
11 septembrie și atașată puternic simbolurilor americane, de genul In God we trust, este foarte sensibilă la afirmarea Statelor Unite ca "națiune morală și universală", într-un registru providențialist. Vocația mesianică, de nouă țară a făgăduinței, de nou popor ales, libertatea erijată în dogmă, ostilitatea față de orice formulă clericală, ca intermediară între Dumnezeu și om, relația specială cu elementul iudaic sunt crezuri pe care americanii le vor apăra încă multă vreme. Fosta echipă de la Casa Albă avea zelul unor proaspăt convertiți, a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
forță moderată, ostilă oricărei rupturi revoluționare. Se pune problema obținerii sprijinului democrațiilor occidentale și această politică se potrivește de asemenea scopurilor lui Stalin. Comuniștii se opun colectivizării pămînturilor confiscate marilor proprietari și Bisericii, colectivizare practicată de către anarhiști și ei se erijează în apărători ai micilor industriași. În mod constant, ei vor exclude revoluția de pe ordinea de zi. Ei vor sprijini și vor participa la guvernarea prezidată de socialistul moderat Negrin, după ce îi retrăseseră sprijinul lui Lenin spaniol, Largo Caballero. De fapt
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
fapt de a exprima opinii și a lua atitudini în anumite momente sensibile. Nu poți trăi în afara politicului, indiferent de natura preocupărilor tale profesionale, pentru că nu-ți este indiferentă viața. De aceea, nu mă exclud din chestiune și nu mă erijez într-un judecător infailibil: mă simt și eu îmbibat de „scoriile”, de toxinele acestui loc, și îmi asum responsabilitatea pentru „mersul șontâcăit”, postsovietic, al comunității mele. Poate că aș fi reușit să fac mai multe și mai bine, poate că
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
conștiință ale intelectualilor și, implicit, ale întregii societăți. Deficitul editorial la acest capitol are la noi o relevanță tristă și dezonorant edificatoare privind curajul scriitorului basarabean în epoca sovietică, chiar dacă acesta, scriitorul, căzut parcă într-un interminabil vis amnezic, se erijează deseori în martir sângerând, disident zgomotos sau opozant subtil și rafinat în lupta cu minciuna oficializată. Este pusă astfel în circulație o impresionantă mitologie a disidenței scriitoricești, care, din păcate, nu poate fi regăsită și probată în nici o pagină scrisă
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
de radio a fost prezentat comunicatul întocmit spontan de personalul ministerului prin care se anunța ralierea la cauza Revoluției. Au fost și dintre noi câțiva care după acele zile au dispărut fără urmă. După cum au fost și unii care se erijau acum în mari revoluționari, deși noi îi cunoșteam ca fiind cu totul altfel. Pe ansamblul lui, corpul diplomatic și restul personalului s-au înrolat însă imediat, aș spune chiar cu ușurare și voioșie, în noua configurație și noile responsabilități ale
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
pot stabili între ei noi relații (unul din cei doi poate adopta statutul de doctor, celălalt de pacient etc.). Discursul este asumat de un subiect Discursul nu este discurs decît dacă este raportat la un subiect, un EU care se erijează în sursă de reperaje personale, temporale și spațiale (vezi cap. 9) și indică ce atitudine adoptă față de ceea ce spune și față de co-enunțiator (fenomenul de "modalizare"). El indică în special cine este responsabil de ceea ce se spune: un enunț elementar cum
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
dușmani, indiferenți, iar ascultătorii nu s-au deplasat pentru a-l asculta. Publicul nu mai este o comunitate de ascultători voluntari care constituie un grup în fața unui orator, ci niște ascultători dispersați și anonimi față de care locutorul nu se poate erija în "orator". Discursul are tendința de a deveni o adresare de la individ la individ. Prin urmare, apariția la televizor va provoca o nouă transformare a adresării politice: va reduce importanța expunerilor de idei în avantajul dezbaterilor în care trebuie suscitată
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
decît un "eu", dar ambele încearcă să includă cititorul în text. "Noi" și "voi" împreună Iată un text care aparține unui gen scurt și cu multe constrîngeri: oferta de locuri de muncă. Aceasta pune în relație o întreprindere care se erijează în enunțiator și un cititor interpelat la persoana a doua, căruia i se atribuie locul celui care caută un serviciu. Mai exact, textul pune în relație un "noi" și un "voi" a căror referință se schimbă pe parcursul textului: ÎMPREUNĂ SĂ
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
și "Președintele" se referă la cineva exclus din cuplul coenunțiatorilor; cît despre timpul trecut al verbelor, el indică că faptul că afirmația se referă la un moment anterior enunțării. La aceasta se adaugă dimensiunea modală, cea prin care enunțiatorul se erijează în responsabil al actului de aserțiune. De fapt, se întîmplă des să asistăm la o dublă echivalență: Enunțiator = sursa reperajelor privitoare la situația de enunțare Enunțiator = responsabil al actului de vorbire. Un fenomen banal precum discursul raportat o demonstrează. Atunci
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]